1 Regi 22 – NTLR & BDS

Nouă Traducere În Limba Română

1 Regi 22:1-53

Micaia profețește împotriva lui Ahab

(2 Cron. 18:1-27)

1Timp de trei ani, n‑a mai fost niciun război între Aram și Israel. 2După trei ani, Iehoșafat, regele lui Iuda, a coborât la regele lui Israel. 3Regele lui Israel le spusese slujitorilor săi: „Știți că Ramotul Ghiladului este al nostru, iar noi nu facem nimic ca să‑l luăm din mâna regelui Aramului!“

4El l‑a întrebat pe Iehoșafat:

– Vrei să mergi cu mine la război împotriva Ramotului Ghiladului?

Iehoșafat i‑a zis regelui lui Israel:

– Eu și cu tine vom fi una, poporul meu ca poporul tău și caii mei ca ai tăi.

5Însă Iehoșafat i‑a zis regelui lui Israel:

– Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului.

6Regele lui Israel i‑a adunat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i‑a întrebat:

– Să merg la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț?

Ei au răspuns:

– Suie‑te! Stăpânul îl va da în mâna regelui.

7Dar Iehoșafat a zis:

– Nu mai este aici niciun alt profet al Domnului, ca să‑l putem întreba?

8Regele lui Israel i‑a răspuns lui Iehoșafat:

– Mai este un bărbat prin care putem să‑L întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, pentru că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai rău: este Micaia, fiul lui Imla.

Iehoșafat a zis:

– Să nu vorbească regele așa.

9Atunci regele lui Israel a chemat un demnitar9 Termenul ebraic este tradus în alte locuri cu eunuc. Sensul primar al termenului ebraic este acela de căpetenie, persoană oficială de la curtea regală. Cu timpul apare și sensul secundar de eunuc, deoarece eunucii ajung să fie prețuiți ca slujbași la curțile orientale. și a zis:

– Cheamă‑l repede pe Micaia, fiul lui Imla!

10Regele lui Israel și Iehoșafat, regele lui Iuda, îmbrăcați în hainele regale, ședeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, și toți profeții profețeau înaintea lor. 11Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și spunea: „Așa vorbește Domnul: «Cu acestea îi vei străpunge pe aramei până îi vei mistui!»“ 12Și toți profeții profețeau la fel, zicând: „Suie‑te la Ramotul Ghiladului și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui.“

13Mesagerul care s‑a dus să‑l cheme pe Micaia i‑a spus acestuia:

– Iată, cuvintele profeților aduc regelui un singur mesaj de bine. Să fie și cuvântul tău, te rog, ca al fiecăruia dintre ei și să vorbești de bine!

14Micaia i‑a răspuns:

– Viu este Domnul că voi vorbi ceea ce‑mi va spune Domnul.

15Când a ajuns la rege, acesta l‑a întrebat:

– Micaia, să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunțăm?

El i‑a răspuns:

– Suie‑te și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui.

16Regele i‑a zis:

– De câte ori trebuie să te pun să juri că nu‑mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?

17Atunci el a zis:

– Am văzut tot Israelul risipit pe munți ca niște oi care n‑au păstor, iar Domnul a zis: „Acestea nu au stăpân. Să se întoarcă fiecare în pace acasă.“

18Regele lui Israel i‑a zis lui Iehoșafat:

– Nu ți‑am spus că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai de rău?

19Micaia a zis:

– Ascultă deci Cuvântul Domnului! L‑am văzut pe Domnul șezând pe tronul Său și toată oștirea cerurilor am văzut‑o stând în picioare lângă El, la dreapta și la stânga Lui. 20Și Domnul a întrebat: „Cine‑l va amăgi pe Ahab ca să se suie la Ramotul Ghiladului și să piară acolo?“ Unul a răspuns într‑un fel, altul a răspuns în alt fel. 21Apoi a venit un duh, s‑a înfățișat înaintea Domnului și I‑a zis: „Eu îl voi amăgi.“ „Cum?“ l‑a întrebat Domnul. 22„Voi ieși, a răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeților lui.“ Și Domnul i‑a zis: „Îl vei amăgi și vei reuși! Du‑te și fă așa!“ 23Și acum, iată, Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeți ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta.

24Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s‑a apropiat, l‑a lovit pe Micaia peste obraz și i‑a zis:

– Pe unde a ieșit Duhul Domnului24 Sau: duhul de la Domnul de la mine ca să‑ți vorbească?

25Micaia a răspuns:

– Iată, vei vedea în ziua în care vei fugi dintr‑o odaie în alta ca să te ascunzi!

26După aceea, regele lui Israel a zis:

– Ia‑l pe Micaia, du‑l înapoi la Amon, conducătorul cetății, și la Ioaș, fiul regelui, 27și spune‑le: „Așa vorbește regele: «Puneți‑l pe acest om în temniță și hrăniți‑l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!»“

28Dar Micaia a zis:

– Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine.

Apoi a zis:

– Să auziți, toate popoarele!

Moartea lui Ahab

(2 Regi 18:28-34)

29Regele lui Israel împreună cu Iehoșafat, regele lui Iuda, s‑au suit la Ramotul Ghiladului. 30Regele lui Israel i‑a zis lui Iehoșafat: „Eu mă voi deghiza și voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu însă îmbracă‑te cu hainele tale regale!“ Regele lui Israel s‑a deghizat și, îmbrăcat astfel, a intrat în luptă.

31Regele Aramului le poruncise celor treizeci și două de căpetenii ale carelor sale, zicând: „Să nu vă luptați nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele lui Israel!“ 32Când căpeteniile carelor l‑au văzut pe Iehoșafat, și‑au zis: „Cu siguranță acesta este regele lui Israel!“ Și s‑au întors spre el ca să‑l atace, dar Iehoșafat a strigat după ajutor. 33Căpeteniile carelor, văzând că nu este el regele lui Israel, s‑au întors de la el. 34După aceea un arcaș a tras cu arcul la întâmplare și l‑a lovit pe regele lui Israel între armură și zale. Regele i‑a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce‑ți mâna și scoate‑mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“ 35Lupta s‑a întețit în ziua aceea. Regele a rămas în picioare în car, împotriva arameilor, dar seara a murit. Sângele din rană i‑a curs în interiorul carului. 36Când a apus soarele, s‑a strigat în tabără: „Fiecare să plece în cetatea lui! Fiecare să plece în țara lui!“

37Astfel, regele a murit și a fost dus la Samaria, unde l‑au înmormântat. 38Când au spălat carul într‑un iaz din Samaria, câinii i‑au lins sângele, iar prostituatele s‑au scăldat acolo, potrivit cuvântului pe care‑l spusese Domnul. 39Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, palatul de fildeș pe care l‑a construit și toate cetățile pe care le‑a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 40Ahab a adormit alături de părinții săi, iar în locul său a domnit fiul său Ahazia.

Domnia lui Iehoșafat peste Iuda

(2 Cron. 20:31–21:1)

41Iehoșafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al lui Ahab, regele lui Israel. 42Iehoșafat avea treizeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și cinci de ani. Mama lui se numea Azuba și era fiica lui Șilhi. 43El a umblat în toate căile tatălui său, Asa, și nu s‑a abătut de la ele, făcând ce este drept în ochii Domnului. Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, poporul încă aducând jertfe și tămâie pe înălțimi. 44De asemenea, Iehoșafat a trăit în pace cu regele lui Israel.

45Celelalte fapte ale lui Iehoșafat, puterea pe care a arătat‑o și războaiele pe care le‑a purtat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 46El i‑a nimicit pe bărbații care se prostituau46 Bărbați care practicau prostituția în temple. și care rămăseseră în țară din zilele lui Asa, tatăl său. 47În Edom nu era rege. În locul regelui era un guvernator. 48Iehoșafat a făcut niște corăbii de Tarșiș48 Sau: corăbii de negoț; Tarșiș era probabil cea mai îndepărtată colonie feniciană în acea vreme, situată în Spania ori Sardinia. De aceea, o „corabie de Tarșiș“ era una solidă, în stare să transporte marfă la distanțe mari., care să meargă la Ofir după aur, dar n‑au mai plecat, pentru că au fost sfărâmate la Ețion-Gheber. 49Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, i‑a zis lui Iehoșafat: „Să meargă slujitorii mei împreună cu slujitorii tăi cu corăbiile!“ Dar Iehoșafat nu a vrut.

50Iehoșafat a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în cetatea tatălui său David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram.

Domnia lui Ahazia peste Israel

51Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în al șaptesprezecelea an al lui Iehoșafat, regele lui Iuda, și a domnit timp de doi ani peste Israel. 52El a făcut ce este rău în ochii Domnului și a umblat pe calea tatălui său, pe calea mamei sale și pe calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască. 53El i‑a slujit lui Baal53 Vezi nota de la 16:31., i s‑a închinat și l‑a provocat astfel la mânie pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, așa cum făcuse și tatăl său.

La Bible du Semeur

1 Rois 22:1-54

Achab veut reprendre une ville israélite

(2 Ch 18.1-27)

1Trois années s’écoulèrent sans qu’il y ait de guerre entre la Syrie et Israël. 2Dans le courant de la troisième année, Josaphat, le roi de Juda, rendit visite à Achab, le roi d’Israël.

3Or, celui-ci avait dit à ses ministres : Savez-vous que Ramoth en Galaad22.3 Ville à l’est du lac de Galilée en Transjordanie. Elle appartenait aux Israélites depuis l’époque de Moïse (voir 4.13 ; Dt 4.43 ; Jos 20.8). Les Syriens s’en étaient emparés, mais Ben-Hadad avait promis de la rendre (20.34). Il n’a apparemment pas tenu parole. est à nous ? Et pourtant nous ne faisons rien pour la reprendre au roi de Syrie !

4Quand Josaphat vint le voir, Achab lui demanda donc : Viendras-tu attaquer avec moi Ramoth en Galaad ?

Josaphat lui répondit : J’irai avec toi, mes troupes iront avec les tiennes, et mes chevaux avec les tiens.

5Mais il ajouta : Consulte d’abord l’Eternel, je te prie.

Le prophète Michée face aux faux prophètes

6Le roi d’Israël rassembla les prophètes, qui étaient environ quatre cents, et leur demanda : Dois-je aller combattre pour reprendre Ramoth en Galaad, ou dois-je y renoncer ?

Ils répondirent : Vas-y ! Le Seigneur la livrera au roi.

7Mais Josaphat insista : N’y a-t-il plus ici aucun prophète de l’Eternel, par qui nous puissions le consulter ?

8Le roi d’Israël lui répondit : Il y a encore un homme par qui l’on pourrait consulter l’Eternel ; mais je le déteste, car il ne m’annonce jamais rien de bon ; il ne m’annonce que du mal. Il s’agit de Michée22.8 A ne pas confondre avec le prophète qui est l’auteur du livre de Michée et qui a vécu un siècle et demi plus tard., fils de Yimla.

Josaphat s’écria : Que le roi ne parle pas ainsi !

9Alors le roi d’Israël appela un chambellan et lui ordonna de faire venir au plus vite Michée, fils de Yimla. 10Le roi d’Israël et Josaphat, roi de Juda, revêtus de leurs costumes royaux, siégeaient chacun sur un trône, sur l’esplanade qui s’étend devant la porte de Samarie, tandis que tous les prophètes étaient devant eux dans un état d’exaltation. 11L’un d’eux, Sédécias, fils de Kenaana, s’était fabriqué des cornes de fer et affirmait : Voici ce que déclare l’Eternel : « Avec ces cornes, tu frapperas les Syriens jusqu’à leur extermination. »

12Tous les autres prophètes confirmaient ce message et disaient : Va attaquer Ramoth en Galaad ! Tu seras vainqueur, et l’Eternel livrera la ville au roi.

13Pendant ce temps, le messager qui était allé chercher Michée lui dit : Les prophètes sont unanimes pour prédire du bien au roi. Tu ferais bien de parler comme eux et de lui prédire aussi le succès !

14Michée lui répondit : Aussi vrai que l’Eternel est vivant, je transmettrai ce que l’Eternel me dira.

15Lorsqu’il fut arrivé devant le roi, celui-ci lui demanda : Michée, devons-nous aller attaquer Ramoth en Galaad ou devons-nous y renoncer ?

– Bien sûr, vas-y, lui répondit Michée, tu seras vainqueur, et l’Eternel livrera la ville au roi !

16Mais le roi lui rétorqua : Combien de fois faudra-t-il que je t’adjure de me dire seulement la vérité de la part de l’Eternel ?

17Alors Michée déclara :

J’ai vu tous les Israélites

disséminés sur les montagnes ;

ils ressemblaient à des brebis ╵qui n’ont pas de berger22.17 Voir Nb 27.17 ; Ez 34.5 ; Mt 9.36 ; Mc 6.34..

Et l’Eternel a dit :

« Ces gens n’ont plus de souverain.

Que chacun d’eux retourne ╵tranquillement chez soi ! »

18Le roi d’Israël dit alors à Josaphat : Je te l’avais bien dit : « Cet homme-là ne me prophétise jamais rien de bon, c’est toujours du mal. »

19Mais Michée continua : Eh bien, oui. Ecoute ce que dit l’Eternel ! J’ai vu l’Eternel siégeant sur son trône, tandis que toute l’armée des êtres célestes se tenait près de lui, à sa droite et à sa gauche. 20L’Eternel demanda : « Qui trompera Achab pour qu’il aille attaquer Ramoth en Galaad et qu’il tombe sur le champ de bataille ? » L’un proposait ceci, l’autre cela. 21Finalement, un esprit s’avança, se plaça devant l’Eternel et dit : « Moi, je le tromperai. » L’Eternel lui demanda : « Et comment t’y prendras-tu ? » 22« J’irai, répondit-il, inspirer des mensonges à tous ses prophètes. » L’Eternel dit : « Pour sûr, tu le tromperas, tu y réussiras. Va donc et fais comme tu l’as dit ! » 23Et maintenant, conclut Michée, c’est ce qui est arrivé : l’Eternel a fait qu’un esprit de mensonge inspire tous tes prophètes ici présents, car l’Eternel a résolu ta perte.

24Alors Sédécias, fils de Kenaana, l’un des prophètes, s’approcha, gifla Michée et lui demanda : Par où l’esprit qui vient de l’Eternel22.24 Autre traduction : l’Esprit de l’Eternel. est-il sorti de moi pour te parler ?

25Michée répondit : Tu le sauras le jour où tu fuiras en passant de chambre en chambre pour te cacher.

26Aussitôt le roi d’Israël ordonna à l’un de ses officiers : Arrête Michée et emmène-le à Amôn, le gouverneur de la ville, et à Joas, le fils du roi22.26 L’expression fils du roi désigne peut-être ici un haut fonctionnaire du roi.. 27Tu leur ordonneras de ma part de jeter cet individu en prison et de ne lui donner qu’une ration réduite de pain et d’eau jusqu’à ce que je revienne sain et sauf de cette expédition.

28Michée s’écria : Si vraiment tu reviens sain et sauf, ce sera la preuve que l’Eternel n’a pas parlé par moi.

Puis il ajouta : Ecoutez, vous tous les peuples !

La mort d’Achab

(2 Ch 18.28-34)

29Alors le roi d’Israël et Josaphat, le roi de Juda, partirent pour Ramoth en Galaad. 30En chemin, Achab dit à Josaphat : Je vais me déguiser pour aller au combat ; mais toi, garde tes habits royaux.

Le roi d’Israël se déguisa donc pour la bataille. 31Le roi de Syrie avait donné cet ordre aux trente-deux chefs de ses chars : Vous ne vous occuperez ni des simples soldats ni des officiers, vous concentrerez votre attaque sur le roi d’Israël uniquement.

32Quand les chefs des chars aperçurent Josaphat, ils se dirent : « C’est certainement lui le roi d’Israël », et ils se dirigèrent sur lui pour l’attaquer. Mais Josaphat poussa un cri. 33Quand les chefs des chars se rendirent compte que ce n’était pas le roi d’Israël, ils se détournèrent de lui. 34Un soldat syrien tira une flèche de son arc, au hasard ; elle atteignit le roi d’Israël à la jointure entre les pièces de la cuirasse. Alors le roi cria au conducteur de son char : Fais demi-tour et conduis-moi hors du champ de bataille, car je suis blessé.

35Mais, ce jour-là, le combat devint si rude que le roi dut être maintenu debout dans son char face aux Syriens. Finalement, il expira dans la soirée. Le sang de sa blessure s’était répandu à l’intérieur de son char. 36Au coucher du soleil, un cri se répandit dans toute l’armée : Que chacun retourne dans sa ville et dans ses terres !

37Le roi étant mort, on le ramena à Samarie où on l’enterra.

38Lorsqu’on lava son char à l’étang de la ville, les chiens lapèrent le sang d’Achab, et les prostituées s’y lavèrent. Ainsi s’accomplit ce que l’Eternel avait annoncé22.38 Voir 1 R 21.19..

39Les autres faits et gestes d’Achab, toutes ses entreprises, le palais d’ivoire qu’il fit construire et toutes les villes qu’il fortifia, sont cités dans le livre des Annales des rois d’Israël. 40Quand Achab eut rejoint ses ancêtres décédés, son fils Ahazia lui succéda sur le trône.

Le règne de Josaphat sur Juda

(2 Ch 20.31 à 21.1)

41Josaphat, fils d’Asa, devint roi de Juda la quatrième année du règne d’Achab sur Israël. 42Il était âgé de trente-cinq ans à son avènement et il régna vingt-cinq ans à Jérusalem22.42 De 872 à 848 av. J.-C., y compris les trois années de corégence avec son père, de 872 à 869, lorsque celui-ci était malade (15.10, 23 ; 2 Ch 16.12-13).. Sa mère s’appelait Azouba, elle était fille de Shilhi. 43Josaphat suivit en tout l’exemple de son père Asa sans en dévier, faisant ce que l’Eternel considère comme juste. 44Cependant, les hauts lieux ne disparurent pas : le peuple continuait à y offrir des sacrifices et à faire brûler des parfums. 45Josaphat vécut en paix avec le roi d’Israël.

46Ses autres faits et gestes, ses exploits au cours des batailles sont cités dans le livre des Annales des rois de Juda. 47C’est lui qui débarrassa le pays des derniers hommes qui s’adonnaient à la prostitution sacrée et qui avaient subsisté dans les hauts lieux du temps de son père.

48A cette époque, il n’y avait pas de roi dans le pays d’Edom, mais seulement un gouverneur nommé par le roi de Juda.

49Josaphat fit construire des navires au long cours pour aller à Ophir chercher de l’or ; mais l’expédition n’y parvint jamais, car les navires se brisèrent à Etsyôn-Guéber. 50Alors Ahazia, fils d’Achab, proposa à Josaphat : Faisons une expédition commune : mes serviteurs iront avec les tiens sur des navires.

Mais Josaphat refusa.

51Josaphat rejoignit ses ancêtres décédés et il fut enseveli auprès d’eux dans la Cité de David, son ancêtre, et son fils Yoram lui succéda sur le trône.

Le règne d’Ahazia sur Israël

52La dix-septième année du règne de Josaphat, roi de Juda, Ahazia22.52 De 853 à 852 av. J.-C., fils d’Achab, devint roi sur Israël à Samarie. Il régna deux ans. 53Il fit ce que l’Eternel considère comme mal et imita l’exemple de son père, de sa mère22.53 C’est-à-dire d’Achab et de Jézabel. et de Jéroboam, fils de Nebath, qui avait entraîné le peuple d’Israël dans le péché.

54Il rendit un culte à Baal et se prosterna devant lui, irritant ainsi l’Eternel, le Dieu d’Israël, tout comme l’avait fait son père.