Micaia profețește împotriva lui Ahab
(2 Cron. 18:1-27)
1Timp de trei ani, n‑a mai fost niciun război între Aram și Israel. 2După trei ani, Iehoșafat, regele lui Iuda, a coborât la regele lui Israel. 3Regele lui Israel le spusese slujitorilor săi: „Știți că Ramotul Ghiladului este al nostru, iar noi nu facem nimic ca să‑l luăm din mâna regelui Aramului!“
4El l‑a întrebat pe Iehoșafat:
– Vrei să mergi cu mine la război împotriva Ramotului Ghiladului?
Iehoșafat i‑a zis regelui lui Israel:
– Eu și cu tine vom fi una, poporul meu ca poporul tău și caii mei ca ai tăi.
5Însă Iehoșafat i‑a zis regelui lui Israel:
– Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului.
6Regele lui Israel i‑a adunat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i‑a întrebat:
– Să merg la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț?
Ei au răspuns:
– Suie‑te! Stăpânul îl va da în mâna regelui.
7Dar Iehoșafat a zis:
– Nu mai este aici niciun alt profet al Domnului, ca să‑l putem întreba?
8Regele lui Israel i‑a răspuns lui Iehoșafat:
– Mai este un bărbat prin care putem să‑L întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, pentru că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai rău: este Micaia, fiul lui Imla.
Iehoșafat a zis:
– Să nu vorbească regele așa.
9Atunci regele lui Israel a chemat un demnitar9 Termenul ebraic este tradus în alte locuri cu eunuc. Sensul primar al termenului ebraic este acela de căpetenie, persoană oficială de la curtea regală. Cu timpul apare și sensul secundar de eunuc, deoarece eunucii ajung să fie prețuiți ca slujbași la curțile orientale. și a zis:
– Cheamă‑l repede pe Micaia, fiul lui Imla!
10Regele lui Israel și Iehoșafat, regele lui Iuda, îmbrăcați în hainele regale, ședeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, și toți profeții profețeau înaintea lor. 11Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și spunea: „Așa vorbește Domnul: «Cu acestea îi vei străpunge pe aramei până îi vei mistui!»“ 12Și toți profeții profețeau la fel, zicând: „Suie‑te la Ramotul Ghiladului și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui.“
13Mesagerul care s‑a dus să‑l cheme pe Micaia i‑a spus acestuia:
– Iată, cuvintele profeților aduc regelui un singur mesaj de bine. Să fie și cuvântul tău, te rog, ca al fiecăruia dintre ei și să vorbești de bine!
14Micaia i‑a răspuns:
– Viu este Domnul că voi vorbi ceea ce‑mi va spune Domnul.
15Când a ajuns la rege, acesta l‑a întrebat:
– Micaia, să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunțăm?
El i‑a răspuns:
– Suie‑te și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui.
16Regele i‑a zis:
– De câte ori trebuie să te pun să juri că nu‑mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?
17Atunci el a zis:
– Am văzut tot Israelul risipit pe munți ca niște oi care n‑au păstor, iar Domnul a zis: „Acestea nu au stăpân. Să se întoarcă fiecare în pace acasă.“
18Regele lui Israel i‑a zis lui Iehoșafat:
– Nu ți‑am spus că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai de rău?
19Micaia a zis:
– Ascultă deci Cuvântul Domnului! L‑am văzut pe Domnul șezând pe tronul Său și toată oștirea cerurilor am văzut‑o stând în picioare lângă El, la dreapta și la stânga Lui. 20Și Domnul a întrebat: „Cine‑l va amăgi pe Ahab ca să se suie la Ramotul Ghiladului și să piară acolo?“ Unul a răspuns într‑un fel, altul a răspuns în alt fel. 21Apoi a venit un duh, s‑a înfățișat înaintea Domnului și I‑a zis: „Eu îl voi amăgi.“ „Cum?“ l‑a întrebat Domnul. 22„Voi ieși, a răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeților lui.“ Și Domnul i‑a zis: „Îl vei amăgi și vei reuși! Du‑te și fă așa!“ 23Și acum, iată, Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeți ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta.
24Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s‑a apropiat, l‑a lovit pe Micaia peste obraz și i‑a zis:
– Pe unde a ieșit Duhul Domnului24 Sau: duhul de la Domnul de la mine ca să‑ți vorbească?
25Micaia a răspuns:
– Iată, vei vedea în ziua în care vei fugi dintr‑o odaie în alta ca să te ascunzi!
26După aceea, regele lui Israel a zis:
– Ia‑l pe Micaia, du‑l înapoi la Amon, conducătorul cetății, și la Ioaș, fiul regelui, 27și spune‑le: „Așa vorbește regele: «Puneți‑l pe acest om în temniță și hrăniți‑l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!»“
28Dar Micaia a zis:
– Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine.
Apoi a zis:
– Să auziți, toate popoarele!
Moartea lui Ahab
(2 Regi 18:28-34)
29Regele lui Israel împreună cu Iehoșafat, regele lui Iuda, s‑au suit la Ramotul Ghiladului. 30Regele lui Israel i‑a zis lui Iehoșafat: „Eu mă voi deghiza și voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu însă îmbracă‑te cu hainele tale regale!“ Regele lui Israel s‑a deghizat și, îmbrăcat astfel, a intrat în luptă.
31Regele Aramului le poruncise celor treizeci și două de căpetenii ale carelor sale, zicând: „Să nu vă luptați nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele lui Israel!“ 32Când căpeteniile carelor l‑au văzut pe Iehoșafat, și‑au zis: „Cu siguranță acesta este regele lui Israel!“ Și s‑au întors spre el ca să‑l atace, dar Iehoșafat a strigat după ajutor. 33Căpeteniile carelor, văzând că nu este el regele lui Israel, s‑au întors de la el. 34După aceea un arcaș a tras cu arcul la întâmplare și l‑a lovit pe regele lui Israel între armură și zale. Regele i‑a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce‑ți mâna și scoate‑mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“ 35Lupta s‑a întețit în ziua aceea. Regele a rămas în picioare în car, împotriva arameilor, dar seara a murit. Sângele din rană i‑a curs în interiorul carului. 36Când a apus soarele, s‑a strigat în tabără: „Fiecare să plece în cetatea lui! Fiecare să plece în țara lui!“
37Astfel, regele a murit și a fost dus la Samaria, unde l‑au înmormântat. 38Când au spălat carul într‑un iaz din Samaria, câinii i‑au lins sângele, iar prostituatele s‑au scăldat acolo, potrivit cuvântului pe care‑l spusese Domnul. 39Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, palatul de fildeș pe care l‑a construit și toate cetățile pe care le‑a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 40Ahab a adormit alături de părinții săi, iar în locul său a domnit fiul său Ahazia.
Domnia lui Iehoșafat peste Iuda
(2 Cron. 20:31–21:1)
41Iehoșafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al lui Ahab, regele lui Israel. 42Iehoșafat avea treizeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și cinci de ani. Mama lui se numea Azuba și era fiica lui Șilhi. 43El a umblat în toate căile tatălui său, Asa, și nu s‑a abătut de la ele, făcând ce este drept în ochii Domnului. Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, poporul încă aducând jertfe și tămâie pe înălțimi. 44De asemenea, Iehoșafat a trăit în pace cu regele lui Israel.
45Celelalte fapte ale lui Iehoșafat, puterea pe care a arătat‑o și războaiele pe care le‑a purtat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 46El i‑a nimicit pe bărbații care se prostituau46 Bărbați care practicau prostituția în temple. și care rămăseseră în țară din zilele lui Asa, tatăl său. 47În Edom nu era rege. În locul regelui era un guvernator. 48Iehoșafat a făcut niște corăbii de Tarșiș48 Sau: corăbii de negoț; Tarșiș era probabil cea mai îndepărtată colonie feniciană în acea vreme, situată în Spania ori Sardinia. De aceea, o „corabie de Tarșiș“ era una solidă, în stare să transporte marfă la distanțe mari., care să meargă la Ofir după aur, dar n‑au mai plecat, pentru că au fost sfărâmate la Ețion-Gheber. 49Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, i‑a zis lui Iehoșafat: „Să meargă slujitorii mei împreună cu slujitorii tăi cu corăbiile!“ Dar Iehoșafat nu a vrut.
50Iehoșafat a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în cetatea tatălui său David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram.
Domnia lui Ahazia peste Israel
51Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în al șaptesprezecelea an al lui Iehoșafat, regele lui Iuda, și a domnit timp de doi ani peste Israel. 52El a făcut ce este rău în ochii Domnului și a umblat pe calea tatălui său, pe calea mamei sale și pe calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască. 53El i‑a slujit lui Baal53 Vezi nota de la 16:31., i s‑a închinat și l‑a provocat astfel la mânie pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, așa cum făcuse și tatăl său.
Micaías profetiza contra Acabe
(2 Cr 18.1-27)
1Durante três anos houve guerra entre a Aram e Israel. 2Durante o terceiro ano, enquanto o rei Jeosafá de Judá estava a visitar o rei Acabe de Israel, 3Acabe disse aos seus oficiais: “Estão a dar-se conta de como os arameus ainda ocupam Ramote-Gileade? E nós aqui estamos, sentados, sem nada fazer para a recuperar!”
4Depois voltou-se para Jeosafá: “Estarias de acordo em enviar as tuas tropas com as minhas para reaver essa cidade?” Jeosafá respondeu ao rei Acabe: “Com certeza que sim! Tu e eu somos irmãos! O meu povo poderá ficar sob o teu comando e os meus cavalos ao teu serviço. 5No entanto, vamos primeiro consultar o Senhor sobre isso.”
6O rei Acabe convocou 400 dos seus profetas pagãos e perguntou-lhes: “Devo ir à guerra contra Ramote-Gileade?” Eles responderam-lhe: “Vai, porque o Senhor te concederá a vitória!”
7Por sua vez, Jeosafá perguntou: “Não haverá aqui um profeta do Senhor? Gostaria de o interrogar também.”
8“Sim, há um”, respondeu o rei Acabe, “mas odeio-o, porque nunca profetiza nada de bom! É um tal Micaías, filho de Imlá.” Jeosafá replicou: “Acho que não devias falar assim.”
9Então o rei de Israel chamou um dos seus ajudantes: “Vai buscar Micaías, o filho de Imlá, depressa!”
10O rei de Israel e Jeosafá, rei de Judá, estavam sentados em tronos, com os seus trajes de gala, numa praça à entrada de Samaria, com todos os profetas pagãos profetizando em frente deles. 11Um dos profetas, Zedequias, filho de Quenaana, fez uns chifres de ferro e declarou: “O Senhor promete que com estes chifres empurrarás na tua frente os arameus, até os teres destruído.”
12E todos os outros concordavam: “Sim!”, diziam em coro. “Sobe a Ramote-Gileade e vencerás. O Senhor te fará prosperar nesse empreendimento.”
13O mensageiro encarregado de ir buscar Micaías contou-lhe o que os profetas estavam a declarar e pressionou-o para que dissesse a mesma coisa. 14Micaías, no entanto, respondeu-lhe: “Tão certo como vive o Senhor, que direi aquilo que o Senhor me mandar dizer.”
15Quando chegou perante o rei, este perguntou-lhe: “Micaías, iremos nós à guerra contra Ramote-Gileade?” Micaías retorquiu: “Sim, com certeza. Terás uma grande vitória e o Senhor te ajudará!”
16O rei disse-lhe com rispidez: “Quantas vezes te tenho dito que quero que me fales unicamente o que o Senhor te manda dizer?”
17Então Micaías falou deste modo: “Tive uma visão em que vi todo o Israel disperso pelos montes como ovelhas sem pastor. E o Senhor disse: ‘Não têm pastor porque foi morto. Que cada um vá em paz para a sua casa!’ ”
18Voltando-se para Jeosafá, Acabe lamentou-se: “Não te disse que era isto que iria acontecer? Ele nunca me diz nada de bom; fala sempre mal.”
19Micaías continuou. “Ouve o resto da palavra do Senhor. Eu vi o Senhor sentado sobre o seu trono, com os exércitos celestiais à sua volta. 20E o Senhor disse: ‘Quem irá convencer Acabe para que vá e morra em Ramote-Gileade?’ Várias sugestões foram feitas. 21Finalmente, apresentou-se um espírito diante do Senhor que disse: ‘Vou eu. Eu o persuadirei.’ O Senhor perguntou-lhe: ‘Como?’
22E ele respondeu: ‘Serei um espírito de mentira na boca dos profetas.’ E o Senhor disse: ‘Isso dará resultado; conseguirás o que pretendes; podes ir.’ ”
23Micaías continuou, dirigindo-se ao rei: “Estás a ver que o Senhor pôs um espírito de mentira na boca destes teus profetas. Na realidade o que ele determinou foi o oposto do que têm estado a dizer!”
24Então Zedequias, o filho de Quenaana, adiantou-se e deu uma bofetada no rosto de Micaías: “Quando foi que o Espírito do Senhor me deixou a mim para falar por ti?”
25“Não tardará que tenhas a resposta”, respondeu-lhe Micaías, “quando te fores esconder no quarto interior!”
26O rei Acabe mandou que prendessem Micaías: “Levem-no a Amom, o governador da cidade, e a Joás, o meu filho. 27Digam-lhes: ‘O rei manda pôr este indivíduo no cárcere e alimentá-lo a pão e água, apenas o suficiente para que não morra, até que eu regresse em paz!’ ”
28“Se voltares em paz”, insistiu Micaías, “isso será a prova de que o Senhor não falou por mim.” Depois voltou-se para o povo que estava a assistir: “Tomem bem nota do que eu disse!”
A morte de Acabe
(2 Cr 18.28-34)
29O rei Acabe de Israel e o rei Jeosafá de Judá levaram os seus exércitos contra Ramote-Gileade. 30O rei de Israel disse a Jeosafá: “Leva tu o fato real que eu irei disfarçado!” Então Acabe foi para a batalha trajando como um simples soldado.
31O rei de Aram tinha dado ordens aos capitães dos 32 carros que lutassem apenas contra o Acabe. 32Quando viram o rei Jeosafá vestido com os trajes reais, pensaram: “É este o homem que procuramos.” Rodearam-no para o atacar, mas Jeosafá gritou. 33Logo que viram que não era o rei de Israel, deixaram-no.
34Contudo, alguém atirou uma flecha ao acaso que foi precisamente ferir Acabe numa juntura da sua armadura. “Levem-me daqui para fora, porque estou ferido”, rouquejou ele ao condutor do carro.
35A batalha ia-se tornando cada vez mais intensa, à medida que o dia avançava. Tiveram que manter o rei Acabe de pé no seu carro diante dos arameus. O sangue que saía da sua ferida escorria no fundo do carro. Finalmente, ao anoitecer, morreu. 36Estava o Sol a pôr-se, quando começou a correr a notícia por entre as tropas: “Acabou-se, voltemos para casa! 37O rei morreu!” O seu corpo foi levado para Samaria e enterrado ali. 38Quando o carro e a armadura foram lavados junto dum poço em Samaria, onde as prostitutas se lavavam, os cães vieram e puseram-se a lamber o sangue do rei, tal como o Senhor dissera que haveria de acontecer.
39O resto da história de Acabe, incluindo a descrição do seu palácio de marfim e as cidades que construiu, está escrito no Livro das Crónicas dos Reis de Israel. 40Acabe foi sepultado junto dos seus antepassados. Acazias, seu filho, tornou-se o novo rei de Israel.
O reinado de Jeosafá
(2 Cr 17.1–21.1)
41Em Judá, Jeosafá, o filho de Asa, tinha sido coroado rei no quarto ano do reinado de Acabe de Israel. 42Jeosafá tinha 35 anos quando ascendeu ao trono e reinou 25 anos em Jerusalém. A sua mãe chamava-se Azuba e era filha de Sili. 43Fez o que seu pai Asa tinha feito, obedecendo ao Senhor em tudo, e fez sempre o possível por não se desviar dos caminhos de Deus, fazendo o que era reto aos olhos do Senhor. 44Contudo, não destruiu os santuários pagãos e continuou a queimar ali incenso. Fez também a paz com Acabe, rei de Israel.
45O resto dos feitos de Jeosafá, o poder que revelou e as guerras que travou, está descrito no Livro das Crónicas dos Reis de Judá. 46Também mandou fechar todas as casas de prostituição masculina que ainda se mantinham, depois do tempo do seu pai Asa.
47-48Não havia rei em Edom nessa altura, apenas um governador nomeado pelo rei de Judá. O rei Jeosafá mandou construir grandes navios de Társis para irem a Ofir buscar ouro, mas nunca lá chegaram, porque naufragaram em Eziom-Geber. 49Acazias, o filho e sucessor do rei Acabe, tinha proposto a Jeosafá que os seus homens fossem também, mas este recusou a sua oferta.
50Quando Jeosafá morreu, foi enterrado junto dos seus antepassados, em Jerusalém, a cidade do seu antecessor David. O seu filho Jeorão ocupou o trono em seu lugar.
Acazias rei de Israel
51Foi no décimo sétimo ano do reinado de Jeosafá, rei de Judá, que Acazias, filho de Acabe, começou a reinar sobre Israel, em Samaria, e reinou durante 2 anos. 52Não foi um bom rei, pois seguiu nas pisadas do seu pai e da sua mãe e também de Jeroboão, que levou Israel a pecar contra o Senhor. 53Serviu o deus Baal e adorou-o. Por isso, Acazias suscitou muito a ira do Senhor, Deus de Israel, tal como antes fizera o seu pai.
