1Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia1 Provincie romană care avea capitala la Corint.: 2har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!
Mulțumiri Dumnezeului oricărei mângâieri
3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri3 Același termen grecesc este folosit cu referire la Isus (vezi 1 In. 2:1 și nota) și la Duhul Sfânt (vezi In. 14:16)., 4Cel Care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru a‑i putea mângâia pe cei ce sunt în orice necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. 5Așa cum suferințele lui Cristos sunt din belșug în noi, tot astfel, prin Cristos, avem parte din belșug și de mângâiere. 6Dacă noi suferim necaz este pentru mângâierea și mântuirea voastră. Dacă noi suntem mângâiați este pentru mângâierea voastră, care este la lucru în răbdarea6 Termenul hypomone se referă la capacitatea de a suporta, de a îndura și de a răbda diferite suferințe și persecuții. acelorași suferințe pe care le îndurăm și noi. 7Speranța noastră cu privire la voi este tare, pentru că știm că, așa cum sunteți părtași cu noi în suferință, tot așa sunteți și în mângâiere.
8Căci nu vrem să nu știți, fraților, despre necazul care ni s‑a întâmplat în Asia8 Este vorba despre provincia romană Asia, care avea capitala de facto la Efes. Această provincie se afla, alături de altele, în zona geografică denumită Asia Mică., pentru că am fost apăsați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța de a mai trăi. 9Dar am avut gândul condamnării la moarte în noi înșine, ca să nu ne încredem în noi, ci în Dumnezeu, Care învie morții. 10El ne‑a scăpat dintr‑un mare pericol de moarte și ne va mai scăpa. În El ne punem speranța că ne va mai scăpa, 11în timp ce și voi vă alăturați nouă în rugăciune, pentru ca mulți să mulțumească pentru noi11 Multe mss conțin: voi. datorită darului oferit nouă prin rugăciunile multora.
Schimbarea unora din planurile lui Pavel
12Căci lauda noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre că ne‑am comportat în lume, și mult mai mult față de voi, cu o curăție și o sinceritate primite de la Dumnezeu, nu cu o înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu. 13Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce13 Lit.: cele ce. citiți sau cunoașteți deja. Dar sper că până la sfârșit veți cunoaște, 14– așa cum, de altfel, ne‑ați cunoscut și pe noi, în parte, – că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului nostru Isus.
15În această încredințare, doream să vin mai întâi la voi, ca să aveți parte de un al doilea har, 16apoi să plec de la voi în Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi și să fiu trimis de voi în Iudeea. 17Deci, dorind aceasta, m‑am comportat eu oare cu ușurătate? Sau lucrurile pe care le hotărăsc, le hotărăsc potrivit firii, ca să fie în mine și „da, da“, și „nu, nu“? 18Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră față de voi nu este și „da“, și „nu“. 19Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L‑am predicat printre voi – eu, Silvanus19 O variantă a numelui Silas. și Timotei, – nu a fost „da“ și „nu“, ci în El a fost „da“, 20pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea, prin El spunem „Amin!“, spre slava lui Dumnezeu. 21Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne‑a uns, este Dumnezeu. 22El ne‑a și pecetluit și ne‑a dat în inimile noastre garanția22 Termenul grecesc arrabon se referă la suma dată înainte de a încheia un contract, suma dată drept garanție, acont, avans. Vezi și 5:5. Duhului.
23Dar Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, că n‑am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruț. 24Nu că noi domnim peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi pentru bucuria voastră, căci stați fermi în credință.
1Cari fratelli, questa lettera è scritta da me, Paolo, scelto da Dio per essere apostolo di Cristo, e dal fratello Timòteo. 2Scriviamo a voi tutti, cristiani di Corinto, e agli altri credenti che sono in tutta lʼAcaia. Possano Dio, nostro Padre, e il Signore Gesù Cristo benedirvi e darvi pace.
Dio ci ha aiutato…
3-4Benedetto sia Dio, Padre del nostro Signore Gesù Cristo, il Padre che ha compassione di noi, che ci consola e ci rende forti nei dispiaceri, perché anche noi possiamo consolare tutti quelli che soffrono e dar loro lo stesso aiuto e lo stesso conforto che Dio ha dato a noi. 5Possiamo essere certi che più soffriamo per Cristo, più riceveremo da lui conforto e incoraggiamento. 6-7Infatti, se abbiamo grosse difficoltà, è stato per potervi portare la salvezza e la consolazione di Dio. Ma nelle difficoltà Dio ci ha confortato, ed anche questo vi serve dʼaiuto, perché così possiamo dimostrarvi con la nostra esperienza personale come Dio vi conforterà con amore, quando vi troverete nella nostra stessa situazione. Egli vi darà la forza di sopportare.
8Cari fratelli, dovete sapere che in Asia abbiamo passato dei momenti davvero difficili. Abbiamo dovuto sopportare sofferenze grandissime, addirittura al di là delle nostre forze, fino a temere di non poter salvare la pelle. 9Anzi, avevamo già il presentimento di dover morire. Dio ha permesso tutto questo, per insegnarci a non mettere la nostra fiducia in noi stessi, ma in lui, che è tanto potente da resuscitare i morti. 10Ed egli ci ha aiutato: ci ha liberati da un grande pericolo di morte; e noi sappiamo che questa non sarà né la prima, né lʼultima volta. 11Anche voi però dovete aiutarci, pregando per noi; così lʼaiuto che il Signore ci ha dato, grazie alle preghiere di tante persone, darà a molti motivo di lodarlo e di ringraziarlo per ciò che ha fatto per noi.
12Di una cosa possiamo vantarci: in coscienza sappiamo di esserci comportati in questo mondo, e soprattutto verso di voi, con la purezza e la sincerità che vengono da Dio, senza mai fare affidamento sulle nostre capacità, ma lasciandoci guidare dalla grazia di Dio. 13-14Le mie lettere erano schiette e sincere, credetemi, non cʼera niente che fosse scritto fra le righe! Benché non mi conosciate molto bene, (ma un giorno, spero, mi conoscerete meglio), voglio che proviate ad accettarmi e che siate orgogliosi di me, come già lo siete in parte; proprio come io lo sarò di voi il giorno in cui tornerà il nostro Signore Gesù. 15-16Certo della vostra comprensione e della vostra fiducia, ho pensato di venirvi a trovare andando in Macedonia; poi, al ritorno ho in mente di fermarmi di nuovo da voi, per procurarvi la gioia di una seconda visita. In seguito, sarete voi stessi che mi aiuterete a proseguire il mio viaggio verso la Giudea.
17Potreste chiedervi perché ho cambiato il mio programma. Pensate forse che cambi idea facilmente? O che mi comporti come un uomo qualsiasi di questo mondo che subito dice «sì» e un attimo dopo dice «no»? 18Comʼè vero che Dio mantiene le sue promesse, io non appartengo a quel genere di persone. Quando dico «sì» è proprio «sì».
19Non è stato in mezzi termini che Timòteo, Silvano ed io vi abbiamo parlato di Gesù Cristo. Non abbiamo mai detto «sì» quando era «no», ma in Gesù Cristo non cʼè che il «sì». 20Infatti, per quante siano le promesse di Dio, Cristo le porta avanti e le mantiene tutte; e noi abbiamo annunciato a tutti che egli è fedele, e abbiamo dato gloria al suo nome. 21È questo Dio che ci ha fatti cristiani fedeli e ci ha eletti apostoli per predicare il Vangelo. 22Dio ha impresso su di noi il suo sigillo, il suo marchio di proprietà, e ci ha dato lo Spirito Santo nei nostri cuori come garanzia che apparteniamo a lui e come anticipo di tutto ciò che ci darà.
23Dio mi è testimone che sto dicendo la pura verità; non sono ancora venuto a trovarvi, perché non voglio rattristarvi con un severo rimprovero. 24Non voglio imporvi niente in quanto alla fede perché è già forte, voglio invece fare qualcosa per la vostra gioia; far sì che siate veramente felici.
