Înmulțirea uleiului văduvei
1O femeie dintre soțiile fiilor profeților i s‑a plâns lui Elisei, zicând:
– Slujitorul tău, soțul meu, a murit și tu știi că slujitorul tău se temea de Domnul. Creditorul vine acum să‑i ia pe cei doi copii ai mei și să‑i facă robii lui.
2Elisei a întrebat‑o:
– Ce aș putea face pentru tine? Spune‑mi ce ai în casa ta?
Ea a răspuns:
– Roaba ta nu mai are nimic în casă, decât un vas cu ulei.
3Elisei a zis:
– Du‑te și cere vase de la toți vecinii tăi. Cere vase goale, și să nu fie puține. 4Când te vei întoarce, încuie ușa după tine și după fiii tăi. Apoi toarnă ulei în fiecare din aceste vase și, când vor fi pline, pune‑le deoparte.
5Atunci a plecat și a încuiat ușa după ea și după fiii săi. Ei apropiau vasele și ea turna ulei în ele.
6Când vasele au fost pline, ea i‑a zis fiului său:
– Mai adu‑mi un vas.
El i‑a răspuns:
– Nu mai este niciunul.
Atunci uleiul a încetat să mai curgă.
7După aceea s‑a dus și i‑a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. El i‑a zis: „Du‑te, vinde uleiul și plătește‑ți datoria, iar cu ce va rămâne vei putea trăi tu și fiii tăi.“
Învierea fiului șunamitei
8Într‑o zi, Elisei trecea prin Șunem. Acolo era o femeie bogată care a stăruit ca el să mănânce la ea. Și ori de câte ori trecea pe acolo, Elisei se oprea la ea ca să mănânce. 9Ea i‑a zis soțului ei: „Iată, știu că omul acesta, care trece adesea pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu. 10Să facem, te rog, pe acoperiș o mică odaie cu pereți și să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun și un sfeșnic, pentru ca oricând va veni la noi, să poată sta acolo.“
11Într‑o zi, când Elisei s‑a întors, a intrat în odaia de sus și s‑a culcat acolo. 12Apoi i‑a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheam‑o pe șunamita aceasta!“ Ghehazi a chemat‑o și ea a stat înaintea lui. 13Elisei i‑a zis lui Ghehazi: „Spune‑i, te rog: «Iată că tu te‑ai deranjat făcând toate aceste lucruri pentru noi. Cu ce am putea să‑ți răsplătim? Să vorbim pentru tine regelui sau conducătorului oștirii?»“ Ea a răspuns: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu.“13 Cu referire la clanul și familia din care făcea parte; cu alte cuvinte: Este cine să aibă grijă de mine.
14Elisei a zis:
– Ce putem face pentru ea?
Ghehazi a răspuns:
– Ei bine, ea nu are niciun fiu, iar soțul ei este bătrân.
15Elisei a zis:
– Cheam‑o!
El a chemat‑o, iar ea s‑a oprit în prag.
16Elisei a zis:
– La anul, pe vremea aceasta, vei ține în brațe un fiu.
Ea a zis:
– Nu, stăpânul meu! Să n‑o minți pe roaba ta, omule al lui Dumnezeu!
17Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, așa cum i‑a zis Elisei.
18Și copilul s‑a făcut mare. Într‑o zi, când se dusese la tatăl său, la secerători, 19copilul i‑a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!“ Atunci tatăl i‑a zis unui slujitor: „Du‑l la mama lui!“ 20Acesta l‑a ridicat și l‑a dus la mama lui. Copilul a stat pe genunchii ei până la amiază, și apoi a murit. 21Atunci ea s‑a suit și l‑a culcat pe patul omului lui Dumnezeu. Apoi a închis ușa după ea și a ieșit.
22L‑a chemat pe soțul său și i‑a zis:
– Trimite‑mi, te rog, pe unul din slujitori și o măgăriță ca să mă duc repede până la omul lui Dumnezeu și să mă întorc.
23Dar el a întrebat‑o:
– De ce te duci astăzi la el? Nu este nici lună nouă23 Vezi Num. 28:11-15., și nici Sabat.
Ea a răspuns:
– Fii pe pace!
24Și după ce a înșeuat măgărița, a zis slujitorului ei: „Mână și pleacă! Să nu te oprești pentru mine decât atunci când îți voi spune!“ 25Ea a plecat și a ajuns la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Când a văzut‑o de la depărtare, omul lui Dumnezeu i‑a zis slujitorului său, Ghehazi: „Iată! Aceasta‑i șunamita! 26Acum, aleargă, te rog, ca s‑o întâmpini și întreab‑o dacă toate sunt bune cu ea, cu soțul ei și cu copilul ei.“ Ea i‑a răspuns: „Totul este bine!“
27După ce a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i‑a îmbrățișat picioarele. Atunci Ghehazi s‑a apropiat ca s‑o îndepărteze, dar omul lui Dumnezeu i‑a zis: „Las‑o, căci sufletul îi este amărât. Domnul mi‑a ascuns lucrul acesta și nu mi‑a spus.“ 28Ea a zis: „Am cerut eu oare un fiu stăpânului meu? Nu ți‑am spus eu să nu mă amăgești?“
29Elisei i‑a zis lui Ghehazi: „Încinge‑ți coapsele, ia toiagul meu în mână și fugi. Dacă te vei întâlni cu cineva să nu‑l saluți și, dacă te va saluta cineva, să nu‑i răspunzi. Să așezi toiagul meu pe fața băiatului.“ 30Dar mama băiatului a zis: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!“ El s‑a ridicat și a urmat‑o.
31Ghehazi s‑a dus înainte, a așezat toiagul pe fața băiatului, dar el n‑a scos niciun sunet și n‑a dat niciun semn de viață. Apoi Ghehazi s‑a întors să‑l întâlnească pe Elisei și i‑a zis: „Băiatul nu s‑a trezit.“
32Când a ajuns Elisei în casă, iată că băiatul era mort, culcat pe patul lui. 33Elisei a intrat, a închis ușa după ei amândoi și s‑a rugat Domnului. 34Apoi a urcat în camera de sus și s‑a culcat peste copil, punându‑și gura lui pe gura acestuia, ochii lui pe ochii acestuia și mâinile lui pe mâinile acestuia. S‑a întins peste el, și trupul copilului s‑a încălzit. 35Elisei s‑a întors și s‑a plimbat prin casă, încoace și încolo, apoi a urcat din nou și s‑a întins peste copil. Atunci băiatul a strănutat de șapte ori și și‑a deschis ochii. 36Elisei l‑a chemat pe Ghehazi și i‑a zis: „Cheam‑o pe șunamită!“ Și el a chemat‑o. Când a ajuns la el, Elisei i‑a zis: „Ridică‑ți fiul!“ 37Ea a intrat și a căzut la picioarele lui, plecându‑se până la pământ. Apoi și‑a ridicat fiul și a ieșit.
Dregerea mâncării otrăvite
38Elisei s‑a întors la Ghilgal. În țară era foamete. În timp ce fiii profeților ședeau în fața lui, el i‑a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare și fierbe ciorbă pentru profeți“. 39Unul din ei a ieșit în câmp pentru a aduna ierburi și a găsit o viță sălbatică. A cules din ea dovleci sălbatici, până și‑a umplut poala. Când s‑a întors, i‑a tăiat și i‑a pus în oala cu ciorbă, căci nu știa ce sunt. 40Apoi au dat oamenilor să le mănânce.
Dar când au început să mănânce din ciorbă, au strigat și au zis:
– Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!
Și n‑au putut să mănânce din ea.
41Elisei a zis:
– Aduceți făină.
El a aruncat făină în oală și a zis:
– Turnați ciorbă pentru oameni ca să mănânce.
Și n‑a mai fost nimic otrăvitor în oală.
Înmulțirea pâinii
42A venit un om din Baal-Șalișa, aducând omului lui Dumnezeu douăzeci de pâini de orz, din cele dintâi roade și spice proaspete într‑un sac. Elisei a zis:
– Dă‑le oamenilor să mănânce.
43Dar slujitorul său a zis:
– Cum pot să împart acestea la o sută de oameni?
Elisei a zis:
– Dă‑le oamenilor să mănânce, căci așa vorbește Domnul: „Vor mânca și va mai și rămâne!“
44Atunci le‑a pus pâine înainte, iar ei au mâncat și le‑a mai și rămas, după Cuvântul Domnului.
Elisée secourt une pauvre veuve
1La veuve d’un disciple des prophètes implora Elisée en ces termes : Ton serviteur mon mari est mort. Tu sais combien il craignait l’Eternel. Or, voilà que l’homme qui lui avait prêté de l’argent veut prendre mes deux enfants et en faire des esclaves.
2Elisée lui demanda : Que puis-je faire pour toi ? Dis-moi ce que tu as dans ta maison.
Elle répondit : Je n’ai plus rien d’autre chez moi qu’un flacon d’huile4.2 En Orient, l’huile est la base de l’alimentation comme des soins du corps..
3Il dit alors : Va donc emprunter chez tous tes voisins autant de récipients vides que tu pourras. 4Puis tu rentreras chez toi, tu fermeras la porte sur toi et sur tes fils, tu verseras de l’huile dans tous ces récipients et tu les mettras de côté à mesure qu’ils seront pleins.
5La femme le quitta et fit ce qu’il lui avait dit. Elle ferma la porte sur elle et sur ses fils ; ceux-ci lui présentaient les récipients, et elle les remplissait. 6Lorsqu’ils furent tous pleins, elle dit à l’un de ses fils : Passe-moi encore un récipient.
Mais il lui répondit : Il n’y en a plus.
Au même moment, l’huile s’arrêta de couler. 7Elle alla le raconter à l’homme de Dieu qui lui dit : Va vendre cette huile. Tu pourras rembourser ta dette et vivre, toi et tes fils, avec ce qui te restera.
Elisée et le fils de la Sunamite
La naissance de l’enfant
8Un jour, Elisée passait par le village de Sunem4.8 Dans la plaine de Jizréel attribuée à la tribu d’Issacar (voir Jos 19.18 ; 1 S 28.4 ; 1 R 1.3).. Une femme riche insista auprès de lui pour qu’il accepte de prendre un repas chez elle. Dès lors, chaque fois qu’il passait par ce village, il s’arrêtait chez elle pour manger. 9Elle dit à son mari : Je sais que cet homme qui passe toujours chez nous est un saint homme de Dieu. 10Nous pourrions lui construire une petite chambre sur le toit et y mettre pour lui un lit, une table, une chaise et une lampe. Il pourrait loger là quand il viendra chez nous.
11Un jour qu’Elisée repassait à Sunem, il alla donc se retirer dans la petite chambre haute et y passa la nuit. 12Puis il dit à son serviteur Guéhazi4.12 Voir 5.19-27 ; 6.15. : Appelle cette Sunamite !
Guéhazi l’appela, et elle vint se présenter devant lui. 13Elisée dit à Guéhazi : Dis-lui : « Tu t’es donné beaucoup de peine en faisant tout cela pour nous. Que pouvons-nous faire pour toi ? Faut-il parler en ta faveur au roi ou au chef de l’armée ? »
Elle répondit : Non, merci. Je vis heureuse au milieu de mon peuple.
14Elisée demanda à son serviteur : Que pourrions-nous faire pour elle ?
Guéhazi répondit : Hélas ! elle n’a pas d’enfant, et son mari est âgé.
15Elisée lui dit : Appelle-la !
Guéhazi obéit, et elle vint se présenter sur le pas de la porte.
16Elisée lui dit : L’an prochain, à la même époque, tu tiendras un fils dans tes bras !
Elle s’écria alors : Que mon seigneur, homme de Dieu, ne me donne pas de faux espoirs, moi qui suis sa servante !
17Cependant, cette femme devint enceinte et, l’année suivante à la même époque, elle donna naissance à un fils, exactement comme Elisée le lui avait prédit.
La mort de l’enfant
18L’enfant grandit. Un jour qu’il était allé rejoindre son père auprès des moissonneurs, 19il cria soudain à son père : Oh, ma tête ! Que j’ai mal à la tête4.19 Il s’agit probablement d’une insolation (voir Ps 121.6), l’époque de la moisson étant l’une des plus chaudes de l’année. !
Le père ordonna à son serviteur : Emporte-le vite chez sa mère !
20Le serviteur l’emporta et l’amena à sa mère, qui le prit sur ses genoux. Il y resta jusqu’à midi, puis il mourut. 21Elle monta dans la chambre du prophète, le coucha sur le lit de l’homme de Dieu, referma la porte sur lui et sortit. 22Puis elle appela son mari et lui dit : Donne-moi, je te prie, l’un des jeunes serviteurs et une ânesse ; je vais vite aller chez l’homme de Dieu et je reviens aussitôt.
23– Pourquoi veux-tu aller chez lui aujourd’hui ? lui demanda-t-il. Ce n’est ni la nouvelle lune ni un jour de sabbat.
Elle lui répondit : Tout va bien.
24Puis elle fit seller l’ânesse et dit à son jeune serviteur : Conduis-moi rapidement ! Ne m’arrête pas en cours de route sans que je te l’ordonne !
25Elle voyagea ainsi et parvint jusqu’au mont Carmel4.25 Voir 2.25. A une trentaine de kilomètres de Sunem. où habitait l’homme de Dieu. Quand celui-ci l’aperçut de loin, il dit à son serviteur Guéhazi : Regarde, c’est notre Sunamite. 26Cours vite à sa rencontre et demande-lui : « Tout va-t-il bien pour toi ? Ton mari est-il en bonne santé ? L’enfant va-t-il bien ? »
Elle répondit : Tout va bien.
27Elle poursuivit jusqu’à l’homme de Dieu sur la montagne, elle se jeta à ses pieds. Guéhazi s’approcha pour l’écarter. Mais Elisée lui dit : Laisse-la faire ! Elle est profondément affligée, mais l’Eternel ne me l’a pas fait savoir et il ne m’en a pas révélé la cause.
28Alors la femme s’écria : Est-ce que j’ai demandé un fils à mon seigneur ? Ne t’avais-je pas dit : « Ne me donne pas de faux espoirs » ?
Elisée ressuscite l’enfant
29Elisée ordonna à Guéhazi : Mets ta ceinture ! Prends mon bâton en main et va. Si tu rencontres quelqu’un en chemin, ne perds pas de temps à le saluer, et si quelqu’un te salue, ne t’arrête pas pour lui répondre. Quand tu arriveras dans la maison de cette femme, tu poseras mon bâton sur le visage du garçon.
30La mère de l’enfant s’écria : Aussi vrai que l’Eternel est vivant et que tu es toi-même en vie, je ne partirai pas sans toi !
Alors Elisée se leva et se mit en route avec elle. 31Guéhazi les avait devancés et il avait posé le bâton sur le visage du petit garçon, mais rien ne s’était passé : pas un son, pas une réaction. Il revint donc sur ses pas, à la rencontre d’Elisée, et lui annonça que l’enfant n’était pas revenu à lui. 32Quand Elisée arriva à la maison, le petit garçon était mort, étendu sur le lit. 33Elisée entra, ferma la porte sur eux deux et pria l’Eternel. 34Il monta sur le lit et se plaça sur l’enfant, il appliqua sa bouche sur sa bouche, ses yeux sur ses yeux, ses mains sur ses mains. Comme il restait ainsi étendu sur lui, le corps de l’enfant commença à se réchauffer. 35Le prophète se releva, marcha de long en large dans la chambre, puis s’étendit de nouveau sur l’enfant. Soudain le petit garçon éternua sept fois et rouvrit les yeux. 36Elisée appela Guéhazi et lui dit : Va chercher cette Sunamite !
Guéhazi l’appela et elle vint vers Elisée qui lui dit : Voici ton fils, reprends-le !
37Elle s’avança, se jeta à ses pieds et se prosterna jusqu’à terre, puis elle prit son fils dans ses bras et sortit de la pièce.
Elisée pourvoit à la nourriture de ses disciples
38Elisée retourna à Guilgal4.38 Le Guilgal de 2.1 (voir note) où se trouvait une école de disciples du prophète.. Or, la famine sévissait dans cette contrée. Un jour, ses disciples étaient assis devant lui. Il s’interrompit et dit à son serviteur : Mets la grande marmite sur le feu et prépare une soupe pour les disciples !
39Alors un membre du groupe sortit dans la campagne pour ramasser des légumes. Dans une vigne sauvage, il trouva des coloquintes sauvages4.39 Plante ressemblant à des concombres. Son fruit allongé, de la grosseur d’une orange, est extrêmement amer. et en remplit le pan de son vêtement. A son retour, il les coupa en morceaux et en remplit la marmite pour la soupe, mais personne ne savait ce que c’était. 40On servit la soupe aux hommes, mais dès qu’ils l’eurent goûtée, ils s’écrièrent : Cette soupe est du poison, homme de Dieu !
Et ils ne purent la manger. 41Mais Elisée ordonna : Apportez-moi de la farine !
Il en versa dans la marmite et dit : Que l’on serve ces gens et qu’ils mangent !
La soupe qui était dans la marmite ne contenait plus rien de mauvais.
42A cette époque, un homme vint de Baal-Shalisha4.42 D’après 1 S 9.4, cette localité mentionnée seulement ici se trouvait à l’ouest de la montagne d’Ephraïm.. Il apporta des vivres à l’homme de Dieu : vingt pains d’orge et de blé nouveau dans son sac, comme premiers produits de la nouvelle récolte. Elisée dit à son serviteur : Partage ces vivres entre tout le monde et qu’ils mangent.
43Celui-ci répondit : Comment pourrais-je nourrir cent personnes avec cela ?
Mais Elisée répéta : Partage ces vivres entre tous et qu’ils mangent, car l’Eternel déclare : « Chacun mangera à sa faim, et il y aura même des restes. »
44Le serviteur distribua les pains à tout le monde, ils mangèrent, et il y eut effectivement des restes, comme l’Eternel l’avait annoncé.
