Campania lui Ioram împotriva moabiților
1Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iehoșafat, regele lui Iuda, și a domnit timp de doisprezece ani. 2El a făcut ce este rău în ochii Domnului, totuși nu cum făcuse tatăl său și mama sa, căci a îndepărtat stâlpul sacru al lui Baal2 Probabil imagini din piatră ale zeului canaanit al fertilității., pe care‑l făcuse tatăl său. 3El însă a săvârșit păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască, și nu s‑a depărtat de ele.
4Meșa, regele Moabului, era crescător de oi și era nevoit să dea regelui lui Israel o sută de mii de miei și o sută de mii de berbeci cu tot cu lâna lor. 5Însă, după moartea lui Ahab, regele Moabului s‑a răsculat împotriva regelui lui Israel. 6Regele Ioram a ieșit atunci din Samaria și a numărat întregul Israel.
7El a plecat și a trimis la Iehoșafat, regele lui Iuda, să‑i spună:
– Regele Moabului s‑a răsculat împotriva mea. Vii cu mine la luptă împotriva Moabului?
Acesta a răspuns:
– Mă voi sui! Eu și cu tine vom fi una, poporul meu ca poporul tău și caii mei ca ai tăi.
8Apoi a întrebat:
– Pe care drum să ne suim?
Ioram a răspuns:
– Pe drumul prin pustia Edomului.
9Regele lui Israel, regele lui Iuda și regele Edomului au plecat. Dar după ce au înaintat, ocolind timp de șapte zile, n‑a mai fost apă pentru tabără și pentru animalele care mergeau alături de ei.
10Atunci regele lui Israel a zis:
– Ah, Domnul i‑a chemat pe acești trei regi ca să‑i dea în mâinile Moabului?
11Dar Iehoșafat a zis:
– Nu este aici niciun profet al Domnului prin care să‑L întrebăm pe Domnul?
Atunci unul dintre slujitorii regelui lui Israel a răspuns:
– Este aici Elisei, fiul lui Șafat, care obișnuia să toarne apă pe mâinile lui Ilie11 Aluzie la faptul că Elisei fusese slujitorul lui Ilie..
12Iehoșafat a zis:
– Cuvântul Domnului este cu el!
Atunci regele lui Israel, Iehoșafat și regele Edomului au coborât la el.
13Elisei i‑a zis regelui lui Israel:
– Ce am eu de‑a face cu tine? Du‑te la profeții tatălui tău și la profeții mamei tale!
Regele lui Israel i‑a răspuns:
– Nu, căci Domnul a chemat pe acești trei regi ca să‑i dea în mâinile Moabului.
14Elisei a zis:
– Viu este Domnul Oștirilor14 Ebr.: YHWH Țebaot. Termenul ebraic pentru oștiri se poate referi: (1) la oștirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9); (2) la corpurile cerești (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2). Acest titlu face referire, probabil, la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers [peste tot în carte]., înaintea Căruia stau, că, dacă nu l‑aș avea în vedere pe Iehoșafat, regele lui Iuda, nici nu m‑aș uita la tine, și nici nu te‑aș vedea. 15Acum, aduceți‑mi un cântăreț cu o harfă.
În timp ce cântărețul cânta, mâna Domnului a fost peste Elisei, 16și el a zis: „Așa vorbește Domnul: «Faceți în acest ued16 Vale sau albie de râu secată, din ținuturile aride, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar. groapă lângă groapă, 17pentru că – așa vorbește Domnul – deși nu veți vedea vânt sau ploaie, uedul acela se va umple cu apă și veți bea atât voi, cât și vitele și animalele voastre. 18Însă acesta este un lucru mărunt în ochii Domnului. El îl va da și pe Moab în mâinile voastre. 19Veți cuceri toate cetățile întărite și toate cetățile alese, veți tăia fiecare copac bun, veți astupa izvoarele de apă și veți distruge cu pietre fiecare ogor bun.»“
20În dimineața următoare, în timp ce se aducea darul de mâncare, iată că a venit apă de pe drumul dinspre Edom, și pământul s‑a umplut de apă.
21Atunci toți moabiții, când au auzit că regii au pornit la luptă împotriva lor, i‑au chemat pe toți aceia care erau în stare să poarte armele, tineri și bătrâni, și au stat la hotar. 22Când s‑au sculat dis‑de‑dimineață, soarele strălucea deasupra apelor și moabiții au văzut în fața lor apele roșii ca sângele. 23„Acesta este sânge!“ au zis ei. „Regii s‑au luptat între ei și s‑au omorât unii pe alții! Acum, la pradă, Moab!“
24Dar când au intrat în tabăra lui Israel, israeliții s‑au ridicat și i‑au lovit pe moabiți până când aceștia au fugit dinaintea lor. Apoi au pătruns în țară și au învins Moabul. 25Le‑au cucerit cetățile, au aruncat fiecare pietre în orice ogor bun, umplându‑le astfel cu pietre, au astupat toate izvoarele de apă și au tăiat toți copacii buni. Mai rămăseseră doar zidurile25 Lit.: pietrele. cetății Chir-Hareset, însă prăștiașii au înconjurat‑o și au cucerit‑o.
26Când regele Moabului a văzut că a fost învins în luptă, a luat cu el șapte sute de oameni care luptau cu sabia, cu gând să‑și croiască drum până la regele Edomului, dar n‑au putut. 27Atunci l‑a luat pe întâiul său născut, care urma să fie rege în locul lui, și l‑a adus ca ardere‑de‑tot pe zidul cetății. Era mare mânie împotriva lui Israel. Ei s‑au retras de la regele Moabului și s‑au întors în țară.
König Joram von Israel
1Joram, Ahabs Sohn, wurde König von Israel im 18. Regierungsjahr König Joschafats von Juda. Er regierte zwölf Jahre in Samaria. 2Auch er tat, was dem Herrn missfiel, wenn auch nicht in dem Maße wie sein Vater und seine Mutter. Immerhin entfernte er die Säule, die sein Vater zu Ehren des Gottes Baal hatte aufstellen lassen. 3Doch Joram hielt weiter an dem Götzendienst fest, zu dem Jerobeam, der Sohn von Nebat, die Israeliten verführt hatte, und ließ sich durch nichts davon abbringen.
Der Feldzug gegen die Moabiter
4Mescha, der König von Moab, besaß große Schafherden, und darum hatte er an den König von Israel immer Schafe als Tribut entrichtet: insgesamt 100.000 Lämmer und 100.000 ungeschorene Schafböcke. 5Doch nach Ahabs Tod lehnte er sich gegen die Herrschaft der Israeliten auf und weigerte sich, weiter zu zahlen.
6Da brach König Joram von Samaria auf und zog alle wehrfähigen Israeliten ein. 7Zugleich sandte er Boten nach Juda zu König Joschafat und ließ ihm mitteilen: »Der König von Moab hat sich gegen uns aufgelehnt und weigert sich, weiterhin Tribut zu zahlen. Willst du zusammen mit mir gegen ihn kämpfen?« Joschafat antwortete: »Du kannst mit mir rechnen! Ich stelle dir meine Truppen und meine Pferde zur Verfügung.« 8Dann wollte er wissen, welchen Weg sie nehmen würden. »Wir ziehen durch die edomitische Wüste!«, meldete Joram zurück.
9So zogen der König von Israel und der König von Juda mit ihren Truppen los, und auch der König von Edom schloss sich ihnen an. Wie geplant schlugen sie den Weg durch die Wüste ein. Doch weil sie einen Umweg machten, konnten sie nach sieben Tagen kein Wasser mehr finden, weder für die Soldaten noch für die Tiere.
10»Hätten wir nur diesen Feldzug nie unternommen!«, klagte der König von Israel. »Bestimmt hat uns der Herr bloß hierhergebracht, um uns dem König von Moab auszuliefern.« 11Aber Joschafat fragte: »Ist denn kein Prophet des Herrn in der Nähe, durch den wir den Herrn befragen könnten?« »Doch«, antwortete ein Diener des Königs von Israel, »Elisa, der Sohn von Schafat, ist hier. Er war seinerzeit Elias Diener.« 12»Dann ist er ein echter Prophet!«, sagte Joschafat, und sogleich gingen er, der König von Israel und der König von Edom zu Elisa.
13Doch Elisa war abweisend: »Warum kommst du denn zu mir, König von Israel? Ich habe nichts mit dir zu schaffen! Geh doch zu den Propheten, die dein Vater und deine Mutter angeheuert haben!« »Nein«, erwiderte Joram, »denn es war der Herr, der uns hierhergeführt hat und uns nun dem König von Moab ausliefern will.« 14Da lenkte Elisa ein: »Nur weil auch König Joschafat von Juda hier ist, gebe ich dir eine Antwort. Wäre er nicht da, würde ich dich nicht einmal ansehen, geschweige denn irgendetwas für dich tun! Das schwöre ich bei dem Herrn, dem allmächtigen Gott, dem ich diene. 15Und nun holt einen Mann, der Harfe spielen kann!«
Während der Musiker spielte, sprach der Herr zu Elisa und gab ihm eine Botschaft für die Könige. Elisa rief: 16»Hört, was der Herr euch befiehlt: ›Hebt in diesem trockenen Tal überall Gruben aus. 17Es wird zwar kein Wind aufkommen, und es wird auch nicht regnen, aber trotzdem wird dieses Tal sich mit Wasser füllen. Dann könnt ihr alle genug trinken, auch eure Pferde und das Vieh.‹ 18Aber das ist noch nicht alles!«, fuhr Elisa fort. »Der Herr will euch noch mehr geben. Mit seiner Hilfe werdet ihr die Moabiter besiegen. 19Ihre schönen und gut befestigten Städte werdet ihr in Schutt und Asche legen, alle wertvollen Bäume fällen, alle Quellen im Land zuschütten und die besten Felder mit Steinen verwüsten.«
20Am nächsten Morgen, etwa zur Zeit des Morgenopfers, waren die Gruben im Tal mit Wasser gefüllt. Es kam von den Bergen Edoms und überschwemmte die ganze Gegend.
Der Herr schenkt den Sieg
21Inzwischen hatten die Moabiter erfahren, dass die drei Könige mit ihren Truppen ausgerückt waren. Alle wehrfähigen Männer – vom ältesten bis zum jüngsten – wurden einberufen und an die Grenze geschickt. 22Früh am Morgen zogen sie los zum Angriff. Im Licht der aufgehenden Sonne schimmerte das Wasser im Tal blutrot. 23»Das ist Blut!«, riefen die Moabiter. »Die drei Könige und ihre Soldaten haben sich gegenseitig umgebracht! Das gibt eine fette Beute!«
24Doch als sie sich dem feindlichen Lager näherten, stürmten die Israeliten ihnen entgegen und schlugen sie in die Flucht. Dann verfolgten sie die Moabiter bis in ihr Land und brachten ihnen eine schwere Niederlage bei. 25Sie machten die moabitischen Städte dem Erdboden gleich. Immer wenn sie an einem fruchtbaren Feld vorbeikamen, warf jeder Soldat Steine darauf, bis schließlich alle Felder vom Schutt bedeckt waren. Die Quellen schütteten sie zu und fällten alle wertvollen Bäume.
Am längsten konnte die Stadt Kir-Heres Widerstand leisten. Doch die Israeliten umzingelten sie und beschossen sie mit Steinschleudern. 26Der König von Moab sah ein, dass er ohne fremde Hilfe verloren war. Darum versuchte er, mit 700 Soldaten den Belagerungsring zu durchbrechen, um zum König von Edom vorzudringen, doch ohne Erfolg. 27In seiner Verzweiflung ließ er seinen ältesten Sohn holen, den Thronfolger, und verbrannte ihn als Opfer auf der Stadtmauer. Darüber waren die Israeliten sehr empört.3,27 Wörtlich: Da kam ein großer Zorn über Israel. – Der hebräische Text ist nicht sicher zu deuten. Sie hoben die Belagerung auf und kehrten nach Israel zurück.
