Nouă Traducere În Limba Română

1 Regi 22

Micaia profeţeşte împotriva lui Ahab

1Timp de trei ani, n-a mai fost nici un război între Aram şi Israel. După trei ani, Iehoşafat, regele lui Iuda, s-a dus la regele lui Israel. Regele lui Israel le spusese slujitorilor săi: „Ştiţi că cetatea Ramot-Ghilad este a noastră, iar noi nu facem nimic pentru a o lua înapoi de la regele Aramului!“ El l-a întrebat pe Iehoşafat:

– Vrei să mergi cu mine la război împotriva Ramot-Ghiladului?

– Eu şi cu tine vom fi una, poporul meu ca poporul tău şi caii mei ca ai tăi, i-a răspuns Iehoşafat regelui lui Israel.

Însă Iehoşafat i-a mai zis regelui lui Israel:

– Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului.

Regele lui Israel i-a adunat pe profeţi, aproape patru sute de bărbaţi, şi i-a întrebat:

– Să mă duc la război împotriva Ramot-Ghiladului sau să renunţ?

– Du-te, i-au răspuns ei, pentru că Domnul îl va da în mâna regelui!

– Nu mai este aici nici un alt profet al Domnului[a] ca să-l putem întreba? a întrebat Iehoşafat.

Regele lui Israel i-a răspuns:

– Mai este unul, pe nume Micaia, fiul lui Imla, prin care-L putem întreba pe Domnul, dar eu îl urăsc, pentru că nu profeţeşte nimic bun cu privire la mine, ci numai rău.

– Să nu vorbească regele aşa, i-a zis Iehoşafat.

Atunci regele lui Israel a chemat o căpetenie[b] şi i-a spus:

– Cheamă-l repede pe Micaia, fiul lui Imla!

10 Regele lui Israel şi Iehoşafat, regele lui Iuda, îmbrăcaţi în hainele regale, şedeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porţii Samariei şi toţi profeţii profeţeau înaintea lor. 11 Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier şi spunea: „Aşa vorbeşte Domnul: «Cu aceste coarne îi vei străpunge pe aramei până îi vei nimici!»“ 12 Şi toţi ceilalţi profeţi profeţeau la fel: „Atacă Ramot-Ghiladul şi biruieşte! Domnul îl va da în mâna regelui!“

13 Mesagerul care s-a dus să-l cheme pe Micaia i-a spus acestuia:

– Toţi profeţii îi vestesc de bine regelui. Să fie şi cuvântul tău ca al fiecăruia dintre ei şi să vesteşti de bine!

14 – Viu este Domnul că voi vesti doar ceea ce-mi va spune Domnul, i-a răspuns Micaia.

15 Când a ajuns la rege, acesta l-a întrebat:

– Micaia, să ne ducem la război împotriva Ramot-Ghiladului sau să renunţăm?

– Du-te şi biruieşte, i-a răspuns el, căci Domnul îl va da în mâna regelui.

16 – De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului? l-a întrebat regele.

17 Atunci el a răspuns:

– Am văzut tot Israelul risipit pe munţi ca o turmă de oi care nu are păstor, iar Domnul a zis: „Aceşti oameni nu au stăpân! Să se întoarcă fiecare în pace acasă!“

18 Regele lui Israel i-a zis lui Iehoşafat:

– Nu ţi-am spus că nu profeţeşte nimic bun cu privire la mine, ci numai rău?

19 Micaia a mai zis:

– Ascultă deci Cuvântul Domnului! L-am văzut pe Domnul şezând pe tronul Său şi toată oştirea cerurilor am văzut-o stând în picioare lângă El, la dreapta şi la stânga Lui. 20 Şi Domnul a întrebat:

– Cine-l va amăgi pe Ahab ca să se ducă la Ramot-Ghilad şi să piară acolo?

Unul a răspuns într-un fel, altul a răspuns în alt fel. 21 Apoi a venit un duh, s-a înfăţişat înaintea Domnului şi I-a zis:

– Eu îl voi amăgi.

– Cum? l-a întrebat Domnul.

22 – Voi ieşi, a răspuns el, şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeţilor lui.

Şi Domnul i-a zis:

– Îl vei amăgi şi vei reuşi! Du-te şi fă aşa!

23 Astfel, Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeţi ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta.

24 Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat, l-a lovit pe Micaia peste obraz şi i-a zis:

– Pe unde a ieşit Duhul Domnului[c] de la mine ca să-ţi vorbească?

25 – Vei vedea în ziua în care vei fugi dintr-o odaie în alta ca să te ascunzi! i-a răspuns Micaia.

26 După aceea, regele lui Israel a zis:

– Ia-l pe Micaia, du-l înapoi la Amon, conducătorul cetăţii, şi la Ioaş, fiul regelui, 27 şi spune-le acestora că aşa vorbeşte regele: „Puneţi-l pe acest om în temniţă şi hrăniţi-l cu pâinea întristării şi cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!“

28 Dar Micaia a spus:

– Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine. Voi cei prezenţi, ascultaţi cu toţii! a mai adăugat el.

Moartea lui Ahab

29 Regele lui Israel împreună cu Iehoşafat, regele lui Iuda, s-au dus la Ramot-Ghilad. 30 Regele lui Israel i-a zis lui Iehoşafat: „Eu mă voi deghiza şi voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu însă îmbracă-te cu hainele tale regale.“ Regele lui Israel s-a deghizat şi, îmbrăcat astfel, a intrat în luptă.

31 Regele Aramului le poruncise celor treizeci şi două de căpetenii ale carelor sale astfel: „Să nu vă luptaţi nici cu cei mici, nici cu cei mari, ci numai cu regele lui Israel!“ 32 Când căpeteniile carelor l-au văzut pe Iehoşafat, şi-au zis: „Cu siguranţă acesta este regele lui Israel!“ Şi s-au întors spre el ca să-l atace. Atunci Iehoşafat a strigat după ajutor; 33 dar când căpeteniile carelor şi-au dat seama că nu este el regele lui Israel, l-au lăsat în pace. 34 După aceea un arcaş a tras cu arcul la întâmplare şi l-a lovit pe regele lui Israel între armură şi zale. Regele i-a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce şi scoate-mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“ 35 Lupta s-a înteţit în ziua aceea. Regele a rămas în picioare în car, în văzul arameilor, dar seara a murit. Sângele din rană i-a curs în interiorul carului. 36 Când a apus soarele, s-a strigat în tabără: „Fiecare să plece în cetatea lui! Fiecare să plece în ţara lui!“

37 Astfel, regele a murit şi a fost dus la Samaria, unde l-au înmormântat. 38 Când au spălat carul într-un iaz din Samaria, câinii

i-au lins sângele, iar prostituatele s-au scăldat acolo, potrivit cuvântului pe care-l spusese Domnul. 39 Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, palatul de fildeş pe care l-a construit şi toate cetăţile pe care le-a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 40 Ahab s-a culcat alături de părinţii săi, iar în locul său a domnit fiul său Ahazia.

Domnia lui Iehoşafat peste Iuda

41 Iehoşafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al domniei lui Ahab, regele lui Israel. 42 Iehoşafat avea treizeci şi cinci de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de douăzeci şi cinci de ani. Mama lui se numea Azuba şi era fiica lui Şilhi. 43 El a umblat în toate căile tatălui său, Asa, şi nu s-a abătut de la ele, făcând ce e drept înaintea Domnului. Totuşi înălţimile nu au fost îndepărtate, iar poporul mai aducea încă jertfe şi ardea tămâie pe înălţimi. 44 De asemenea, Iehoşafat a trăit în pace cu regele lui Israel.

45 Celelalte fapte ale lui Iehoşafat, puterea pe care a arătat-o şi războaiele pe care le-a purtat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 46 El i-a nimicit pe bărbaţii care se prostituau[d] şi care rămăseseră în ţară de pe vremea tatălui său, Asa. 47 În acea perioadă, nu era rege în Edom. În locul regelui era un guvernator. 48 Iehoşafat a făcut nişte corăbii pentru negoţ[e], care să meargă la Ofir după aur, dar n-au mai plecat, pentru că au fost sfărâmate la Eţion-Gheber. 49 Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, i-a zis lui Iehoşafat: „Să meargă slujitorii mei împreună cu slujitorii tăi cu corăbiile!“ Dar Iehoşafat nu a vrut.

50 Iehoşafat s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în cetatea strămoşului său David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram.

Domnia lui Ahazia peste Israel

51 Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în al şaptesprezecelea an al domniei lui Iehoşafat, regele lui Iuda, şi a domnit timp de doi ani peste Israel. 52 El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a trăit ca tatăl său, ca mama sa şi ca Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. 53 El i-a slujit lui Baal[f], i s-a închinat şi l-a provocat astfel la mânie pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, aşa cum făcuse şi tatăl său.

Notas al pie

  1. 1 Regi 22:7 Sau: Nu se află aici un profet al Domnului
  2. 1 Regi 22:9 Termenul ebraic este tradus în alte locuri cu eunuc. Sensul primar al termenului ebraic este acela de căpetenie, persoană oficială de la curtea regală. Cu timpul apare şi sensul secundar de eunuc, deoarece eunucii ajung să fie preţuiţi ca slujbaşi la curţile orientale
  3. 1 Regi 22:24 Sau: duhul de la Domnul
  4. 1 Regi 22:46 Bărbaţi care practicau prostituţia în temple
  5. 1 Regi 22:48 TM: corăbii de Tarşiş; vezi nota de la 10:22
  6. 1 Regi 22:53 Vezi nota de la 16:31

The Message

1 Kings 22

11-3 They enjoyed three years of peace—no fighting between Aram and Israel. In the third year, Jehoshaphat king of Judah had a meeting with the king of Israel. Israel’s king remarked to his aides, “Do you realize that Ramoth Gilead belongs to us, and we’re sitting around on our hands instead of taking it back from the king of Aram?”

4-5 He turned to Jehoshaphat and said, “Will you join me in fighting for Ramoth Gilead?”

Jehoshaphat said, “You bet. I’m with you all the way—my troops are your troops, my horses are your horses.” He then continued, “But before you do anything, ask God for guidance.”

The king of Israel got the prophets together—all four hundred of them—and put the question to them: “Should I attack Ramoth Gilead? Or should I hold back?”

“Go for it,” they said. “God will hand it over to the king.”

But Jehoshaphat dragged his heels: “Is there still another prophet of God around here we can consult?”

The king of Israel told Jehoshaphat, “As a matter of fact, there is still one such man. But I hate him. He never preaches anything good to me, only doom, doom, doom—Micaiah son of Imlah.”

“The king shouldn’t talk about a prophet like that,” said Jehoshaphat.

So the king of Israel ordered one of his men, “On the double! Get Micaiah son of Imlah.”

10-12 Meanwhile, the king of Israel and Jehoshaphat were seated on their thrones, dressed in their royal robes, resplendent in front of the Samaria city gates. All the prophets were staging a prophecy-performance for their benefit. Zedekiah son of Kenaanah had even made a set of iron horns, and brandishing them called out, “God’s word! With these horns you’ll gore Aram until there’s nothing left of him!” All the prophets chimed in, “Yes! Go for Ramoth Gilead! An easy victory! God’s gift to the king!”

13 The messenger who went to get Micaiah said, “The prophets have all said Yes to the king. Make it unanimous—vote Yes!”

14 But Micaiah said, “As surely as God lives, what God says, I’ll say.”

15 With Micaiah before him, the king asked him, “So Micaiah—do we attack Ramoth Gilead, or do we hold back?”

“Go ahead,” he said. “An easy victory. God’s gift to the king.”

16 “Not so fast,” said the king. “How many times have I made you promise under oath to tell me the truth and nothing but the truth?”

17 “All right,” said Micaiah, “since you insist.

I saw all of Israel scattered over the hills,
    sheep with no shepherd.
Then God spoke: ‘These poor people
    have no one to tell them what to do.
Let them go home and do
    the best they can for themselves.’”

18 Then the king of Israel turned to Jehoshaphat, “See! What did I tell you? He never has a good word for me from God, only doom.”

19-23 Micaiah kept on: “I’m not done yet; listen to God’s word:

I saw God enthroned,
    and all the angel armies of heaven
Standing at attention
    ranged on his right and his left.
And God said, ‘How can we seduce Ahab
    into attacking Ramoth Gilead?’
Some said this,
    and some said that.
Then a bold angel stepped out,
    stood before God, and said,
‘I’ll seduce him.’
    ‘And how will you do it?’ said God.
‘Easy,’ said the angel,
    ‘I’ll get all the prophets to lie.’
‘That should do it,’ said God.
    ‘On your way—seduce him!’

“And that’s what has happened. God filled the mouths of your puppet prophets with seductive lies. God has pronounced your doom.”

24 Just then Zedekiah son of Kenaanah came up and punched Micaiah in the nose, saying, “Since when did the Spirit of God leave me and take up with you?”

25 Micaiah said, “You’ll know soon enough; you’ll know it when you’re frantically and futilely looking for a place to hide.”

26-27 The king of Israel had heard enough: “Get Micaiah out of here! Turn him over to Amon the city magistrate and to Joash the king’s son with this message, ‘King’s orders: Lock him up in jail; keep him on bread and water until I’m back in one piece.’”

28 Micaiah said, “If you ever get back in one piece, I’m no prophet of God.”

He added,“When it happens, O people, remember where you heard it!”

29-30 The king of Israel and Jehoshaphat king of Judah attacked Ramoth Gilead. The king of Israel said to Jehoshaphat, “Wear my kingly robe; I’m going into battle disguised.” So the king of Israel entered the battle in disguise.

31 Meanwhile, the king of Aram had ordered his chariot commanders (there were thirty-two of them): “Don’t bother with anyone, whether small or great; go after the king of Israel and him only.”

32-33 When the chariot commanders saw Jehoshaphat they said, “There he is! The king of Israel!” and took after him. Jehoshaphat yelled out, and the chariot commanders realized they had the wrong man—it wasn’t the king of Israel after all. They let him go.

34 Just then someone, without aiming, shot an arrow randomly into the crowd and hit the king of Israel in the chink of his armor. The king told his charioteer, “Turn back! Get me out of here—I’m wounded.”

35-37 All day the fighting continued, hot and heavy. Propped up in his chariot, the king watched from the sidelines. He died that evening. Blood from his wound pooled in the chariot. As the sun went down, shouts reverberated through the ranks, “Abandon camp! Head for home! The king is dead!”

37-38 The king was brought to Samaria and there they buried him. They washed down the chariot at the pool of Samaria where the town whores bathed, and the dogs lapped up the blood, just as God’s word had said.

39-40 The rest of Ahab’s life—everything he did, the ivory palace he built, the towns he founded, and the defense system he built up—is all written up in The Chronicles of the Kings of Israel. He was buried in the family cemetery and his son Ahaziah was the next king.

Jehoshaphat of Judah

41-44 Jehoshaphat son of Asa became king of Judah in the fourth year of Ahab king of Israel. Jehoshaphat was thirty-five years old when he became king and he ruled for twenty-five years in Jerusalem. His mother was Azubah daughter of Shilhi. He continued the kind of life characteristic of his father Asa—no detours, no dead ends—pleasing God with his life. But he failed to get rid of the neighborhood sex-and-religion shrines. People continued to pray and worship at these idolatrous shrines. And he kept on good terms with the king of Israel.

45-46 The rest of Jehoshaphat’s life, his achievements and his battles, is all written in The Chronicles of the Kings of Judah. Also, he got rid of the sacred prostitutes left over from the days of his father Asa.

47 Edom was kingless during his reign; a deputy was in charge.

48-49 Jehoshaphat built ocean-going ships to sail to Ophir for gold. But they never made it; they shipwrecked at Ezion Geber. During that time Ahaziah son of Ahab proposed a joint shipping venture, but Jehoshaphat wouldn’t go in with him.

50 Then Jehoshaphat died and was buried in the family cemetery in the City of David his ancestor. Jehoram his son was the next king.

Ahaziah of Israel

51-53 Ahaziah son of Ahab became king over Israel in Samaria in the seventeenth year of Jehoshaphat king of Judah. He ruled Israel for two years. As far as God was concerned, he lived an evil life, reproducing the bad life of his father and mother, repeating the pattern set down by Jeroboam son of Nebat, who led Israel into a life of sin. Worshiping at the Baal shrines, he made God, the God of Israel, angry, oh, so angry. If anything, he was worse than his father.