Nouă Traducere În Limba Română

2 Samuel 1:1-27

Vestea morții lui Saul și a lui Ionatan

1După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiților și se afla în Țiklag de două zile. 2A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâșiate și cu țărână pe cap. Când a ajuns la David, s‑a aruncat la pământ și s‑a închinat.

3David l‑a întrebat:

– De unde vii?

El i‑a răspuns:

– Am scăpat din tabăra lui Israel.

4David i‑a zis:

– Spune‑mi, te rog, ce s‑a întâmplat?

El a răspuns:

– Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă și mulți dintre ei au murit. Saul și fiul său Ionatan au murit și ei.

5David l‑a întrebat pe tânărul care l‑a înștiințat:

– De unde știi că Saul și fiul său Ionatan au murit?

6Tânărul care l‑a înștiințat a răspuns:

– S‑a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, unde l‑am văzut pe Saul, sprijinit pe sulița sa, în timp ce carele și călăreții îl ajungeau din urmă.

7Când Saul s‑a uitat în urmă și m‑a văzut, m‑a chemat, iar eu i‑am răspuns:

– Iată‑mă!

8El m‑a întrebat:

– Cine ești?

Eu i‑am răspuns:

– Sunt amalekit.

9Atunci el mi‑a zis:

– Stai în dreptul meu și omoară‑mă, căci, deși mai este viață în mine, m‑a apucat amețeala.

10Așadar, am stat în dreptul lui și l‑am omorât, deoarece știam că nu va mai trăi în urma căderii sale. I‑am luat apoi coroana de pe cap și brățara de la braț și le‑am adus aici stăpânului meu.

11Atunci David și‑a apucat hainele și le‑a sfâșiat, iar toți bărbații care erau cu el au făcut același lucru. 12Au jelit, au plâns și au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului și pentru Casa lui Israel, căci au căzut loviți de sabie.

13Apoi David l‑a întrebat pe tânărul care i‑a adus veștile:

– De unde ești?

El i‑a răspuns:

– Sunt fiul unui străin, un amalekit.

14Atunci David i‑a zis:

– Cum de nu te‑ai temut să‑ți ridici mâna ca să‑l dobori pe unsul Domnului?

15Apoi David l‑a chemat pe unul dintre tinerii lui și i‑a zis:

– Apropie‑te și doboară‑l!

El l‑a lovit și acesta a murit.

16David i‑a zis:

– Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L‑am omorât pe unsul Domnului.“

Cântarea de jale a lui David

17David a cântat această cântare de jale despre Saul și despre Ionatan, fiul acestuia, 18și le‑a spus fiilor lui Iuda să învețe această Cântare a Arcului (iată că ea se află scrisă în „Cartea lui Iașar“18 Sau: Cartea celui drept, o veche culegere de texte epice, astăzi pierdută.):

19„Gloria ta, Israel, zace ucisă pe înălțimile tale.

O, cum au căzut vitejii!

20Nu spuneți în Gat

și nu‑l vestiți pe străzile Așchelonului,

ca nu cumva să se bucure fiicele filistenilor,

ca nu cumva să tresalte de bucurie fiicele celor necircumciși.

21O, munți ai Ghilboei!

Să nu mai fie nici rouă și nici ploaie peste voi,

și nici câmpii pentru darurile de mâncare!21 Sensul versului este nesigur. Sau pe voi / și pe dealurile voastre înalte!

Căci acolo a fost detestat21 Sau: a fost azvârlit cu scârbă. scutul vitejilor,

scutul lui Saul, care nu va mai fi uns cu untdelemn.

22De la sângele celor uciși,

de la grăsimea vitejilor,

arcul lui Ionatan nu dădea înapoi,

iar sabia lui Saul nu se învârtea în gol.

23Saul și Ionatan,

care, în viață, s‑au iubit și s‑au plăcut,

nici măcar în moarte n‑au fost despărțiți.

Erau mai iuți decât vulturii

și mai puternici decât leii.

24Voi, fiice ale lui Israel, plângeți‑l pe Saul!

Pe cel care vă îmbrăca în stacojiu și cu mult fast,

pe cel care vă împodobea veșmintele cu ornamente de aur.

25O, cum au căzut vitejii în mijlocul luptei!

Ionatan zace ucis pe înălțimile tale.

26Sunt mâhnit din cauza ta, frate Ionatan!

Mi‑ai fost atât de drag!

Dragostea ta pentru mine a fost minunată,

mai minunată chiar decât dragostea femeilor.

27O, cum au căzut vitejii

și cum au fost distruse armele!“

Nueva Versión Internacional (Castilian)

2 Samuel 1:1-27

Noticia de la muerte de Saúl

1:4-121S 31:1-13; 1Cr 10:1-12

1Después de la muerte de Saúl, David se detuvo dos días en Siclag, después de haber derrotado a los amalecitas. 2Al tercer día, llegó a Siclag un hombre que venía del campamento de Saúl. En señal de duelo, se presentó ante David con la ropa rasgada y la cabeza cubierta de ceniza, y se postró rostro en tierra.

3―¿De dónde vienes? —le preguntó David.

―Vengo huyendo del campamento israelita —respondió.

4―Pero ¿qué ha pasado? —exclamó David—. ¡Cuéntamelo todo!

―Pues resulta que nuestro ejército ha huido de la batalla, y muchos han caído muertos —contestó el mensajero—. Entre los caídos en combate se cuentan Saúl y su hijo Jonatán.

5―¿Y cómo sabes tú que Saúl y su hijo Jonatán han muerto? —le preguntó David al criado que le había traído la noticia.

6―Por casualidad me encontraba yo en el monte Guilboa. De pronto, vi a Saúl apoyado en su lanza y asediado por los carros y la caballería —respondió el criado—. 7Saúl se volvió y, al verme, me llamó. Yo me puse a sus órdenes. 8Me preguntó quién era yo, y le respondí que era amalecita. 9Entonces me pidió que me acercara y me ordenó: “¡Mátame de una vez, pues estoy agonizando y no acabo de morir!” 10Yo me acerqué y lo maté, pues me di cuenta de que no iba a sobrevivir al desastre. Luego le quité la diadema de la cabeza y el brazalete que llevaba en el brazo, para traérselos a mi señor.

11Al oírlo, David y los que estaban con él se rasgaron las vestiduras. 12Lloraron y ayunaron hasta el anochecer porque Saúl y su hijo Jonatán habían caído a filo de espada, y también por el ejército del Señor y por la nación de Israel.

13Entonces David le preguntó al joven que le había traído la noticia:

―¿De dónde eres?

―Soy un extranjero amalecita —respondió.

14―¿Y cómo te atreviste a alzar la mano para matar al ungido del Señor? —le dijo David.

15Y en seguida llamó a uno de sus hombres y le ordenó:

―¡Anda, mátalo!

Aquel cumplió la orden y lo mató. 16David, por su parte, dijo:

―¡Que tu sangre caiga sobre tu cabeza! Tu boca misma te condena al admitir que mataste al ungido del Señor.

Lamento de David por Saúl y Jonatán

17David compuso este lamento en honor de Saúl y de su hijo Jonatán. 18Lo llamó el «Cántico del Arco» y ordenó que lo enseñaran a los habitantes de Judá. Así consta en el libro de Jaser:

19«¡Ay, Israel! Tus héroes yacen heridos1:19 ¡Ay, Israel! Tus héroes yacen heridos. Lit. La gloria de Israel ha perecido.

en las alturas de tus montes.

¡Cómo han caído los valientes!

20»No lo anunciéis en Gat

ni lo pregonéis en las calles de Ascalón,

para que no se alegren las filisteas

ni lo celebren esas paganas.1:20 esas paganas. Lit. hijas de incircuncisos.

21»¡Ay, montes de Guilboa,

que no caiga sobre vosotros lluvia ni rocío!

¡Que no crezca el trigo para las ofrendas!1:21 ¡Que no crezca el trigo para las ofrendas! Texto de difícil traducción.

Porque allí deshonraron el escudo de Saúl:

¡allí quedó manchado1:21 allí quedó manchado. Lit. sin ser ungido con aceite. el escudo de los valientes!

22¡Jamás volvía el arco de Jonatán

sin haberse saciado con la sangre de los heridos,

ni regresaba la espada de Saúl

sin haberse hartado con la grasa de sus oponentes!

23»¡Saúl! ¡Jonatán! ¡Nobles personas!

Fueron amados en la vida,

e inseparables en la muerte.

Más veloces eran que las águilas,

y más fuertes que los leones.

24»¡Ay, mujeres de Israel! Llorad por Saúl,

que os vestía con lujosa seda carmesí

y os adornaba con joyas de oro.

25»¡Cómo han caído los valientes en batalla!

Jonatán yace muerto en tus alturas.

26¡Cuánto sufro por ti, Jonatán,

pues te quería como a un hermano!

Más preciosa fue para mí tu amistad

que el amor de las mujeres.

27»¡Cómo han caído los valientes!

¡Las armas de guerra han perecido!»