1Elisei a zis:
– Ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește Domnul: „Mâine, pe vremea aceasta, la poarta Samariei, o măsură1, 16, 18 Peste 7 l. de făină aleasă se va vinde cu un șechel1, 16, 18 Aproximativ 12 gr. și două măsuri1, 16, 18 Aproximativ 15 l. de orz cu un șechel.“
2Dar ofițerul pe brațul căruia se sprijinea regele i‑a răspuns omului lui Dumnezeu, zicând:
– Iată, nici dacă ar deschide Domnul stăvilarele cerului, nu s‑ar putea întâmpla un asemenea lucru.
Elisei a zis:
– Iată, vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca de acolo!
Asediul este ridicat
3La intrarea porții erau patru leproși3, 8 Vezi nota de la 5:1. care și‑au zis unul altuia: „De ce să stăm aici până vom muri? 4Dacă ar fi să intrăm în cetate vom muri din cauza foametei din cetate. Dacă vom sta aici, de asemenea, vom muri. Veniți deci să ne predăm în tabăra arameilor. Dacă ne vor cruța vom trăi, iar dacă ne vor ucide vom muri.“
5Astfel, în amurg, ei s‑au ridicat și s‑au dus în tabăra arameilor. Dar când au ajuns la intrarea în tabără, iată că nu mai era nimeni acolo, 6pentru că Stăpânul făcuse ca arameii să audă zgomot de cai și de care, întocmai ca vuietul unei mari oștiri, și fiecare îi zisese fratelui său: „Iată, regele lui Israel i‑a plătit pe regii hitiților și pe regii egiptenilor6 Sau: pe regii hitiților sau pe cei din Muzur. Vezi și nota din 1 Regi 10:28 (Muzur sau Musri, era o regiune în Capadocia, Asia Mică). Regi ai unor orașe-stat care apăruseră în nordul Aramului după dispariția Imperiului Hitit (sf. mileniului II î.Cr.). ca să vină împotriva noastră.“ 7Astfel, în amurg, ei s‑au ridicat și au fugit, părăsindu‑și corturile, caii și măgarii. Au lăsat tabăra așa cum era și au fugit ca să‑și scape viața.
8Când au ajuns la marginea taberei, acești leproși au intrat într‑un cort, au mâncat și au băut, au luat de acolo argint, aur și haine și s‑au dus și le‑au ascuns. Apoi s‑au întors, au intrat într‑un alt cort, au luat și de acolo lucruri și s‑au dus și le‑au ascuns. 9Atunci ei și‑au zis unul altuia: „Nu este bine ce facem! Ziua aceasta este o zi a veștilor bune. Dacă vom tăcea și vom aștepta până în zori, vom fi pedepsiți. Să mergem și să anunțăm la palat!“
10Au venit deci, au chemat străjerii de la poarta cetății și le‑au zis: „Noi am intrat în tabăra arameilor și iată că nu era nimeni acolo. Nu se auzea niciun glas de om, ci erau doar cai și măgari legați, iar corturile erau la locul lor.“ 11Atunci străjerii au strigat și au dat de știre la palat.
12Regele s‑a trezit în toiul nopții și le‑a zis slujitorilor săi:
– Vă voi spune ce vor să ne facă arameii. Știind că suntem înfometați, au ieșit din tabără și s‑au ascuns în câmpie, zicând: „Când vor ieși din cetate, îi vom prinde vii și vom intra în cetate!“
13Unul dintre slujitorii lui i‑a răspuns:
– Dă‑ne voie să luăm cinci cai din cei care au mai rămas în cetate. Dacă vor rămâne aici, li se va întâmpla același lucru care i se întâmplă acum întregii mulțimi a lui Israel, adică vor pieri așa cum piere toată mulțimea lui Israel. Să trimitem deci și să vedem ce s‑a întâmplat.
14Au luat două care cu caii lor, și regele i‑a trimis pe urmele oștirii Aramului, zicând: „Duceți‑vă și vedeți ce s‑a întâmplat.“ 15Au mers pe urma lor până la Iordan și iată că tot drumul era plin cu haine și cu lucruri pe care le aruncaseră arameii în goana lor. Mesagerii s‑au întors și l‑au înștiințat pe rege. 16Apoi poporul a ieșit și a jefuit tabăra arameilor. O măsură de făină aleasă a ajuns să se vândă cu un șechel, iar două măsuri de orz – cu un șechel, după Cuvântul Domnului.
17Regele l‑a pus responsabil cu paza porții pe ofițerul pe a cărui mână se sprijinea, dar acesta a murit călcat în picioare de poporul de la poartă, după cuvântul rostit de omul lui Dumnezeu când coborâse regele la el. 18S‑a împlinit întocmai cum i‑a vorbit omul lui Dumnezeu regelui, când a zis: „Mâine, pe vremea aceasta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de făină aleasă cu un șechel și două măsuri de orz cu un șechel.“ 19Atunci ofițerul regelui îi spusese omului lui Dumnezeu: „Iată, nici dacă ar face Domnul ferestre în cer nu s‑ar putea întâmpla un asemenea lucru.“ Iar omul lui Dumnezeu îi răspunsese: „Iată, vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca de acolo.“ 20Și într-adevăr așa i s‑a și întâmplat. Poporul l‑a călcat în picioare la poartă și a murit.
1Eliseo contestó:
—Oigan la palabra del Señor que dice así: “Mañana a estas horas, a la entrada de Samaria, podrá comprarse un seah7:1 Es decir, aprox. 5.5 kg de harina; también en vv. 16 y 18. de harina refinada con un siclo de plata7:1 Es decir, aprox. 11.5 g; también en vv. 16 y 18. y hasta dos seahs de cebada por el mismo precio”.
2El ayudante personal del rey respondió al hombre de Dios:
—¡No me digas! ¡Aun si el Señor abriera las compuertas del cielo, no podría suceder tal cosa!
—Pues lo verás con tus propios ojos —le advirtió Eliseo—, pero no llegarás a comerlo.
Liberación de Samaria
3Ese día, cuatro hombres que tenían una enfermedad en la piel se hallaban a la entrada de la ciudad.
—¿Qué ganamos con quedarnos aquí sentados esperando la muerte? —se preguntaron unos a otros—. 4No ganamos nada con entrar en la ciudad. Allí nos moriremos de hambre con todos los demás; pero si nos quedamos aquí, nos sucederá lo mismo. Vayamos, pues, al campamento de los arameos para rendirnos. Si nos perdonan la vida, viviremos; si nos matan, de todos modos moriremos.
5Al anochecer se pusieron en camino, pero cuando llegaron a las afueras del campamento arameo, ¡ya no había nadie allí! 6Y era que el Señor había confundido a los arameos haciéndoles oír el ruido de carros de combate y de caballería, como si fuera un gran ejército. Entonces se dijeron unos a otros: «¡Seguro que el rey de Israel ha contratado a los reyes hititas y egipcios para atacarnos!». 7Por lo tanto, emprendieron la fuga al anochecer abandonando tiendas de campaña, caballos y asnos. Dejaron el campamento tal como estaba para escapar y salvarse.
8Cuando los hombres con la piel enferma llegaron a las afueras del campamento, entraron en una de las tiendas de campaña. Después de comer y beber, se llevaron de allí plata, oro y ropa, y fueron a esconderlo todo. Luego regresaron, entraron en otra tienda, y también de allí tomaron varios objetos y los escondieron.
9Entonces se dijeron unos a otros:
—Esto no está bien. Hoy es un día de buenas noticias y no las estamos dando a conocer. Si esperamos hasta que amanezca, resultaremos culpables. Vayamos ahora mismo al palacio y demos aviso.
10Así que fueron a la ciudad y llamaron a los centinelas. Les dijeron: «Fuimos al campamento de los arameos y ya no había nadie allí. Solo se oía a los caballos y asnos, que estaban atados. Y las tiendas las dejaron tal como estaban». 11Los centinelas, a voz en cuello, hicieron llegar la noticia hasta el interior del palacio. 12Aunque era de noche, el rey se levantó y dijo a sus ministros:
—Déjenme decirles lo que esos arameos están tramando contra nosotros. Como saben que estamos pasando hambre, han abandonado el campamento y se han escondido en el campo. Lo que quieren es que salgamos, para atraparnos vivos y entrar en la ciudad.
13Uno de sus ministros propuso:
—Que salgan algunos hombres con cinco de los caballos que aún quedan aquí. Si mueren, no les irá peor que a la multitud de israelitas que está por perecer. ¡Enviémoslos a ver qué pasa!
14De inmediato los hombres tomaron dos carros con caballos. Entonces el rey los mandó al campamento del ejército arameo, con instrucciones de que investigaran. 15Llegaron hasta el Jordán y vieron que todo el camino estaba lleno de ropa y de objetos que los arameos habían arrojado al huir precipitadamente. De modo que regresaron los mensajeros e informaron al rey, 16y el pueblo salió a saquear el campamento arameo. Y tal como la palabra del Señor lo había dado a conocer, se pudo comprar un seah de harina refinada por solo un siclo de plata, y hasta dos seahs de cebada por el mismo precio.
17El rey había ordenado a su ayudante personal que vigilara la entrada de la ciudad, pero el pueblo lo atropelló ahí mismo, y así se cumplió lo que había dicho el hombre de Dios cuando el rey fue a su casa. 18Sucedió tal y como el hombre de Dios había dicho al rey: «Mañana a estas horas, a la entrada de Samaria, podrá comprarse dos seahs de cebada por un siclo de plata, y un seah de harina refinada por el mismo precio».
19El ayudante había dicho al hombre de Dios: «¡No me digas! Aun si el Señor abriera las compuertas del cielo, ¡no podría suceder tal cosa!». De modo que el hombre de Dios respondió: «Pues lo verás con tus propios ojos, pero no llegarás a comerlo». 20En efecto, así ocurrió: el pueblo lo atropelló a la entrada de la ciudad y allí murió.
