Nouă Traducere În Limba Română

2 Petru 1:1-21

1Simeon Petru, rob și apostol al lui Isus Cristos, către cei care, prin dreptatea Dumnezeului nostru și a Mântuitorului Isus Cristos, au primit, asemenea nouă, aceeași credință de neprețuit: 2harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru!

Chemarea și alegerea creștinului

3Dumnezeiasca Lui putere ne‑a dăruit toate cele necesare pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui Ce ne‑a chemat prin slava și virtutea3 În acest verset, termenul arete este folosit ca trăsătură a divinității, comunicând ideea maiestății lui Dumnezeu. Însă același termen este folosit în v. 5 ca trăsătură umană, trimițând la acea virtute ce reprezenta calitatea fundamentală în lumea antică, vizând forța morală, puritatea caracterului. Termenii grecești doxa și arete (slavă și virtute) apar împreună în Is. 42:8, 12 (traducerea LXX) cu referire la Dumnezeu. Lui, 4prin care4 Cu referire la slava și virtutea. El ne‑a dăruit promisiunile Lui prețioase și nespus de mari, pentru ca, prin acestea4 Cu referire la promisiunile Lui prețioase și nespus de mari., scăpând de stricăciunea care este în lume din cauza poftei, să deveniți părtași ai naturii dumnezeiești.

5De aceea, dați‑vă toată silința să adăugați la credința voastră virtutea, la virtute – cunoașterea, 6la cunoaștere – înfrânarea, la înfrânare – răbdarea, la răbdare – evlavia6 În general, cuvântul evlavie reprezintă traducerea termenilor grecești eusebeia și eulabeia, care descriu o atitudine de respect și admirație față de divinitate., 7la evlavie – dragostea frățească, iar la dragostea frățească – dragostea de oameni7 Cei doi termeni grecești folosiți în acest verset sunt filadelfia (tradus prin dragoste frățească) și agape (tradus prin dragoste de oameni).. 8Căci dacă aceste lucruri sunt într-adevăr ale voastre și abundă printre voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește cunoașterea Domnului nostru Isus Cristos. 9Dar cel care nu are aceste lucruri este miop, ba chiar orb, uitând că a primit curățirea de păcatele lui de dinainte.

10De aceea, fraților, străduiți‑vă chiar mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră, pentru că, făcând aceste lucruri, nu vă veți împiedica niciodată. 11Căci așa vă va fi oferită din belșug intrarea în Împărăția11 Împărăția reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în același timp o realitate prezentă și o speranță în viitor. veșnică a Domnului nostru și Mântuitorului Isus Cristos.

Martori ai slavei lui Cristos

12De aceea voi fi gata să vă reamintesc întotdeauna aceste lucruri, cu toate că le știți și sunteți tari în adevărul pe care‑l aveți de față.12 Sau: la îndemână. 13Dar consider că este drept, cât timp sunt în cortul13 Cu referire la trup. acesta, să vă trezesc printr‑o înștiințare, 14întrucât știu că mutarea cortului meu este grabnică, după cum mi‑a făcut cunoscut Domnul nostru Isus Cristos. 15Mă voi strădui deci să vă ajut să păstrați mereu în amintire aceste lucruri și după plecarea mea.

16Căci noi v‑am făcut cunoscute puterea și venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu urmând niște mituri alcătuite cu îndemânare, ci ca unii care am fost martori oculari ai măreției Lui. 17Căci El a primit din partea lui Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când acel17 Lit.: un astfel de. glas a venit spre El prin Slava Măreață, zicând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care‑Mi găsesc plăcerea!“17 Vezi Mt. 17:5; Mc. 9:7; Lc. 9:35 și notele. 18Noi înșine am auzit acest glas venind din cer, în timp ce eram cu El pe muntele cel sfânt. 19Și avem cuvântul profetic și mai ferm, la care bine faceți că luați aminte, pentru că este precum o candelă care luminează într‑un loc întunecos, până când se va crăpa de ziuă și steaua de dimineață va răsări în inimile voastre. 20Înainte de toate, să știți că nicio profeție din Scriptură nu s‑a născut în urma interpretării cuiva. 21Căci nicio profeție n‑a fost adusă vreodată prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, conduși de Duhul Sfânt.

Luganda Contemporary Bible

2 Peetero 1:1-21

11:1 a Bar 1:1 b 1Pe 1:1 c Bar 3:21-26 d Tit 2:13Nze Simooni Peetero omuddu era omutume wa Yesu Kristo mpandiikira abo abaafuna okukkiriza okw’omuwendo nga ffe, mu butuukirivu bwa Katonda waffe era Omulokozi waffe Yesu Kristo, 21:2 Baf 3:8ekisa n’emirembe byeyongerenga mu mmwe nga mutegeera Katonda ne Yesu Mukama waffe.

Okuyita n’okulonda kwa Katonda

31:3 a 1Pe 1:5 b 1Bs 2:12Kubanga mu maanyi g’obwakatonda bwe, mwe twaweerwa ebintu byonna olw’obulamu buno n’okutya Katonda mu kumanya oyo eyatuyita olw’ekitiibwa kye n’obulungi bwe ye. 41:4 a 2Ko 7:1 b Bef 4:24 c 2Pe 2:18-20Ebyo bye byatuweesa ebisuubizo eby’omuwendo ebikulu, mu byo mulyoke mugabanire awamu obuzaaliranwa bw’obwakatonda, muwone okuzikirira okuva mu kwegomba okubi okw’omu nsi.

51:5 Bak 2:3Noolwekyo mufubenga nnyo, okukkiriza kwammwe mukwongereko obulungi, ne ku bulungi mwongereko okutegeera, 61:6 a Bik 24:25 b nny 3ne ku kutegeera mwongereko okwefuganga, ne ku kwefuganga mwongereko obugumiikiriza, ne ku bugumiikiriza mwongereko okutya Katonda, 71:7 1Bs 3:12ne ku kutya Katonda mwongereko okufaayo ku booluganda abalala bonna ne ku kufaayo ku booluganda bonna abalala mwongereko okwagalananga. 81:8 Yk 15:2; Tit 3:14Kubanga bwe muba n’ebyo ne byeyongera obungi, bibafuula ba mugaso era ababala ebibala olw’okutegeera Mukama waffe Yesu Kristo. 91:9 a 1Yk 2:11 b Bef 5:26Oyo atalina ebyo muzibe wa maaso era awunaawuna, era yeerabidde bwe yanaazibwako ebibi bye eby’edda.

101:10 2Pe 3:17Kale, abooluganda mweyongerenga okunywerera mu kulondebwa kwammwe ne mu kuyitibwa kwammwe. Kubanga bwe munaakolanga bwe mutyo temulyesittala n’omulundi n’ogumu. 11Era mulyanirizibwa n’essanyu lingi nnyo mu bwakabaka bwa Mukama waffe era Omulokozi waffe Yesu Kristo.

121:12 Baf 3:1; 1Yk 2:21Noolwekyo, ebyo nzija kubibajjukizanga buli kiseera, newaakubadde nga mubimanyi, era nga ddala munyweredde mu mazima ge mwategeera. 131:13 2Ko 5:1, 4Era ndowooza nti kiŋŋwanira nga nkyali mu mubiri guno, okubakubirizanga nga nneeyongera okubibajjukiza. 141:14 a 2Ti 4:6 b Yk 21:18, 19Kubanga mmanyi nga nnaatera okuva mu mubiri guno, nga Mukama waffe Yesu Kristo bwe yantegeeza. 151:15 Luk 9:31Kyenva nfuba ennyo okukola kyonna kye nsobola, ne bwe ndivaawo mube ng’ebyo byonna mubijjukira.

161:16 Mat 17:1-8Kubanga tetwagoberera ngero bugero ezaagunjibwa wabula twabategeeza ebyo bye twalabirako ddala, eby’amaanyi n’okukomawo kwa Mukama waffe Yesu Kristo, era n’obukulu bwe. 171:17 Mat 3:17Kubanga Katonda Kitaffe yamuwa ekitiibwa n’ettendo, eddoboozi bwe lyawulikika okuva mu ggulu mu kitiibwa ekingi ekimasamasa nti, “Ono ye Mwana wange omwagalwa gwe nsanyukira ennyo.” 181:18 Mat 17:6Ffe bwe twali awamu naye ku lusozi olutukuvu, twawulirira ddala eddoboozi eryo eryava mu ggulu.

191:19 a Zab 119:105 b Kub 22:16Kyetuvudde tweyongera okukakasa ebyo bannabbi bye baategeeza, era bwe munaabigonderanga munaabanga mukoze bulungi. Kubanga biri ng’ettaala eyaka mu kizikiza okutuusa obudde lwe bukya, emunyeenye ey’enkya n’eryoka eyaka mu mitima gyammwe. 20Okusooka mukimanye nga buli bunnabbi obuli mu byawandiikibwa, tewali ayinza kubunnyonnyola ku bubwe yekka. 211:21 a 2Ti 3:16 b 2Sa 23:2; Bik 1:16; 1Pe 1:11Kubanga bannabbi tebaayogeranga byabwe ku bwabwe, wabula baategeezanga ebyo Katonda bye yabalagiranga nga Mwoyo Mutukuvu bwe yabibawanga.