1Elisei a zis:
– Ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește Domnul: „Mâine, pe vremea aceasta, la poarta Samariei, o măsură1, 16, 18 Peste 7 l. de făină aleasă se va vinde cu un șechel1, 16, 18 Aproximativ 12 gr. și două măsuri1, 16, 18 Aproximativ 15 l. de orz cu un șechel.“
2Dar ofițerul pe brațul căruia se sprijinea regele i‑a răspuns omului lui Dumnezeu, zicând:
– Iată, nici dacă ar deschide Domnul stăvilarele cerului, nu s‑ar putea întâmpla un asemenea lucru.
Elisei a zis:
– Iată, vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca de acolo!
Asediul este ridicat
3La intrarea porții erau patru leproși3, 8 Vezi nota de la 5:1. care și‑au zis unul altuia: „De ce să stăm aici până vom muri? 4Dacă ar fi să intrăm în cetate vom muri din cauza foametei din cetate. Dacă vom sta aici, de asemenea, vom muri. Veniți deci să ne predăm în tabăra arameilor. Dacă ne vor cruța vom trăi, iar dacă ne vor ucide vom muri.“
5Astfel, în amurg, ei s‑au ridicat și s‑au dus în tabăra arameilor. Dar când au ajuns la intrarea în tabără, iată că nu mai era nimeni acolo, 6pentru că Stăpânul făcuse ca arameii să audă zgomot de cai și de care, întocmai ca vuietul unei mari oștiri, și fiecare îi zisese fratelui său: „Iată, regele lui Israel i‑a plătit pe regii hitiților și pe regii egiptenilor6 Sau: pe regii hitiților sau pe cei din Muzur. Vezi și nota din 1 Regi 10:28 (Muzur sau Musri, era o regiune în Capadocia, Asia Mică). Regi ai unor orașe-stat care apăruseră în nordul Aramului după dispariția Imperiului Hitit (sf. mileniului II î.Cr.). ca să vină împotriva noastră.“ 7Astfel, în amurg, ei s‑au ridicat și au fugit, părăsindu‑și corturile, caii și măgarii. Au lăsat tabăra așa cum era și au fugit ca să‑și scape viața.
8Când au ajuns la marginea taberei, acești leproși au intrat într‑un cort, au mâncat și au băut, au luat de acolo argint, aur și haine și s‑au dus și le‑au ascuns. Apoi s‑au întors, au intrat într‑un alt cort, au luat și de acolo lucruri și s‑au dus și le‑au ascuns. 9Atunci ei și‑au zis unul altuia: „Nu este bine ce facem! Ziua aceasta este o zi a veștilor bune. Dacă vom tăcea și vom aștepta până în zori, vom fi pedepsiți. Să mergem și să anunțăm la palat!“
10Au venit deci, au chemat străjerii de la poarta cetății și le‑au zis: „Noi am intrat în tabăra arameilor și iată că nu era nimeni acolo. Nu se auzea niciun glas de om, ci erau doar cai și măgari legați, iar corturile erau la locul lor.“ 11Atunci străjerii au strigat și au dat de știre la palat.
12Regele s‑a trezit în toiul nopții și le‑a zis slujitorilor săi:
– Vă voi spune ce vor să ne facă arameii. Știind că suntem înfometați, au ieșit din tabără și s‑au ascuns în câmpie, zicând: „Când vor ieși din cetate, îi vom prinde vii și vom intra în cetate!“
13Unul dintre slujitorii lui i‑a răspuns:
– Dă‑ne voie să luăm cinci cai din cei care au mai rămas în cetate. Dacă vor rămâne aici, li se va întâmpla același lucru care i se întâmplă acum întregii mulțimi a lui Israel, adică vor pieri așa cum piere toată mulțimea lui Israel. Să trimitem deci și să vedem ce s‑a întâmplat.
14Au luat două care cu caii lor, și regele i‑a trimis pe urmele oștirii Aramului, zicând: „Duceți‑vă și vedeți ce s‑a întâmplat.“ 15Au mers pe urma lor până la Iordan și iată că tot drumul era plin cu haine și cu lucruri pe care le aruncaseră arameii în goana lor. Mesagerii s‑au întors și l‑au înștiințat pe rege. 16Apoi poporul a ieșit și a jefuit tabăra arameilor. O măsură de făină aleasă a ajuns să se vândă cu un șechel, iar două măsuri de orz – cu un șechel, după Cuvântul Domnului.
17Regele l‑a pus responsabil cu paza porții pe ofițerul pe a cărui mână se sprijinea, dar acesta a murit călcat în picioare de poporul de la poartă, după cuvântul rostit de omul lui Dumnezeu când coborâse regele la el. 18S‑a împlinit întocmai cum i‑a vorbit omul lui Dumnezeu regelui, când a zis: „Mâine, pe vremea aceasta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de făină aleasă cu un șechel și două măsuri de orz cu un șechel.“ 19Atunci ofițerul regelui îi spusese omului lui Dumnezeu: „Iată, nici dacă ar face Domnul ferestre în cer nu s‑ar putea întâmpla un asemenea lucru.“ Iar omul lui Dumnezeu îi răspunsese: „Iată, vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca de acolo.“ 20Și într-adevăr așa i s‑a și întâmplat. Poporul l‑a călcat în picioare la poartă și a murit.
Belejringen ophører
1Men Elisa svarede kongen: „Herren siger, at i morgen ved denne tid har situationen ændret sig. Da skal en kurv fuld af det fineste hvedemel sælges på torvet for kun ét sølvstykke, og to kurve7,1 Ordret: „en sea mel for en shekel sølv og to sea byg for en shekel”. En sea var et rummål på lidt over 7 liter og en shekel vejede ca. 11 gram. byg for samme beløb.”
2Men kongens næstkommanderende svarede: „Umuligt. Om så Herren åbnede alle himlens sluser, ville det aldrig kunne ske.”
„Ikke?” svarede Elisa. „Det skal du få at se. Men du kommer ikke til selv at nyde godt af det.” Derefter tog de tilbage til byen.
3Uden for byporten sad der fire mænd, som på grund af en smitsom hudsygdom var forvist fra byen. „Hvorfor skal vi blive siddende her, til vi dør?” spurgte de hinanden. 4„Hvis vi bliver siddende med hænderne i skødet, dør vi af sult, og går vi tilbage til byen, dør vi også af sult. Så vi kan lige så godt overgive os og gå over til aramæerne. Det værste, der kan ske, er, at de slår os ihjel, men hvem ved, måske skåner de os.”
5I aftenskumringen gik de fire mænd hen mod den aramæiske lejr, men da de kom helt derhen, var der ikke en sjæl at se. 6Herren havde nemlig sørget for, at aramæerne hørte krigslarm, hestetramp og vognstøj, så det lød, som om en mægtig hær var på vej imod dem. „Det er Israels konge, der har fået forstærkning fra hittitterne og Egypten,” råbte de, 7og der gik panik i dem, så de flygtede med det samme og lod deres telte, heste, æsler og al provianten blive tilbage.
8Da de fire mænd nåede frem til lejren, gik de fra telt til telt og spiste og drak så meget, de kunne. De samlede alt det guld og sølv og tøj sammen, de kunne bære, og gemte det godt. 9Men så sagde de til hinanden: „Det er ikke rigtigt, det vi gør. Vi ligger inde med nogle utrolig gode nyheder. Hvis vi venter til i morgen med at bringe nyheden videre, er det vores skyld, hvis nogen af de udsultede folk i byen dør i nat. Kom, lad os straks gå tilbage og give besked til kongen.”
10Så gik de tilbage til byen og fortalte portvagterne, hvordan de var gået ud til den aramæiske lejr, og at lejren var rømmet. Hestene og æslerne stod bundne, og alt så beboet ud, men der var ingen mennesker at se. 11Portvagterne gav beskeden videre, og på den måde nåede den gode nyhed frem til kongens palads.
12Kongen sprang straks ud af sengen, men det var næsten for godt til at være sandt. Derfor sagde han til sine nærmeste officerer: „Aramæerne ved jo, at vi sulter. Det må være derfor, de har forladt deres lejr og nu ligger på lur på markerne i håb om, at vi lader os lokke ud af byen. Så slår de til, erobrer vores by og gør os til deres slaver.”
13„Men burde vi ikke alligevel sende nogle mænd ud og se efter?” spurgte en af officererne. „Lad os se, om der ikke skulle være bare fem heste tilbage i byen, man kan ride på. Hvis mændene skulle miste livet derved, er det vel ikke værre, end hvis de bliver i byen og dør af sult sammen med os andre.”
14Det lykkedes dem at finde to heste, så to ryttere blev sendt af sted for at se, hvad der var sket. 15De fandt en masse efterladt tøj og våben, som aramæerne havde smidt under deres flugt. Således var de i stand til at følge sporene hele vejen til Jordanfloden. Derefter vendte de tilbage og meldte det til kongen. 16Så skyndte Samarias indbyggere sig ud og plyndrede aramæernes lejr. På den måde gik det i opfyldelse, at en kurv hvedemel og to kurve byg den dag kunne købes for et sølvstykke, nøjagtig som Herren havde sagt.
17Kongen havde udpeget sin næstkommanderende til at holde kontrol med menneskemængden ved byporten, men da folk pressede på for at komme ud til den forladte lejr, blev han trampet ned og omkom i tumulten. Derved blev det ord opfyldt, som profeten havde sagt om ham den foregående dag, 18dengang han også forudsagde, at prisen på hvedemel og byg ville gå ned. 19Manden havde jo ved den lejlighed svaret, at det ikke kunne ske, om så Herren åbnede alle himlens sluser, og profeten havde svaret: „Det skal du få at se. Men du kommer ikke selv til at nyde godt af det.” 20Og sådan gik det. Han blev trampet ned i byporten og døde.
