Vestea morții lui Saul și a lui Ionatan
1După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiților și se afla în Țiklag de două zile. 2A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâșiate și cu țărână pe cap. Când a ajuns la David, s‑a aruncat la pământ și s‑a închinat.
3David l‑a întrebat:
– De unde vii?
El i‑a răspuns:
– Am scăpat din tabăra lui Israel.
4David i‑a zis:
– Spune‑mi, te rog, ce s‑a întâmplat?
El a răspuns:
– Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă și mulți dintre ei au murit. Saul și fiul său Ionatan au murit și ei.
5David l‑a întrebat pe tânărul care l‑a înștiințat:
– De unde știi că Saul și fiul său Ionatan au murit?
6Tânărul care l‑a înștiințat a răspuns:
– S‑a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, unde l‑am văzut pe Saul, sprijinit pe sulița sa, în timp ce carele și călăreții îl ajungeau din urmă.
7Când Saul s‑a uitat în urmă și m‑a văzut, m‑a chemat, iar eu i‑am răspuns:
– Iată‑mă!
8El m‑a întrebat:
– Cine ești?
Eu i‑am răspuns:
– Sunt amalekit.
9Atunci el mi‑a zis:
– Stai în dreptul meu și omoară‑mă, căci, deși mai este viață în mine, m‑a apucat amețeala.
10Așadar, am stat în dreptul lui și l‑am omorât, deoarece știam că nu va mai trăi în urma căderii sale. I‑am luat apoi coroana de pe cap și brățara de la braț și le‑am adus aici stăpânului meu.
11Atunci David și‑a apucat hainele și le‑a sfâșiat, iar toți bărbații care erau cu el au făcut același lucru. 12Au jelit, au plâns și au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului și pentru Casa lui Israel, căci au căzut loviți de sabie.
13Apoi David l‑a întrebat pe tânărul care i‑a adus veștile:
– De unde ești?
El i‑a răspuns:
– Sunt fiul unui străin, un amalekit.
14Atunci David i‑a zis:
– Cum de nu te‑ai temut să‑ți ridici mâna ca să‑l dobori pe unsul Domnului?
15Apoi David l‑a chemat pe unul dintre tinerii lui și i‑a zis:
– Apropie‑te și doboară‑l!
El l‑a lovit și acesta a murit.
16David i‑a zis:
– Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L‑am omorât pe unsul Domnului.“
Cântarea de jale a lui David
17David a cântat această cântare de jale despre Saul și despre Ionatan, fiul acestuia, 18și le‑a spus fiilor lui Iuda să învețe această Cântare a Arcului (iată că ea se află scrisă în „Cartea lui Iașar“18 Sau: Cartea celui drept, o veche culegere de texte epice, astăzi pierdută.):
19„Gloria ta, Israel, zace ucisă pe înălțimile tale.
O, cum au căzut vitejii!
20Nu spuneți în Gat
și nu‑l vestiți pe străzile Așchelonului,
ca nu cumva să se bucure fiicele filistenilor,
ca nu cumva să tresalte de bucurie fiicele celor necircumciși.
21O, munți ai Ghilboei!
Să nu mai fie nici rouă și nici ploaie peste voi,
și nici câmpii pentru darurile de mâncare!21 Sensul versului este nesigur. Sau pe voi / și pe dealurile voastre înalte!
Căci acolo a fost detestat21 Sau: a fost azvârlit cu scârbă. scutul vitejilor,
scutul lui Saul, care nu va mai fi uns cu untdelemn.
22De la sângele celor uciși,
de la grăsimea vitejilor,
arcul lui Ionatan nu dădea înapoi,
iar sabia lui Saul nu se învârtea în gol.
23Saul și Ionatan,
care, în viață, s‑au iubit și s‑au plăcut,
nici măcar în moarte n‑au fost despărțiți.
Erau mai iuți decât vulturii
și mai puternici decât leii.
24Voi, fiice ale lui Israel, plângeți‑l pe Saul!
Pe cel care vă îmbrăca în stacojiu și cu mult fast,
pe cel care vă împodobea veșmintele cu ornamente de aur.
25O, cum au căzut vitejii în mijlocul luptei!
Ionatan zace ucis pe înălțimile tale.
26Sunt mâhnit din cauza ta, frate Ionatan!
Mi‑ai fost atât de drag!
Dragostea ta pentru mine a fost minunată,
mai minunată chiar decât dragostea femeilor.
27O, cum au căzut vitejii
și cum au fost distruse armele!“
David wird König von Juda und ganz Israel
(Kapitel 1–7)
David erfährt von Sauls und Jonatans Tod
1König Saul war in der Schlacht gegen die Philister umgekommen. Nachdem David von seinem Vergeltungsschlag gegen die Amalekiter nach Ziklag zurückgekehrt war, 2erschien zwei Tage später bei ihm ein Mann aus Sauls Heer. Als Zeichen der Trauer waren seine Kleider zerrissen und sein Haar voller Erde. Er warf sich ehrerbietig vor David zu Boden. 3»Woher kommst du?«, fragte David. Der Mann antwortete: »Ich habe im israelitischen Heer gekämpft und konnte den Feinden entkommen.« 4»Wie ist die Lage?«, wollte David wissen. »Erzähl es mir!« Da berichtete der Mann: »Viele unserer Soldaten liegen gefallen oder schwer verwundet auf dem Schlachtfeld, und der Rest ist geflohen. Auch Saul und sein Sohn Jonatan sind tot.«
5»Woher weißt du, dass Saul und Jonatan tot sind?«, hakte David nach. 6Der junge Mann fuhr fort: »Ich kam zufällig ins Bergland von Gilboa. Dort entdeckte ich Saul, der sich auf seinen Speer stützte. Die feindlichen Wagen und Reiter schlossen den Kreis um ihn immer enger. 7Er drehte sich um, sah mich und rief mir zu, ich solle herkommen. 8Als ich bei ihm war, fragte er: ›Wer bist du?‹ ›Ich bin ein Amalekiter‹, antwortete ich. 9Da bat er mich: ›Komm und töte mich, denn noch ist zwar Leben in mir, aber ich bin schwer verwundet und am Ende meiner Kraft.‹ 10Ich erfüllte ihm seine letzte Bitte: Ich erstach ihn, denn ich wusste ja, dass Saul schon ganz schwach war und sowieso sterben würde. Dann nahm ich ihm die Krone und den Armreif ab, um sie dir, meinem Herrn und Gebieter, zu überbringen.«
11Da zerrissen David und die Männer, die bei ihm standen, ihre Gewänder. 12Sie weinten und trauerten um Saul, seinen Sohn Jonatan und um das ganze Volk des Herrn, weil so viele Israeliten in der Schlacht umgekommen waren. Bis zum Abend fasteten sie.
13David fragte den jungen Mann, der ihm die Nachricht überbracht hatte: »Woher kommst du?« »Ich bin der Sohn eines Einwanderers aus Amalek«, antwortete er. 14Da fuhr David ihn an: »Wie konntest du es wagen, den König umzubringen, den der Herr auserwählt hat?« 15Er befahl einem der jungen Männer, die bei ihm standen: »Komm her und töte ihn!« Der Mann gehorchte und stach den Amalekiter nieder. Bevor er starb, 16sagte David noch zu ihm: »Das ist die gerechte Strafe für dein Verbrechen! Du selbst hast dich zum Tod verurteilt, als du sagtest: ›Ich habe den König umgebracht, den der Herr erwählt hat.‹«
Davids Klagelied
17David dichtete ein Klagelied über Sauls und Jonatans Tod. 18Er ordnete an, dass alle Bewohner von Juda es auswendig lernen sollten. Es wird das »Bogenlied« genannt und steht im »Buch des Rechtschaffenen«:
19Ach, Israel, erschlagen liegen sie auf deinen Hügeln,
die Soldaten, die dein ganzer Stolz und deine Freude waren!
Deine Helden sind tot, im Kampf gefallen.
20Verheimlicht es den Städten Gat und Aschkelon,
verkündet diese Nachricht nicht in ihren Gassen!
Die Mädchen der Philister sollen keine Freudenlieder singen,
die Frauen dieser unbeschnittenen Heiden keine Reigen tanzen.
21Ihr Berge von Gilboa,
kein Tau soll euch bedecken und kein Regen fallen,
nie mehr soll Korn auf euren Äckern wachsen,
weil dort die blutverschmierten Schilde liegen,
die einst unseren besten Soldaten gehörten.
Sauls Schild hat seinen Glanz verloren,
sein Leder wird nicht mehr mit Öl gepflegt.
22Die Pfeile Jonatans verfehlten nie das Ziel,
nie schlug das Schwert von König Saul daneben.
Stets trieften ihre Waffen vom Blut der Durchbohrten,
sie glänzten vom Fett der erstochenen Helden.
23Saul und Jonatan – jeder liebte und verehrte sie!
Unzertrennlich waren sie im Leben,
und nun sind sie auch im Tod vereint.
Sie waren schneller noch als Adler,
stärker als der stärkste Löwe.
24Ihr Frauen von Israel, trauert und weint um König Saul,
der euch Kleider aus Purpur gab
und euch mit goldenem Schmuck beschenkte!
25Die Helden sind tot, im Kampf gefallen.
Durchbohrt liegt Jonatan auf deinen Bergen, Israel.
26Mein Bruder Jonatan, wie schmerzt mich dein Verlust!
Du warst mir lieber als der größte Schatz der Welt.
Niemals kann die Liebe einer Frau ersetzen,
was deine Freundschaft mir bedeutet hat.
27Die Helden sind tot, im Kampf gefallen,
unsere besten Männer haben wir verloren.
