Securea plutitoare
1Fiii profeților i‑au zis lui Elisei:
– Iată că locul unde ne întâlnim cu tine este prea strâmt pentru noi. 2Lasă‑ne să mergem la Iordan, să luăm fiecare dintre noi câte un buștean și să facem acolo un loc unde să putem sta.
El a răspuns:
– Duceți‑vă!
3Atunci unul din ei a zis:
– Fii bun, te rog, și vino cu slujitorii tăi.
El a răspuns:
– Voi merge!
4Elisei s‑a dus cu ei. Au ajuns la Iordan și au început să taie copaci. 5Dar s‑a întâmplat că, în timp ce unul dintre ei tăia un copac, fierul de la secure a căzut în apă. Atunci a strigat:
– Ah, stăpâne, era împrumutat!
6Atunci omul lui Dumnezeu l‑a întrebat:
– Unde a căzut?
Și după ce acesta i‑a arătat locul, Elisei a tăiat o bucată de lemn, l‑a aruncat acolo, iar fierul securii a început să plutească.
7Apoi a zis:
– Ridică‑l!
El a întins mâna și l‑a luat.
Elisei și arameii
8Regele Aramului era în război cu Israel. După ce s‑a sfătuit cu slujitorii săi, a zis: „Îmi voi așeza tabăra în locul cutare.“ 9Dar omul lui Dumnezeu a trimis să i se spună regelui lui Israel: „Ai grijă să nu treci prin locul acela, pentru că arameii au coborât acolo.“ 10Regele lui Israel a trimis niște oameni să cerceteze acel loc despre care îl avertizase omul lui Dumnezeu. Și a făcut aceasta nu o dată, și nici de două ori.
11Inima regelui Aramului s‑a tulburat din cauza acestor lucruri, i‑a chemat pe slujitorii săi și le‑a zis:
– Nu‑mi spuneți care dintre noi este de partea regelui lui Israel?
12Unul din slujitorii săi a răspuns:
– Nimeni, rege, stăpânul meu! Profetul Elisei însă, care este în Israel, îl înștiințează pe regele lui Israel de cuvintele pe care le rostești în odaia ta de dormit.
13Regele a zis:
– Duceți‑vă și vedeți unde este, ca să trimit să‑l prindă.
Regele a fost înștiințat, spunându‑i‑se:
– Iată că este în Dotan.
14Regele a trimis acolo cai, care și o armată puternică. Ei au ajuns noaptea și au înconjurat cetatea. 15Slujitorul omului lui Dumnezeu s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a ieșit și iată că o armată înconjurase cetatea, cu cai și care.
Slujitorul i‑a zis:
– Ah, stăpâne, ce vom face?
16Acesta a răspuns:
– Nu te teme, căci cei ce sunt cu noi sunt mai mulți decât cei ce sunt cu ei.
17Apoi Elisei s‑a rugat, zicând: „O, Doamne, Te rog, deschide‑i ochii ca să poată vedea!“ Și Domnul a deschis ochii slujitorului și el a putut să vadă muntele plin de cai și de care de foc în jurul lui Elisei. 18În timp ce arameii coborau spre el, Elisei s‑a rugat Domnului, zicând: „Te rog, lovește‑i pe acești oameni cu orbire!“ Și Domnul i‑a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei. 19Atunci Elisei le‑a zis: „Nu acesta este drumul și nu aceasta este cetatea. Urmați‑mă și vă voi duce la omul pe care îl căutați.“ Și el i‑a dus în Samaria. 20După ce au intrat în Samaria, Elisei a zis: „Doamne, deschide ochii acestor oameni ca ei să poată vedea!“ Și Domnul le‑a deschis ochii, iar ei au văzut că erau în mijlocul Samariei.
21Când regele lui Israel i‑a văzut, l‑a întrebat pe Elisei:
– Să‑i ucid, părinte? Să‑i ucid?
22El a răspuns:
– Nu‑i ucide! I‑ai ucide pe cei pe care‑i iei captivi cu sabia și cu arcul tău? Servește‑i cu pâine și cu apă ca să mănânce și să bea, iar după aceea să se întoarcă la stăpânul lor.
23Atunci regele a dat un ospăț mare. După ce au mâncat și au băut, le‑a dat voie să plece, iar ei s‑au întors la stăpânul lor. Și trupele Aramului n‑au mai continuat să năvălească în țara lui Israel.
Foamete în Samaria asediată
24După o vreme, Ben‑Hadad, regele Aramului, adunându‑și întreaga tabără, s‑a suit și a asediat Samaria. 25Din cauza asediului, foametea în Samaria a devenit foarte mare, astfel încât un cap de măgar a ajuns să valoreze optzeci de șecheli25 Aproximativ 1 kg. de argint, iar un sfert de cab25 Aproximativ 0,3 l. de găinaț de porumbel25 Sau: ceapă sălbatică. – cinci șecheli25 Aproximativ 60 gr..
26În timp ce regele lui Israel trecea pe zid, o femeie a strigat către el, zicând:
– Ajută‑mă, o, rege, stăpânul meu!
27Dar el i‑a zis:
– Dacă nu te ajută Domnul, cu ce te‑aș putea ajuta eu? Cu ceea ce este în arie sau în teasc?
28Apoi regele i‑a zis:
– Ce ți s‑a întâmplat?
Ea a răspuns:
– Această femeie mi‑a zis: „Dă‑l pe fiul tău ca să‑l mâncăm astăzi, iar pe fiul meu îl vom mânca mâine.“ 29Noi l‑am fiert pe fiul meu și l‑am mâncat.29 Vezi Lev. 26:29 și Deut. 28:53, 57; vezi și Plâng. 4:10. Iar în ziua următoare, când i‑am zis: „Dă‑l pe fiul tău ca să‑l mâncăm“, ea și‑a ascuns fiul.
30Când a auzit regele cuvintele femeii, și‑a sfâșiat hainele în timp ce era încă pe zid. Atunci oamenii s‑au uitat și au văzut că pe trup avea un sac. 31El a zis: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea, dacă va mai rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Șafat, pe umerii lui!“
32Elisei ședea în casă, iar bătrânii32 Șefi de familii și de clanuri, recunoscuți ca autoritate la toate popoarele orientale. Ei aveau rol de (1) judecători în cadrul comunității locale (Deut. 19:12; 21:1-9, 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau de (2) lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituție, Sfatul Bătrânilor lui Israel este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7). ședeau lângă el. Regele a trimis pe cineva înaintea sa, dar până să ajungă mesagerul, Elisei le‑a zis bătrânilor: „Vedeți că acest ucigaș trimite pe cineva să‑mi ia capul? Ascultați! Când va veni mesagerul, închideți ușa și țineți‑l la ușă. Nu se aude oare zgomotul pașilor stăpânului său în urma lui?“
33În timp ce încă vorbea cu ei, iată că mesagerul a ajuns la el și a zis:
– Iată, acest dezastru vine de la Domnul. De ce să‑L mai aștept pe Domnul?
El milagro del hacha
1Un día, los miembros de la comunidad de los profetas dijeron a Eliseo:
—Como puede ver, el lugar donde ahora vivimos con usted nos resulta pequeño. 2Es mejor que vayamos al Jordán. Allí podremos conseguir madera y construir6:2 podremos … construir. Lit. cada uno tomará una viga y construirá. un albergue.
—Bien, vayan —respondió Eliseo.
3Pero uno de ellos le pidió:
—Acompañe usted, por favor, a sus servidores.
Eliseo consintió 4en acompañarlos y cuando llegaron al Jordán empezaron a cortar árboles. 5De pronto, al cortar un tronco, a uno de los profetas se le zafó el hacha y se le cayó al río.
—¡Ay, maestro! —gritó—. ¡Esa hacha no era mía!
6—¿Dónde cayó? —preguntó el hombre de Dios.
Cuando se le indicó el lugar, Eliseo cortó un palo, lo echó allí e hizo que el hacha saliera a flote.
7—Sácala —ordenó Eliseo.
Así que el hombre extendió el brazo y la sacó.
Eliseo captura una tropa aramea
8El rey de Aram, que estaba en guerra con Israel, deliberó con sus ministros y les dijo: «Vamos a acampar en tal lugar».
9Pero el hombre de Dios envió este mensaje al rey de Israel: «Procura no pasar por este sitio, porque los arameos están descendiendo hasta allá».6:9 están descendiendo hasta allá. Alt. piensan acampar allí. 10Así que el rey de Israel envió a reconocer el lugar que el hombre de Dios había indicado. Y en varias otras ocasiones Eliseo avisó al rey, de modo que este tomó precauciones. 11El rey de Aram, enfurecido por lo que estaba pasando, llamó a sus ministros y les reclamó:
—¿Quieren decirme quién está informando al rey de Israel?
12—Nadie, mi señor y rey —respondió uno de ellos—. El responsable es Eliseo, el profeta que está en Israel. Es él quien le comunica todo al rey de Israel, aun lo que usted dice en su alcoba.
13—Pues entonces averigüen dónde está —ordenó el rey—, para que mande a capturarlo.
Cuando le informaron que Eliseo estaba en Dotán, 14el rey envió allá un destacamento grande, con caballos y carros de combate. Llegaron de noche y cercaron la ciudad. 15Por la mañana, cuando el criado del hombre de Dios se levantó para salir, vio que un ejército con caballos y carros de combate rodeaba la ciudad.
—¡Ay, mi señor! —exclamó el criado—. ¿Qué vamos a hacer?
16—No tengas miedo —respondió Eliseo—. Los que están con nosotros son más que ellos.
17Entonces Eliseo oró: «Señor, ábrele a Guiezi los ojos para que vea». El Señor así lo hizo y el criado vio que la colina estaba llena de caballos y de carros de fuego alrededor de Eliseo.
18Como ya los arameos se acercaban a él, Eliseo volvió a orar: «Señor, castiga a esta gente con ceguera». Y él hizo lo que pidió Eliseo.
19Luego Eliseo les dijo: «Esta no es la ciudad adonde iban; han tomado un camino equivocado. Síganme, que yo los llevaré adonde está el hombre que buscan». Pero los llevó a Samaria.
20Después de entrar en la ciudad, Eliseo dijo: «Señor, ábreles los ojos, para que vean». El Señor así lo hizo, y ellos se dieron cuenta de que estaban dentro de Samaria. 21Cuando el rey de Israel los vio, preguntó a Eliseo:
—¿Los mato, mi señor? ¿Los mato?
22—No, no los mates —contestó Eliseo—. ¿Acaso los has capturado con tu espada y tu arco, para que los mates? Mejor sírveles comida y agua para que coman y beban, y luego vuelvan a su señor.
23Así que el rey de Israel les dio un tremendo banquete. Cuando terminaron de comer, los despidió y ellos regresaron a su señor. Y las tropas de los arameos no volvieron a invadir el territorio israelita.
Hambre en Samaria
24Algún tiempo después, Ben Adad, rey de Aram, movilizó todo su ejército para ir a Samaria y sitiarla. 25El sitio duró tanto tiempo que provocó un hambre terrible en la ciudad, a tal grado que una cabeza de asno llegó a costar ochenta siclos6:25 Es decir, aprox. 920 g. de plata y un cuarto de cab6:25 Un cab era una medida de aprox. 100 g. de estiércol de paloma, cinco siclos.6:25 Es decir, aprox. 58 g.
26Un día, mientras el rey recorría la muralla, una mujer le gritó:
—¡Sálvenos, mi señor y rey!
27—Si el Señor no te salva —respondió el rey—, ¿de dónde voy a sacar yo comida para salvarte? ¿Del granero? ¿Del lagar? 28¿Qué te pasa?
Ella se quejó:
—Esta mujer me propuso que le entregara mi hijo para que nos lo comiéramos hoy y que mañana nos comeríamos el de ella. 29Pues bien, cocinamos a mi hijo y nos lo comimos, pero, al día siguiente, cuando le pedí que entregara su hijo para que nos lo comiéramos, resulta que ya lo había escondido.
30Al oír la queja de la mujer, el rey se rasgó las vestiduras. Luego reanudó su recorrido por la muralla, y la gente pudo ver que bajo su túnica real iba vestido de luto. 31«¡Que Dios me castigue sin piedad —exclamó el rey— si hoy mismo no le corto la cabeza a Eliseo, hijo de Safat!».
32Mientras Eliseo se encontraba en su casa, sentado con los jefes, el rey le envió un mensajero. Antes de que este llegara, Eliseo dijo a los jefes:
—Ahora van a ver cómo ese asesino envía a alguien a cortarme la cabeza. Pues bien, cuando llegue el mensajero, atranquen la puerta para que no entre. ¿No se oyen los pasos de su señor detrás de él?
33No había terminado de hablar cuando el mensajero llegó y dijo:
—Esta desgracia viene del Señor; ¿qué más se puede esperar de él?
