Nouă Traducere În Limba Română

2 Samuel 1:1-27

Vestea morții lui Saul și a lui Ionatan

1După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiților și se afla în Țiklag de două zile. 2A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâșiate și cu țărână pe cap. Când a ajuns la David, s‑a aruncat la pământ și s‑a închinat.

3David l‑a întrebat:

– De unde vii?

El i‑a răspuns:

– Am scăpat din tabăra lui Israel.

4David i‑a zis:

– Spune‑mi, te rog, ce s‑a întâmplat?

El a răspuns:

– Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă și mulți dintre ei au murit. Saul și fiul său Ionatan au murit și ei.

5David l‑a întrebat pe tânărul care l‑a înștiințat:

– De unde știi că Saul și fiul său Ionatan au murit?

6Tânărul care l‑a înștiințat a răspuns:

– S‑a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, unde l‑am văzut pe Saul, sprijinit pe sulița sa, în timp ce carele și călăreții îl ajungeau din urmă.

7Când Saul s‑a uitat în urmă și m‑a văzut, m‑a chemat, iar eu i‑am răspuns:

– Iată‑mă!

8El m‑a întrebat:

– Cine ești?

Eu i‑am răspuns:

– Sunt amalekit.

9Atunci el mi‑a zis:

– Stai în dreptul meu și omoară‑mă, căci, deși mai este viață în mine, m‑a apucat amețeala.

10Așadar, am stat în dreptul lui și l‑am omorât, deoarece știam că nu va mai trăi în urma căderii sale. I‑am luat apoi coroana de pe cap și brățara de la braț și le‑am adus aici stăpânului meu.

11Atunci David și‑a apucat hainele și le‑a sfâșiat, iar toți bărbații care erau cu el au făcut același lucru. 12Au jelit, au plâns și au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului și pentru Casa lui Israel, căci au căzut loviți de sabie.

13Apoi David l‑a întrebat pe tânărul care i‑a adus veștile:

– De unde ești?

El i‑a răspuns:

– Sunt fiul unui străin, un amalekit.

14Atunci David i‑a zis:

– Cum de nu te‑ai temut să‑ți ridici mâna ca să‑l dobori pe unsul Domnului?

15Apoi David l‑a chemat pe unul dintre tinerii lui și i‑a zis:

– Apropie‑te și doboară‑l!

El l‑a lovit și acesta a murit.

16David i‑a zis:

– Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L‑am omorât pe unsul Domnului.“

Cântarea de jale a lui David

17David a cântat această cântare de jale despre Saul și despre Ionatan, fiul acestuia, 18și le‑a spus fiilor lui Iuda să învețe această Cântare a Arcului (iată că ea se află scrisă în „Cartea lui Iașar“18 Sau: Cartea celui drept, o veche culegere de texte epice, astăzi pierdută.):

19„Gloria ta, Israel, zace ucisă pe înălțimile tale.

O, cum au căzut vitejii!

20Nu spuneți în Gat

și nu‑l vestiți pe străzile Așchelonului,

ca nu cumva să se bucure fiicele filistenilor,

ca nu cumva să tresalte de bucurie fiicele celor necircumciși.

21O, munți ai Ghilboei!

Să nu mai fie nici rouă și nici ploaie peste voi,

și nici câmpii pentru darurile de mâncare!21 Sensul versului este nesigur. Sau pe voi / și pe dealurile voastre înalte!

Căci acolo a fost detestat21 Sau: a fost azvârlit cu scârbă. scutul vitejilor,

scutul lui Saul, care nu va mai fi uns cu untdelemn.

22De la sângele celor uciși,

de la grăsimea vitejilor,

arcul lui Ionatan nu dădea înapoi,

iar sabia lui Saul nu se învârtea în gol.

23Saul și Ionatan,

care, în viață, s‑au iubit și s‑au plăcut,

nici măcar în moarte n‑au fost despărțiți.

Erau mai iuți decât vulturii

și mai puternici decât leii.

24Voi, fiice ale lui Israel, plângeți‑l pe Saul!

Pe cel care vă îmbrăca în stacojiu și cu mult fast,

pe cel care vă împodobea veșmintele cu ornamente de aur.

25O, cum au căzut vitejii în mijlocul luptei!

Ionatan zace ucis pe înălțimile tale.

26Sunt mâhnit din cauza ta, frate Ionatan!

Mi‑ai fost atât de drag!

Dragostea ta pentru mine a fost minunată,

mai minunată chiar decât dragostea femeilor.

27O, cum au căzut vitejii

și cum au fost distruse armele!“

Nova Versão Internacional

2 Samuel 1:1-27

Davi Recebe a Notícia da Morte de Saul

1Depois da morte de Saul, Davi retornou de sua vitória sobre os amalequitas. Fazia dois dias que ele estava em Ziclague 2quando, no terceiro dia, chegou um homem que vinha do acampamento de Saul, com as roupas rasgadas e terra na cabeça. Ao aproximar-se de Davi, prostrou-se com o rosto em terra, em sinal de respeito.

3Davi então lhe perguntou: “De onde você vem?”

Ele respondeu: “Fugi do acampamento israelita”.

4Disse Davi: “Conte-me o que aconteceu”.

E o homem contou: “O nosso exército fugiu da batalha, e muitos morreram. Saul e Jônatas também estão mortos”.

5Então Davi perguntou ao jovem que lhe trouxera as notícias: “Como você sabe que Saul e Jônatas estão mortos?”

6O jovem respondeu: “Cheguei por acaso ao monte Gilboa, e lá estava Saul, apoiado em sua lança. Os carros de guerra e os oficiais da cavalaria estavam a ponto de alcançá-lo. 7Quando ele se virou e me viu, chamou-me gritando, e eu disse: Aqui estou.

8“Ele me perguntou: ‘Quem é você?’

“Sou amalequita, respondi.

9“Então ele me ordenou: ‘Venha aqui e mate-me! Estou na angústia da morte!’.

10“Por isso aproximei-me dele e o matei, pois sabia que ele não sobreviveria ao ferimento. Peguei a coroa e o bracelete dele e trouxe-os a ti, meu senhor”.

11Então Davi rasgou suas vestes; e os homens que estavam com ele fizeram o mesmo. 12E se lamentaram, chorando e jejuando até o fim da tarde, por Saul e por seu filho Jônatas, pelo exército do Senhor e pelo povo de Israel, porque muitos haviam sido mortos à espada.

13E Davi perguntou ao jovem que lhe trouxera as notícias: “De onde você é?”

E ele respondeu: “Sou filho de um estrangeiro, sou amalequita”.

14Davi lhe perguntou: “Como você não temeu levantar a mão para matar o ungido do Senhor?”

15Então Davi chamou um dos seus soldados e lhe disse: “Venha aqui e mate-o!” O servo o feriu, e o homem morreu. 16Davi tinha dito ao jovem: “Você é responsável por sua própria morte. Sua boca testemunhou contra você, quando disse: ‘Matei o ungido do Senhor’ ”.

Davi Lamenta-se por Saul e Jônatas

17Davi cantou este lamento sobre Saul e seu filho Jônatas, 18e ordenou que se ensinasse aos homens de Judá; é o Lamento do Arco, que foi registrado no Livro de Jasar:

19“O seu esplendor, ó Israel, está morto sobre os seus montes.

Como caíram os guerreiros!

20“Não conte isso em Gate,

não o proclame nas ruas de Ascalom,

para que não se alegrem as filhas dos filisteus

nem exultem as filhas dos incircuncisos.

21“Ó colinas de Gilboa,

nunca mais haja orvalho

nem chuva sobre vocês,

nem campos que produzam trigo para as ofertas.

Porque ali foi profanado o escudo dos guerreiros,

o escudo de Saul, que nunca mais será polido com óleo.

22“Do sangue dos mortos,

da carne1.22 Hebraico: gordura. dos guerreiros,

o arco de Jônatas nunca recuou,

a espada de Saul sempre cumpriu a sua tarefa.

23“Saul e Jônatas, mui amados,

nem na vida nem na morte foram separados.

Eram mais ágeis que as águias,

mais fortes que os leões.

24“Chorem por Saul,

ó filhas de Israel!

Chorem aquele que as vestia de rubros ornamentos

e que suas roupas enfeitava com adornos de ouro.

25“Como caíram os guerreiros no meio da batalha!

Jônatas está morto sobre os montes de Israel.

26Como estou triste por você, Jônatas, meu irmão!

Como eu lhe queria bem!

Sua amizade era, para mim, mais preciosa

que o amor das mulheres!

27“Caíram os guerreiros!

As armas de guerra foram destruídas!”