1 Regi 16 – NTLR & NVI-PT

Nouă Traducere În Limba Română

1 Regi 16:1-34

1Atunci Cuvântul Domnului a vorbit împotriva lui Bașa prin Iehu, fiul lui Hanani, zicând: 2„Te‑am ridicat din pulbere și te‑am pus conducător peste poporul Meu, Israel, dar tu ai umblat pe căile lui Ieroboam și l‑ai făcut pe poporul Meu Israel să păcătuiască, mâniindu‑Mă prin păcatele lor. 3De aceea îl voi nimici pe Bașa împreună cu familia lui și voi face familiei lui cum am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat. 4Câinii îi vor devora pe cei ai lui Bașa care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor devora pe cei care vor muri pe câmp.“

5Celelalte fapte ale lui Bașa, ce a făcut el și puterea lui nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 6Bașa a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat la Tirța, iar fiul său Ela a domnit în locul lui.

7Cuvântul Domnului vorbise împotriva lui Bașa și împotriva familiei lui prin profetul Iehu, fiul lui Hanani, atât din cauza tuturor relelor pe care acesta le făcuse în ochii Domnului, mâniindu‑L prin faptele lui și devenind asemenea familiei lui Ieroboam, cât și din cauză că el făcuse să piară familia lui Ieroboam.

Domnia lui Ela peste Israel și complotul lui Zimri

8În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, regele lui Iuda, Ela, fiul lui Bașa, a început să domnească peste Israel. El a domnit la Tirța timp de doi ani. 9Slujitorul său Zimri, conducător peste jumătate dintre carele sale, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirța, îmbătându‑se în casa lui Arța, cel care răspundea de palatul din Tirța. 10Zimri a intrat, l‑a lovit și l‑a omorât în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, regele lui Iuda. Apoi a început să domnească în locul lui.

11De îndată ce a devenit rege și s‑a așezat pe tronul său, a ucis toată familia lui Bașa; n‑a lăsat în viață niciun bărbat, nici dintre rudele sale, nici dintre prietenii săi. 12Astfel, Zimri a nimicit toată familia lui Bașa, potrivit cuvântului rostit de Domnul împotriva lui Bașa prin profetul Iehu, 13din cauza tuturor păcatelor pe care le‑au săvârșit Bașa și fiul său Ela și prin care l‑au făcut și pe Israel să păcătuiască, mâniindu‑L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor deșerți.

14Celelalte fapte ale lui Ela și ce a făcut el nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?

Domnia lui Zimri peste Israel și complotul lui Omri

15În al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, regele lui Iuda, Zimri a domnit la Tirța șapte zile, în timp ce poporul asedia Ghibetonul care aparținea filistenilor. 16Poporul care era în tabără a aflat că Zimri a uneltit împotriva regelui și că l‑a ucis. Și în ziua aceea, chiar acolo în tabără, tot Israelul l‑a făcut rege peste Israel pe Omri, conducătorul oștirii. 17Apoi Omri împreună cu tot Israelul care era cu el s‑au suit din Ghibeton și au asediat Tirța. 18Când Zimri a văzut că cetatea a fost capturată, a intrat în fortăreața palatului regelui. El a dat foc palatului regelui peste el și a murit 19din cauza păcatelor pe care le‑a săvârșit, făcând ce este rău în ochii Domnului, umblând pe căile lui Ieroboam și trăind în păcatele pe care acesta le săvârșise și prin care îl făcuse și pe Israel să păcătuiască.

20Celelalte fapte ale lui Zimri și uneltirea pe care a făcut‑o, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?

21Atunci, poporul Israel s‑a împărțit în două: jumătate din popor dorea să‑l facă rege pe Tibni, fiul lui Ghinat, iar cealaltă jumătate, pe Omri. 22Poporul care era de partea lui Omri a triumfat asupra poporului care‑l urma pe Tibni, fiul lui Ghinat. Astfel, Tibni a murit, iar Omri a devenit rege.

Domnia lui Omri peste Israel

23Omri a început să domnească peste Israel în al treizeci și unulea an al lui Asa, regele lui Iuda, și a domnit timp de doisprezece ani, dintre care șase în Tirța. 24El a cumpărat de la Șemer dealul Samariei cu doi talanți de argint24 Aproximativ 60 kg.. Apoi a zidit o cetate pe deal și i‑a pus numele Samaria, după numele lui Șemer, fostul proprietar al dealului.

25Însă Omri a făcut ce este rău în ochii Domnului; a făcut mai mult rău decât toți cei care fuseseră înainte de el. 26El a trăit întru totul ca Ieroboam, fiul lui Nebat. A trăit în păcatele prin care acesta îl făcuse și pe Israel să păcătuiască, mâniindu‑L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor deșerți.

27Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el și puterea pe care el și‑a arătat‑o, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 28Omri a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în Samaria, iar fiul său Ahab a început să domnească în locul lui.

Consolidarea dinastiei lui Omri: regele Ahab

29Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în al treizeci și optulea an al lui Asa, regele lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit timp de douăzeci și doi de ani peste Israel, în Samaria. 30Ahab, fiul lui Omri, a făcut mai mult rău în ochii Domnului decât toți cei care au fost înainte de el. 31Și, ca și cum ar fi fost puțin lucru să trăiască în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, el și‑a mai luat‑o de soție și pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele sidonienilor, i‑a slujit lui Baal31 Zeul canaanit al fertilității; [peste tot în capitol]. și i s‑a închinat. 32El a așezat un altar pentru Baal în templul lui Baal, pe care‑l zidise în Samaria 33și a făcut un stâlp al Așerei33 Simbol din lemn al zeiței canaanite Așera sau ale zeiței Aștoret (numită în greacă Astarte), împlântat pe o înălțime, sub un copac umbros, alături de un altar; stâlp sacru; crâng sacru.. Ahab a făcut mai mult rău decât toți regii lui Israel care au fost înainte de el, mâniindu‑L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

34În timpul lui, Hiel betelitul a rezidit Ierihonul. I‑a pus temeliile cu prețul lui Abiram, întâiul său născut, și i‑a ridicat porțile cu prețul lui Segub, fiul său cel mai tânăr, potrivit cuvântului rostit de Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.

Nova Versão Internacional

1 Reis 16:1-34

1Então a palavra do Senhor contra Baasa veio a Jeú, filho de Hanani: 2“Eu o levantei do pó e o tornei líder de Israel, o meu povo, mas você andou nos caminhos de Jeroboão e fez o meu povo pecar e provocar a minha ira por causa dos pecados deles. 3Por isso estou na iminência de destruir Baasa e a sua família, fazendo a ela o que fiz à de Jeroboão, filho de Nebate. 4Cães comerão os da família de Baasa que morrerem na cidade, e as aves do céu se alimentarão dos que morrerem no campo”.

5Os demais acontecimentos do reinado de Baasa, seus atos e suas realizações estão escritos nos registros históricos dos reis de Israel. 6Baasa descansou com os seus antepassados e foi sepultado em Tirza. E seu filho Elá foi o seu sucessor.

7A palavra do Senhor veio por meio do profeta Jeú, filho de Hanani, a Baasa e sua família, por terem feito o que o Senhor reprova, provocando a sua ira, tornando-se como a família de Jeroboão—e também porque Baasa destruiu a família de Jeroboão.

O Reinado de Elá, Rei de Israel

8No vigésimo sexto ano do reinado de Asa, rei de Judá, Elá, filho de Baasa, tornou-se rei de Israel e reinou dois anos em Tirza.

9Zinri, um dos seus oficiais, que comandava metade dos seus carros de guerra, conspirou contra ele. Elá estava em Tirza naquela ocasião, embriagando-se na casa de Arsa, o encarregado do palácio de Tirza. 10Zinri entrou, feriu-o e matou-o, no vigésimo sétimo ano do reinado de Asa, rei de Judá. E foi o seu sucessor.

11Assim que começou a reinar, logo que se assentou no trono, eliminou toda a família de Baasa. Não poupou uma só pessoa do sexo masculino16.11 Hebraico: dos que urinam na parede., fosse parente fosse amigo. 12Assim Zinri destruiu toda a família de Baasa, de acordo com a palavra do Senhor que o profeta Jeú dissera contra Baasa, 13por causa de todos os pecados que este e seu filho Elá haviam cometido e levado Israel a cometer, pois, com os seus ídolos inúteis, provocaram a ira do Senhor, o Deus de Israel.

14Os demais acontecimentos do reinado de Elá e tudo o que fez estão escritos nos registros históricos dos reis de Israel.

O Reinado de Zinri, Rei de Israel

15No vigésimo sétimo ano do reinado de Asa, rei de Judá, Zinri reinou sete dias em Tirza. O exército estava acampado perto da cidade filisteia de Gibetom. 16Quando os acampados souberam que Zinri havia conspirado contra o rei e o tinha assassinado, no mesmo dia, ali no acampamento, proclamaram Onri, o comandante do exército, rei sobre Israel. 17Então Onri e todo o seu exército saíram de Gibetom e sitiaram Tirza. 18Quando Zinri viu que a cidade tinha sido tomada, entrou na cidadela do palácio real e incendiou o palácio em torno de si, e morreu. 19Tudo por causa dos pecados que ele havia cometido, fazendo o que o Senhor reprova e andando nos caminhos de Jeroboão e no pecado que ele tinha cometido e levado Israel a cometer.

20Os demais acontecimentos do reinado de Zinri e a rebelião que liderou estão escritos nos registros históricos dos reis de Israel.

O Reinado de Onri, Rei de Israel

21Então o povo de Israel dividiu-se em duas facções: metade apoiava Tibni, filho de Ginate, para fazê-lo rei, e a outra metade apoiava Onri. 22Mas os seguidores de Onri revelaram-se mais fortes do que os de Tibni, filho de Ginate. E aconteceu que Tibni morreu e Onri tornou-se rei.

23No trigésimo primeiro ano do reinado de Asa, rei de Judá, Onri tornou-se rei de Israel e reinou doze anos, seis deles em Tirza. 24Por setenta quilos16.24 Hebraico: 2 talentos. Um talento equivalia a 35 quilos. de prata ele comprou de Sêmer a colina de Samaria, onde construiu uma cidade, a qual chamou Samaria, por causa de Sêmer, o nome do antigo proprietário da colina.

25Onri, porém, fez o que o Senhor reprova e pecou mais do que todos os que reinaram antes dele. 26Andou nos caminhos de Jeroboão, filho de Nebate, e no pecado que ele tinha levado Israel a cometer, e assim, com os seus ídolos inúteis, provocou a ira do Senhor, o Deus de Israel.

27Os demais acontecimentos do reinado de Onri, seus atos e suas realizações, tudo está escrito nos registros históricos dos reis de Israel. 28Onri descansou com os seus antepassados e foi sepultado em Samaria. E seu filho Acabe foi o seu sucessor.

O Reinado de Acabe, Rei de Israel

29No trigésimo oitavo ano do reinado de Asa, rei de Judá, Acabe, filho de Onri, tornou-se rei de Israel e reinou vinte e dois anos sobre Israel, em Samaria. 30Acabe, filho de Onri, fez o que o Senhor reprova, mais do que qualquer outro antes dele. 31Ele não apenas achou que não tinha importância cometer os pecados de Jeroboão, filho de Nebate, mas também se casou com Jezabel, filha de Etbaal, rei dos sidônios, e passou a prestar culto a Baal e a adorá-lo. 32No templo de Baal, que ele mesmo tinha construído em Samaria, Acabe ergueu um altar para Baal. 33Fez também um poste sagrado. Ele provocou a ira do Senhor, o Deus de Israel, mais do que todos os reis de Israel antes dele.

34Durante o seu reinado, Hiel, de Betel, reconstruiu Jericó. Lançou os alicerces à custa da vida do seu filho mais velho, Abirão, e instalou as suas portas à custa da vida do seu filho mais novo, Segube, de acordo com a palavra que o Senhor tinha falado por meio de Josué, filho de Num.