1Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia1 Provincie romană care avea capitala la Corint.: 2har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!
Mulțumiri Dumnezeului oricărei mângâieri
3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri3 Același termen grecesc este folosit cu referire la Isus (vezi 1 In. 2:1 și nota) și la Duhul Sfânt (vezi In. 14:16)., 4Cel Care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru a‑i putea mângâia pe cei ce sunt în orice necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. 5Așa cum suferințele lui Cristos sunt din belșug în noi, tot astfel, prin Cristos, avem parte din belșug și de mângâiere. 6Dacă noi suferim necaz este pentru mângâierea și mântuirea voastră. Dacă noi suntem mângâiați este pentru mângâierea voastră, care este la lucru în răbdarea6 Termenul hypomone se referă la capacitatea de a suporta, de a îndura și de a răbda diferite suferințe și persecuții. acelorași suferințe pe care le îndurăm și noi. 7Speranța noastră cu privire la voi este tare, pentru că știm că, așa cum sunteți părtași cu noi în suferință, tot așa sunteți și în mângâiere.
8Căci nu vrem să nu știți, fraților, despre necazul care ni s‑a întâmplat în Asia8 Este vorba despre provincia romană Asia, care avea capitala de facto la Efes. Această provincie se afla, alături de altele, în zona geografică denumită Asia Mică., pentru că am fost apăsați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța de a mai trăi. 9Dar am avut gândul condamnării la moarte în noi înșine, ca să nu ne încredem în noi, ci în Dumnezeu, Care învie morții. 10El ne‑a scăpat dintr‑un mare pericol de moarte și ne va mai scăpa. În El ne punem speranța că ne va mai scăpa, 11în timp ce și voi vă alăturați nouă în rugăciune, pentru ca mulți să mulțumească pentru noi11 Multe mss conțin: voi. datorită darului oferit nouă prin rugăciunile multora.
Schimbarea unora din planurile lui Pavel
12Căci lauda noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre că ne‑am comportat în lume, și mult mai mult față de voi, cu o curăție și o sinceritate primite de la Dumnezeu, nu cu o înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu. 13Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce13 Lit.: cele ce. citiți sau cunoașteți deja. Dar sper că până la sfârșit veți cunoaște, 14– așa cum, de altfel, ne‑ați cunoscut și pe noi, în parte, – că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului nostru Isus.
15În această încredințare, doream să vin mai întâi la voi, ca să aveți parte de un al doilea har, 16apoi să plec de la voi în Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi și să fiu trimis de voi în Iudeea. 17Deci, dorind aceasta, m‑am comportat eu oare cu ușurătate? Sau lucrurile pe care le hotărăsc, le hotărăsc potrivit firii, ca să fie în mine și „da, da“, și „nu, nu“? 18Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră față de voi nu este și „da“, și „nu“. 19Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L‑am predicat printre voi – eu, Silvanus19 O variantă a numelui Silas. și Timotei, – nu a fost „da“ și „nu“, ci în El a fost „da“, 20pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea, prin El spunem „Amin!“, spre slava lui Dumnezeu. 21Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne‑a uns, este Dumnezeu. 22El ne‑a și pecetluit și ne‑a dat în inimile noastre garanția22 Termenul grecesc arrabon se referă la suma dată înainte de a încheia un contract, suma dată drept garanție, acont, avans. Vezi și 5:5. Duhului.
23Dar Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, că n‑am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruț. 24Nu că noi domnim peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi pentru bucuria voastră, căci stați fermi în credință.
Salutation
1Paul, apôtre de Jésus-Christ par la volonté de Dieu, et le frère Timothée, saluent l’Eglise de Dieu qui est à Corinthe1.1 Cette lettre a été envoyée de Macédoine (voir note 1.16) environ deux années après 1 Corinthiens. ainsi que tous les membres du peuple saint dans l’ensemble de l’Achaïe1.1 Province romaine occupant la moitié sud de la Grèce..
2Que la grâce et la paix vous soient accordées par Dieu notre Père et par le Seigneur Jésus-Christ.
Prière de reconnaissance
3Béni soit Dieu, le Père de notre Seigneur Jésus-Christ, le Père qui est plein de bonté, le Dieu qui réconforte dans toutes les situations. 4Il nous réconforte dans toutes nos détresses, afin qu’à notre tour nous soyons capables de réconforter ceux qui passent par toutes sortes de détresses, en leur apportant le réconfort que Dieu nous a apporté.
5De même, en effet, que les souffrances de Christ surabondent dans notre vie, le réconfort qu’il nous donne surabonde. 6Si donc nous passons par la détresse, c’est pour votre réconfort et votre salut. Et si nous sommes réconfortés, c’est pour que vous receviez, vous aussi, du réconfort afin de pouvoir supporter les mêmes souffrances que celles que nous endurons.
7Et nous possédons à votre sujet une ferme espérance. Car nous savons que si vous avez part aux souffrances, vous avez aussi part au réconfort. 8Il faut, en effet, que vous sachiez, frères et sœurs, quelle détresse nous avons connue dans la province d’Asie1.8 Province romaine à l’ouest de l’Asie Mineure ; capitale : Ephèse. Nous ne savons pas à quelle épreuve l’apôtre fait allusion. C’était certainement un danger plus grave que l’épisode mentionné en Ac 19.23-40.. Nous étions écrasés, à bout de forces, au point même que nous désespérions de conserver la vie.
9Nous avions accepté en nous-mêmes notre condamnation à mort. Cela nous a appris à ne pas mettre notre confiance en nous-mêmes, mais uniquement en Dieu qui ressuscite les morts. 10C’est lui qui nous a délivrés d’une telle mort et qui nous en délivrera encore. Oui, nous avons cette espérance en lui qu’il nous délivrera encore, 11et vous y contribuez en priant pour nous. Ainsi, le don de la grâce qu’il nous accorde en réponse aux prières de beaucoup, sera aussi pour beaucoup une occasion de remercier Dieu à notre sujet.
Les problèmes de relations entre Paul et les Corinthiens
L’ajournement de la visite de Paul
12S’il est une chose dont nous pouvons être fiers, c’est le témoignage de notre conscience ; il nous atteste que nous nous sommes conduits dans le monde, et tout spécialement envers vous, avec la sincérité1.12 Certains manuscrits ont : sainteté. et la pureté qui viennent de Dieu, en nous fondant, non sur une sagesse purement humaine, mais sur la grâce de Dieu. 13Car ce que nous vous écrivons dans nos lettres ne veut pas dire autre chose que ce que vous pouvez y lire et y comprendre. Et j’espère que vous le comprendrez pleinement 14– comme vous l’avez déjà compris en partie : vous pouvez être fiers de nous, comme nous le serons de vous au jour de notre Seigneur Jésus.
15Persuadé que telle était votre pensée, je m’étais proposé de me rendre chez vous en premier lieu, afin de vous procurer une double joie1.15 Certains manuscrits ont : un bienfait. : 16je comptais passer par chez vous en allant en Macédoine, puis revenir de Macédoine1.16 Province romaine occupant la moitié nord de la Grèce ; capitale : Thessalonique où il y avait une Eglise ainsi qu’à Philippes et à Bérée. chez vous. Vous auriez alors pu m’aider à poursuivre mon voyage vers la Judée1.16 Sur ce projet, voir 1 Co 16.5-9..
17En formant ce projet, ai-je fait preuve de légèreté ? Ou bien mes plans seraient-ils inspirés par des motifs purement humains, en sorte que lorsque je dis « oui », cela pourrait être « non »1.17 On avait reproché à Paul de modifier ses plans de voyage au gré de sa fantaisie. ?
18Aussi vrai que Dieu est digne de confiance, je vous le garantis : la parole que nous vous avons adressée n’est pas à la fois « oui » et « non ». 19Car Jésus-Christ, le Fils de Dieu, que moi-même comme Silvain1.19 Appelé aussi Silas. Un collaborateur de Paul ayant fait partie, comme Timothée, de l’équipe qui avait évangélisé Corinthe (voir Ac 15.22-40 ; 16.19-29 ; 18.1-5 ; 1 P 5.12). et Timothée nous avons proclamé parmi vous, n’a pas été à la fois oui et non. En lui était le oui : 20car c’est en lui que Dieu a dit « oui » à tout ce qu’il avait promis. Aussi est-ce par lui que nous disons « oui », « amen », pour que la gloire revienne à Dieu. 21C’est Dieu, en effet, qui nous a fermement unis avec vous à Christ et qui nous a consacrés à lui par son onction. 22Et c’est encore Dieu qui nous a marqués de son sceau, comme sa propriété, et qui a mis dans notre cœur son Esprit comme acompte des biens à venir.
23Pourquoi donc ne suis-je pas encore revenu à Corinthe ? J’en prends Dieu à témoin sur ma vie : c’est parce que je voulais vous ménager ; 24notre rôle n’est pas de dominer sur votre foi, mais de collaborer ensemble à votre joie, car vous tenez ferme dans la foi.
