Domnia lui Iosia peste Iuda
(2 Regi 22:1-2; 23:4-20)
1Iosia era în vârstă de opt ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de treizeci și unu de ani. 2El a făcut ce este drept în ochii Domnului și a umblat pe căile tatălui său David, fără a se abate nici la dreapta, nici la stânga.
3În al optulea an al domniei sale, pe când era încă tânăr, a început să‑L caute pe Dumnezeul tatălui său David. Iar în al doisprezecelea an al domniei sale, a început să curățească Iuda și Ierusalimul de înălțimi, de așere, de chipuri cioplite și de idoli turnați. 4Au dărâmat înaintea lui altarele baalilor și au tăiat în bucăți altarele pentru tămâiere care erau deasupra acestora; a sfărâmat așerele, chipurile cioplite și idolii turnați, i‑a făcut pulbere și a presărat‑o pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe, 5iar oasele preoților lor le‑a ars pe altarele lor. Astfel, Iosia a curățit ținutul lui Iuda și Ierusalimul. 6În cetățile lui Manase, Efraim, Simeon și până în Neftali, precum și în ruinele dimprejurul lor, 7a dărâmat altarele și așerele, a făcut pulbere chipurile cioplite și a tăiat în bucăți toate altarele pentru tămâiere din tot ținutul lui Israel. Apoi s‑a întors la Ierusalim.
Restaurarea Casei Domnului
(2 Regi 22:3-7)
8În al optsprezecelea an al domniei lui, ca să curățească țara și Casa, Iosia l‑a trimis pe Șafan, fiul lui Ațalia, pe Maaseia, conducătorul cetății, și pe Ioah, fiul cronicarului Iehoahaz, ca să restaureze Casa Domnului, Dumnezeul lui.
9Aceștia s‑au dus la marele preot Hilchia și i‑au dat argintul care a fost adus la Casa lui Dumnezeu, cel care fusese adunat de leviți, adică de paznicii porții, de la cei din Manase și Efraim, de la toată rămășița lui Israel, de la toți cei din Iuda și Beniamin și de la locuitorii Ierusalimului. 10Ei au dat argintul celor ce supravegheau lucrarea la Casa Domnului, iar aceștia l‑au dat lucrătorilor care lucrau în Casa Domnului, pentru repararea și restaurarea Casei; 11l‑au dat tâmplarilor și constructorilor ca să cumpere pietre cioplite, lemne pentru grinzi, precum și pentru placarea clădirilor pe care le distruseseră regii lui Iuda.
12Oamenii își făceau cu credincioșie lucrarea. Peste ei au fost numiți ca responsabili Iahat și Obadia, leviți dintre urmașii lui Merari, precum și Zaharia și Meșulam, dintre chehatiți. Toți leviții care erau pricepuți să cânte la instrumente muzicale 13vegheau asupra cărăușilor și îi supravegheau pe toți cei ce făceau lucrarea, potrivit slujbelor lor, în timp ce alți leviți erau scribi, supraveghetori și portari.
Cartea Legii și reforma religioasă
(2 Regi 22:8-20; 23:1-3)
14În timp ce scoteau argintul care fusese adus în Casa Domnului, preotul Hilchia a găsit Cartea Legii Domnului, care fusese dată prin Moise. 15Hilchia a luat cuvântul și i‑a zis scribului Șafan: „Am găsit Cartea Legii în Casa Domnului!“ Hilchia i‑a dat Cartea lui Șafan.
16Șafan a adus Cartea la rege și i‑a adus totodată și următorul mesaj: „Slujitorii tăi fac tot ceea ce le‑ai dat să facă. 17Ei au strâns argintul care se afla în Casa Domnului și l‑au dat celor ce supraveghează și celor ce fac lucrarea.“ 18Apoi scribul Șafan l‑a înștiințat pe rege, zicând: „Preotul Hilchia mi‑a dat o Carte!“ Apoi Șafan a citit din ea înaintea regelui.
19Când a auzit regele cuvintele Legii, și‑a sfâșiat hainele. 20Și regele le‑a poruncit lui Hilchia, lui Ahikam, fiul lui Șafan, lui Abdon, fiul lui Mica20 Numit și Acbor, fiul lui Micaia., scribului Șafan și lui Asaia, slujitorul regelui, zicând: 21„Duceți‑vă și întrebați‑L pe Domnul pentru mine și pentru rămășița lui Israel și a lui Iuda, cu privire la cuvintele Cărții care a fost găsită. Căci mare este mânia Domnului care s‑a revărsat asupra noastră, pentru că părinții noștri n‑au păzit Cuvântul Domnului și n‑au împlinit tot ce este scris în Cartea aceasta.“
22Hilchia și oamenii regelui s‑au dus la profetesa Hulda, soția lui Șalum, fiul lui Tokhat22 Numit și Tikva., fiul lui Hasrah22 Numit și Harhas; compară cu 2 Regi 22:14., păzitorul veșmintelor, care locuia în Ierusalim, în cartierul cel nou22 Sau: al doilea cartier, posibil o zonă a orașului unde locuiau cei mai înstăriți. și i‑au spus toate acestea. 23Ea le‑a răspuns: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel; să spuneți omului care v‑a trimis la mine că 24așa vorbește Domnul: «Iată că voi aduce nenorocirea asupra acestui loc și asupra locuitorilor lui, potrivit cu toate blestemele care sunt scrise în Cartea citită înaintea regelui lui Iuda. 25Pentru că M‑au părăsit și au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu‑Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea se va revărsa împotriva acestui loc și nu se va stinge!» 26Totodată spuneți‑i regelui lui Iuda, care v‑a trimis să‑L întrebați pe Domnul, următoarele: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe care le‑ai auzit: 27‘Pentru că ți s‑a înmuiat inima și te‑ai smerit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele Sale împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, pentru că te‑ai smerit înaintea Mea, ți‑ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea Mea, iată că și Eu am auzit, zice Domnul! 28De aceea, iată că te voi adăuga la părinții tăi și vei fi așezat în pace în mormântul tău, astfel că nu vei vedea toată nenorocirea pe care o voi aduce asupra acestui loc și asupra locuitorilor lui!’»“
Ei i‑au adus regelui răspunsul acesta.
29Atunci regele a trimis și i‑a strâns pe toți bătrânii lui Iuda și ai Ierusalimului. 30Regele s‑a suit la Casa Domnului împreună cu toți bărbații lui Iuda, cu locuitorii Ierusalimului, cu preoții și cu leviții, cu întreg poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic, și a citit în auzul lor toate cuvintele Cărții Legământului, care a fost găsită în Casa Domnului. 31Regele a stat în picioare lângă locul său și a încheiat un legământ înaintea Domnului, hotărându‑se să‑L urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, mărturiile și hotărârile Lui din toată inima și din tot sufletul lui, împlinind astfel cuvintele legământului, scrise în Cartea aceasta.
32Apoi el i‑a făcut să intre în legământ pe toți cei ce se aflau la Ierusalim și în Beniamin. Și astfel locuitorii Ierusalimului au urmat legământul lui Dumnezeu, Dumnezeul părinților lor.
33Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate teritoriile unde erau fiii lui Israel și i‑a făcut pe toți cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeul lor. În toate zilele lui, ei nu s‑au îndepărtat de Domnul, Dumnezeul părinților lor.
Josia, koning naar het voorbeeld van zijn voorvader David
1Josia was pas acht jaar oud toen hij koning werd. Hij regeerde eenendertig jaar vanuit Jeruzalem. 2Zijn bewind was een goed bewind, want hij volgde stipt het voorbeeld van zijn voorvader David.
3Toen hij zestien was en dus nog jong, begon hij de God van zijn voorvader David te zoeken en vier jaar later hield hij een grote schoonmaak in Juda en Jeruzalem door de heidense tempels en Asjéra-beelden en andere gesneden en gegoten afgodsbeelden te verwijderen.
4Onder zijn leiding werden de altaren van Baäl in stukken geslagen, evenals de reukwerkaltaren die daarop stonden. Ook alle afgodsbeelden werden verbrijzeld om daarna te worden uitgestrooid over de graven van degenen die ervoor hadden geofferd. 5Hij liet ook de beenderen van de heidense priesters op hun eigen altaren verbranden en reinigde zo Juda en Jeruzalem. 6Hetzelfde deed hij in de steden van Manasse, Efraïm en Simeon en zelfs in het afgelegen Naftali en in de nabijgelegen plaatsen in dat onherbergzame gebied. 7Hij verwoestte de heidense altaren, sloeg de afgodsbeelden in stukken en haalde de reukwerkaltaren omver. Die actie voerde hij door het hele land Israël uit, waarna hij terugkeerde naar Jeruzalem.
8In zijn achttiende regeringsjaar, nadat hij in het land en in de tempel orde op zaken had gesteld, wees hij Safan, de zoon van Azalja, Maäseja, de bestuurder van Jeruzalem, en de kanselier Joah, de zoon van Joahaz, aan om de tempel te herstellen. 9Zij gingen naar de hogepriester Hilkia en gaven hem het geld dat bij de tempeltoegangen in ontvangst was genomen door de Levieten die daar de wacht hielden. De mensen die naar de tempel waren gekomen met hun gaven, waren afkomstig uit Manasse, Efraïm, de andere overgebleven delen van Israël, uit Juda en Benjamin en uit Jeruzalem zelf. 10-11 Dat geld werd overgedragen aan de opzichters om er de timmerlieden en metselaars mee te betalen en bouwmaterialen aan te schaffen: bouwstenen, grote balken en timmerhout. Hiermee werd gerestaureerd wat de vroegere koningen van Juda hadden vernield. 12Onder leiding van Jahath en Obadja, Levieten uit de familie van Merari, schoten de werklieden goed op met het werk. Zacharia en Mesullam, uit de familie van Kehat, Levieten die hun muziekinstrumenten goed beheersten, fungeerden als bouwopzichters. 13Al deze Levieten hielden toezicht op de voormannen en de arbeiders die de bouwmaterialen voor de werklieden aandroegen. Weer anderen maakten de nodige aantekeningen, controleerden het werk of hielden de wacht.
14Toen de hogepriester Hilkia in de tempel het bij de ingangen verzamelde geld tevoorschijn liet halen, vond hij de oude boekrol waarop de wetten stonden die God Mozes had gegeven. 15-16 ‘Kijk eens hier!’ riep Hilkia tegen Safan, de secretaris van de koning. ‘Kijk eens wat ik in het huis van de Here heb gevonden. Het wetboek van God!’ Hilkia gaf de rol aan Safan, die hem naar de koning bracht. Tegelijkertijd kon hij de koning melden dat de herstelwerkzaamheden aan de tempel goed opschoten. 17‘Het geld uit de tempel is bijeengebracht en aan de opzichters en werklieden overgedragen,’ meldde hij de koning. 18Toen vertelde hij over de boekrol en hoe Hilkia hem had gevonden. En hij begon de koning daaruit voor te lezen. 19Toen deze de oorspronkelijke tekst van de wetten hoorde, scheurde hij vertwijfeld zijn kleren 20en ontbood snel Hilkia, Ahikam, de zoon van Safan, Abdon, de zoon van Micha, de secretaris Safan en Asaja, zijn rechterhand. 21‘Ga naar de tempel en bid tot de Here voor mij,’ vroeg de koning hun. ‘Bid voor het overblijfsel van Israël en Juda. Deze boekrol zegt namelijk dat de Here zijn toorn over ons heeft uitgegoten omdat onze voorouders de wetten die hierin zijn beschreven, niet hebben gehoorzaamd!’ 22De mannen gingen naar de profetes Hulda, de vrouw van Sallum, de zoon van Tokhath, zoon van Hasra. Sallum was de beheerder van de koninklijke garderobe. Hulda woonde in het nieuwe gedeelte van Jeruzalem. Toen zij haar vertelden over de problemen van de koning, 23antwoordde zij: ‘De Here, de God van Israël, zegt: “Zeg tegen de man die u heeft gestuurd: 24ja, de Here zal een ramp over deze stad en haar inwoners brengen. Alle vervloekingen die in de boekrol zijn beschreven en die aan de koning zijn voorgelezen, zullen werkelijkheid worden. 25Want mijn onderdanen hebben Mij de rug toegekeerd en heidense goden aanbeden en daarom ben Ik toornig op hen. Ik zal mijn onuitblusbare toorn over deze plaats uitgieten.” 26Maar de Here zegt tevens tegen de koning van Juda, die u naar mij heeft gestuurd om hierover de Here te vragen: “Zeg hem, dat de Here, de God van Israël, zegt: 27omdat u berouw hebt en uzelf hebt vernederd voor God, toen u hoorde wat Ik zei over deze stad en haar inwoners en omdat u uw kleren hebt gescheurd en hebt gehuild van vertwijfeling, zal Ik u verhoren. 28Ik zal u in vrede laten sterven en begraven laten worden. U zult niet met uw eigen ogen de rampen hoeven te zien die Ik over deze plaats en haar inwoners zal brengen.” ’
29Daarna riep de koning alle leiders van Juda en Jeruzalem bijeen. 30Samen met hen en de priesters, de Levieten en alle mensen, groot en klein, ging hij naar de tempel. Daar liet de koning voorlezen uit de boekrol van het verbond, die in de tempel was gevonden. 31Terwijl hij daar voor al die mensen stond, hernieuwde de koning het verbond met de Here en beloofde plechtig dat hij met hart en ziel zijn geboden en voorschriften wilde gehoorzamen en wilde doen wat in de boekrol stond geschreven. 32Hij liet iedereen in Jeruzalem en Benjamin trouw beloven aan dit verbond met God en zo gebeurde het. Iedereen hield zich aan het verbond met de God van hun voorouders. 33Vervolgens roeide Josia elk spoor van de afschuwelijke afgodendienst uit in de gebieden die in handen van de Israëlieten waren, en eiste van hen allen dat zij alleen de Here, hun God, zouden dienen. En de rest van zijn leven bleven zij de Here, de God van hun voorouders, trouw.
