Testamentul politic al lui David
1Când se apropia vremea să moară, David i‑a poruncit fiului său, Solomon, zicând: 2„Eu mă duc pe calea întregului pământ. Întărește‑te și fii bărbat! 3Păzește îndatoririle Domnului, Dumnezeul tău, umblând pe căile Lui și păzind hotărârile, poruncile, judecățile și mărturiile Lui, după cum este scris în Legea lui Moise, ca să prosperi în tot ceea ce vei face și oriunde vei merge 4și pentru ca Domnul să‑Și țină promisiunea pe care mi‑a făcut‑o, zicând: «Dacă fiii tăi vor veghea asupra căii lor, umblând cu credincioșie înaintea Mea, din toată inima lor și din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș la tronul lui Israel.»
5Tu știi ceea ce mi‑a făcut Ioab, fiul Țeruiei, ce le‑a făcut celor doi conducători ai oștirilor lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, și lui Amasa, fiul lui Ieter. I‑a ucis și a vărsat sânge de război în timp de pace. A pus astfel sângele de război pe teaca de la brâu și pe sandalele lui din picioare. 6Fă‑i după înțelepciunea ta, dar nu‑i coborî în pace perii albi în Locuința Morților6, 9 Ebr.: Șeol..
7Arată‑le însă bunătate fiilor lui Barzilai ghiladitul. Ei să fie printre cei care mănâncă la masa ta, căci mi‑au fost alături atunci când fugeam de fratele tău Absalom.
8Iată, îl ai cu tine pe Șimei, fiul lui Ghera, beniamitul din Bahurim. El a rostit blesteme aspre împotriva mea în ziua în care mergeam la Mahanayim, dar, când a coborât în întâmpinarea mea la Iordan, i‑am jurat pe Domnul, zicând: «Nu te voi omorî cu sabia.» 9Tu însă să nu‑l lași nepedepsit, căci ești un om înțelept și vei ști ce să‑i faci. Cu sânge să‑i cobori perii albi în Locuința Morților!“
10Apoi David a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în Cetatea lui David. 11El a domnit peste Israel timp de patruzeci de ani: la Hebron a domnit șapte ani, iar la Ierusalim a domnit treizeci și trei de ani. 12Astfel, Solomon i‑a urmat la tron tatălui său, David, și domnia lui s‑a întărit foarte mult.
Consolidarea autorității politice a lui Solomon
(1 Cron. 29:26-28)
13Adonia, fiul Haghitei, a venit la Batșeba, mama lui Solomon.
Ea l‑a întrebat:
– Vii cu pace?
El a răspuns:
– Cu pace.
14Apoi el a zis:
– Am ceva să‑ți spun.
Ea a zis:
– Vorbește.
15El a zis:
– Tu știi că domnia era a mea și că tot Israelul își îndreptase fața spre mine ca să fiu rege. Dar domnia i‑a revenit fratelui meu, căci a primit‑o de la Domnul. 16Acum, doresc să‑ți cer o favoare. Să nu‑mi întorci fața!
Ea i‑a zis:
– Vorbește.
17El a zis:
– Spune‑i, te rog, regelui Solomon să mi‑o dea de soție pe Abișag șunamita, fiindcă el nu te va refuza.
18Batșeba a răspuns:
– Bine, îi voi vorbi regelui pentru tine.
19Batșeba s‑a dus la regele Solomon ca să vorbească pentru Adonia. Regele s‑a ridicat s‑o întâmpine, s‑a plecat înaintea ei și apoi s‑a așezat pe tron. El a poruncit să se aducă un tron pentru mama lui, iar ea s‑a așezat la dreapta lui.
20Apoi ea a zis:
– Doresc să‑ți cer o mică favoare. Să nu‑mi întorci fața!
Regele i‑a răspuns:
– Cere, mamă, căci nu‑ți voi întoarce fața.
21Ea a zis:
– Abișag șunamita să‑i fie dată de soție fratelui tău Adonia.
22Regele Solomon a răspuns și i‑a zis mamei sale:
– De ce o ceri doar pe Abișag șunamita pentru Adonia? Cere și domnia pentru el22 Posesiunea asupra haremului regal era văzută ca o pretenție la tron (vezi 2 Sam. 3:7; 12:8; 16:21)., căci este fratele meu mai mare. Cere‑o pentru el, pentru preotul Abiatar și pentru Ioab, fiul Țeruiei!
23Atunci regele Solomon a jurat pe Domnul, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea23 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Dumnezeu și chiar mai mult)., dacă cuvintele acestea nu‑l vor costa viața pe Adonia. 24Viu este Domnul Care m‑a întărit și m‑a așezat pe tronul tatălui meu, David, și Care mi‑a făcut o Casă după cum a promis, că Adonia va muri astăzi!“ 25Regele Solomon l‑a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, ca să‑l omoare. Și astfel Adonia a murit.
26După aceea, regele i‑a zis preotului Abiatar: „Du‑te la proprietățile tale de la Anatot, căci meriți să mori, dar nu te voi omorî astăzi, deoarece ai purtat Chivotul Domnului, Stăpânul, înaintea tatălui meu, David, și ai luat parte la tot ce a suferit tatăl meu.“ 27Astfel, Solomon l‑a alungat pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, împlinind cuvântul pe care Domnul îl rostise la Șilo despre Casa lui Eli.
28Când a primit vestea, Ioab, care trecuse de partea lui Adonia, deși nu trecuse de partea lui Absalom, a fugit la Cortul Domnului și s‑a prins de coarnele altarului. 29Regele Solomon a fost înștiințat că Ioab a fugit la Cortul Domnului și că, iată, era lângă altar. Atunci Solomon l‑a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicându‑i: „Du‑te și năpustește‑te asupra lui!“
30Benaia a ajuns la Cortul Domnului și i‑a zis lui Ioab:
– Așa vorbește regele: „Ieși afară!“
Dar el a răspuns:
– Nu! Vreau să mor aici.
Benaia s‑a întors la rege cu acest mesaj, zicând:
– Așa a vorbit Ioab și așa mi‑a răspuns.
31Regele i‑a zis:
– Fă așa cum a zis. Năpustește‑te asupra lui și apoi îngroapă‑l. Să îndepărtezi astfel de peste mine și de peste familia tatălui meu sângele pe care l‑a vărsat Ioab fără motiv. 32Domnul îl va pedepsi pentru sângele vărsat, pentru că i‑a lovit pe cei doi bărbați care erau mai drepți și mai buni decât el și i‑a ucis cu sabia pe Abner, fiul lui Ner, conducătorul oștirii lui Israel, și pe Amasa, fiul lui Ieter, conducătorul oștirii lui Iuda, fără ca tatăl meu, David, să știe acest lucru. 33Sângele lor să se întoarcă asupra capului lui Ioab și asupra capului seminței lui pentru totdeauna, dar asupra lui David, a seminței33 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. lui, a Casei lui și a tronului său să fie pace de la Domnul pe vecie.
34Atunci Benaia, fiul lui Iehoiada, s‑a suit, s‑a năpustit asupra lui Ioab și l‑a omorât. Acesta a fost îngropat apoi în proprietatea34 Sau: în mormântul său. lui din pustie. 35Regele l‑a numit pe Benaia, fiul lui Iehoiada, conducător al oștirii în locul lui Ioab, iar pe preotul Țadok l‑a pus în locul lui Abiatar.
36Apoi regele a trimis să‑l cheme pe Șimei și i‑a zis:
– Zidește‑ți o casă în Ierusalim și locuiește acolo, dar să nu pleci de acolo în altă parte. 37Fii sigur că, în ziua în care vei pleca și vei trece uedul37 Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar. Chidron, vei muri. Atunci sângele tău va cădea asupra capului tău.
38Șimei i‑a răspuns regelui:
– Bine, robul tău va face așa cum a zis stăpânul meu, regele.
Astfel, Șimei a locuit multe zile la Ierusalim. 39Trei ani mai târziu însă doi dintre slujitorii lui Șimei au fugit la Achiș, fiul lui Maaca, regele Gatului. L‑au înștiințat pe Șimei, zicând: „Iată că slujitorii tăi sunt în Gat.“ 40Atunci Șimei s‑a ridicat, și‑a înșeuat măgarul și s‑a dus la Achiș, la Gat, ca să‑și caute slujitorii. Șimei a plecat și și‑a adus slujitorii înapoi de la Gat.
41I s‑a spus lui Solomon că Șimei a plecat din Ierusalim la Gat și că s‑a întors. 42Atunci regele a trimis și l‑a chemat pe Șimei. El i‑a zis: „Oare nu te‑am pus eu să juri pe Domnul și nu te‑am avertizat, zicând: «În ziua în care vei pleca și te vei duce în altă parte, să știi sigur că vei muri»? Și nu mi‑ai răspuns tu: «Bine! Voi asculta!» 43De ce nu ți‑ai ținut jurământul făcut Domnului și nu ai ascultat porunca pe care ți‑am dat‑o?“ 44Apoi regele i‑a zis lui Șimei: „Tu știi în inima ta tot răul pe care i l‑ai făcut tatălui meu, David. Acum Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău. 45Dar regele Solomon va fi binecuvântat, iar tronul lui David va fi păzit înaintea Domnului pe vecie.“ 46Și regele i‑a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, să‑l omoare. El a ieșit, s‑a năpustit asupra lui Șimei și l‑a omorât. Și astfel domnia s‑a întărit în mâinile lui Solomon.
David Gives Orders to Solomon
1The time came near for David to die. So he gave orders to his son Solomon.
2He said, “I’m about to die, just as everyone else on earth does. So be strong. Show how brave you are. 3Do everything the Lord your God requires. Live the way he wants you to. Obey his orders and commands. Keep his laws and rules. Do everything written in the Law of Moses. Then you will have success in everything you do. You will succeed everywhere you go. 4The Lord will keep the promise he made to me. He said, ‘Your sons must be careful about how they live. They must be faithful to me with all their heart and soul. Then you will always have a son from your family line to sit on the throne of Israel.’
5“You yourself know what Joab, the son of Zeruiah, did to me. You know that he killed Abner, the son of Ner, and Amasa, the son of Jether. They were the two commanders of Israel’s armies. He killed them in a time of peace. It wasn’t a time of war. Joab spilled the blood of Abner and Amasa. With that blood he stained the belt around his waist. He also stained the sandals on his feet. 6You are wise. So I leave him in your hands. Just don’t let him live to become an old man. Don’t let him die peacefully.
7“But be kind to the sons of Barzillai from Gilead. Provide what they need. They were faithful to me when I had to run away from your brother Absalom.
8“Don’t forget that Shimei, the son of Gera, is still around. He’s from Bahurim in the territory of Benjamin. Shimei cursed me bitterly. He did it on the day I went to Mahanaim. Later, he came down to welcome me at the Jordan River. At that time I made a promise in the name of the Lord. I promised Shimei, ‘I won’t put you to death with my sword.’ 9But now I want you to think of him as guilty. You are wise. You will know what to do to him. Don’t let him live to become an old man. Put him to death.”
10David joined the members of his family who had already died. He was buried in the City of David. 11He had ruled over Israel for 40 years. He ruled for seven years in Hebron. Then he ruled for 33 years in Jerusalem. 12So Solomon sat on the throne of his father David. His position as king was made secure.
Solomon’s Kingdom Is Made Secure
13Adonijah was the son of David’s wife Haggith. He went to Bathsheba. She was Solomon’s mother. She asked Adonijah, “Have you come in peace?”
He answered, “Yes. I’ve come in peace.” 14He continued, “I want to ask you something.”
“Go ahead,” she replied.
15He said, “As you know, the kingdom belonged to me. The whole nation of Israel thought of me as their king. But now things have changed. The kingdom belongs to my brother. The Lord has given it to him. 16But I have a favor to ask of you. Don’t say no to me.”
“Go ahead,” she said.
17So he continued, “Please ask King Solomon for a favor. He won’t say no to you. Ask him to give me Abishag from Shunem to be my wife.”
18“All right,” Bathsheba replied. “I’ll speak to the king for you.”
19So Bathsheba went to King Solomon. She went to him to speak for Adonijah. The king stood up to greet her. He bowed down to her. Then he sat down on his throne. He had a throne brought for his mother. She sat down at his right side.
20“I have one small favor to ask of you,” she said. “Don’t say no to me.”
The king replied, “Mother, go ahead and ask. I won’t say no to you.”
21She said, “Let your brother Adonijah marry Abishag, the Shunammite.”
22King Solomon answered his mother, “Why are you asking me to give Abishag, the Shunammite, to Adonijah? You might as well ask me to give him the whole kingdom! After all, he’s my older brother. And he doesn’t want the kingdom only for himself. He also wants it for Abiathar the priest and for Joab, the son of Zeruiah.”
23Then King Solomon made a promise in the name of the Lord. He said, “Adonijah will pay with his life because of what he has asked for. If he doesn’t, may God punish me greatly. 24The Lord has made my position as king secure. I’m sitting on the throne of my father David. The Lord has built a royal house for me, just as he promised. You can be sure that the Lord lives. And you can be just as sure that Adonijah will be put to death today.” 25So King Solomon gave the order to Benaiah, the son of Jehoiada. Benaiah struck down Adonijah, and he died.
26The king spoke to Abiathar the priest. He said, “Go back to your fields in Anathoth. You should really be put to death. But I won’t have it done now. That’s because you carried the ark of the Lord and King. You did it for my father David. You shared all of his hard times.” 27So Solomon wouldn’t let Abiathar serve as a priest of the Lord anymore. That’s how the message the Lord had spoken at Shiloh came true. He had spoken it about the family of Eli.
28News of what Solomon had done reached Joab. Joab had never made evil plans along with Absalom. But he had joined Adonijah. So he ran to the tent of the Lord. He grabbed the horns that stuck out from the upper corners of the altar for burnt offerings. 29King Solomon was told that Joab had run to the tent. He was also told that Joab was by the altar. Then Solomon gave the order to Benaiah, the son of Jehoiada. He told him, “Go! Strike him down!”
30So Benaiah entered the tent of the Lord. He said to Joab, “The king says, ‘Come on out!’ ”
But Joab answered, “No. I’d rather die here.”
Benaiah told the king what Joab had said to him.
31Then the king commanded Benaiah, “Do what he says. Strike him down and bury him. Then I and my family line won’t be held accountable for the blood Joab spilled. He killed people who weren’t guilty of doing anything wrong. 32The Lord will pay him back for the blood he spilled. Joab attacked two men. He killed them with his sword. And my father David didn’t even know anything about it. Joab killed Abner, the son of Ner. Abner was the commander of Israel’s army. Joab also killed Amasa, the son of Jether. Amasa was the commander of Judah’s army. Abner and Amasa were better men than Joab is. They were more honest than he is. 33May Joab and his children after him be held forever accountable for spilling the blood of Abner and Amasa. But may David and his children after him enjoy the Lord’s peace and rest forever. May the Lord also give his peace to David’s royal house and kingdom forever.”
34So Benaiah, the son of Jehoiada, went up to the Lord’s tent. There he struck down Joab. And he killed him. Joab was buried at his home out in the country. 35The king put Benaiah in charge of the army. Benaiah took Joab’s place. The king also put Zadok the priest in Abiathar’s place.
36Then the king sent for Shimei. He said to him, “Build yourself a house in Jerusalem. Live there. Don’t go anywhere else. 37You must not leave the city and go across the Kidron Valley. If you do, you can be sure you will die. And it will be your own fault.”
38Shimei replied to the king, “You are my king and master. What you say is good. I’ll do it.” Shimei stayed in Jerusalem for a long time.
39Three years after Solomon had talked with Shimei, two of Shimei’s slaves ran off. They went to Achish, the king of Gath. He was the son of Maakah. Shimei was told, “Your slaves are in Gath.” 40When Shimei heard that, he put a saddle on his donkey. Then he went to Achish at Gath to look for his slaves. Shimei found them and brought them back from Gath.
41Solomon was told that Shimei had left Jerusalem. He was told he had gone to Gath and had returned. 42So the king sent for Shimei. He said to him, “Didn’t I force you to make a promise in the name of the Lord? Didn’t I warn you? I said, ‘You must not leave the city and go somewhere else. If you do, you can be sure you will die.’ At that time you said to me, ‘What you say is good. I’ll obey your command.’ 43So why didn’t you keep your promise to the Lord? Why didn’t you obey the command I gave you?”
44The king continued, “You know all the wrong things you did to my father David. In your heart you know them. Now the Lord will pay you back for what you did. 45But I will be blessed. The Lord will make David’s kingdom secure forever.”
46Then the king gave the order to Benaiah, the son of Jehoiada. Benaiah left the palace and struck down Shimei. And he died.
So the kingdom was now made secure in Solomon’s hands.
