Nouă Traducere În Limba Română

1 Timotei 1:1-20

1Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și a lui Cristos Isus, speranța noastră, 2către Timotei, adevăratul meu copil în credință: har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Domnul nostru!

Atenționări cu privire la învățătorii falși ai Legii

3Când m‑am dus în Macedonia, te‑am îndemnat să rămâi în Efes ca să le poruncești unora să nu dea altă învățătură 4și să nu dea atenție miturilor și nesfârșitelor genealogii, care încurajează mai degrabă la speculații nefolositoare4 Sau: (1) controverse inutile; (2) curiozități fără rost., decât la lucrarea4 Gr.: oikonomia, termen care poate avea mai multe sensuri, în funcție de context: lucrare de administrare, funcție de administrare, plan răscumpărător, responsabilitate, administrație. lui Dumnezeu prin credință. 5Scopul poruncii este dragostea, care vine dintr‑o inimă curată, dintr‑o conștiință bună și dintr‑o credință fără ipocrizie. 6Unii s‑au abătut de la acestea și s‑au întors la flecăreli. 7Ei vor să fie învățători ai Legii, fără să înțeleagă însă nici ceea ce spun, nici lucrurile asupra cărora insistă.

8Știm că Legea este bună, dacă cineva o întrebuințează legitim8 Pavel apelează la un joc de cuvinte: Legea (nomos), este bună, dacă este folosită în mod legitim (nomimos), legal, în spiritul legii.. 9Știm, de asemenea, că Legea9 Sau: legea. nu este făcută pentru cel drept, ci pentru cei fără de Lege și pentru cei răzvrătiți, pentru cei neevlavioși și pentru cei păcătoși, pentru cei lipsiți de sfințenie și pentru cei lumești, pentru ucigașii de tată și pentru ucigașii de mamă, pentru ucigașii de oameni, 10pentru curvari, pentru homosexuali, pentru negustorii de sclavi, pentru mincinoși, pentru sperjuri și pentru orice altceva care se împotrivește învățăturii sănătoase, 11potrivit cu Evanghelia11 Termenul Evanghelie înseamnă: Vestea Bună. slavei fericitului Dumnezeu, care mi‑a fost încredințată mie.

Harul Domnului arătat lui Pavel

12Îi sunt recunoscător lui Isus Cristos, Domnul nostru, Care m‑a întărit, pentru că m‑a considerat credincios și m‑a pus în slujba Lui, 13măcar că înainte eram un blasfemiator, un persecutor și un om violent. Dar mi s‑a arătat milă, pentru că lucram ca un neștiutor, în necredință. 14Și harul Domnului nostru a fost turnat din belșug peste mine, împreună cu credința și dragostea care sunt în Cristos Isus.

15Acest cuvânt este demn de încredere și pe deplin vrednic să fie primit: Cristos Isus a venit în lume ca să‑i mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. 16De aceea mi s‑a arătat milă, pentru ca în mine, cel dintâi, Cristos Isus să‑Și poată arăta toată îndelunga Lui răbdare, făcând din mine un exemplu pentru cei ce urmează să creadă în El ca să primească viață veșnică. 17A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava, în vecii vecilor! Amin.

18Timotei, copilul meu, îți dau această poruncă potrivit cu profețiile rostite mai înainte cu privire la tine, pentru ca, prin ele, să te lupți lupta cea bună, 19având credință și o conștiință bună, de care unii n‑au mai ținut seama și au eșuat în ce privește credința. 20Printre ei sunt Hymenaios și Alexandru, pe care i‑am dat pe mâna lui Satan20 Cuvânt împrumutat din ebraică, însemnând vrăjmaș sau acuzator. Ulterior acesta a devenit un nume propriu folosit cu referire la cel care este acuzatorul, în mod special în perioada NT. Termenul diabolos este traducerea grecească a lui Satan., ca să se învețe20 Sau: să se disciplineze. să nu blasfemieze.

Thai New Contemporary Bible

1ทิโมธี 1:1-20

1จดหมายฉบับนี้จากข้าพเจ้าเปาโลผู้เป็นอัครทูตของพระเยซูคริสต์ตามพระบัญชาของพระเจ้าพระผู้ช่วยให้รอดของเรา และของพระเยซูคริสต์ผู้ทรงเป็นความหวังของเรา

2ถึงทิโมธีลูกแท้ของข้าพเจ้าในความเชื่อ

ขอพระคุณ พระเมตตา และสันติสุขจากพระเจ้าพระบิดาและพระเยซูคริสต์องค์พระผู้เป็นเจ้าของเรามีแก่ท่าน

คำเตือนเกี่ยวกับผู้สอนผิด

3ตามที่ข้าพเจ้าได้กำชับท่านเมื่อข้าพเจ้าไปยังแคว้นมาซิโดเนียว่าให้ท่านอยู่ที่เอเฟซัส เพื่อท่านจะได้กำชับบางคนไม่ให้สอนหลักข้อเชื่อผิดๆ อีกต่อไป 4ทั้งไม่ให้หมกมุ่นกับนิยายปรัมปราและลำดับวงศ์ตระกูลอันไม่รู้จบ ซึ่งเป็นการคาดเดาแบบส่งเดชมากกว่าจะส่งเสริมพระราชกิจของพระเจ้าซึ่งเป็นไปโดยความเชื่อ 5เป้าหมายของการกำชับนี้คือความรักอันมาจากใจบริสุทธิ์ จากจิตสำนึกที่ดีและจากความเชื่ออย่างจริงใจ 6บางคนหลงเตลิดไปจากสิ่งเหล่านี้ หันไปพูดจาไร้สาระ 7พวกเขาอยากจะเป็นครูสอนบทบัญญัติทั้งๆ ที่ไม่รู้ว่าตนเองพูดอะไรหรือยืนยันอย่างหนักแน่นถึงเรื่องอะไร

8เรารู้อยู่ว่าบทบัญญัตินั้นดีหากใช้ในทางที่ถูก 9ซึ่งหมายความว่าบทบัญญัติไม่ได้มีขึ้นเพื่อผู้ชอบธรรม แต่มีขึ้นเพื่อคนชอบแหกกฎกับคนกบฏ คนอธรรมกับคนบาป คนไม่บริสุทธิ์กับคนไม่มีศาสนา คนฆ่าพ่อกับคนฆ่าแม่ ฆาตกร 10คนสำส่อนและคนรักร่วมเพศ เพื่อคนค้าทาสกับคนโกหก และคนให้การเท็จ และเพื่อสิ่งอื่นๆ อีกสารพัดที่ขัดกับคำสอนอันมีหลัก 11ซึ่งสอดคล้องกับข่าวประเสริฐอันรุ่งโรจน์ของพระเจ้าผู้ทรงเป็นที่สรรเสริญ คือข่าวประเสริฐที่ทรงมอบหมายให้ข้าพเจ้าประกาศนี้

พระคุณของพระเจ้าต่อเปาโล

12ข้าพเจ้าขอบพระคุณพระเยซูคริสต์องค์พระผู้เป็นเจ้าของเราผู้ทรงประทานกำลังแก่ข้าพเจ้า เพราะพระองค์ทรงเห็นว่าข้าพเจ้าสัตย์ซื่อจึงทรงแต่งตั้งข้าพเจ้าให้รับใช้พระองค์ 13ถึงแม้ว่าครั้งหนึ่งข้าพเจ้าเคยหมิ่นประมาทพระองค์ ข่มเหงผู้เชื่อและก่อความรุนแรง แต่พระองค์ทรงกรุณาข้าพเจ้าเพราะข้าพเจ้าได้ทำไปด้วยความไม่รู้และไม่เชื่อ 14พระคุณขององค์พระผู้เป็นเจ้าของเราได้หลั่งลงมาแก่ข้าพเจ้าอย่างเหลือล้น พร้อมด้วยความเชื่อและความรักซึ่งอยู่ในพระเยซูคริสต์

15ข้อความนี้เป็นความจริงซึ่งสมควรแก่การยอมรับโดยไม่มีข้อกังขา คือพระเยซูคริสต์เสด็จเข้ามาในโลกเพื่อช่วยคนบาปให้รอด และในบรรดาคนบาปข้าพเจ้าเป็นตัวร้ายที่สุด 16แต่เนื่องด้วยเหตุนี้เองจึงทรงกรุณาข้าพเจ้าผู้เป็นตัวร้ายที่สุดในบรรดาคนบาป เพื่อพระเยซูคริสต์จะได้ทรงสำแดงความอดกลั้นพระทัยอันไม่จำกัดให้เป็นตัวอย่างแก่คนทั้งปวงที่จะเชื่อในพระองค์และรับชีวิตนิรันดร์ 17บัดนี้ขอพระเกียรติและพระสิริมีแด่จอมราชันองค์นิรันดร์ผู้ทรงอมตะและเราไม่อาจมองเห็นได้ ผู้ทรงเป็นพระเจ้าแต่ผู้เดียวนั้นตลอดกาลสืบๆ ไปเป็นนิตย์ อาเมน

18ทิโมธีลูกชายของข้าพเจ้า ที่ข้าพเจ้ากำชับท่านเช่นนี้ก็สอดคล้องกับคำเผยพระวจนะที่เคยมีมาเกี่ยวกับท่าน เพื่อเมื่อท่านปฏิบัติตามท่านจะได้ต่อสู้อย่างเข้มแข็ง 19จงยึดมั่นในความเชื่อและจิตสำนึกอันดี บางคนละทิ้งข้อนี้ทำให้ความเชื่อของตนอับปาง 20ในหมู่คนเหล่านี้ได้แก่ฮีเมเนอัสกับอเล็กซานเดอร์ ซึ่งข้าพเจ้ามอบไว้แก่ซาตานเพื่อเขาจะได้เรียนรู้ที่จะไม่หมิ่นประมาทพระเจ้า