2 Regi 25 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

2 Regi 25:1-30

Căderea Ierusalimului, distrugerea Casei Domnului și exilul poporului

1În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului cu toată armata sa. Ei și‑au așezat tabăra înaintea cetății și au zidit întărituri de jur împrejurul ei. 2Cetatea a fost în stare de asediu până în cel de‑al unsprezecelea an al regelui Zedechia.

3În ziua a noua a lunii a patra3 Vezi Ier. 52:6., foametea din cetate a devenit atât de mare, încât poporul țării nu mai avea nimic de mâncare. 4Atunci s‑a pătruns în cetate, astfel că toți războinicii au fugit noaptea pe poarta dintre cele două ziduri, de lângă grădina regelui, în timp ce caldeenii4 babilonienii; [peste tot în capitol]. înconjurau cetatea. Ei au luat‑o pe drumul spre Araba4 Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileei până la Marea Roșie; de obicei se referă la Valea Iordanului., 5însă armata caldeenilor l‑a urmărit pe rege și l‑a ajuns în câmpiile Ierihonului. Toată armata lui se împrăștiase de lângă el. 6Ei l‑au capturat pe rege și l‑au dus la împăratul Babilonului, la Ribla, unde a fost rostită o sentință împotriva lui. 7Ei i‑au înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. Apoi lui Zedechia i‑au scos ochii, l‑au legat cu lanțuri de bronz și l‑au dus în Babilon.

8În ziua a șaptea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an8 August 586 î.Cr. al împăratului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, un slujitor al împăratului Babilonului, a pătruns în Ierusalim. 9El a dat foc Casei Domnului, palatului regelui și tuturor caselor din Ierusalim. El a dat foc tuturor caselor mari. 10Toată armata caldeenilor, care era împreună cu căpetenia gărzilor, a dărâmat zidurile din jurul Ierusalimului. 11Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate poporul care mai rămăsese în cetate, dezertorii care fugiseră la împăratul Babilonului și restul mulțimii. 12Totuși, căpetenia gărzilor a lăsat în țară câțiva oameni săraci ca să lucreze viile și câmpurile.

13Caldeenii au sfărâmat stâlpii de bronz care erau în Casa Domnului, precum și piedestalele și „marea“ din bronz care erau în Casa Domnului și au dus bronzul la Babilon. 14Au luat vasele, lopețile, mucarnițele, farfuriile și toate uneltele de bronz cu care preoții făceau slujba. 15Căpetenia gărzilor a mai luat fărașele pentru cărbuni și cupele – tot ce era de aur sau de argint. 16Cei doi stâlpi, „marea“ și piedestalele, toate aceste obiecte de bronz pe care le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, aveau o greutate care nu se putea cântări. 17Fiecare stâlp era înalt de optsprezece coți17 Aproximativ 9 m. și avea deasupra un capitel de bronz. Înălțimea capitelului era de trei coți17 Aproximativ 1,5 m., capitelul având de jur împrejur o rețea și rodii, toate din bronz. Al doilea stâlp, cu rețeaua lui, era la fel.

18Căpetenia gărzilor i‑a luat prizonieri pe Seraia, preotul conducător, pe Țefania, următorul preot în rang și pe cei trei paznici ai porții. 19Din cetate a luat un demnitar care avea în subordine războinici și încă cinci oameni dintre sfetnicii regelui, care, de asemenea, fuseseră găsiți în cetate. L‑a mai luat pe scribul conducătorului oștirii, care recruta bărbați din poporul țării, și pe încă șaizeci de bărbați din poporul țării, care fuseseră găsiți tot în cetate. 20Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i‑a luat și i‑a dus la împăratul Babilonului, la Ribla. 21Acolo, la Ribla, în țara Hamat, împăratul Babilonului i‑a lovit și i‑a omorât.

Astfel, Iuda a fost dus în captivitate, departe de țara lui.

Guvernarea lui Ghedalia peste Iuda

(Ier. 40:7-9; 41:1-3)

22Nebucadnețar, împăratul Babilonului, l‑a pus conducător peste poporul rămas în țara lui Iuda, – pe care el îl lăsase acolo –, pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan. 23Când toți conducătorii oștirilor și oamenii lor au auzit că împăratul Babilonului l‑a pus conducător pe Ghedalia, au venit împreună cu oamenii lor la Ghedalia, la Mițpa. Aceștia erau: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul netofatitului Tanhumet și Iaazania, fiul unui maacatit. 24Ghedalia le‑a jurat lor și oamenilor lor și le‑a zis: „Nu vă temeți de slujitorii caldeenilor! Rămâneți în țară, slujiți împăratului Babilonului și vă va fi bine!“

25Dar în luna a șaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, care era de sămânță regală, a venit împreună cu zece oameni, l‑au lovit pe Ghedalia și acesta a murit. El i‑a ucis și pe iudeii și caldeenii care erau cu acesta la Mițpa. 26Atunci tot poporul, de la mic la mare, și conducătorii oștirilor s‑au ridicat și au plecat în Egipt, pentru că se temeau de caldeeni.

Eliberarea lui Iehoiachin din temniță

(Ier. 52:31-34)

27În al treizeci și șaptelea an de captivitate a lui Iehoiachin, regele lui Iuda, în a douăzeci și șaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodak27 Cunoscut și ca Amel-Marduk. [562–560 î.Cr.], împăratul Babilonului, în primul an al domniei lui, i‑a înălțat capul lui Iehoiachin, regele lui Iuda, eliberându‑l din temniță. 28I‑a vorbit cu bunătate și i‑a dat un loc de cinste mai presus decât cel al regilor care erau cu el în Babilon. 29Iehoiachin și‑a schimbat hainele de întemnițat și pentru tot restul vieții sale a mâncat la masa împăratului. 30Împăratul s‑a îngrijit necurmat de hrana zilnică a lui Iehoiachin în toate zilele vieții lui.