Chemarea lui Samuel
1Tânărul Samuel slujea Domnului în prezența lui Eli. În zilele acelea, Cuvântul Domnului era rar, iar vedeniile nu erau dese.
2Într‑o noapte, Eli, care era acum aproape orb, stătea culcat în locul său obișnuit. 3Candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă3 Adică undeva în zorii zilei. Cf. prescripției din Ex. 27:21, candela (sfeșnicul) trebuia să ardă continuu, de seara până dimineața., iar Samuel era culcat în Templul3 Cu referire la Tabernacul. Domnului, unde se afla Chivotul lui Dumnezeu.
4Domnul l‑a chemat pe Samuel, iar acesta a zis:
– Iată‑mă!
5A alergat la Eli și a zis:
– Iată‑mă, căci m‑ai chemat.
Eli i‑a răspuns:
– Nu te‑am chemat. Întoarce‑te și culcă‑te!
El s‑a dus și s‑a culcat.
6Domnul l‑a chemat din nou pe Samuel, iar acesta s‑a sculat, s‑a dus la Eli și a zis:
– Iată‑mă, căci m‑ai chemat.
Eli însă i‑a răspuns:
– Nu te‑am chemat, fiule! Întoarce‑te și culcă‑te!
7Samuel nu‑L cunoștea încă pe Domnul, iar Cuvântul Domnului nu i se descoperise încă.
8Domnul l‑a chemat pe Samuel din nou, pentru a treia oară.
Samuel s‑a sculat, s‑a dus la Eli și i‑a zis:
– Iată‑mă, căci m‑ai chemat.
Atunci Eli a înțeles că Domnul îl cheamă pe tânăr.
9Eli i‑a zis lui Samuel:
– Du‑te și culcă‑te, iar dacă te va mai chema, să spui: „Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă!“
Samuel a plecat și s‑a culcat la locul lui.
10Domnul a venit, S‑a înfățișat și l‑a chemat ca și în celelalte ocazii:
– Samuel! Samuel!
Samuel a răspuns:
– Vorbește, căci robul Tău ascultă!
11Atunci Domnul i‑a zis lui Samuel:
– Iată, sunt gata să fac în Israel un lucru care va răsuna în urechile oricui îl va auzi. 12În ziua aceea, voi împlini împotriva lui Eli tot ceea ce am rostit cu privire la familia lui, de la început până la sfârșit. 13I‑am spus că voi judeca familia lui pentru totdeauna din cauza nelegiuirii de care a avut cunoștință. Căci fiii săi au atras asupra lor blestemul, iar el nu i‑a oprit. 14De aceea jur familiei lui Eli că nelegiuirea ei nu va fi niciodată ispășită prin jertfă sau prin dar.
15Samuel a rămas culcat până dimineața. Apoi a deschis porțile Casei Domnului.
El se temea să‑i spună lui Eli vedenia, 16dar Eli l‑a chemat pe Samuel și a zis:
– Samuel, fiule!
El a răspuns:
– Iată‑mă!
17Eli a zis:
– Care este cuvântul pe care ți l‑a spus El? Te rog să nu ascunzi nimic de mine! Dumnezeu să Se poarte cu tine cu toată asprimea17 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑ți facă Domnul și chiar mai mult). dacă vei ascunde de mine ceva din tot ce ți‑a spus!
18Samuel i‑a istorisit tot și n‑a ascuns nimic de el.
Atunci Eli a zis:
– Acesta este Domnul. El să facă ceea ce este bine în ochii Lui!
19Samuel creștea, iar Domnul era cu el, nelăsând să cadă la pământ niciunul din cuvintele Lui. 20Tot Israelul, de la Dan și până la Beer-Șeba20 Adică, de la un capăt la celălalt, Dan marcând extremitatea nordică a Israelului, iar Beer-Șeba pe cea sudică., a recunoscut că Samuel a fost confirmat ca profet al Domnului. 21Domnul continua să Se arate în Șilo, descoperindu‑i‑Se acolo lui Samuel prin Cuvântul Domnului.
El Señor llama a Samuel
1Samuel, que todavía era joven, servía al Señor bajo el cuidado de Elí. En esos tiempos no era común oír palabra del Señor, ni eran frecuentes las visiones.
2Elí ya se estaba quedando ciego. Un día, mientras él descansaba en su habitación, 3Samuel dormía en el santuario del Señor, donde se encontraba el arca de Dios. La lámpara de Dios todavía estaba encendida. 4El Señor llamó a Samuel, y este respondió:
―Aquí estoy.
5Y en seguida fue corriendo adonde estaba Elí, y le dijo:
―Aquí estoy; ¿para qué me has llamado?
―Yo no te he llamado —respondió Elí—. Vuelve a acostarte.
Y Samuel volvió a su cama.
6Pero una vez más el Señor lo llamó:
―¡Samuel!
Él se levantó, fue adonde estaba Elí y le dijo:
―Aquí estoy; ¿para qué me has llamado?
―Hijo mío —respondió Elí—, yo no te he llamado. Vuelve a acostarte.
7Samuel todavía no conocía al Señor, ni su palabra se le había revelado.
8Por tercera vez llamó el Señor a Samuel. Él se levantó y fue adonde estaba Elí.
―Aquí estoy —le dijo—; ¿para qué me has llamado?
Entonces Elí se dio cuenta de que el Señor estaba llamando al muchacho.
9―Ve y acuéstate —le dijo Elí—. Si alguien vuelve a llamarte, dile: “Habla, Señor, que tu siervo escucha”.
Así que Samuel se fue y se acostó en su cama. 10Entonces el Señor se le acercó y lo llamó de nuevo:
―¡Samuel! ¡Samuel!
―Habla, que tu siervo escucha —respondió Samuel.
11―Mira —le dijo el Señor—, voy a hacer en Israel algo que a todo el que lo oiga le quedará retumbando en los oídos. 12Ese día llevaré a cabo todo lo que he anunciado, de principio a fin, en contra de Elí y su familia. 13Ya le dije que por la maldad de sus hijos he condenado a su familia para siempre; él sabía que estaban blasfemando contra Dios3:13 contra Dios (LXX y tradición rabínica); por sí mismos (TM). y, sin embargo, no los refrenó. 14Por lo tanto, hago este juramento en contra de su familia: ¡Ningún sacrificio ni ofrenda podrá expiar jamás el pecado de la familia de Elí!
15Samuel se acostó, y a la mañana siguiente abrió las puertas de la casa del Señor, pero no se atrevía a contarle a Elí la visión. 16Así que Elí tuvo que llamarlo.
―¡Samuel, hijo mío!
―Aquí estoy —respondió Samuel.
17―¿Qué fue lo que te dijo el Señor? —le preguntó Elí—. Te pido que no me lo ocultes. ¡Que Dios te castigue sin piedad si me ocultas una sola palabra de todo lo que te ha dicho!
18Samuel se lo refirió todo, sin ocultarle nada, y Elí dijo:
―Él es el Señor; que haga lo que mejor le parezca.
19Mientras Samuel crecía, el Señor estuvo con él y cumplió todo lo que le había dicho. 20Y todo Israel, desde Dan hasta Berseba, se dio cuenta de que el Señor había confirmado a Samuel como su profeta. 21Además, el Señor siguió manifestándose en Siló; allí se revelaba a Samuel y le comunicaba su palabra.
