Micaia profețește împotriva lui Ahab
(2 Cron. 18:1-27)
1Timp de trei ani, n‑a mai fost niciun război între Aram și Israel. 2După trei ani, Iehoșafat, regele lui Iuda, a coborât la regele lui Israel. 3Regele lui Israel le spusese slujitorilor săi: „Știți că Ramotul Ghiladului este al nostru, iar noi nu facem nimic ca să‑l luăm din mâna regelui Aramului!“
4El l‑a întrebat pe Iehoșafat:
– Vrei să mergi cu mine la război împotriva Ramotului Ghiladului?
Iehoșafat i‑a zis regelui lui Israel:
– Eu și cu tine vom fi una, poporul meu ca poporul tău și caii mei ca ai tăi.
5Însă Iehoșafat i‑a zis regelui lui Israel:
– Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului.
6Regele lui Israel i‑a adunat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i‑a întrebat:
– Să merg la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț?
Ei au răspuns:
– Suie‑te! Stăpânul îl va da în mâna regelui.
7Dar Iehoșafat a zis:
– Nu mai este aici niciun alt profet al Domnului, ca să‑l putem întreba?
8Regele lui Israel i‑a răspuns lui Iehoșafat:
– Mai este un bărbat prin care putem să‑L întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, pentru că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai rău: este Micaia, fiul lui Imla.
Iehoșafat a zis:
– Să nu vorbească regele așa.
9Atunci regele lui Israel a chemat un demnitar9 Termenul ebraic este tradus în alte locuri cu eunuc. Sensul primar al termenului ebraic este acela de căpetenie, persoană oficială de la curtea regală. Cu timpul apare și sensul secundar de eunuc, deoarece eunucii ajung să fie prețuiți ca slujbași la curțile orientale. și a zis:
– Cheamă‑l repede pe Micaia, fiul lui Imla!
10Regele lui Israel și Iehoșafat, regele lui Iuda, îmbrăcați în hainele regale, ședeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, și toți profeții profețeau înaintea lor. 11Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și spunea: „Așa vorbește Domnul: «Cu acestea îi vei străpunge pe aramei până îi vei mistui!»“ 12Și toți profeții profețeau la fel, zicând: „Suie‑te la Ramotul Ghiladului și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui.“
13Mesagerul care s‑a dus să‑l cheme pe Micaia i‑a spus acestuia:
– Iată, cuvintele profeților aduc regelui un singur mesaj de bine. Să fie și cuvântul tău, te rog, ca al fiecăruia dintre ei și să vorbești de bine!
14Micaia i‑a răspuns:
– Viu este Domnul că voi vorbi ceea ce‑mi va spune Domnul.
15Când a ajuns la rege, acesta l‑a întrebat:
– Micaia, să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunțăm?
El i‑a răspuns:
– Suie‑te și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui.
16Regele i‑a zis:
– De câte ori trebuie să te pun să juri că nu‑mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?
17Atunci el a zis:
– Am văzut tot Israelul risipit pe munți ca niște oi care n‑au păstor, iar Domnul a zis: „Acestea nu au stăpân. Să se întoarcă fiecare în pace acasă.“
18Regele lui Israel i‑a zis lui Iehoșafat:
– Nu ți‑am spus că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai de rău?
19Micaia a zis:
– Ascultă deci Cuvântul Domnului! L‑am văzut pe Domnul șezând pe tronul Său și toată oștirea cerurilor am văzut‑o stând în picioare lângă El, la dreapta și la stânga Lui. 20Și Domnul a întrebat: „Cine‑l va amăgi pe Ahab ca să se suie la Ramotul Ghiladului și să piară acolo?“ Unul a răspuns într‑un fel, altul a răspuns în alt fel. 21Apoi a venit un duh, s‑a înfățișat înaintea Domnului și I‑a zis: „Eu îl voi amăgi.“ „Cum?“ l‑a întrebat Domnul. 22„Voi ieși, a răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeților lui.“ Și Domnul i‑a zis: „Îl vei amăgi și vei reuși! Du‑te și fă așa!“ 23Și acum, iată, Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeți ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta.
24Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s‑a apropiat, l‑a lovit pe Micaia peste obraz și i‑a zis:
– Pe unde a ieșit Duhul Domnului24 Sau: duhul de la Domnul de la mine ca să‑ți vorbească?
25Micaia a răspuns:
– Iată, vei vedea în ziua în care vei fugi dintr‑o odaie în alta ca să te ascunzi!
26După aceea, regele lui Israel a zis:
– Ia‑l pe Micaia, du‑l înapoi la Amon, conducătorul cetății, și la Ioaș, fiul regelui, 27și spune‑le: „Așa vorbește regele: «Puneți‑l pe acest om în temniță și hrăniți‑l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!»“
28Dar Micaia a zis:
– Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine.
Apoi a zis:
– Să auziți, toate popoarele!
Moartea lui Ahab
(2 Regi 18:28-34)
29Regele lui Israel împreună cu Iehoșafat, regele lui Iuda, s‑au suit la Ramotul Ghiladului. 30Regele lui Israel i‑a zis lui Iehoșafat: „Eu mă voi deghiza și voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu însă îmbracă‑te cu hainele tale regale!“ Regele lui Israel s‑a deghizat și, îmbrăcat astfel, a intrat în luptă.
31Regele Aramului le poruncise celor treizeci și două de căpetenii ale carelor sale, zicând: „Să nu vă luptați nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele lui Israel!“ 32Când căpeteniile carelor l‑au văzut pe Iehoșafat, și‑au zis: „Cu siguranță acesta este regele lui Israel!“ Și s‑au întors spre el ca să‑l atace, dar Iehoșafat a strigat după ajutor. 33Căpeteniile carelor, văzând că nu este el regele lui Israel, s‑au întors de la el. 34După aceea un arcaș a tras cu arcul la întâmplare și l‑a lovit pe regele lui Israel între armură și zale. Regele i‑a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce‑ți mâna și scoate‑mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“ 35Lupta s‑a întețit în ziua aceea. Regele a rămas în picioare în car, împotriva arameilor, dar seara a murit. Sângele din rană i‑a curs în interiorul carului. 36Când a apus soarele, s‑a strigat în tabără: „Fiecare să plece în cetatea lui! Fiecare să plece în țara lui!“
37Astfel, regele a murit și a fost dus la Samaria, unde l‑au înmormântat. 38Când au spălat carul într‑un iaz din Samaria, câinii i‑au lins sângele, iar prostituatele s‑au scăldat acolo, potrivit cuvântului pe care‑l spusese Domnul. 39Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, palatul de fildeș pe care l‑a construit și toate cetățile pe care le‑a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 40Ahab a adormit alături de părinții săi, iar în locul său a domnit fiul său Ahazia.
Domnia lui Iehoșafat peste Iuda
(2 Cron. 20:31–21:1)
41Iehoșafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al lui Ahab, regele lui Israel. 42Iehoșafat avea treizeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și cinci de ani. Mama lui se numea Azuba și era fiica lui Șilhi. 43El a umblat în toate căile tatălui său, Asa, și nu s‑a abătut de la ele, făcând ce este drept în ochii Domnului. Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, poporul încă aducând jertfe și tămâie pe înălțimi. 44De asemenea, Iehoșafat a trăit în pace cu regele lui Israel.
45Celelalte fapte ale lui Iehoșafat, puterea pe care a arătat‑o și războaiele pe care le‑a purtat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 46El i‑a nimicit pe bărbații care se prostituau46 Bărbați care practicau prostituția în temple. și care rămăseseră în țară din zilele lui Asa, tatăl său. 47În Edom nu era rege. În locul regelui era un guvernator. 48Iehoșafat a făcut niște corăbii de Tarșiș48 Sau: corăbii de negoț; Tarșiș era probabil cea mai îndepărtată colonie feniciană în acea vreme, situată în Spania ori Sardinia. De aceea, o „corabie de Tarșiș“ era una solidă, în stare să transporte marfă la distanțe mari., care să meargă la Ofir după aur, dar n‑au mai plecat, pentru că au fost sfărâmate la Ețion-Gheber. 49Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, i‑a zis lui Iehoșafat: „Să meargă slujitorii mei împreună cu slujitorii tăi cu corăbiile!“ Dar Iehoșafat nu a vrut.
50Iehoșafat a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în cetatea tatălui său David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram.
Domnia lui Ahazia peste Israel
51Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în al șaptesprezecelea an al lui Iehoșafat, regele lui Iuda, și a domnit timp de doi ani peste Israel. 52El a făcut ce este rău în ochii Domnului și a umblat pe calea tatălui său, pe calea mamei sale și pe calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască. 53El i‑a slujit lui Baal53 Vezi nota de la 16:31., i s‑a închinat și l‑a provocat astfel la mânie pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, așa cum făcuse și tatăl său.
Micaías profetiza contra Acab
22:1-28 – 2Cr 18:1-27
1Durante tres años no hubo guerra entre Siria e Israel. 2Pero en el tercer año Josafat, rey de Judá, fue a ver al rey de Israel, 3el cual dijo a sus funcionarios: «¿No sabéis que Ramot de Galaad nos pertenece? ¡Y no hemos hecho nada para obligar al rey de Siria a que nos la devuelva!»
4Así que le preguntó a Josafat:
―¿Irías conmigo a pelear contra Ramot de Galaad?
Josafat le respondió al rey de Israel:
―Estoy a tu disposición, lo mismo que mi pueblo y mis caballos. 5Pero, antes que nada, consultemos al Señor —añadió.
6Así que el rey de Israel reunió a los profetas, que eran casi cuatrocientos, y les preguntó:
―¿Debo ir a la guerra contra Ramot de Galaad, o no?
―Ve —contestaron ellos—, porque el Señor la entregará en tus manos.
7Pero Josafat inquirió:
―¿No hay aquí un profeta del Señor a quien podamos consultar?
8El rey de Israel le respondió:
―Todavía hay alguien por medio de quien podemos consultar al Señor, pero me cae muy mal porque nunca me profetiza nada bueno; solo me anuncia desastres. Se trata de Micaías hijo de Imlá.
―No digas eso —replicó Josafat.
9Entonces el rey de Israel llamó a uno de sus funcionarios y le ordenó:
―¡Traed de inmediato a Micaías hijo de Imlá!
10El rey de Israel y Josafat, rey de Judá, vestidos con su ropaje real y sentados en sus respectivos tronos, estaban en la plaza a la entrada de Samaria, con todos los que profetizaban en presencia de ellos. 11Sedequías hijo de Quenaná, que se había hecho unos cuernos de hierro, anunció: «Así dice el Señor: “Con estos cuernos atacarás a los sirios hasta aniquilarlos”». 12Y los demás profetas vaticinaban lo mismo: «Ataca a Ramot de Galaad, y vencerás, porque el Señor la entregará en tus manos».
13Ahora bien, el mensajero que había ido a llamar a Micaías le advirtió:
―Mira, los demás profetas a una voz predicen el éxito del rey. Habla favorablemente, para que tu mensaje concuerde con el de ellos.
14Pero Micaías repuso:
―Tan cierto como que vive el Señor, ten la seguridad de que yo le anunciaré al rey lo que el Señor me diga.
15Cuando compareció ante el rey, este le preguntó:
―Micaías, ¿debemos ir a la guerra contra Ramot de Galaad, o no?
―Ataca, que vencerás —contestó él—, porque el Señor la entregará en tus manos.
16El rey le reconvino:
―¿Cuántas veces debo hacerte jurar que no me digas nada más que la verdad en el nombre del Señor?
17Ante esto, Micaías respondió:
―Vi a todo Israel esparcido por las colinas, como ovejas sin pastor. Y el Señor dijo: “Esta gente no tiene amo. ¡Que cada cual se vaya a su casa en paz!”
18El rey de Israel le dijo a Josafat:
―¿No te dije que jamás me profetiza nada bueno, y que solo me anuncia desastres?
19Micaías prosiguió:
―Por lo tanto, oye la palabra del Señor: Vi al Señor sentado en su trono con todo el ejército del cielo alrededor de él, a su derecha y a su izquierda. 20Y el Señor dijo: “¿Quién inducirá a Acab para que ataque a Ramot de Galaad y vaya a morir allí?” Uno sugería una cosa, y otro sugería otra. 21Por último, un espíritu se adelantó, se puso delante del Señor y dijo: “Yo le induciré”. 22“¿Por qué medios?”, preguntó el Señor. Y aquel espíritu respondió: “Saldré y seré un espíritu mentiroso en la boca de todos sus profetas”. Entonces el Señor ordenó: “Ve y hazlo así, que tendrás éxito en inducirlo”. 23Así que ahora el Señor ha puesto un espíritu mentiroso en la boca de todos tus profetas. El Señor ha decretado el mal para ti.
24Al oír esto, Sedequías hijo de Quenaná se levantó y le dio una bofetada a Micaías.
―¿Por dónde se fue el espíritu22:24 espíritu. Alt. Espíritu. del Señor cuando salió de mí para hablarte? —le preguntó.
25Micaías contestó:
―Lo sabrás el día en que andes de escondite en escondite.
26Entonces el rey de Israel ordenó:
―Tomad a Micaías y llevádselo a Amón, el gobernador de la ciudad, y a Joás, mi hijo. 27Decidles que les ordeno echar en la cárcel a ese tipo, y no darle más que pan y agua, hasta que yo regrese sin contratiempos.
28Micaías manifestó:
―Si regresas sin contratiempos, el Señor no ha hablado por medio de mí. ¡Tomad nota todos vosotros de lo que estoy diciendo!
Muerte de Acab
22:29-36 – 2Cr 18:28-34
29El rey de Israel, y Josafat, rey de Judá, marcharon juntos contra Ramot de Galaad. 30Allí el rey de Israel le dijo a Josafat: «Yo entraré en la batalla disfrazado, pero tú te pondrás tu ropaje real». Así que el rey de Israel se disfrazó y entró en el combate.
31Pero el rey de Siria les había ordenado a sus treinta y dos capitanes de los carros de combate: «No luchéis contra nadie, grande o pequeño, salvo contra el rey de Israel». 32Cuando los capitanes de los carros vieron a Josafat, pensaron: «Sin duda, este es el rey de Israel». Así que se volvieron para atacarlo; pero Josafat gritó. 33Entonces los capitanes de los carros vieron que no era el rey de Israel, y dejaron de perseguirlo.
34Sin embargo, alguien disparó su arco al azar e hirió al rey de Israel entre las piezas de su armadura. El rey le ordenó al que conducía su carro: «Da la vuelta y sácame del campo de batalla, pues me han herido». 35Todo el día arreció la batalla, y al rey se le mantuvo de pie en su carro, frente a los sirios. Pero la sangre de su herida no dejaba de correr por la plataforma del carro, y esa misma tarde Acab murió. 36Ya se ponía el sol cuando por todo el ejército se difundió un clamor: «Cada hombre a su ciudad; ¡todo el mundo a su tierra!»
37Así que el rey murió, y fue llevado a Samaria, donde lo sepultaron. 38Lavaron el carro en un estanque de Samaria, donde se bañaban las prostitutas, y los perros lamieron la sangre, tal como lo había declarado la palabra del Señor.
39Los demás acontecimientos del reinado de Acab, incluso todo lo que hizo, el palacio que construyó e incrustó de marfil, y las ciudades que fortificó, están escritos en el libro de las crónicas de los reyes de Israel. 40Acab murió, y su hijo Ocozías le sucedió en el trono.
Josafat, rey de Judá
22:41-50 – 2Cr 20:31–21:1
41Josafat hijo de Asá ascendió al trono de Judá en el cuarto año de Acab, rey de Israel. 42Josafat tenía treinta y cinco años cuando comenzó a reinar, y reinó en Jerusalén veinticinco años. El nombre de su madre era Azuba hija de Siljí. 43Siempre siguió el buen ejemplo de su padre Asá, y nunca se desvió de él, sino que hizo lo que agrada al Señor. Sin embargo, no se quitaron los santuarios paganos, de modo que el pueblo siguió ofreciendo allí sacrificios e incienso quemado. 44Josafat también vivió en paz con el rey de Israel.
45Los demás acontecimientos del reinado de Josafat, lo que llevó a cabo y sus proezas militares, están escritos en el libro de las crónicas de los reyes de Judá. 46Libró la tierra del resto de los hombres que practicaban la prostitución en los santuarios, los cuales se habían quedado allí incluso después del reinado de su padre Asá. 47En aquel tiempo no había rey en Edom, sino que gobernaba un regente.
48Por esos días Josafat construyó una flota mercante22:48 una flota mercante. Lit. unos barcos de Tarsis. para ir a Ofir por oro, pero nunca llegaron a zarpar, pues naufragaron en Ezión Guéber. 49Entonces Ocozías hijo de Acab le dijo a Josafat: «Deja que mis hombres naveguen con tus hombres». Pero Josafat no se lo permitió.
50Josafat murió y fue sepultado con sus antepasados en la ciudad de su padre David. Y su hijo Jorán le sucedió en el trono.
Ocozías, rey de Israel
51Ocozías hijo de Acab ascendió al trono de Israel en Samaria en el año diecisiete de Josafat, rey de Judá, y reinó dos años en Israel. 52Pero hizo lo que ofende al Señor, porque anduvo en los caminos de su padre y de su madre, y en los caminos de Jeroboán hijo de Nabat, que hizo que Israel pecara. 53Sirvió y adoró a Baal, y provocó a ira al Señor, Dios de Israel, tal como había hecho su padre.
