Nouă Traducere În Limba Română

1 Timotei 1

1Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a lui Cristos Isus, nădejdea noastră, către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus, Domnul nostru!

Atenţionări împotriva învăţătorilor falşi ai Legii

Când m-am dus în Macedonia, te-am îndemnat să rămâi în Efes ca să le porunceşti unora să nu dea altă învăţătură şi să nu se ţină de mituri şi de nesfârşite genealogii, care încurajează mai degrabă la speculaţii, decât la lucrarea lui Dumnezeu prin credinţă. Scopul unei astfel de porunci este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-o conştiinţă bună şi dintr-o credinţă fără ipocrizie. Unii s-au rătăcit de aceste lucruri şi s-au întors la flecăreli. Ei vor să fie învăţători ai Legii, fără însă să înţeleagă nici ceea ce spun, nici lucrurile asupra cărora insistă.

Ştim că Legea este bună, dacă cineva o foloseşte corect. Ştim, de asemenea, că Legea[a] nu este făcută pentru cel drept, ci pentru cei fără de Lege şi pentru cei răzvrătiţi, pentru cei neevlavioşi şi pentru cei păcătoşi, pentru cei lipsiţi de sfinţenie şi pentru cei lumeşti, pentru ucigaşii de tată şi pentru ucigaşii de mamă, pentru ucigaşii de oameni, 10 pentru cei desfrânaţi, pentru homosexuali, pentru negustorii de sclavi, pentru mincinoşi, pentru sperjuri şi pentru orice altceva care este împotriva învăţăturii sănătoase, 11 potrivit cu Evanghelia[b] slăvită a binecuvântatului[c] Dumnezeu, care mi-a fost încredinţată mie.

Harul Domnului arătat lui Pavel

12 Îi sunt recunoscător lui Isus Cristos, Domnul nostru, Care m-a întărit, pentru că m-a considerat credincios şi m-a pus în slujba Lui, 13 măcar că înainte am fost un blasfemiator, un persecutor şi un om violent. Dar mi s-a arătat milă, întrucât lucram ca un neştiutor, în necredinţă. 14 Şi harul Domnului nostru a fost turnat din abundenţă peste mine, împreună cu credinţa şi dragostea care sunt în Cristos Isus. 15 Acest cuvânt este demn de încredere şi pe deplin vrednic să fie primit: Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. 16 De aceea mi s-a arătat milă, pentru ca în mine, cel dintâi, Cristos Isus să-Şi poată arăta toată îndelunga Lui răbdare, făcând din mine un exemplu pentru cei ce urmează să creadă în El pentru viaţa veşnică. 17 A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu să fie onoarea şi slava, în vecii vecilor! Amin.

18 Timotei, copilul meu, îţi dau această poruncă potrivit cu profeţiile rostite mai înainte cu privire la tine, pentru ca, prin ele, să te lupţi lupta cea bună, 19 având credinţă şi o conştiinţă bună, de care unii n-au mai ţinut seama şi au eşuat în ce priveşte credinţa. 20 Printre ei sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna lui Satan[d], ca să înveţe să nu mai blasfemieze.

Notas al pie

  1. 1 Timotei 1:9 Sau: legea
  2. 1 Timotei 1:11 Sau: Vestea Bună
  3. 1 Timotei 1:11 Sau: fericitului
  4. 1 Timotei 1:20 Cuvânt împrumutat din ebraică, însemnând Vrăjmaş sau Acuzator

New International Reader's Version

1 Timothy 1

1I, Paul, am writing this letter. I am an apostle of Christ Jesus, just as God our Savior commanded. Christ Jesus also commanded it. We have put our hope in him.

Timothy, I am sending you this letter. You are my true son in the faith.

May God the Father and Christ Jesus our Lord give you grace, mercy and peace.

Paul Warns Timothy to Oppose False Teachers

Timothy, stay there in Ephesus. That is what I told you to do when I went into Macedonia. I want you to command certain people not to teach things that aren’t true. And command them not to spend their time on stories that are made up. They must not waste time on family histories that never end. These things only lead to fights about ideas. They don’t help God’s work move forward. His work is done by faith. Love is the purpose of my command. Love comes from a pure heart. It comes from a good sense of what is right and wrong. It comes from faith that is honest and true. Some have turned from these teachings. They would rather talk about things that have no meaning. They want to be teachers of the law. And they are very sure about that law. But they don’t know what they are talking about.

We know that the law is good if it is used properly. We also know that the law isn’t made for godly people. It is made for those who break the law. It is for those who refuse to obey. It is for ungodly and sinful people. It is for those who aren’t holy and who don’t believe. It is for those who kill their fathers or mothers. It is for murderers. 10 It is for those who commit sexual sins. It is for those who commit homosexual acts. It is for people who buy and sell slaves. It is for liars. It is for people who tell lies in court. It is for those who are a witness to things that aren’t true. And it is for anything else that is the opposite of true teaching. 11 True teaching agrees with the good news about the glory of the blessed God. He trusted me with that good news.

The Lord Pours Out His Grace on Paul

12 I am thankful to Christ Jesus our Lord. He has given me strength. I thank him that he considered me faithful. I thank him for appointing me to serve him. 13 I used to speak evil things against Jesus. I tried to hurt his followers. I really pushed them around. But God showed me mercy anyway. I did those things without knowing any better. I wasn’t a believer. 14 Our Lord poured out more and more of his grace on me. Along with it came faith and love from Christ Jesus.

15 Here is a saying that you can trust. It should be accepted completely. Christ Jesus came into the world to save sinners. And I am the worst sinner of all. 16 But for that very reason, God showed me mercy. And I am the worst of sinners. He showed me mercy so that Christ Jesus could show that he is very patient. I was an example for those who would come to believe in him. Then they would receive eternal life. 17 The eternal King will never die. He can’t be seen. He is the only God. Give him honor and glory for ever and ever. Amen.

Paul Commands Timothy

18 My son Timothy, I am giving you this command. It is in keeping with the prophecies once made about you. By remembering them, you can fight the battle well. 19 Then you will hold on to faith. You will hold on to a good sense of what is right and wrong. Some have not accepted this knowledge of right and wrong. So they have destroyed their faith. They are like a ship that has sunk. 20 Hymenaeus and Alexander are among them. I have handed them over to Satan. That will teach them not to speak evil things against God.