2 Cronici 26 – NTLR & KLB

Nouă Traducere În Limba Română

2 Cronici 26:1-23

Domnia lui Uzia peste Iuda

(2 Regi 14:21-22; 15:1-7)

1Tot poporul lui Iuda l‑a luat pe Uzia1 Numit și Azaria., care era în vârstă de șaisprezece ani și l‑a făcut rege în locul tatălui său, Amația. 2Uzia a rezidit Elatul și l‑a readus sub stăpânirea lui Iuda, după ce regele Amația a adormit alături de părinții săi.

3Uzia era în vârstă de șaisprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de cincizeci și doi de ani. Mama lui se numea Iecolia și era din Ierusalim. 4El a făcut ce este drept în ochii Domnului, tot așa cum făcuse tatăl său, Amația. 5El L‑a căutat pe Dumnezeu în timpul vieții lui Zaharia, cel care înțelegea viziunile lui Dumnezeu. Cât timp l‑a căutat pe Domnul, Dumnezeu l‑a făcut să reușească în toate.

6El a ieșit la luptă împotriva filistenilor și a dărâmat zidurile Gatului, zidurile Iabneului și zidurile Așdodului. Apoi a zidit cetăți lângă Așdod și printre filisteni. 7Dumnezeu l‑a ajutat împotriva filistenilor, împotriva arabilor care locuiau la Gur‑Baal și împotriva meuniților. 8Amoniții i‑au plătit tribut lui Uzia. I s‑a dus faima până la hotarul Egiptului, pentru că ajunsese foarte puternic. 9Uzia a zidit turnuri în Ierusalim, la Poarta Unghiului, la Poarta Văii și la contrafortul din unghiul zidului și le‑a întărit. 10A zidit turnuri în pustie și a săpat multe puțuri, căci avea vite numeroase în zona deluroasă10 Sau: din Șefela (vezi nota de la 1:15). și în podiș. El avea și plugari și vieri în munți și în livezi, căci îi plăcea să lucreze pământul.

11Uzia avea o armată care purta războiul și care ieșea la luptă pe divizii, după numărătoarea făcută de scribul Ieiel și de supraveghetorul Maaseia, sub îndrumarea lui Hanania, una dintre căpeteniile regelui. 12Numărul total al căpeteniilor de familii ale războinicilor viteji era de două mii șase sute. 13Sub comanda lor era o armată de trei sute șapte mii cinci sute de bărbați pregătiți de luptă și bine înarmați, ca să‑l ajute pe rege împotriva dușmanului. 14Uzia a dotat toată armata cu scuturi, lănci, coifuri, platoșe, arcuri și praștii. 15A făcut la Ierusalim niște mașinării inventate de un meșter, care aveau să fie așezate pe turnuri și pe colțuri pentru a arunca săgeți și pietre mari. Lui Uzia i s‑a dus faima până departe, căci a fost ajutat în chip minunat, până a ajuns puternic.

16Dar când a ajuns puternic, i s‑a îngâmfat inima, spre pierzarea lui. El I‑a fost necredincios Domnului, Dumnezeul lui, și a intrat în Templul16 Vezi nota de la 3:17. Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii. 17Preotul Azaria a intrat după el, însoțit fiind de optzeci de bărbați curajoși, dintre preoții Domnului. 18Ei au stat împotriva regelui Uzia, zicându‑i: „Uzia, nu‑ți este îngăduit să aduci tămâie Domnului! Doar preoții, urmașii lui Aaron, au fost sfințiți ca să aducă tămâie! Ieși din Sfântul Lăcaș! Pentru că ai fost necredincios, nu vei mai avea parte de cinste din partea Domnului Dumnezeu!“

19Uzia, care avea deja în mână cădelnița pentru tămâiere, s‑a înfuriat. De îndată ce s‑a înfuriat pe preoți, i‑a apărut lepră19-21, 23 Ebr.: tsara’at, termen care, prin intermediul LXX, a ajuns să fie redat în versiunile moderne prin lepră. Majoritatea studiilor lexicale și medicale au ajuns însă la concluzia că termenul tradus în mod tradițional cu lepră se referă la o varietate de afecțiuni/infecții ale pielii, contagioase sau nu, care pot să includă Boala lui Hansen (lepra modernă, provocată de bacilul Mycobacterium leprae), dar și o serie de alte diagnostice moderne, cum ar fi: psoriazis, vitiligo, râie, dermatită seboreică, precum și alte tipuri de infecții datorate micozelor cutanate (ciupercile de piele). De asemenea, cele mai multe dintre simptomele și caracteristicile descrise în text nu se potrivesc maladiei lui Hansen. pe frunte, în prezența preoților, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii. 20Când preotul conducător Azaria și toți ceilalți preoți s‑au întors spre el, iată că acesta avea lepră pe frunte. Atunci l‑au scos în grabă de acolo. Și el însuși s‑a grăbit să iasă, căci îl lovise Domnul. 21Regele Uzia a rămas lepros până în ziua morții lui. Pentru că era lepros, el a fost îndepărtat de la Casa Domnului și a locuit într‑o casă izolată.21 Sau: într‑o locuință, eliberat de orice responsabilitate. Cel care supraveghea palatul regelui și judeca poporul țării era Iotam, fiul său.

22Celelalte fapte ale lui Uzia, cele dintâi și cele de pe urmă, au fost scrise de profetul Isaia, fiul lui Amoț. 23Uzia a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în ogorul de înmormântare care aparținea regilor, deoarece spuneau: „A fost lepros.“ Și în locul lui a domnit fiul său Iotam.

Korean Living Bible

역대하 26:1-23

유다의 10대 왕 웃시야

1유다 백성들은 16세의 웃시야를 그의 아버지 아마샤를 대신하여 왕으 로 삼았다.

2그의 아버지가 죽은 후에 웃시야는 엘랏을 재건하여 다시 유다 영토가 되게 하였다.

3웃시야는 16세에 왕위에 올라 예루살렘에서 52년을 통치하였다. 그리고 그의 어머니는 예루살렘 사람 여골리야였다.

4웃시야는 자기 아버지 아마샤를 본받아 여호와께서 보시기에 옳은 일을 하였으며

526:5 또는 ‘하나님의 묵시를 밝히 아는’그의 종교 자문관이었던 예언자 스가랴가 살아 있는 동안 그는 하나님을 열심히 찾았고 하나님은 그를 축복해 주셨다.

6웃시야는 블레셋 사람과 싸워 가드와 야브네와 아스돗 성들을 점령하고 그 성벽들을 헐어 아스돗 일대와 그 밖의 블레셋 땅에 새로운 성들을 건축하였다.

7하나님은 블레셋 사람과의 전쟁에서만 그를 도운 것이 아니라 구르 – 바알에 사는 아라비아 사람들과 그리고 마온 사람들과의 전쟁에서도 그를 도와주셨다.

8암몬 사람들이 웃시야에게 조공을 바치자 그의 세력은 대단히 막강해져서 그는 이집트에까지 널리 명성을 떨쳤다.

9웃시야는 성 모퉁이문과 골짜기문과 성벽 모퉁이에 망대를 세워 예루살렘성을 한층 더 강화하였다.

10그는 또 광야에도 요새화된 망대를 세우고 물웅덩이를 많이 팠는데 이것은 그가 저지대와 평야에 가축을 많이 기르고 있었기 때문이었다. 웃시야는 농사를 좋아하였으므로 백성들에게 산간 지대에 포도나무를 심고 비옥한 땅에는 농사를 짓도록 권장하였다.

11웃시야에게는 많은 전투 병력이 있었다. 이들의 기록 카드는 총사령관인 하나냐의 지시를 받아 서기관 여이엘과 그의 부관 마아세야가 취급하고 있었다.

12이들을 지휘하는 장교들은 2,600명이었으며

13그 부하들은 모두 307,500명이었다. 이들은 왕을 위해 적군과 용감히 싸울 수 있는 정예병들이었다.

14웃시야는 모든 병사들에게 방패, 창, 투구, 갑옷, 활, 물맷돌을 지급하였으며

15또 예루살렘에서 그는 발명가들에게 교묘한 장비를 제작하게 하여 망대와 성곽 위에서 활을 쏘고 큰 돌을 발사하도록 하였다. 그리하여 그의 명성은 널리 퍼지게 되었다. 이것은 하나님이 그를 크게 도우셔서 그가 강력한 왕이 되게 하셨기 때문이었다.

16그러나 웃시야왕은 자기 세력이 막강해지자 마음이 교만해져서 패망길에 들어서고 말았다. 그는 그의 하나님 여호와께 범죄하고 아무나 들어갈 수 없는 여호와의 성전에 들어가 분향하려고 하였다.

17그러자 대제사장 아사랴가 건장하고 용감한 제사장 80명을 데리고 왕을 따라 들어가서

18그를 말리며 이렇게 말하였다. “웃시야왕이시여, 여호와께 분향하는 것은 왕이 할 일이 아닙니다. 이것은 이 일을 위해서 특별히 구별된 아론의 자손 제사장들만이 할 수 있는 일입니다. 제발 성소에서 나가 주십시오. 왕은 범죄하였으므로 더 이상 여호와의 축복을 받지 못할 것입니다.”

19이때 성전 향단 곁에서 분향하려고 향로를 잡고 있던 웃시야가 제사장에게 버럭 화를 내자 그 순간 그의 이마에는 갑자기 문둥병이 발생하였다.

20대제사장 아사랴와 다른 모든 제사장들이 왕의 이마에 문둥병이 생긴 것을 보고 그를 성전에서 급히 쫓아내자 왕 자신도 여호와께서 자기를 벌하신 줄 알고 성전에서 급히 떠났다.

21이리하여 웃시야왕은 그가 죽는 날까지 문둥병자가 되어 다시는 성전에 들어가지 못하고 별궁에서 혼자 격리 생활을 하였다. 그래서 그의 아들 요담이 왕궁을 관리하고 나라 일을 맡아 다스렸다.

22그 밖에 웃시야가 행한 모든 일은 아모스의 아들인 예언자 이사야가 자세히 기록하였다.

23웃시야가 죽었을 때 그는 문둥병에 걸렸다는 이유로 왕들의 묘에 장사되지 못하고 그 곁에 있는 궁중 묘지에 장사되었다. 그리고 그의 아들 요담이 왕위를 계승하였다.