1 Timotei 4 – NTLR & CCBT

Nouă Traducere În Limba Română

1 Timotei 4:1-16

Învățături pentru Timotei

1Dar Duhul spune limpede1 Gr.: retos, cuvânt înrudit cu termenul din care avem în limba română retorică, care înseamnă în termeni clari, ritos, explicit, convingător. că în vremurile din urmă unii se vor depărta de credință, apropiindu‑se1 Sau: dând atenție. Termenul proseho poate însemna: a se apropia, a‑și îndrepta atenția, a fi atras de, chiar a deveni atras în mod patologic de un lucru sau dependent de el. de duhuri înșelătoare și de învățături ale demonilor, 2influențați de ipocrizia mincinoșilor, a căror conștiință a fost însemnată cu fierul roșu. 3Ei interzic căsătoria și cer abstinență de la mâncărurile pe care Dumnezeu le‑a creat ca să fie primite cu mulțumire de către cei ce cred și cunosc adevărul. 4Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu trebuie respins, dacă este luat cu mulțumire, 5pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.

6Dacă‑i sfătuiești pe frați aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, fiind hrănit astfel de cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat‑o îndeaproape. 7Ferește‑te de miturile lumești și băbești și disciplinează‑te în ce privește evlavia! 8Căci disciplinarea trupească este pentru puțin timp, dar evlavia este de folos în toate, fiindcă are promisiunea vieții de acum și a celei care urmează să vină. 9Acest cuvânt este demn de încredere și pe deplin vrednic să fie primit. 10Căci pentru aceasta ne ostenim și ne luptăm, fiindcă ne‑am pus speranța în Dumnezeul cel Viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, adică al celor credincioși.

11Poruncește și învață aceste lucruri! 12Nimeni să nu‑ți disprețuiască tinerețea, ci fii un exemplu pentru credincioși în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. 13Până când voi veni eu, dă atenție citirii, încurajării și învățăturii. 14Să nu neglijezi darul care este în tine, care ți‑a fost dat prin profeție, când cei din Sfatul Bătrânilor14 Sau: prezbiterilor. și‑au pus mâinile peste tine.

15Cugetă la aceste lucruri! Adâncește‑te în ele15 Lit.: Fii în acestea., pentru ca înaintarea ta să fie evidentă pentru toți. 16Fii atent la tine însuți și la învățătura pe care o dai. Stăruie în aceste lucruri, pentru că, făcând aceasta, te vei mântui16 În cazul de față, sensul verbului poate fi același ca în 2:15: te vei proteja, te vei păzi de pericole pe tine și pe cei ce te ascultă. Dacă se optează pentru literalitate, textul poate fi înțeles după următorul raționament: (1) este evident că Timotei nu‑și poate ierta singur păcatele, nu se poate naște din nou prin forțele proprii și nu‑și poate atribui singur viață veșnică. De asemenea, el nu poate oferi toate acestea nici celor care îl vor asculta. Doar Dumnezeu poate mântui o persoană. (2) Însă învățătura pe care Timotei o dă altora este una bazată pe adevăr și are un efect benefic atât asupra sa, cât și asupra celor ce‑l ascultă: pe el îl ajută să‑și ducă mântuirea până la capăt, iar pe cei ce‑l ascultă îi ajută să primească mântuirea din partea lui Dumnezeu. Vezi și alte pasaje din Scriptură unde se regăsește aceeași idee: Rom. 11:14; 1 Cor. 7:16; 9:22; Iac. 5:20; Iuda 23. pe tine și pe cei ce te ascultă.

Chinese Contemporary Bible (Traditional)

提摩太前書 4:1-16

謹防偽君子

1聖靈明確地說,日後必有人離棄真道,去追隨那些迷惑人的邪靈和鬼魔的學說。 2這些學說是出自假冒偽善的騙子,他們良心喪盡,麻木不仁4·2 良心喪盡,麻木不仁」希臘文是「良心被烙鐵燙過」。3禁止人結婚和吃某些食物。其實那些食物是上帝創造的,為了讓相信並且明白真理的人存感恩的心領受。 4上帝所造的一切都是美好的,若以感恩的心去領受,就無需任何禁忌, 5因為上帝的道和人的禱告可以使食物聖潔。

6你要提醒弟兄姊妹這些事,這樣你就是基督耶穌的好僕人,會不斷地從你所信的真道和所遵行的美好教導上得到造就。

做信徒的榜樣

7但你要棄絕世俗、荒誕的傳說,要訓練自己做個敬虔的人。 8鍛煉體魄益處還少,敬虔生活受益無窮,擁有今生和永世的應許。 9這話真實可信,值得完全接受。 10我們努力奮鬥正是為了這個目的,因為我們的盼望在於永活的上帝。祂是全人類的救主,更是信徒的救主。 11你要吩咐和教導這些事。

12不要因為年輕而叫人小看你,總要在言語、行為、愛心、信心和純潔各方面做信徒的榜樣。 13在我來之前,你要專心宣讀聖經,勉勵會眾,教導真理。 14不要忽略你的恩賜,那是藉著預言在眾長老把手按在你身上時賜給你的。 15你要全心全意地做這些事,讓大家都看到你的長進。 16你要注意自己的言行和教導,要持之以恆。這樣,你不但能救自己,也能救那些聽你教導的人。