Lucrarea lui Pavel în Tesalonic
1Voi înșivă știți, fraților, că venirea noastră la voi n‑a fost fără folos. 2Deși suferiserăm și fuseserăm chinuiți în Filipi, așa cum știți, am avut totuși îndrăzneală în Dumnezeul nostru ca să vă vorbim despre Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul unei mari lupte. 3Căci îndemnul nostru nu vine din rătăcire, nici din necurăție, nici din viclenie, 4ci, așa cum am fost aprobați de Dumnezeu pentru a ni se încredința Evanghelia, tot așa vorbim și noi, nu ca să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care ne cercetează inimile. 5Fiindcă, așa cum știți, nu ne‑am înfățișat printr‑o vorbire lingușitoare, nici nu ne‑am prefăcut, ca să ascundem lăcomia, – Dumnezeu este martor –, 6nici n‑am căutat să primim slavă de la oameni – nici de la voi, nici de la alții. 7Ca apostoli ai lui Cristos am fi putut fi o povară pentru voi, dar am fost blânzi cu voi, ca o doică ce are grijă de copiii săi.
8Astfel, tânjind după binele vostru, găsisem potrivit să împărtășim cu voi nu doar Evanghelia lui Dumnezeu, ci și viețile noastre, fiindcă ne deveniserăți atât de dragi. 9Căci vă aduceți aminte, fraților, de munca și osteneala noastră, când, în timp ce v‑am predicat Evanghelia lui Dumnezeu, am lucrat zi și noapte ca să nu fim o povară pentru niciunul dintre voi. 10Voi sunteți martori – și Dumnezeu de asemenea – că purtarea noastră față de voi, cei care credeți, a fost sfântă, dreaptă și fără vină. 11Așa cum știți, am fost pentru fiecare dintre voi, ca un tată pentru copiii săi, 12îndemnându‑vă, încurajându‑vă și insistând să umblați într‑un mod vrednic de Dumnezeu, Care vă cheamă în Împărăția12 Împărăția (lui Dumnezeu) reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în același timp o realitate prezentă și o speranță în viitor. și slava Lui.
13De aceea și noi Îi mulțumim neîncetat lui Dumnezeu pentru că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l‑ați auzit de la noi, l‑ați primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, așa cum și este de fapt, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează în voi, cei care credeți. 14Căci voi, fraților, ați devenit urmași14 Lit.: ați devenit imitatori. ai bisericilor lui Dumnezeu care sunt în Cristos Isus, în Iudeea, pentru că și voi ați suferit, din partea propriilor voștri compatrioți, aceleași lucruri pe care le‑au suferit și ele din partea iudeilor, 15care L‑au omorât pe Domnul Isus și pe profeți, iar pe noi ne‑au persecutat. Iudeii aceștia nu sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt împotrivitori față de toți oamenii, 16căci ne împiedică să le vorbim neamurilor pentru a fi mântuite. Astfel, ei întotdeauna au măsura păcatelor lor plină. Dar, în cele din urmă, i‑a ajuns mânia lui Dumnezeu.16 Sau: Dar i‑a ajuns pe deplin mânia lui Dumnezeu.
Dorința lui Pavel de a‑i revedea pe tesaloniceni
17Însă fraților, atunci când am fost despărțiți de voi pentru puțină vreme, – în ce privește fața, dar nu cu inima –, am dorit cu și mai mare ardoare să vă vedem chipurile. 18Am vrut să venim la voi, – cel puțin eu, Pavel, am vrut din nou și din nou –, dar Satan18 Cuvânt împrumutat din ebraică, însemnând vrăjmaș sau acuzator. Ulterior acesta a devenit un nume propriu folosit cu referire la cel care este acuzatorul, în mod special în perioada NT. Termenul diabolos este traducerea grecească a lui Satan. ne‑a împiedicat. 19Care este speranța sau bucuria sau coroana cu care ne lăudăm înaintea Domnului nostru Isus, la venirea Lui? Oare nu voi? 20Într-adevăr, voi sunteți slava și bucuria noastră!
Ministerio de Pablo en Tesalónica
1Hermanos, bien saben que nuestra visita a ustedes no fue un fracaso. 2Y saben también que, a pesar de las aflicciones e insultos que antes sufrimos en Filipos, cobramos confianza en nuestro Dios y nos atrevimos a comunicarles el evangelio en medio de una gran lucha. 3Nuestra exhortación no se origina en el error ni en malas intenciones; tampoco procura engañar a nadie. 4Al contrario, hablamos como hombres a quienes Dios aprobó y les confió el evangelio: no tratamos de agradar a la gente, sino a Dios que examina nuestro corazón.2:4 corazón. En la Biblia se usa para designar el asiento de las emociones, pensamientos y voluntad, es decir, el proceso de toma de decisiones del ser humano. 5Como saben, nunca hemos recurrido a las adulaciones ni a las excusas para obtener dinero; Dios es testigo. 6Tampoco hemos buscado honores de nadie, ni de ustedes ni de otros. 7Aunque como apóstoles de Cristo hubiéramos podido ser exigentes con ustedes, los tratamos con delicadeza.2:7 exigentes … delicadeza. Var. exigentes, fuimos niños entre ustedes. Como una madre2:7 madre. Alt. nodriza. que amamanta y cuida a sus hijos, 8así nosotros, por el cariño que les tenemos, nos deleitamos en compartir con ustedes no solo el evangelio de Dios, sino también nuestra vida. ¡Tanto llegamos a quererlos! 9Recordarán, hermanos, nuestros esfuerzos y fatigas para proclamarles el evangelio de Dios y cómo trabajamos día y noche para no serles una carga.
10Ustedes son testigos, y también Dios, de que nos comportamos con ustedes los creyentes en una forma santa, justa e irreprochable. 11Saben también que, a cada uno de ustedes, lo hemos tratado como trata un padre a sus propios hijos. 12Los hemos animado, consolado y exhortado a llevar una vida digna de Dios, que los llama a su reino y a su gloria.
13Así que no dejamos de dar gracias a Dios, porque al oír ustedes la palabra de Dios que predicamos, la aceptaron no como palabra humana, sino como lo que realmente es, palabra de Dios, la cual actúa en ustedes los creyentes. 14Ustedes, hermanos, siguieron el ejemplo de las iglesias de Dios en Cristo Jesús que están en Judea, ya que sufrieron a manos de sus compatriotas lo mismo que sufrieron aquellas iglesias a manos de los judíos. 15Estos mataron al Señor Jesús y a los profetas, y a nosotros nos expulsaron. No agradan a Dios y son hostiles a todos, 16pues procuran impedir que prediquemos a los no judíos para que sean salvos. Así en todo lo que hacen llegan al colmo de su pecado. Pero el castigo de Dios vendrá sobre ellos con toda severidad.2:16 Pero … severidad. Lit. Pero la ira vino sobre ellos hasta el fin.
Pablo anhela ver a los tesalonicenses
17Nosotros, hermanos, luego de estar separados de ustedes por algún tiempo en lo físico, pero no en lo espiritual, con ferviente anhelo hicimos todo lo humanamente posible por ir a verlos. 18Sí, deseábamos visitarlos —yo mismo, Pablo, más de una vez intenté ir—, pero Satanás nos lo impidió. 19En resumidas cuentas, ¿cuál es nuestra esperanza, alegría o corona delante de nuestro Señor Jesús para cuando él venga? ¿Quién más sino ustedes? 20Sí, ustedes son nuestro orgullo y alegría.
