Nouă Traducere În Limba Română

2 Corinteni 1:1-24

1Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia1 Provincie romană care avea capitala la Corint.: 2har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumiri Dumnezeului oricărei mângâieri

3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri3 Același termen grecesc este folosit cu referire la Isus (vezi 1 In. 2:1 și nota) și la Duhul Sfânt (vezi In. 14:16)., 4Cel Care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru a‑i putea mângâia pe cei ce sunt în orice necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. 5Așa cum suferințele lui Cristos sunt din belșug în noi, tot astfel, prin Cristos, avem parte din belșug și de mângâiere. 6Dacă noi suferim necaz este pentru mângâierea și mântuirea voastră. Dacă noi suntem mângâiați este pentru mângâierea voastră, care este la lucru în răbdarea6 Termenul hypomone se referă la capacitatea de a suporta, de a îndura și de a răbda diferite suferințe și persecuții. acelorași suferințe pe care le îndurăm și noi. 7Speranța noastră cu privire la voi este tare, pentru că știm că, așa cum sunteți părtași cu noi în suferință, tot așa sunteți și în mângâiere.

8Căci nu vrem să nu știți, fraților, despre necazul care ni s‑a întâmplat în Asia8 Este vorba despre provincia romană Asia, care avea capitala de facto la Efes. Această provincie se afla, alături de altele, în zona geografică denumită Asia Mică., pentru că am fost apăsați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța de a mai trăi. 9Dar am avut gândul condamnării la moarte în noi înșine, ca să nu ne încredem în noi, ci în Dumnezeu, Care învie morții. 10El ne‑a scăpat dintr‑un mare pericol de moarte și ne va mai scăpa. În El ne punem speranța că ne va mai scăpa, 11în timp ce și voi vă alăturați nouă în rugăciune, pentru ca mulți să mulțumească pentru noi11 Multe mss conțin: voi. datorită darului oferit nouă prin rugăciunile multora.

Schimbarea unora din planurile lui Pavel

12Căci lauda noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre că ne‑am comportat în lume, și mult mai mult față de voi, cu o curăție și o sinceritate primite de la Dumnezeu, nu cu o înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu. 13Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce13 Lit.: cele ce. citiți sau cunoașteți deja. Dar sper că până la sfârșit veți cunoaște, 14– așa cum, de altfel, ne‑ați cunoscut și pe noi, în parte, – că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului nostru Isus.

15În această încredințare, doream să vin mai întâi la voi, ca să aveți parte de un al doilea har, 16apoi să plec de la voi în Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi și să fiu trimis de voi în Iudeea. 17Deci, dorind aceasta, m‑am comportat eu oare cu ușurătate? Sau lucrurile pe care le hotărăsc, le hotărăsc potrivit firii, ca să fie în mine și „da, da“, și „nu, nu“? 18Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră față de voi nu este și „da“, și „nu“. 19Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L‑am predicat printre voi – eu, Silvanus19 O variantă a numelui Silas. și Timotei, – nu a fost „da“ și „nu“, ci în El a fost „da“, 20pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea, prin El spunem „Amin!“, spre slava lui Dumnezeu. 21Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne‑a uns, este Dumnezeu. 22El ne‑a și pecetluit și ne‑a dat în inimile noastre garanția22 Termenul grecesc arrabon se referă la suma dată înainte de a încheia un contract, suma dată drept garanție, acont, avans. Vezi și 5:5. Duhului.

23Dar Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, că n‑am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruț. 24Nu că noi domnim peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi pentru bucuria voastră, căci stați fermi în credință.

Słowo Życia

2 Koryntian 1:1-24

Pozdrowienie

1Ja, Paweł, powołany przez Boga na apostoła Chrystusa Jezusa, wraz z Tymoteuszem, uczniem Pana, piszę do kościoła Bożego w Koryncie oraz do wszystkich świętych w całej Achai. 2Niech Bóg, nasz Ojciec, i Jezus Chrystus, nasz Pan, obdarzają was swoją łaską i pokojem!

Bóg dodaje nam otuchy

3Jakże wspaniały jest Bóg, Ojciec Jezusa Chrystusa, naszego Pana, będący źródłem miłości i zachęty! 4To On w każdej trudnej sytuacji dodaje nam otuchy, abyśmy i my mogli dodawać otuchy tym, którzy znajdują się w jakimś trudnym położeniu. 5Im więcej cierpimy dla Chrystusa, tym większego doznajemy od Niego pokrzepienia. 6Przykrości, które nas spotykają, służą waszej zachęcie i zbawieniu. A pocieszenie, którego doznajemy, jest zachętą również dla was, abyście wytrwale znosili cierpienia, podobnie jak my. 7W pełni ufamy wam, bo wiemy, że doświadczacie tych samych cierpień i doznajecie tej samej pociechy, co my.

8Przyjaciele, chcemy, abyście wiedzieli o trudnościach, z jakimi borykaliśmy się w prowincji Azja. Byliśmy nimi przytłoczeni ponad nasze siły i nie wiedzieliśmy, czy wyjdziemy z nich z życiem. 9Stanąwszy w obliczu śmierci, zrozumieliśmy jednak, że nie mamy polegać na sobie, ale na Bogu. On może przecież nawet ożywić umarłych! 10To On ocalił nas od śmierci i wierzymy, że nadal będzie nas chronił, 11bo o to właśnie do Niego się modlicie. Wielu ludzi będzie więc dziękować Bogu za wszystko, czego dla nas dokonał w odpowiedzi na wasze modlitwy.

Zmiana planów Pawła

12Mamy ogromną satysfakcję z tego, że w stosunku do wszystkich ludzi—także do was—zawsze postępowaliśmy otwarcie i uczciwie. Nie polegaliśmy bowiem na własnej mądrości, ale na łasce Boga. 13A teraz nie piszemy wam nic, czego nie bylibyście w stanie zrozumieć i zaakceptować. Mam nadzieję, że w pełni to przyjmiecie. 14Częściowo zresztą już uznaliście, że przed Panem, w dniu Jego powrotu, będziemy wszyscy nawzajem z siebie dumni—wy z nas, a my z was.

15Z taką myślą zamierzałem już wcześniej was odwiedzić, abyście ponownie doznali radości. 16Chciałem zatrzymać się u was udając się do Macedonii, a także w drodze powrotnej, abyście mogli mnie wyprawić do Judei.

Powody zwłoki

17Czy byłem lekkomyślny, mając taki zamiar? Czy zmieniając go, postąpiłem jak ludzie, którzy mówią „tak”, a myślą „nie”? 18Bóg mi świadkiem, że nigdy was nie okłamaliśmy!

19Jezus Chrystus, Syn Boży, o którym opowiadałem wam razem z Tymoteuszem i Sylwanem, nigdy nie kłamał i Jego „tak” zawsze znaczyło „tak”. 20On jest spełnieniem wszystkich obietnic Boga. A my, potwierdzając to, oddajemy Bogu chwałę. 21To On przecież dodał nam sił, wzmocnił naszą więź z Chrystusem i wybrał nas. 22On również oznaczył nas jako swoją własność—dał nam do serc Ducha Świętego jako gwarancję przynależności do Niego.

23Bóg mi świadkiem, że chciałem zaoszczędzić wam przykrości i tylko z tego powodu nie przybyłem jeszcze do Koryntu. 24Nie chodzi przecież o to, żebyśmy udowadniali wam, że mamy nad wami władzę i możemy nauczać was, jak należy wierzyć. Chcemy przecież współdziałać z wami i pragniemy waszej radości, której podstawą jest wiara w Chrystusa.