2 Cronici 7 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

2 Cronici 7:1-22

Dedicarea Casei Domnului

(1 Regi 8:62-66)

1Când și‑a încheiat Solomon rugăciunea, a coborât foc din ceruri și a mistuit arderea‑de‑tot și jertfele, iar slava Domnului a umplut Casa. 2Preoții nu puteau să intre în Casa Domnului, pentru că slava Domnului umpluse Casa Domnului. 3Când toți fiii lui Israel au văzut focul coborându‑se și slava Domnului deasupra Casei, s‑au aplecat cu fața la pământ, pe paviment, s‑au închinat și au mulțumit Domnului, zicând:

„Căci este bun,

căci în veac ține îndurarea Lui!3, 6 Vezi nota de la 5:13.

4Apoi, regele și tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului. 5Regele Solomon a adus ca jertfă douăzeci și două de mii de vite și o sută douăzeci de mii de oi. Astfel, regele și tot poporul au dedicat Casa lui Dumnezeu. 6Preoții stăteau la locurile lor, și tot astfel și leviții, cu instrumentele de cântat Domnului, pe care regele David le făcuse pentru a‑I mulțumi Domnului și cu care David aducea laudă zicând: „Căci în veac ține îndurarea Lui!“ Preoții stăteau înaintea leviților și tot Israelul stătea în picioare.

7Solomon a sfințit7 Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). și mijlocul curții, locul din fața Casei Domnului, întrucât acolo a adus arderile‑de‑tot și grăsimea jertfelor de pace7 Adesea tradus prin jertfă de comuniune sau jertfă de mulțumire, deoarece poartă și aceste sensuri., deoarece altarul de bronz pe care îl făcuse Solomon nu putea cuprinde toate arderile‑de‑tot, darurile de mâncare și grăsimea. 8Solomon a ținut atunci sărbătoarea timp de șapte zile împreună cu tot Israelul, o adunare foarte mare, cu oameni veniți de la Lebo-Hamat8 Sau: intrarea în Hamat. până dinspre Râul Egiptului8 Modernul Wadi el‑Arish, în NE Sinaiului, sau chiar brațul răsăritean al Deltei Nilului.. 9În ziua a opta, au ținut iarăși o adunare, căci consacrarea altarului au făcut‑o timp de șapte zile, iar sărbătoarea au ținut‑o tot timp de șapte zile. 10În ziua a douăzeci și treia a lunii a șaptea, Solomon a trimis poporul la corturile lor, bucuroși și cu inimile mulțumite pentru binele făcut de Domnul lui David, lui Solomon și poporului Său Israel. 11Astfel Solomon a terminat Casa Domnului și palatul regelui. Solomon a reușit în tot ceea ce avusese pe inimă să facă în Casa Domnului și în palatul său.

Domnul i Se arată din nou lui Solomon

(1 Regi 9:1-9)

12Domnul i S‑a arătat lui Solomon noaptea și i‑a zis:

„Ți‑am ascultat rugăciunea și Mi‑am ales locul acesta drept Casă pentru jertfe. 13Când voi închide cerul și nu va mai fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să devoreze țara și când voi trimite molima în poporul Meu, 14dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta fața Mea, dacă se va întoarce de la căile lui cele rele, atunci voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatele și îi voi vindeca țara. 15Acum ochii Mei vor fi deschiși și urechile Mele vor lua aminte la rugăciunea făcută în locul acesta. 16Acum am ales și am sfințit Casa aceasta pentru ca Numele Meu să fie acolo pe vecie. Ochii și inima Îmi vor fi acolo în toate zilele.

17Cât despre tine, dacă vei umbla înaintea Mea, așa cum a umblat tatăl tău, David, împlinind tot ce ți‑am poruncit și păzind hotărârile și judecățile Mele, 18voi întări tronul domniei tale, așa cum i‑am jurat tatălui tău, David, zicând: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș care să stăpânească în Israel.»

19Dar dacă vă veți întoarce de la Mine și veți părăsi hotărârile și poruncile pe care vi le‑am dat, dacă vă veți depărta, dacă veți sluji altor dumnezei și vă veți închina înaintea lor, 20atunci îi voi dezrădăcina din țara Mea pe care le‑am dat‑o și voi lepăda dinaintea Mea Casa aceasta, pe care am sfințit‑o pentru Numele Meu. O voi face astfel o pildă și o batjocură printre toate popoarele. 21Și oricine va trece pe lângă Casa aceasta care este acum impunătoare, se va îngrozi și va întreba: «De ce a făcut Domnul astfel acestei țări și acestei Case?» 22Atunci ei vor răspunde: «Pentru că L‑au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, Care i‑a scos din țara Egiptului, și pentru că s‑au alipit de alți dumnezei, s‑au închinat înaintea lor și le‑au slujit, de aceea a adus peste ei toată această nenorocire.»“