David cruță pentru a doua oară viața lui Saul
1Zifiții au venit la Saul, la Ghiva și i‑au zis:
– David se ascunde pe dealul Hachila, la sud de Ieșimon.
2Saul s‑a ridicat și a coborât în pustia Zif împreună cu trei mii de bărbați aleși ai lui Israel, ca să‑l caute acolo pe David. 3Și‑a așezat tabăra lângă drum, pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieșimon. David era în pustie. Când a văzut că Saul a venit după el în pustie, 4David a trimis cercetași și a aflat că într-adevăr Saul venise. 5Atunci David s‑a ridicat și a venit la locul în care își așezase Saul tabăra. David a văzut astfel locul în care era culcat Saul și Abner, fiul lui Ner, conducătorul oștirii sale. Saul era culcat în mijlocul taberei, iar poporul era așezat în jurul său.
6Atunci David i‑a întrebat pe hititul Ahimelek și pe Abișai, – fiul Țeruiei și fratele lui Ioab –, zicând:
– Cine va coborî împreună cu mine în tabăra lui Saul?
Abișai a zis:
– Eu voi coborî cu tine.
7Astfel, David și Abișai au plecat noaptea spre popor. Saul dormea înăuntrul taberei, cu sulița înfiptă în pământ, la capul său. Abner și poporul erau culcați în jurul lui.
8Abișai i‑a zis lui David:
– Dumnezeu l‑a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta. Lasă‑mă, te rog, să‑l țintuiesc cu sulița de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua.
9David însă i‑a zis lui Abișai:
– Nu‑l doborî. Căci cine ar putea să‑și întindă mâna împotriva unsului Domnului și să fie fără vină?
10Apoi David a zis:
– Viu este Domnul, că Domnul îl va lovi. Fie îi va sosi timpul și va muri, fie va coborî în luptă și va pieri. 11Să mă ferească Domnul să‑mi întind mâna împotriva unsului Său. Acum ia, te rog, sulița care se află la capul lui și urciorul cu apă și să plecăm.
12David a luat sulița și urciorul cu apă de la capul lui Saul și au plecat. Nimeni n‑a văzut și n‑a știut nimic și nimeni nu s‑a trezit pentru că toți dormeau, căci un somn adânc de la Domnul căzuse peste ei. 13David a trecut pe partea cealaltă și a stat pe vârful dealului, la distanță; între ei se afla o suprafață mare.
14Apoi David a strigat către popor și l‑a chemat pe Abner, fiul lui Ner, zicând:
– Abner, nu răspunzi?
Abner a răspuns și a zis:
– Cine ești tu, care strigi către rege?
15David i‑a zis lui Abner:
– Ce bărbat ești tu? Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele? Căci cineva din popor a venit să‑l doboare pe rege, stăpânul tău. 16Nu este bine ce ai făcut. Viu este Domnul că meritați moartea, voi, cei care nu ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Vezi acum unde este sulița regelui și urciorul cu apă, care se afla lângă capul lui.
17Saul a recunoscut vocea lui David și a zis:
– Este aceasta vocea ta, fiul meu David?
David a răspuns:
– Da, rege, stăpânul meu, este vocea mea.
18Apoi a zis:
– De ce îl urmărește stăpânul meu pe robul său? Ce am făcut și de ce rău mă fac vinovat? 19Acum, te rog, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele robului său: dacă Domnul este Cel Care te întărâtă împotriva mea, atunci să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi. Însă dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemați înaintea Domnului, căci ei mă alungă astăzi ca să nu mai am parte în moștenirea Domnului, zicând: „Du‑te, slujește altor dumnezei!“ 20Acum, să nu‑mi cadă sângele pe pământ, departe de fața Domnului, căci regele a ieșit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmărește o potârniche în munți.
21Saul a zis:
– Am păcătuit. Întoarce‑te, fiul meu David, căci nu‑ți voi mai face rău, fiindcă viața mea a fost prețioasă în ochii tăi în ziua aceasta. Iată, m‑am purtat ca un nebun și am greșit foarte mult.
22David a răspuns și a zis:
– Iată sulița regelui. Să vină unul dintre tineri și s‑o ia. 23Domnul răsplătește fiecăruia după dreptatea și credincioșia lui. El te‑a dat astăzi în mâna mea, însă eu n‑am vrut să‑mi întind mâna împotriva unsului Domnului. 24Iată, după cum viața ta a fost prețioasă în ochii mei în ziua aceasta, tot așa să fie prețioasă și viața mea în ochii Domnului, și El să mă scape din orice necaz.
25Saul i‑a zis lui David:
– Fii binecuvântat, fiul meu David. Cu siguranță, vei face lucruri mari și vei învinge.
Apoi David și‑a continuat drumul, iar Saul s‑a întors acasă.
David skonar Saul än en gång
1Männen från Sif gick nu till Saul i Giva och berättade att David gömde sig på Hakilahöjden mitt emot Jeshimon. 2Saul drog då i väg med sina 3 000 utvalda israelitiska soldater till Siföknen för att jaga honom. 3Han slog läger på Hakilahöjden längs vägen, mitt emot Jeshimon. David som befann sig i öknen förstod att Saul hade följt efter honom.
4David sände ut spejare och fick bekräftat att Saul verkligen kommit dit. 5Sedan gav han sig i väg till Sauls läger. Där såg han var kung Saul låg och sov bredvid sin härförare Avner, Ners son, längst inne i lägret, medan soldaterna låg runt omkring honom.
6”Vem av er vill följa med mig dit in till Sauls läger?” frågade David hettiten Achimelek och Avishaj, Serujas son, Joavs26:6 Joav och Avishaj var Davids systersöner. Joav blev senare ledare för hela Israels armé. bror. ”Jag går med dig”, sa Avishaj. 7Och så gick David och Avishaj till hären på natten, där de fann Saul sovande med spjutet nerstucket i marken nära huvudet. Avner och soldaterna låg runt omkring honom.
8”Gud har nu utlämnat din fiende åt dig”, sa Avishaj till David. ”Låt mig få spetsa fast honom vid marken med mitt spjut! Jag lär inte behöva mer än ett försök.” 9”Nej!” sa David. ”Du får inte döda honom, för vem kan ostraffat angripa Herrens smorde?” 10David fortsatte: ”Så sant Herren lever, Herren kommer att slå honom: antingen dör han när hans tid är inne eller genom att han faller i strid. 11Herren förbjude att jag skulle lyfta min hand mot hans smorde! Men ta Sauls spjut som står vid hans huvud och hans vattenkruka, så går vi!” 12Och så tog David spjutet och vattenkrukan vid Sauls huvud. Sedan lämnade de lägret utan att någon sett dem. Ingen av Sauls män vaknade, för Herren lät dem sova tungt.
13När David efter en stund klättrat upp på bergssluttningen på andra sidan lägret och var på betryggande avstånd, 14ropade han mot hären och Avner, Ners son: ”Avner! Svara mig!” ”Vem är det som ropar på kungen?” frågade Avner.
15David svarade: ”Du är ju en man utan like i hela Israel. Varför vakar du då inte över din herre och kung, när någon kommer för att döda honom? 16Det är verkligen illa! Så sant Herren lever borde ni dö för att ni inte vakat över er herre, Herrens smorde. Säg mig nu, var är kungens spjut och var är vattenkrukan som stod vid hans huvud?”
17Då kände Saul igen Davids röst och ropade: ”Är det du, min son David?”
David svarade: ”Ja, herre, det är det, min herre och kung! 18Varför jagar du mig? Vad har jag gjort? Har jag gjort något ont? 19Lyssna nu på mig, din tjänare, du min herre och kung! Om det är Herren som har eggat upp dig mot mig, då tar han väl emot ett offer, men om det är människor som driver dig till det, så kommer Guds förbannelse att drabba dem. De har ju drivit mig från min arvedel i Herrens land och de har velat få mig till att tillbe andra gudar. 20Låt nu inte mitt blod utgjutas långt borta från Herrens närhet. Israels kung har ju dragit ut för att jaga en loppa som man jagar rapphöns bland bergen.”
21Då bekände Saul: ”Jag har syndat. Kom tillbaka hem, min son! Jag ska inte längre försöka skada dig, för du har räddat mitt liv i dag. Jag har gjort fel och handlat dåraktigt.”
22”Här är ditt spjut, herre”, svarade David. ”Låt en av dina unga män komma hit och hämta det! 23Herren belönar var och en efter hans rättfärdighet och trohet. Herren överlämnade dig åt mig i dag, men jag lyfte inte min hand mot Herrens smorde. 24Ditt liv var dyrbart för mig i dag, så må mitt liv på samma sätt vara dyrbart för Herren och må han rädda mig ur alla mina svårigheter!”
25Då sa Saul till David: ”Du ska vara välsignad, min son David! Du ska i framtiden utföra hjältedåd och vinna stora segrar!” Sedan gick David sin väg och Saul återvände hem.
