Nouă Traducere În Limba Română

2 Cronici 12

Invazia egipteană

1Când domnia lui Roboam s-a statornicit şi s-a întărit, el a părăsit Legea Domnului şi tot Israelul[a] a părăsit-o împreună cu el. În al cincilea an de domnie a regelui Roboam, Şişak, monarhul Egiptului, a înaintat împotriva Ierusalimului, căci israeliţii fuseseră necredincioşi Domnului. El era însoţit de o mie două sute de care şi de şaizeci de mii de călăreţi. Împreună cu aceştia a venit şi din Egipt un popor fără număr, dintre libieni, suchiţi[b] şi cuşiţi[c]. El a capturat cetăţile fortificate ale lui Iuda şi a ajuns până la Ierusalim.

Atunci profetul Şemaia s-a înfăţişat înaintea lui Roboam şi a căpeteniilor lui Iuda, care se strânseseră la Ierusalim, fugind dinaintea lui Şişak, şi le-a zis:

– Aşa vorbeşte Domnul: „Voi M-aţi părăsit! De aceea şi Eu vă părăsesc lăsându-vă în mâna lui Şişak!“

Atunci căpeteniile lui Israel şi regele s-au smerit şi au zis:

Domnul este drept!

Când a văzut Domnul că s-au smerit, Cuvântul Domnului a vorbit din nou lui Şemaia, zicând: „Pentru că s-au smerit, nu-i voi nimici de tot, ci le voi veni curând în ajutor şi nu-Mi voi revărsa mânia peste Ierusalim prin mâna lui Şişak. Totuşi vor fi robii lui Şişak şi vor afla ce deosebire este între a-Mi sluji Mie şi a sluji regilor[d] altor ţări.“

Şişak, monarhul Egiptului, a asediat Ierusalimul şi a luat comorile Casei Domnului şi comorile palatului regelui; a luat totul. A luat şi scuturile de aur făcute de Solomon. 10 În locul lor, regele Roboam a făcut nişte scuturi de bronz pe care le-a încredinţat căpeteniilor gărzilor[e], cei care păzeau intrarea palatului regelui. 11 De fiecare dată când regele mergea la Casa Domnului, gărzile veneau şi le purtau înaintea lui, după care le aduceau înapoi în odaia gărzilor. 12 Pentru că s-a smerit, mânia Domnului s-a abătut de la el şi nu l-a nimicit de tot. Încă se mai găseau în Iuda unele lucruri bune.

13 Regele Roboam şi-a întărit cârmuirea la Ierusalim şi a continuat să domnească. Roboam avea patruzeci şi unu de ani când a devenit rege şi a domnit timp de şaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care Domnul a ales-o dintre toate seminţiile lui Israel ca să-Şi pună Numele acolo. Numele mamei lui era Naama, amonita. 14 El a făcut ce este rău, pentru că nu şi-a pus inima să-L caute pe Domnul. 15 Faptele lui Roboam, de la început până la sfârşit, nu sunt scrise oare în „Cronicile profetului Şemaia şi ale văzătorului Ido“, cele referitoare la genealogii? Între Roboam şi Ieroboam a fost război în tot timpul vieţii lor. 16 Roboam s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat în Cetatea lui David, iar în locul lui a domnit fiul său Abia.

Notas al pie

  1. 2 Cronici 12:1 Adică Iuda; în multe locuri din 2 Cron.
  2. 2 Cronici 12:3 Mercenari străini de origine libiană
  3. 2 Cronici 12:3 Popor din regiunea Nilului Superior; etiopieni sau nubieni
  4. 2 Cronici 12:8 Lit.: regatelor
  5. 2 Cronici 12:10 Lit.: căpeteniilor alergătorilor; şi în v. 11

The Message

2 Chronicles 12

1By the time Rehoboam had secured his kingdom and was strong again, he, and all Israel with him, had virtually abandoned God and his ways.

2-4 In Rehoboam’s fifth year, because he and the people were unfaithful to God, Shishak king of Egypt invaded as far as Jerusalem. He came with twelve hundred chariots and sixty thousand cavalry, and soldiers from all over—the Egyptian army included Libyans, Sukkites, and Ethiopians. They took the fortress cities of Judah and advanced as far as Jerusalem itself.

Then the prophet Shemaiah, accompanied by the leaders of Judah who had retreated to Jerusalem before Shishak, came to Rehoboam and said, “God’s word: You abandoned me; now I abandon you to Shishak.”

The leaders of Israel and the king were repentant and said, “God is right.”

7-8 When God saw that they were humbly repentant, the word of God came to Shemaiah: “Because they are humble, I’ll not destroy them—I’ll give them a break; I won’t use Shishak to express my wrath against Jerusalem. What I will do, though, is make them Shishak’s subjects—they’ll learn the difference between serving me and serving human kings.”

Then Shishak king of Egypt attacked Jerusalem. He plundered the treasury of The Temple of God and the treasury of the royal palace—he took everything he could lay his hands on. He even took the gold shields that Solomon had made.

10-11 King Rehoboam replaced the gold shields with bronze shields and gave them to the guards who were posted at the entrance to the royal palace. Whenever the king went to God’s Temple, the guards went with him carrying the shields, but they always returned them to the guardroom.

12 Because Rehoboam was repentant, God’s anger was blunted, so he wasn’t totally destroyed. The picture wasn’t entirely bleak—there were some good things going on in Judah.

13-14 King Rehoboam regrouped and reestablished his rule in Jerusalem. He was forty-one years old when he became king and continued as king for seventeen years in Jerusalem, the city God chose out of all the tribes of Israel as the special presence of his Name. His mother was Naamah from Ammon. But the final verdict on Rehoboam was that he was a bad king—God was not important to him; his heart neither cared for nor sought after God.

15-16 The history of Rehoboam, from start to finish, is written in the memoirs of Shemaiah the prophet and Iddo the seer that contain the family trees. There was war between Rehoboam and Jeroboam the whole time. Rehoboam died and was buried with his ancestors in the City of David. His son Abijah ruled after him.