1Într‑o zi, Ionatan, fiul lui Saul, i‑a zis tânărului care‑i ducea armele: „Vino să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care se află de cealaltă parte!“ Tatălui său însă nu i‑a spus nimic.
2În acest timp, Saul se afla la marginea cetății Ghiva, sub rodiul din Migron, iar cei care se aflau cu el erau în număr de aproape șase sute de bărbați. 3Se afla acolo și Ahia, care purta un efod. El era fiul lui Ahitub și fratele lui I‑Kabod, fiul lui Fineas, nepotul lui Eli, preotul Domnului de la Șilo. Poporul nu știa însă că Ionatan plecase.
4Între trecătorile prin care căuta Ionatan să treacă la garnizoana filistenilor se afla un colț de stâncă de o parte și un colț de stâncă de cealaltă parte. Numele unuia era Boțeț, iar al celuilalt era Seneh. 5Unul dintre ele se afla în partea de nord, spre Micmaș, iar celălalt în partea de sud, spre Gheva.
6Ionatan i‑a zis tânărului care‑i ducea armele:
– Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumciși! Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu‑L împiedică pe Domnul să izbăvească fie prin mulți, fie prin puțini.
7Cel ce‑i ducea armele i‑a răspuns:
– Fă tot ceea ce ai pe inimă. Iată că sunt alături de tine în ceea ce ai de gând să faci.
8Ionatan a zis:
– Ne vom îndrepta spre bărbații aceia și ne vom arăta lor. 9Dacă ne vor zice: „Așteptați până vom ajunge noi la voi!“, atunci vom rămâne acolo unde suntem și nu vom urca la ei. 10Dar dacă ne vor zice: „Suiți‑vă la noi!“, atunci ne vom sui, fiindcă Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul.
11Așadar, s‑au arătat amândoi garnizoanei filistene, iar filistenii au zis: „Iată! Evreii ies din vizuinile în care s‑au ascuns!“ 12Bărbații din garnizoană au strigat către Ionatan și către cel ce‑i ducea armele, zicând: „Suiți‑vă la noi ca să vă arătăm ceva!12 Sau: Suiți‑vă la noi și vă vom arăta noi!“ Atunci Ionatan i‑a spus celui ce‑i ducea armele: „Urcă‑te după mine pentru că Domnul i‑a dat în mâna lui Israel.“
13Ionatan s‑a cățărat, folosindu‑se de mâini și de picioare, iar cel ce‑i ducea armele îl urma. Filistenii cădeau înaintea lui Ionatan, iar cel ce‑i ducea armele venea în urma lui și‑i omora. 14În acest prim atac, Ionatan și cel ce‑i ducea armele au ucis aproape douăzeci de bărbați pe o întindere de o jumătate de iugăr14 Lit.: o jumătate de brazdă de un iugăr de pământ, adică jumătate din parcela de pământ care se putea lucra într‑o zi cu o pereche de boi; aproximativ ¼ ha (2500 mp). Probabil aici este intenționată numai o distanță de 25 m din aria de ¼ ha (1 ha = 100 x 100 m). de pământ.
15Și era un tremur în tabără, pe câmpie și în tot poporul. Garnizoana și distrugătorii au tremurat și ei, iar pământul s‑a cutremurat. Era un tremur de la Dumnezeu. 16Străjerii lui Saul, care se aflau în Ghiva lui Beniamin, s‑au uitat și iată că mulțimea se împrăștia și alerga încoace și încolo. 17Atunci Saul le‑a zis oamenilor care erau cu el: „Numărați și vedeți cine a plecat din mijlocul nostru.“ Ei au numărat și iată că Ionatan și cel ce‑i ducea armele lipseau. 18Saul i‑a zis lui Ahia: „Adu încoace Chivotul lui Dumnezeu!“ – pe atunci Chivotul lui Dumnezeu se afla la fiii lui Israel. 19În timp ce Saul îi vorbea preotului, învălmășeala din tabăra filistenilor a început să fie din ce în ce mai mare. Atunci Saul i‑a zis preotului: „Retrage‑ți mâna!“
20Apoi Saul și oamenii lui s‑au adunat și au intrat în luptă unde au găsit o mare învălmășeală deoarece filistenii au întors sabia, unii împotriva altora. 21Evreii care fuseseră înainte cu filistenii și se suiseră împreună cu aceștia în tabăra lor s‑au întors și s‑au unit cu israeliții care erau cu Saul și cu Ionatan. 22De asemenea, când toți bărbații lui Israel care se ascunseseră pe muntele lui Efraim au auzit că filistenii au fugit, au intrat și ei în luptă, urmărindu‑i. 23În acea zi, Domnul l‑a izbăvit pe Israel, iar lupta s‑a întins până dincolo de Bet‑Aven.
Viața lui Ionatan în pericol
24Bărbații lui Israel au fost la strâmtoare în acea zi, deoarece Saul pusese un jurământ asupra poporului, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, înainte de a mă răzbuna pe dușmanii mei.“ Astfel, niciunul dintre ei n‑a gustat mâncare. 25Tot poporul25 Lit.: Toată țara. a intrat într‑o pădure unde, pe suprafața pământului, se afla miere. 26Când a intrat poporul în pădure, iată că mierea curgea din faguri, însă nimeni nu și‑a dus miere la gură cu mâna26 Lit.: Nimeni nu și‑a întins mâna spre gura lui. deoarece poporul se temea din cauza jurământului. 27Ionatan însă nu auzise jurământul cu care tatăl său legase poporul. De aceea el a întins vârful toiagului care se afla în mâna lui și l‑a înmuiat în mierea din fagure. Și‑a dus miere cu mâna la gură și ochii i s‑au luminat.
28Atunci unul dintre bărbați i‑a zis:
– Tatăl tău a pus poporul sub un jurământ sever, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine astăzi.“
Poporul era epuizat.
29Atunci Ionatan a zis:
– Tatăl meu a tulburat țara. Priviți cum mi s‑au luminat ochii pentru că am gustat puțin din mierea aceasta! 30Cât de bine ar fi fost dacă poporul ar fi mâncat astăzi din prada pe care a luat‑o de la dușmanii lui! N‑ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?
31În ziua aceea i‑au ucis pe filisteni de la Micmaș până la Aialon. Poporul era epuizat. 32Prin urmare, poporul s‑a năpustit asupra prăzii, au luat oi, vite și viței, le‑au înjunghiat pe pământ și le‑au mâncat cu sânge cu tot.
33Unii i‑au spus însă lui Saul:
– Iată, poporul păcătuiește împotriva Domnului, mâncând carnea cu sânge cu tot.33 Vezi Gen. 9:4; Lev. 17:11-12; Deut. 12:16.
Saul a spus:
– V‑ați purtat cu necredincioșie! Acum, rostogoliți până aici o piatră mare. 34Dați de veste printre oameni să‑și aducă fiecare boul sau oaia, să le taie aici și apoi să le mănânce, ca să nu mai păcătuiască împotriva Domnului, mâncând carne cu sânge.
Astfel, în acea noapte, fiecare și‑a adus cu el boul și l‑a tăiat acolo. 35Saul a zidit un altar Domnului; era prima dată când zidea un altar Domnului.
36Apoi a zis:
– Haideți să coborâm după filisteni în timpul nopții, să‑i prădăm până în zori și să nu lăsăm viu pe niciunul dintre ei.
Ei au răspuns:
– Fă tot ceea ce consideri că este bine.36, 40 Lit.: tot ceea ce este bine în ochii tăi.
Dar preotul a zis:
– Să ne apropiem aici de Dumnezeu.
37Saul L‑a întrebat pe Dumnezeu:
– Să cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?
Însă, în acea zi, El nu i‑a răspuns.
38Atunci Saul a zis:
– Să vină aici toți conducătorii poporului ca să descoperim ce păcat a fost săvârșit astăzi. 39Viu este Domnul, Care îl izbăvește pe Israel, că și dacă ar fi vorba despre fiul meu Ionatan, chiar și el va trebui să moară.
Însă nimeni din popor nu i‑a răspuns.
40Saul a zis întregului Israel:
– Voi veți sta într‑o parte, iar eu împreună cu fiul meu Ionatan vom sta în partea cealaltă.
Poporul i‑a răspuns lui Saul:
– Fă ceea ce consideri că este bine.
41Saul a zis Domnului, Dumnezeul lui Israel:
– Arată‑ne adevărul!
Sorțul a căzut pe Ionatan și Saul, iar poporul a scăpat.
42Atunci Saul a zis:
– Aruncați sorțul între mine și fiul meu Ionatan.
Și sorțul a căzut pe Ionatan.
43Saul i‑a zis lui Ionatan:
– Spune‑mi ce ai făcut.
Ionatan i‑a răspuns și a zis:
– Am gustat puțină miere cu vârful toiagului pe care‑l aveam în mână. Iată‑mă, voi muri!
44Saul a zis:
– Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de mine44 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Dumnezeu și chiar mai mult). dacă nu vei muri, Ionatane!
45Dar poporul i‑a zis lui Saul:
– Chiar trebuie să moară Ionatan, cel care a adus această mare izbăvire pentru Israel? Nicidecum! Viu este Domnul că nici măcar un fir de păr nu va cădea la pământ din capul lui, deoarece el a lucrat cu Dumnezeu în această zi.
Poporul l‑a salvat astfel pe Ionatan și n‑a fost omorât. 46Saul a încetat să‑i mai urmărească pe filisteni, și filistenii s‑au retras în teritoriul lor.
Realizările și familia lui Saul
47După ce Saul a început să domnească peste Israel, el a luptat împotriva tuturor dușmanilor săi din toate părțile: împotriva moabiților, împotriva fiilor lui Amon, împotriva edomiților, împotriva regilor din Țoba și împotriva filistenilor. În orice parte se ducea, era necruțător. 48El a luptat vitejește și i‑a învins pe amalekiți, eliberând Israelul din mâna jefuitorilor săi.
49Fiii lui Saul erau Ionatan, Ișvi și Malchi‑Șua. Fiica sa cea întâi născută se numea Merab, cea mică se numea Mihal, 50iar soția lui se numea Ahinoam, fiica lui Ahimaaț. Numele conducătorului oștirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. 51Chiș, tatăl lui Saul, și Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel. 52Cât timp a trăit Saul, a existat un război înverșunat cu filistenii și ori de câte ori Saul vedea un bărbat puternic sau curajos, îl lua cu el.
1Cierto día, Jonatán, hijo de Saúl, sin decirle nada a su padre, ordenó a su escudero: «Ven acá. Vamos a cruzar al otro lado, donde está el destacamento de los filisteos».
2Saúl estaba en las afueras de Guibeá, bajo un granado en Migrón, y tenía con él unos seiscientos hombres. 3El efod lo llevaba Ahías, hijo de Ajitob, que era hermano de Icabod, el hijo de Finés y nieto de Elí, sacerdote del Señor en Siló.
Nadie sabía que Jonatán había salido, 4y para llegar a la guarnición filistea Jonatán tenía que cruzar un paso entre dos peñascos, llamados Bosés y Sene. 5El primero estaba al norte, frente a Micmás; el otro, al sur, frente a Gueba. 6Así que Jonatán dijo a su escudero:
—Vamos a cruzar hacia la guarnición de esos paganos.14:6 paganos. Lit. incircuncisos. Espero que el Señor nos ayude, pues para él no es difícil salvarnos, ya sea con muchos o con pocos.
7—¡Adelante! —respondió el escudero—. Haga usted todo lo que tenga pensado hacer, que cuenta con todo mi apoyo.
8—Bien —dijo Jonatán—, vamos a cruzar hasta donde están ellos, para que nos vean. 9Si nos dicen: “¡Esperen a que los alcancemos!”, ahí nos quedaremos, en vez de avanzar. 10Pero si nos dicen: “¡Vengan acá!”, avanzaremos, pues será señal de que el Señor nos va a dar la victoria.
11Así pues, los dos se dejaron ver por la guarnición filistea.
—¡Miren —exclamaron los filisteos—, los hebreos empiezan a salir de las cuevas donde estaban escondidos!
12Entonces los soldados de la guarnición gritaron a Jonatán y a su escudero:
—¡Vengan acá! Tenemos algo que decirles.
—Ven conmigo —dijo Jonatán a su escudero—, porque el Señor ha dado la victoria a Israel.
13Jonatán trepó con pies y manos seguido por su escudero. A los filisteos que eran derribados por Jonatán, el escudero los remataba. 14En ese primer encuentro, que tuvo lugar en un espacio reducido,14:14 espacio reducido. Lit. como en medio surco, una yugada de campo. El hebreo es incierto. Jonatán y su escudero mataron a unos veinte hombres.
Israel derrota a los filisteos
15Cundió entonces el pánico en el campamento filisteo y entre el ejército que estaba en el campo abierto. Todos ellos se acobardaron, incluso los soldados de la guarnición y las tropas de asalto. Hasta la tierra tembló y hubo un pánico extraordinario.14:15 pánico extraordinario. Lit. pánico de Dios.
16Los centinelas de Saúl podían ver desde Guibeá de Benjamín que el campamento huía en desbandada. 17Saúl dijo entonces a sus soldados: «Pasen revista a ver quién de los nuestros falta». Así lo hicieron, y resultó que faltaban Jonatán y su escudero.
18Entonces Saúl pidió a Ahías que trajera el arca de Dios. (En aquel tiempo el arca estaba con los israelitas). 19Pero mientras hablaban, el desconcierto en el campo filisteo se hizo peor, así que Saúl dijo al sacerdote: «¡No lo hagas!».
20Enseguida Saúl reunió a su ejército y todos juntos se lanzaron a la batalla. Era tal la confusión entre los filisteos, que se mataban unos a otros. 21Además, los hebreos que hacía tiempo se habían unido a los filisteos y que estaban con ellos en el campamento, se pasaron a las filas de los israelitas que estaban con Saúl y Jonatán. 22Y los israelitas que se habían escondido en los montes de Efraín, al oír que los filisteos huían, se unieron a la batalla para perseguirlos. 23Así libró el Señor a Israel aquel día y la batalla se extendió más allá de Bet Avén.
El juramento de Saúl
24Los israelitas desfallecían de hambre, pues Saúl había puesto al ejército bajo este juramento: «¡Maldito el que coma algo antes del anochecer, antes de que pueda vengarme de mis enemigos!». Así que aquel día ninguno de los soldados había probado bocado.
25Al llegar todos a un bosque, notaron que había miel en el suelo. 26Cuando el ejército entró en el bosque, vieron que la miel corría como agua, pero por miedo al juramento nadie se atrevió a probarla. 27Sin embargo, Jonatán, que no había oído a su padre poner al ejército bajo juramento, alargó la vara que llevaba en la mano, hundió la punta en un panal de miel y se la llevó a la boca. Enseguida se le iluminó el rostro. 28Pero uno de los soldados le advirtió:
—Tu padre puso al ejército bajo un juramento solemne, diciendo: “¡Maldito el que coma algo hoy!”. Y por eso los soldados desfallecen.
29—Mi padre ha causado un gran daño al país —respondió Jonatán—. Miren cómo me volvió el color al rostro cuando probé un poco de esta miel. 30¡Imagínense si todo el ejército hubiera comido del botín que se arrebató al enemigo! ¡Cuánto mayor habría sido el estrago causado a los filisteos!
31Aquel día los israelitas mataron filisteos desde Micmás hasta Ayalón. Y como los soldados estaban exhaustos, 32echaron mano del botín. Agarraron ovejas, vacas y terneros, los degollaron sobre el suelo y se comieron la carne con todo y sangre. 33Entonces le contaron a Saúl:
—Los soldados están pecando contra el Señor, pues están comiendo carne junto con la sangre.
—¡Son unos traidores! —respondió Saúl—. Hagan rodar una piedra grande y tráiganmela ahora mismo.
34También les dijo:
—Vayan y díganle a la gente que cada uno me traiga su toro o su oveja para degollarlos y comerlos aquí; y que no coman ya carne junto con la sangre, para que no pequen contra el Señor.
Esa misma noche cada uno llevó su toro y lo degollaron allí. 35Luego Saúl construyó un altar al Señor. Este fue el primer altar que levantó. 36Y dijo:
—Vayamos esta noche tras los filisteos. Antes de que amanezca, quitémosles todo lo que tienen y no dejemos a nadie con vida.
—Haz lo que te parezca mejor —respondieron.
—Primero debemos consultar a Dios —intervino el sacerdote.
37Saúl entonces preguntó a Dios: «¿Debo perseguir a los filisteos? ¿Los entregarás en manos de Israel?». Pero Dios no respondió aquel día. 38Así que Saúl dijo:
—Todos ustedes, jefes del ejército, acérquense y averigüen cuál es el pecado que se ha cometido hoy. 39¡Tan cierto como el Señor y Salvador de Israel vive, les aseguro que aun si el culpable es mi hijo Jonatán, morirá sin remedio!
Nadie se atrevió a decirle nada. 40Dijo entonces a todos los israelitas:
—Pónganse ustedes de un lado, y mi hijo Jonatán y yo nos pondremos del otro.
—Haga lo que le parezca —respondieron ellos.
41Luego rogó Saúl al Señor, Dios de Israel, que le diera una respuesta clara. La suerte cayó sobre Jonatán y Saúl, de modo que los demás quedaron libres. 42Entonces dijo Saúl:
—Echen suertes entre mi hijo Jonatán y yo.
Y la suerte cayó sobre Jonatán, 43así que Saúl dijo:
—Cuéntame lo que has hecho.
—Es verdad que probé un poco de miel con la punta de mi vara —respondió Jonatán—. ¿Y por eso tengo que morir?
44—Jonatán, si tú no mueres, ¡que Dios me castigue sin piedad! —exclamó Saúl.
45Los soldados replicaron:
—¡Cómo va a morir Jonatán, siendo que ha dado esta gran victoria a Israel! ¡Jamás! Tan cierto como que el Señor vive, ni un pelo de su cabeza caerá al suelo, pues con la ayuda de Dios hizo esta proeza.
Así libraron a Jonatán de la muerte.
46Saúl a su vez dejó de perseguir a los filisteos, los cuales regresaron a su tierra.
47Después de consolidar su reinado sobre Israel, Saúl luchó contra todos los enemigos que lo rodeaban, incluso contra los moabitas, los amonitas, los edomitas, los reyes de Sobá y los filisteos; y a todos los vencía 48haciendo gala de valor. También derrotó a los amalecitas y libró a Israel de quienes lo saqueaban.
La familia de Saúl
49Saúl tuvo tres hijos: Jonatán, Isví y Malquisúa. También tuvo dos hijas: la mayor se llamaba Merab y la menor, Mical. 50Su esposa era Ajinoán hija de Ajimaz. El comandante de su ejército era Abner, hijo de Ner, tío de Saúl. 51Ner y Quis, el padre de Saúl, eran hermanos y ambos eran hijos de Abiel.
52Durante todo el reinado de Saúl se luchó sin cuartel contra los filisteos. Por eso, siempre que Saúl veía a alguien fuerte y valiente, lo alistaba en su ejército.
