Nouă Traducere În Limba Română

2 Samuel 1:1-27

Vestea morții lui Saul și a lui Ionatan

1După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiților și se afla în Țiklag de două zile. 2A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâșiate și cu țărână pe cap. Când a ajuns la David, s‑a aruncat la pământ și s‑a închinat.

3David l‑a întrebat:

– De unde vii?

El i‑a răspuns:

– Am scăpat din tabăra lui Israel.

4David i‑a zis:

– Spune‑mi, te rog, ce s‑a întâmplat?

El a răspuns:

– Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă și mulți dintre ei au murit. Saul și fiul său Ionatan au murit și ei.

5David l‑a întrebat pe tânărul care l‑a înștiințat:

– De unde știi că Saul și fiul său Ionatan au murit?

6Tânărul care l‑a înștiințat a răspuns:

– S‑a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, unde l‑am văzut pe Saul, sprijinit pe sulița sa, în timp ce carele și călăreții îl ajungeau din urmă.

7Când Saul s‑a uitat în urmă și m‑a văzut, m‑a chemat, iar eu i‑am răspuns:

– Iată‑mă!

8El m‑a întrebat:

– Cine ești?

Eu i‑am răspuns:

– Sunt amalekit.

9Atunci el mi‑a zis:

– Stai în dreptul meu și omoară‑mă, căci, deși mai este viață în mine, m‑a apucat amețeala.

10Așadar, am stat în dreptul lui și l‑am omorât, deoarece știam că nu va mai trăi în urma căderii sale. I‑am luat apoi coroana de pe cap și brățara de la braț și le‑am adus aici stăpânului meu.

11Atunci David și‑a apucat hainele și le‑a sfâșiat, iar toți bărbații care erau cu el au făcut același lucru. 12Au jelit, au plâns și au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului și pentru Casa lui Israel, căci au căzut loviți de sabie.

13Apoi David l‑a întrebat pe tânărul care i‑a adus veștile:

– De unde ești?

El i‑a răspuns:

– Sunt fiul unui străin, un amalekit.

14Atunci David i‑a zis:

– Cum de nu te‑ai temut să‑ți ridici mâna ca să‑l dobori pe unsul Domnului?

15Apoi David l‑a chemat pe unul dintre tinerii lui și i‑a zis:

– Apropie‑te și doboară‑l!

El l‑a lovit și acesta a murit.

16David i‑a zis:

– Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L‑am omorât pe unsul Domnului.“

Cântarea de jale a lui David

17David a cântat această cântare de jale despre Saul și despre Ionatan, fiul acestuia, 18și le‑a spus fiilor lui Iuda să învețe această Cântare a Arcului (iată că ea se află scrisă în „Cartea lui Iașar“18 Sau: Cartea celui drept, o veche culegere de texte epice, astăzi pierdută.):

19„Gloria ta, Israel, zace ucisă pe înălțimile tale.

O, cum au căzut vitejii!

20Nu spuneți în Gat

și nu‑l vestiți pe străzile Așchelonului,

ca nu cumva să se bucure fiicele filistenilor,

ca nu cumva să tresalte de bucurie fiicele celor necircumciși.

21O, munți ai Ghilboei!

Să nu mai fie nici rouă și nici ploaie peste voi,

și nici câmpii pentru darurile de mâncare!21 Sensul versului este nesigur. Sau pe voi / și pe dealurile voastre înalte!

Căci acolo a fost detestat21 Sau: a fost azvârlit cu scârbă. scutul vitejilor,

scutul lui Saul, care nu va mai fi uns cu untdelemn.

22De la sângele celor uciși,

de la grăsimea vitejilor,

arcul lui Ionatan nu dădea înapoi,

iar sabia lui Saul nu se învârtea în gol.

23Saul și Ionatan,

care, în viață, s‑au iubit și s‑au plăcut,

nici măcar în moarte n‑au fost despărțiți.

Erau mai iuți decât vulturii

și mai puternici decât leii.

24Voi, fiice ale lui Israel, plângeți‑l pe Saul!

Pe cel care vă îmbrăca în stacojiu și cu mult fast,

pe cel care vă împodobea veșmintele cu ornamente de aur.

25O, cum au căzut vitejii în mijlocul luptei!

Ionatan zace ucis pe înălțimile tale.

26Sunt mâhnit din cauza ta, frate Ionatan!

Mi‑ai fost atât de drag!

Dragostea ta pentru mine a fost minunată,

mai minunată chiar decât dragostea femeilor.

27O, cum au căzut vitejii

și cum au fost distruse armele!“

O Livro

2 Samuel 1:1-27

David sabe da morte de Saul

1Saul morrera e David voltara para Ziclague após ter derrotado os amalequitas. Aí permaneceu dois dias. 2No terceiro dia chegou um homem do exército de Saul com a roupa rasgada e com terra na cabeça em sinal de consternação. Aproximando-se de David inclinou-se até ao chão em atitude de profundo respeito.

3“Donde vens?”, perguntou David. “Do exército de Israel”, replicou o homem.

4“Que foi que aconteceu? Como é que correu o combate?” O homem respondeu: “Todos fugiram em debandada. Milhares foram mortos e feridos no campo de batalha. Saul e Jónatas também morreram.”

5“E como sabes que foram mortos?”, insistiu David.

6“Porque chegando, por acaso, ao monte de Gilboa, vi Saul inclinado sobre a sua espada e a cavalaria e os carros de combate do inimigo apertando a luta contra a posição em que se encontrava. 7Olhando para trás, Saul reparou em mim e gritou-me que fosse ter com ele e perguntou-me: ‘Quem és tu?’ 8‘Sou amalequita’, respondi. 9‘Mata-me’, pediu-me ele, ‘e tira-me desta angústia, porque estou a sofrer muito e a vida está presa a mim.’ 10Então matei-o, pois sabia que não poderia continuar com vida. Depois peguei na sua coroa e numa pulseira que trazia no braço e trouxe-as para ti, meu senhor.”

11David e os seus homens rasgaram a roupa que tinham vestida, em manifestação de tristeza, ao ouvirem aquelas notícias. 12Choraram, lamentaram-se e jejuaram todo o dia por Saul e pelo seu filho Jónatas, assim como pelo povo do Senhor e pelos homens de Israel que tinham morrido naquele dia. 13David disse àquele que lhe trouxera as notícias: “Donde és tu?” Ele respondeu: “Eu sou amalequita.”

14“E como te atreveste a matar o rei ungido por o Senhor?” E David, dirigindo-se a um dos seus mancebos, disse: 15“Mata-o!” O rapaz atravessou-o com a sua espada e ele morreu. 16E acrescentou: “Foste vítima da tua própria condenação, porque confessaste, tu mesmo, ter matado o rei ungido do Senhor.”

Cântico de David sobre a morte de Saul e Jónatas

17David compôs então uma elegia à memória de Saul e Jónatas. 18E ordenou que fosse cantada através de todo o Israel. É este o texto, tal como está no Livro do Justo:

19“Ó Israel, aqueles que eram para ti o teu orgulho e a tua alegria

jazem mortos sobre as colinas.

Morreram os poderosos heróis!

20Não o contes aos filisteus,

para que não rejubilem.

Esconde-o das cidades de Gate e de Asquelom,

para que povos pagãos não venham a rir-se triunfantemente.

21Ó montes de Gilboa, que não caia mais chuva,

nem sequer orvalho sobre vós;

que não cresçam searas nas vossas vertentes.

Porque foi aí que o escudo dos heróis

foi tristemente arrojado no chão;

o escudo de Saul não mais ungido com óleo.

22Tanto Saul como Jónatas eram capazes de liquidar

os seus mais fortes inimigos;

nunca regressavam da batalha de mãos vazias.

23Como eram amados! Eram pessoas admiráveis!

Tanto Saul como o seu filho!

Sempre estiveram juntos, tanto na vida como na morte!

Eram mais velozes do que águias, mais fortes do que leões.

24Por isso, mulheres de Israel,

chorem agora por Saul.

Ele enriqueceu-vos, vestiu-vos de finas roupas

e deu-vos belos adornos.

25Foram valentes heróis que morreram no campo da batalha.

Jónatas foi morto sobre a colina.

26Como eu choro por ti, meu irmão Jónatas,

como eu te amava!

O teu amor tinha mais profundidade para mim

do que o amor de uma mulher.

27Foram valentes homens que caíram.

Despojados das suas armas, morreram!”