Nouă Traducere În Limba Română

2 Samuel 1

Vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan

1După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiţilor şi se afla în Ţiklag de două zile. A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâşiate şi cu pământ pe cap. Când a ajuns înaintea lui David, a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat.

– De unde vii? l-a întrebat David.

– Am scăpat din tabăra israelită, i-a răspuns el.

– Spune-mi ce s-a întâmplat! i-a cerut David.

– Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă şi mulţi dintre ei au murit, a răspuns el. Saul şi fiul său Ionatan au murit şi ei.

– De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit? l-a mai întrebat David pe tânărul care i-a adus veştile.

– S-a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, a răspuns tânărul, unde l-am văzut pe Saul, sprijinit pe suliţa sa, iar carele şi călăreţii îl ajungeau din urmă. Când Saul s-a uitat în urmă şi m-a văzut, m-a chemat, iar eu i-am răspuns:

– Iată-mă!

– Cine eşti? m-a întrebat el.

– Sunt amalekit, i-am răspuns eu.

Atunci el mi-a zis:

– Apropie-te de mine şi ucide-mă pentru că sunt în agonia morţii, cu toate că sunt încă în viaţă.

10 Aşadar, m-am apropiat de el şi l-am ucis deoarece ştiam că, odată rănit, nu va mai trăi. I-am luat apoi coroana de pe cap şi brăţara de la braţ şi le-am adus aici, stăpânului meu.

11 Atunci David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat, iar toţi bărbaţii care erau cu el au făcut acelaşi lucru. 12 Au bocit, au plâns şi au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru oştirea Domnului şi pentru Casa lui Israel, căci au murit de sabie. 13 Apoi David l-a întrebat pe tânărul care i-a adus veştile:

– De unde eşti?

– Sunt fiul unui străin, un amalekit, i-a răspuns el.

14 Atunci David i-a zis:

– Cum de nu ţi-a fost frică să-ţi ridici mâna şi să ucizi pe unsul Domnului?

15 Apoi David l-a chemat pe unul dintre oamenii lui şi i-a zis:

– Apropie-te şi doboară-l!

El l-a lovit şi acesta a murit. 16 David i-a zis:

– Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L-am ucis pe unsul Domnului.“

Cântarea de jale a lui David

17 David a cântat această cântare de jale despre Saul şi despre fiul acestuia Ionatan 18 şi a poruncit ca cei din Iuda să înveţe această Cântare a Arcului (ea se află scrisă în Cartea lui Iaşar[a]):

19 Gloria ta, Israele, zace ucisă pe înălţimile tale.
    Cum au căzut vitejii!
20 Nu faceţi cunoscut acest lucru în Gat
    şi nu-l vestiţi pe străzile Aşchelonului,
ca nu cumva să se bucure fiicele filistenilor
    şi să tresalte de bucurie fiicele celor necircumcişi.
21 O, munţi ai Ghilboei!
Nici roua şi nici ploaia să nu mai cadă peste voi!
    Nici câmpii să nu mai aveţi care să dea roade pentru darurile de mâncare![b]
Căci acolo au fost pângărite scuturile vitejilor,
    scutul lui Saul care nu va mai fi uns cu untdelemn.
22 De la sângele celor ucişi,
    de la grăsimea vitejilor,
săgeata[c] lui Ionatan nu venea înapoi,
    iar sabia lui Saul nu se învârtea în gol.
23 Saul şi Ionatan,
    care în viaţă s-au iubit şi s-au plăcut,
        nici măcar în moarte n-au fost despărţiţi.
Erau mai iuţi decât vulturii
    şi mai puternici decât leii.
24 Voi, fiice ale lui Israel, plângeţi-l pe Saul!
    Pe cel care vă îmbrăca în stacojiu şi cu mult fast,
        pe cel care vă împodobea veşmintele cu ornamente de aur.
25 Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei!
    Ionatan zace ucis pe înălţimile tale.
26 Sunt mâhnit din pricina ta, frate Ionatane!
    Mi-ai fost atât de drag!
Dragostea ta pentru mine a fost minunată,
    mai minunată chiar decât dragostea femeilor.
27 Cum au căzut vitejii
    şi cum au pierit armele!

Notas al pie

  1. 2 Samuel 1:18 Sau: Cartea celui Drept, o veche culegere de texte epice, astăzi pierdută
  2. 2 Samuel 1:21 Sensul versului în ebraică este nesigur; sau: peste voi / şi peste dealurile voastre înalte!
  3. 2 Samuel 1:22 Ebr.: arcul

O Livro

2 Samuel 1

David sabe da morte de Saul

1Saul morrera e David voltara para Ziclague após ter derrotado os amalequitas. Aí permaneceu dois dias. No terceiro dia chegou um homem do exército de Saul com a roupa rasgada e com terra na cabeça em sinal de consternação. Aproximando-se de David inclinou-se até ao chão em atitude de profundo respeito.

“Donde vens?”, perguntou David. “Do exército de Israel”, replicou o homem.

“Que foi que aconteceu? Como é que correu o combate?” O homem respondeu: “Todos fugiram em debandada. Milhares foram mortos e feridos no campo de batalha. Saul e Jónatas também morreram.”

“E como sabes que foram mortos?”, insistiu David.

“Porque chegando, por acaso, ao monte de Gilboa, vi Saul inclinado sobre a sua espada e a cavalaria e os carros de combate do inimigo apertando a luta contra a posição em que se encontrava. Olhando para trás, Saul reparou em mim e gritou-me que fosse ter com ele e perguntou-me: ‘Quem és tu?’ ‘Sou amalequita’, respondi. ‘Mata-me’, pediu-me ele, ‘e tira-me desta angústia, porque estou a sofrer muito e a vida está presa a mim.’ 10 Então matei-o, pois sabia que não poderia continuar com vida. Depois peguei na sua coroa e numa pulseira que trazia no braço e trouxe-as para ti, meu senhor.”

11 David e os seus homens rasgaram a roupa que tinham vestida, em manifestação de tristeza, ao ouvirem aquelas notícias. 12 Choraram, lamentaram-se e jejuaram todo o dia por Saul e pelo seu filho Jónatas, assim como pelo povo do Senhor e pelos homens de Israel que tinham morrido naquele dia. 13 David disse àquele que lhe trouxera as notícias: “Donde és tu?” Ele respondeu: “Eu sou amalequita.”

14 “E como te atreveste a matar o rei ungido por o Senhor?” E David, dirigindo-se a um dos seus mancebos, disse: 15 “Mata-o!” O rapaz atravessou-o com a sua espada e ele morreu. 16 E acrescentou: “Foste vítima da tua própria condenação, porque confessaste, tu mesmo, ter matado o rei ungido do Senhor.”

Cântico de David sobre a morte de Saul e Jónatas

17 David compôs então uma elegia à memória de Saul e Jónatas. 18 E ordenou que fosse cantada através de todo o Israel. É este o texto, tal como está no Livro do Justo:

19 “Ó Israel, aqueles que eram para ti o teu orgulho e a tua alegria
jazem mortos sobre as colinas.
Morreram os poderosos heróis!

20 Não o contes aos filisteus,
para que não rejubilem.
Esconde-o das cidades de Gate e de Asquelom,
para que povos pagãos não venham a rir-se triunfantemente.

21 Ó montes de Gilboa, que não caia mais chuva,
nem sequer orvalho sobre vós;
que não cresçam searas nas vossas vertentes.
Porque foi aí que o escudo dos heróis
foi tristemente arrojado no chão;
o escudo de Saul não mais ungido com óleo.

22 Tanto Saul como Jónatas eram capazes de liquidar
os seus mais fortes inimigos;
nunca regressavam da batalha de mãos vazias.
23 Como eram amados! Eram pessoas admiráveis!
Tanto Saul como o seu filho!
Sempre estiveram juntos, tanto na vida como na morte!
Eram mais velozes do que águias, mais fortes do que leões.

24 Por isso, mulheres de Israel,
chorem agora por Saul.
Ele enriqueceu-vos, vestiu-vos de finas roupas
e deu-vos belos adornos.

25 Foram valentes heróis que morreram no campo da batalha.
Jónatas foi morto sobre a colina.
26 Como eu choro por ti, meu irmão Jónatas,
como eu te amava!
O teu amor tinha mais profundidade para mim
do que o amor de uma mulher.

27 Foram valentes homens que caíram.
Despojados das suas armas, morreram!”