2 Samuel 10 – NTLR & LCB

Nouă Traducere În Limba Română

2 Samuel 10:1-19

Amoniții și arameii sunt învinși

(1 Cron. 19:1-19)

1După aceea, regele fiilor lui Amon a murit, iar în locul lui a domnit fiul său Hanun. 2David a zis: „Voi da dovadă de loialitate față de Hanun, fiul lui Nahaș, tot așa cum și tatăl său a dat dovadă de loialitate față de mine.“ David și‑a trimis slujitorii ca să‑l mângâie pe Hanun pentru moartea tatălui său. Când slujitorii lui David au ajuns în țara fiilor lui Amon, 3căpeteniile fiilor lui Amon i‑au zis stăpânului lor, Hanun: „Chiar crezi că David dorește să‑l cinstească pe tatăl tău, trimițându‑ți mângâietori? Oare nu i‑a trimis David la tine pe slujitorii lui ca să observe cetatea, s‑o cerceteze și s‑o distrugă?“

4Atunci Hanun i‑a luat pe slujitorii lui David, le‑a ras bărbile pe jumătate, le‑a tăiat hainele pe jumătate, până la brâu, și le‑a dat drumul. 5Când David a fost înștiințat de acest lucru, a trimis să le spună bărbaților care fuseseră atât de mult umiliți: „Rămâneți în Ierihon până vă va crește din nou barba, și apoi să vă întoarceți!“

6Fiii lui Amon au văzut că se făcuseră nesuferiți lui David și au tocmit douăzeci de mii de pedestrași aramei din Bet‑Rehob și din regatul arameu al Țobei, pe regele din Maaca cu o mie de luptători și încă douăsprezece mii de luptători dintre bărbații din Tob.

7Când David a auzit aceasta, l‑a trimis împotriva lor pe Ioab împreună cu toată oștirea de viteji. 8Fiii lui Amon au ieșit, ocupându‑și pozițiile de luptă la intrarea porții, în timp ce arameii din Țoba și Rehob, bărbații din Tob și cei din Maaca s‑au așezat separat în câmp. 9Ioab a văzut că avea de luptat și în față și în spate. Prin urmare, a ales o parte dintre vitejii lui Israel și i‑a mobilizat împotriva arameilor, 10iar restul poporului l‑a pus sub comanda fratelui său Abișai, mobilizându‑l împotriva fiilor lui Amon. 11Ioab i‑a zis lui Abișai: „Dacă arameii mă copleșesc, să‑mi vii în ajutor, iar dacă fiii lui Amon te copleșesc, voi veni eu în ajutorul tău. 12Fii tare și îmbărbătează‑te pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru, iar Domnul să facă ceea ce este bine în ochii Lui!“

13Când Ioab și poporul care era cu el i‑au atacat pe aramei, aceștia au fugit dinaintea lui. 14Fiii lui Amon, văzând că arameii dau bir cu fugiții, au fugit dinaintea lui Abișai și s‑au retras în cetate. Atunci Ioab a oprit lupta și s‑a dus la Ierusalim.

15Când au văzut că au fost învinși de Israel, arameii și‑au adunat toate forțele. 16Hadad-Ezer a trimis după arameii de dincolo de Râu16 Eufratul., și aceștia au venit la Helam, avându‑l în fruntea lor pe Șobac, conducătorul oștirii lui Hadad-Ezer. 17Când a fost înștiințat de acest lucru, David a adunat tot Israelul, a trecut Iordanul și a ajuns la Helam. Arameii s‑au așezat în poziție de luptă ca să‑l înfrunte pe David și s‑au luptat împotriva lui. 18Însă Aram a fugit dinaintea lui Israel. David le‑a ucis arameilor șapte sute de oameni care conduceau carele și patruzeci de mii de pedestrași. L‑a rănit și pe Șobac, conducătorul oștirii lor, care a și murit acolo. 19Văzând că au fost învinși de Israel, toți regii vasali lui Hadad-Ezer au făcut pace cu Israel și i‑au slujit. Și Aram s‑a temut să‑i mai ajute pe fiii lui Amon.

Luganda Contemporary Bible

2 Samwiri 10:1-19

Dawudi Awangula Abaana ba Amoni

1Mu kiseera ekyo kabaka w’abaana ba Amoni10:1 Abaana ba Amoni babeeranga mu ddungu ebuvanjuba wa Yoludaani n’afa, mutabani we Kamuni n’amusikira. 210:2 1Sa 11:1Dawudi n’alowooza nga kyandibadde kirungi, okumukolera ebyekisa nga kitaawe bwe yali akoze. Awo Dawudi n’amutumira ekibinja okugenda okumukubagiza olw’okufa kwa kitaawe.

Abasajja ba Dawudi bwe baatuuka mu nsi ey’Abamoni, 3abakungu ba Amoni ne bagamba Kamuni mukama waabwe nti, “Olowooza nga Dawudi okukuweereza ababaka okukubagiza, aba assaamu kitaawo kitiibwa? Olowooza nga Dawudi tabasindise okujja okulawuna n’okuketta ekibuga n’okukiwamba?” 410:4 a Lv 19:27; Is 15:2; Yer 48:37 b Is 20:4Awo Kamuni n’akwata abasajja ba Dawudi n’abamwako ekitundu ky’ebirevu byabwe n’abasalira ebyambalo byabwe wakati okukoma ku manyuma gaabwe, n’abagoba baddeyo ewaabwe.

5Dawudi bwe yategeezebwa ebyo, n’atumira abasajja be ababaka, kubanga baali mu buswavu bungi, n’abagamba nti, “Musigale e Yeriko ebirevu byammwe bimale okukula mulyoke mukomewo.”

610:6 a Lub 34:30 b 2Sa 8:5 c Bal 18:28 d Ma 3:14Awo Abamoni bwe bategeera nga Dawudi bamufuukidde ekyenyinyalwa, ne bapangisa abaserikale ab’ebigere Abasuuli emitwalo ebiri okuva e Besukekobu n’e Zoba, n’abalala abasajja lukumi okuva ewa kabaka w’e Maaka, n’abalala omutwalo gumu mu enkumi bbiri okuva e Tobu.

7Dawudi olwawulira ebyo, n’asindika Yowaabu n’eggye lyonna ery’abasajja abalwanyi abazira. 8Abamoni ne bavaayo ne basimba ennyiriri awayingirirwa mu wankaaki w’ekibuga kyabwe, Abasuuli ab’e Zoba n’ab’e Lekobu, n’abasajja ab’e Tobu n’e Maaka bo ne babeera mu ttale.

9Awo Yowaabu bwe yalaba ng’olutalo lumutaayizza mu maaso n’emabega, n’alondamu abasajja abazira mu Isirayiri, n’abasindika batabaale Abasuuli. 10Abaasigalawo n’abakwasa Abisaayi muganda we okubaduumira, n’abasindika batabaale Abamoni. 11Yowaabu n’agamba muganda we nti, “Bwe munaalaba Abasuuli nga batuyitiridde amaanyi, munajja ne mutubeera. Abamoni bwe banaabayinga amaanyi, tunajja ne tubabeera. 1210:12 a Ma 31:6; 1Ko 16:13; Bef 6:10 b Bal 10:15; 1Sa 3:18; Nek 4:14Tuddemu amaanyi tulwane masajja olw’abantu baffe, n’olw’ebibuga bya Katonda waffe. Mukama akole nga bw’asiima.”

13Awo Yowaabu n’abasajja abaali naye ne bambuka okutabaala Abasuuli, Abasuuli ne babadduka. 14Abamoni bwe baalaba nga Abasuuli badduse, nabo ne badduka Abisaayi, ne bayingira mu kibuga. Yowaabu n’alekeraawo okulwana n’Abamoni, n’addayo e Yerusaalemi.

15Awo Abasuuli bwe baalaba nga bawanguddwa Isirayiri, ne beekuŋŋaanya. 16Kadadezeri n’atumya Abasuuli okuva emitala w’Omugga Fulaati, ne bagenda e Keramu nga bakulembeddwamu Sobaki omuduumizi w’eggye lya Kadadezeri.

17Awo Dawudi bwe yakiwulira, n’akuŋŋaanya Isirayiri yenna n’asomoka Yoludaani n’agenda e Keramu. Abasuuli ne basimba ennyiriri okwolekera Dawudi balwane naye. 18Naye ne badduka mu maaso ga Isirayiri, Dawudi n’atta abasajja lusanvu ku bavuzi b’amagaali g’embalaasi, era n’emitwalo ena ku beebagala embalaasi, n’afumita ne Sobaki omuduumizi w’eggye lyabwe n’afiirawo. 1910:19 a 2Sa 8:6 b 1Bk 11:25; 2Bk 5:1Awo bakabaka bonna abaali abaddu ba Kadadezeri bwe baalaba nga bawanguddwa Isirayiri, ne beeweerayo ddala eri Abayisirayiri, era ne babawanga n’obusuulu.

Awo Abasuuli ne batya okuddamu okuyamba Abamoni.