1 Regi 5 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

1 Regi 5:1-18

Pregătirile pentru construirea Casei Domnului

(2 Cron. 2:1-18)

1Hiram, regele Tyrului, și‑a trimis slujitorii la Solomon, întrucât auzise că a fost uns ca rege în locul tatălui său, iar el îl iubise pe David1 Sau: a fost în relații bune cu David. toată viața lui. 2Apoi Solomon i‑a trimis un mesaj lui Hiram, zicând:

3„Tu știi că tatăl meu, David, n‑a putut să zidească o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul său, din cauza războaielor cu care dușmanii lui l‑au înconjurat din toate părțile, până ce Domnul i‑a pus sub picioarele lui. 4Acum Domnul, Dumnezeul meu, mi‑a dat odihnă din toate părțile; nu mai am niciun dușman, nicio nenorocire. 5Iată, mi‑am propus să zidesc o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul meu, după cuvântul pe care Domnul i l‑a rostit tatălui meu, David, când a zis: «Fiul tău, pe care‑l voi pune pe tronul tău, în locul tău, va zidi o Casă pentru Numele Meu.»

6Poruncește deci să se taie cedri din Liban pentru mine. Slujitorii mei vor lucra împreună cu slujitorii tăi, iar eu îți voi plăti pentru munca slujitorilor tăi ceea ce‑mi vei cere, căci știi că nimeni dintre noi nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii.“

7Când Hiram a auzit cuvintele lui Solomon, s‑a bucurat foarte mult și a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul pentru că i‑a dat lui David un fiu înțelept, care să domnească peste acest popor numeros!“ 8Hiram i‑a trimis un mesaj lui Solomon, zicând:

„Am primit mesajul pe care mi l‑ai trimis. Îți voi îndeplini toată dorința cu privire la lemnele de cedru și lemnele de chiparos. 9Slujitorii mei le vor coborî din Liban la mare și le voi trimite pe plute, pe mare, până la locul pe care mi‑l vei indica. Le voi descărca acolo, iar tu le vei lua. În ce te privește, îmi vei îndeplini dorința de a trimite hrană familiei mele.“

10Astfel, Hiram i‑a dat lui Solomon lemne de cedru și lemne de chiparos, după toată dorința lui, 11iar Solomon i‑a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori11 Aproximativ 4400 kilolitri. de grâu ca hrană pentru familia lui și douăzeci de mii de cori de ulei din măsline presate. Atât îi dădea Solomon lui Hiram în fiecare an. 12Domnul îi dăduse înțelepciune lui Solomon, așa cum promisese. Între Hiram și Solomon a fost pace, iar cei doi au încheiat un legământ.

13Regele Solomon a luat din tot Israelul treizeci de mii de oameni de corvoadă. 14I‑a trimis în Liban cu schimbul, câte zece mii pe lună: o lună erau în Liban, două luni erau acasă. Adoniram era mai mare peste oamenii de corvoadă. 15Solomon mai avea șaptezeci de mii de cărăuși și optzeci de mii de cioplitori în regiunea muntoasă, 16pe lângă cei trei mii trei sute de conducători ai lui Solomon care supravegheau lucrarea și poporul care muncea. 17La porunca regelui, ei au adus pietre mari, pietre scumpe, ca să facă temelia Casei din pietre cioplite. 18Constructorii lui Solomon, cei ai lui Hiram și oamenii din Ghebal18 Biblos. au cioplit și au pregătit lemnele și pietrele pentru zidirea Casei.