David și Ionatan
1David a fugit din Naiot, din Rama, a venit la Ionatan și l‑a întrebat:
– Ce am făcut? Care este nelegiuirea mea și cu ce am păcătuit împotriva tatălui tău de caută să‑mi ia viața?
2Ionatan i‑a răspuns:
– Nicidecum! Nu vei muri! Iată, tatăl meu nu face niciun lucru, nici mare, nici mic, fără să mi‑l dezvăluie. De ce ar ascunde tatăl meu lucrul acesta de mine? Nu este așa.
3Dar David a jurat din nou și a zis:
– Tatăl tău știe foarte bine că am găsit bunăvoință înaintea ta3, 29 Lit.: în ochii tăi. și trebuie să‑și fi zis: „Să nu știe Ionatan lucrul acesta, căci s‑ar întrista.“ Cu adevărat, viu este Domnul și viu este sufletul tău că între mine și moarte nu este decât un pas.
4Ionatan i‑a zis lui David:
– Voi face pentru tine orice vei spune.
5David i‑a zis lui Ionatan:
– Iată, mâine va fi lună nouă5 Vezi Num. 28:11-15 [peste tot în capitol]. și ar trebui să stau la masă împreună cu regele. Totuși, lasă‑mă să plec și să mă ascund în câmp până în a treia seară. 6Dacă tatăl tău va observa lipsa mea, să‑i spui: „David m‑a rugat stăruitor să‑l las să dea o fugă până la Betleem, cetatea sa, căci se aduce acolo o jertfă anuală pentru toată familia.“ 7Dacă va zice: „Bine!“, atunci va fi pace pentru robul tău. Însă dacă se va aprinde de mânie atunci să știi că a hotărât să‑mi facă rău. 8Prin urmare, arată bunătate față de robul tău, căci l‑ai adus pe robul tău în legământ cu tine înaintea Domnului. Iar dacă se găsește vreo nelegiuire în mine, omoară‑mă tu însuți! Pentru ce să mă mai aduci înaintea tatălui tău?
9Ionatan i‑a zis:
– Niciodată! Dacă aș fi știut că tatăl meu a hotărât să‑ți facă rău, oare nu ți‑aș fi spus?
10David l‑a întrebat pe Ionatan:
– Cine mă va înștiința dacă tatăl tău îți va răspunde cu asprime?
11Ionatan i‑a răspuns:
– Vino, să ieșim pe câmp.
Și au ieșit amândoi pe câmp.
12Ionatan i‑a zis lui David:
– Martor îmi este Domnul, Dumnezeul lui Israel, că îl voi cerceta pe tatăl meu mâine și poimâine cam pe la ora asta. Iar dacă are gânduri bune față de David, nu voi trimite eu pe cineva la tine și nu‑ți voi dezvălui lucrul acesta? 13Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea13 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑i facă Domnul lui Ionatan și chiar mai mult). dacă tatăl meu va dori să‑ți facă rău, iar eu nu‑ți voi dezvălui lucrul acesta și nu te voi lăsa să pleci în siguranță. Și Domnul să fie cu tine așa cum a fost și cu tatăl meu. 14Dacă voi mai trăi, să te porți cu mine cu îndurarea14 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului. Domnului, ca să nu mor. 15Să nu‑ți îndepărtezi niciodată bunătatea față de familia mea, nici chiar atunci când Domnul va șterge de pe fața pământului pe fiecare din dușmanii lui David.
16Ionatan a încheiat legământ cu Casa lui David. „Domnul să ceară socoteală din mâna dușmanilor lui David!“ 17Ionatan a rostit din nou un jurământ cu David, din dragoste pentru el, căci îl iubea cu o dragoste ca pentru propriul său suflet.
18Apoi Ionatan i‑a zis:
– Mâine este lună nouă și lipsa ta va fi observată, pentru că locul tău va fi gol. 19Poimâine să cobori repede, să te duci la locul în care te‑ai ascuns prima oară și să stai lângă piatra Ezel19 Sensul termenului ebraic este nesigur.. 20Eu voi trage trei săgeți spre ea, ca și când aș trage la țintă. 21Apoi voi trimite un băiat, spunându‑i: „Du‑te și caută săgețile!“ Dacă îi voi spune băiatului: „Iată, săgețile sunt dincoace de tine. Adu‑le încoace!“, atunci să vii, pentru că, viu este Domnul, te afli în siguranță. Nu este niciun pericol. 22Dacă însă îi voi spune tânărului: „Iată, săgețile sunt dincolo de tine“, atunci să pleci, pentru că Domnul te trimite. 23Iar cu privire la ceea ce am vorbit noi, iată, Domnul este martor între mine și tine pe vecie.
24David s‑a ascuns în câmp. A venit luna nouă, și regele s‑a așezat la masă să mănânce. 25Regele s‑a așezat, ca de obicei, pe scaunul său, pe scaunul de lângă perete. Ionatan s‑a ridicat, iar Abner s‑a așezat lângă Saul. Locul lui David a rămas însă gol. 26Saul n‑a spus nimic în acea zi, pentru că se gândea că s‑a întâmplat ceva cu David. Își spunea: „El nu este curat, cu siguranță nu este curat.“ 27În ziua următoare, a doua zi a lunii noi, locul lui David era tot gol.
Atunci Saul l‑a întrebat pe fiul său Ionatan:
– De ce nu a venit fiul lui Ișai la masă, nici ieri și nici astăzi?
28Ionatan i‑a răspuns:
– David mi‑a cerut voie să se ducă la Betleem. 29El mi‑a zis: „Dă‑mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, iar fratele meu mi‑a poruncit să fiu acolo. Acum, dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, dă‑mi voie, te rog, să plec repede și să‑mi văd frații!“ De aceea nu a venit la masa regelui.
30Saul s‑a aprins de mânie împotriva lui Ionatan și i‑a zis:
– Fiu de femeie ușuratică și răzvrătită30 Cuvintele lui Saul îl caracterizează indirect pe Ionatan (Nu ești fiul meu! Ești un trădător!).! Crezi că nu știu că ți‑ai ales ca prieten pe fiul lui Ișai, spre rușinea ta și spre rușinea goliciunii mamei tale? 31Atât timp cât fiul lui Ișai trăiește pe acest pământ, nici tu și nici regatul tău nu veți fi în siguranță. Trimite deci și adu‑l la mine pentru că este vrednic de moarte!
32Dar Ionatan i‑a răspuns tatălui său, Saul:
– Pentru ce să fie dat la moarte? Ce a făcut?
33Atunci Saul a aruncat sulița spre el ca să‑l lovească. Astfel, Ionatan a înțeles că tatăl său era hotărât să‑l omoare pe David. 34Ionatan s‑a ridicat de la masă, arzând de mânie, și în acea zi, a doua a lunii noi, nu a mâncat nimic, căci era trist din cauza lui David, fiindcă tatăl său îl umilise.
35În dimineața următoare, Ionatan a ieșit la câmp pentru întâlnirea cu David. Împreună cu el era un băiețaș. 36El i‑a zis băiatului: „Aleargă și găsește, te rog, săgețile pe care le trag.“ Băiatul a alergat, iar Ionatan a tras o săgeată dincolo de el. 37Când băiatul a ajuns la locul în care căzuse săgeata trasă de Ionatan, acesta a strigat după el: „Nu‑i așa că săgeata este dincolo de tine?“ 38Ionatan a strigat după băiat: „Iute! Grăbește‑te! Nu te opri!“ Băiatul a strâns săgețile și s‑a întors la stăpânul său. 39Acesta nu înțelegea nimic. Doar Ionatan și David înțelegeau ce se întâmpla. 40Ionatan i‑a dat băiatului armele sale și i‑a zis: „Du‑te și du‑le în cetate!“
41După ce a plecat băiatul, David s‑a ridicat din partea de sud a stâncii, s‑a aruncat cu fața la pământ și s‑a închinat de trei ori. Apoi s‑au sărutat unul pe altul și au plâns împreună, dar David a plâns mai mult.
42Ionatan i‑a zis lui David: „Mergi în pace! Să fie precum am jurat amândoi în Numele Domnului când am zis: «Domnul să fie între mine și tine și între sămânța mea și sămânța ta pe vecie.»“
Apoi David s‑a ridicat și a plecat, iar Ionatan s‑a întors în cetate.
David and Jonathan
1David was in Naioth at Ramah. He ran away from there to where Jonathan was. He asked him, “What have I done? What crime have I committed? I haven’t done anything to harm your father. So why is he trying to kill me?”
2“That will never happen!” Jonathan replied. “You aren’t going to die! My father doesn’t do anything at all without letting me know. So why would he hide this from me? He isn’t going to kill you!”
3But David strongly disagreed. He said, “Your father knows very well that you are pleased with me. He has said to himself, ‘I don’t want Jonathan to know I’m planning to kill David. If he finds out, he’ll be very sad.’ But I’m very close to being killed. And that’s just as sure as the Lord and you are alive.”
4Jonathan said to David, “I’ll do anything you want me to do for you.”
5So David said, “Tomorrow is the time for the New Moon feast. I’m supposed to eat with the king. But let me go and hide in the field. I’ll stay there until the evening of the day after tomorrow. 6Your father might miss me. If he does, then tell him, ‘David begged me to let him hurry home to Bethlehem. A yearly sacrifice is being offered there for his whole family group.’ 7Your father might say, ‘That’s all right.’ If he does, it will mean I’m safe. But he might become very angry. If he does, you can be sure he’s made up his mind to harm me. 8Please be kind to me. You have made a covenant with me in front of the Lord. If I’m guilty, kill me yourself! Don’t hand me over to your father!”
9“I would never do that!” Jonathan said. “Suppose I had even the smallest clue that my father had made up his mind to harm you. Then I would tell you.”
10David asked, “Who will tell me if your father answers you in a mean way?”
11“Come on,” Jonathan said. “Let’s go out to the field.” So they went there together.
12Then Jonathan spoke to David. He said, “I promise you that I’ll find out what my father is planning to do. I’ll find out by this time the day after tomorrow. The Lord, the God of Israel, is my witness. Suppose my father has kind feelings toward you. Then I’ll send you a message and let you know. 13But suppose he wants to harm you. And I don’t let you know about it. Suppose I don’t help you get away in peace. Then may the Lord punish me greatly. May he be with you, just as he has been with my father. 14But always be kind to me, just as the Lord is. Be kind to me as long as I live. Then I won’t be killed. 15And never stop being kind to my family. Don’t stop even when the Lord has cut off every one of your enemies from the face of the earth.”
16So Jonathan made a covenant of friendship with David and his family. He said, “May the Lord hold David’s enemies responsible for what they’ve done.” 17Jonathan had David promise his friendship again because he loved him. In fact, Jonathan loved David just as he loved himself.
18Then Jonathan said to David, “Tomorrow is the time for the New Moon feast. You will be missed, because your seat at the table will be empty. 19Go to the place where you hid when all this trouble began. Go there the day after tomorrow, when evening is approaching. There’s a stone out there called Ezel. 20Wait by it. I’ll shoot three arrows to one side of the stone. I’ll pretend I’m practicing my shooting. 21Then I’ll send a boy out there. I’ll tell him, ‘Go and find the arrows.’ Suppose I say to him, ‘The arrows are on this side of you. Bring them here.’ Then come. That will mean you are safe. You won’t be in any danger. And that’s just as sure as the Lord is alive. 22But suppose I tell the boy, ‘The arrows are far beyond you.’ Then go. That will mean the Lord is sending you away. 23And remember what we talked about. Remember that the Lord is a witness between you and me forever.”
24So David hid in the field. When the time for the New Moon feast came, the king sat down to eat. 25He sat in his usual place by the wall. Jonathan sat across from him. Abner sat next to Saul. But David’s place was empty. 26Saul didn’t say anything that day. He said to himself, “Something must have happened to David to make him ‘unclean.’ That must be why he isn’t here.” 27But the next day, David’s place was empty again. It was the second day of the month. Finally, Saul spoke to his son Jonathan. He said, “Why hasn’t the son of Jesse come to the meal? He hasn’t been here yesterday or today.”
28Jonathan replied, “David begged me to let him go to Bethlehem. 29He said, ‘Let me go. Our family is offering a sacrifice in the town. My brother has ordered me to be there. Are you pleased with me? If you are, let me go and see my brothers.’ That’s why he hasn’t come to eat at your table.”
30Saul became very angry with Jonathan. He said to him, “You are an evil son. You have refused to obey me. I know that you are on the side of Jesse’s son. You should be ashamed of that. And your mother should be ashamed of having a son like you. 31You will never be king as long as Jesse’s son lives on this earth. And you will never have a kingdom either. So send someone to bring the son of Jesse to me. He must die!”
32“Why do you want to put him to death?” Jonathan asked his father. “What has he done?” 33But Saul threw his spear at Jonathan to kill him. Then Jonathan knew that his father wanted to kill David.
34So Jonathan got up from the table. He was very angry. On that second day of the feast, he refused to eat. He was very sad that his father was treating David so badly.
35The next morning Jonathan went out to the field to meet David. He took a young boy with him. 36He said to the boy, “Run and find the arrows I shoot.” As the boy ran, Jonathan shot an arrow far beyond him. 37The boy came to the place where Jonathan’s arrow had fallen. Then Jonathan shouted to him, “The arrow went far beyond you, didn’t it?” 38He continued, “Hurry up! Run fast! Don’t stop!” The boy picked up the arrow and returned to his master. 39The boy didn’t know what was going on. Only Jonathan and David knew. 40Jonathan gave his weapons to the boy. He told him, “Go back to town. Take the weapons with you.”
41After the boy had gone, David got up from the south side of the stone. He bowed down in front of Jonathan with his face to the ground. He did it three times. Then they kissed each other and cried. But David cried more than Jonathan did.
42Jonathan said to David, “Go in peace. In the name of the Lord we’ve promised to be friends. We have said, ‘The Lord is a witness between you and me. He’s a witness between your children and my children forever.’ ” Then David left, and Jonathan went back to the town.
