Nouă Traducere În Limba Română

1 Petru 1:1-25

1Petru, apostol al lui Isus Cristos, către cei aleși – care locuiesc ca străini, împrăștiați1 Gr.: diaspora, termen folosit pentru a‑i descrie pe evreii răspândiți în lumea greco-romană (inclusiv pe cei care deveniseră creștini). în Pont, Galatia, Capadocia, Asia1 Este vorba despre provincia romană Asia, care avea capitala la Efes și care ocupa, alături de alte provincii, aria geografică cunoscută drept Asia Mică. și Bitinia1 Cinci provincii romane care se aflau în regiunea cunoscută drept Asia Mică. Ele sunt enumerate în sensul acelor de ceasornic, dinspre nord, probabil în ordinea în care mesajul trebuia să ajungă la bisericile din toate aceste regiuni. – 2după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Cristos: harul și pacea să vă fie înmulțite!

Născuți din nou la o speranță vie

3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care, potrivit cu mila Lui cea mare, ne‑a născut din nou la o speranță vie, prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morți, 4și la o moștenire nepieritoare, nepângărită și care nu se veștejește, păstrată în ceruri pentru voi. 5Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă, 6în care voi vă bucurați nespus, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțin timp prin diferite încercări, 7pentru ca testarea credinței voastre – cu mult mai valoroasă decât aurul care piere și care totuși este testat prin foc – să aducă laudă, slavă și cinste la descoperirea lui Isus Cristos, 8pe Care voi Îl iubiți, fără să‑L fi văzut, în Care credeți, fără să‑L vedeți acum, dar vă bucurați nespus cu o bucurie de nedescris și glorioasă, 9pentru că primiți, ca împlinire a credinței voastre, mântuirea sufletelor.

10Cu privire la această mântuire, profeții care au profețit despre harul ce urma să fie pentru voi, au căutat și au cercetat cu atenție, 11încercând să afle pe cine sau ce vreme le arăta Duhul lui Cristos din ei, atunci când a mărturisit dinainte despre suferințele lui Cristos și glorificările care urmau după acestea. 12Lor le‑a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei cu privire la lucrurile care v‑au fost istorisite acum prin cei ce v‑au vestit Evanghelia12 Termenul Evanghelie înseamnă: Vestea Bună [peste tot în carte]. prin Duhul Sfânt trimis din cer – lucruri la care până și îngerii tânjesc să privească.

Chemarea credincioșilor la o viață sfântă

13Prin urmare, încingeți‑vă coapsele minții13 În contextul antic oriental, textul face aluzie la imaginea unui om care, înainte să se apuce de lucru, trebuia să se îmbrace cu o haină lungă și largă și să se încingă la mijloc. Prin urmare, sensul expresiei este: pregătiți‑vă mintea pentru acțiune. Expresia redă însă și vigilența. voastre, fiind treji, puneți‑vă pe deplin speranța în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Cristos! 14Ca niște copii ascultători, să nu vă conformați poftelor de altădată, când trăiați în ignoranță, 15ci, așa cum Cel Ce v‑a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră, 16fiindcă este scris: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt!“16 Vezi Lev. 11:44, 45; 19:2; 20:7.

17Și dacă‑L numiți drept Tată pe Cel Ce judecă cu nepărtinire pe fiecare după faptele lui, atunci trăiți cu frică în timpul peregrinării voastre, 18pentru că știți că nu cu lucruri pieritoare – argint sau aur – ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viață, moștenit de la strămoșii voștri, 19ci cu sângele prețios al lui Cristos19 Atât Christos (greacă), cât și Mașiah (ebraică și aramaică) înseamnă Cel care este uns; [peste tot în carte]., ca al unui miel fără cusur și fără pată. 20El a fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în vremurile de pe urmă pentru voi, 21care, prin El, sunteți încrezători21 Sau: credincioși. în Dumnezeu. El L‑a înviat dintre cei morți și I‑a dat slavă, astfel încât credința și speranța voastră să fie în Dumnezeu.

22Acum că v‑ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr, astfel încât dragostea voastră frățească să fie fără ipocrizie, iubiți‑vă unii pe alții cu căldură, dintr‑o inimă curată! 23Voi ați fost născuți din nou, nu dintr‑o sămânță pieritoare, ci dintr‑una nepieritoare, prin Cuvântul cel viu și trainic al lui Dumnezeu. 24Căci,

„Orice om este ca iarba

și toată slava lui este ca floarea de pe câmp.

Iarba se usucă, iar floarea cade,

25însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!“25 Vezi Is. 40:6-8.

Și acesta este Cuvântul care v‑a fost vestit prin Evanghelie.

Swedish Contemporary Bible

1 Petrusbrevet 1:1-25

Hälsning

1Från Petrus, som är apostel1:1 Eller sändebud. åt Jesus Kristus1:1 Se not till Matt 1:1..

Till de utvalda som bor utspridda i Pontos, Galatien, Kappadokien, Asien och Bithynien. 2Enligt Guds, vår Faders, plan är ni helgade i Anden och bestämda till lydnad inför Jesus Kristus och rening genom hans blod.

Nåd och frid åt er i rikaste mått!

Hoppet om evigt liv

3Välsignad är Gud, vår Herre Jesus Kristus Fader. I sin stora barmhärtighet lät han oss födas på nytt till ett levande hopp genom att Jesus Kristus uppstod från de döda, 4hoppet att en dag få ärva det som aldrig kan förstöras eller fläckas eller tyna bort och som är förvarat åt er i himlen. 5Med Guds kraft bevaras ni genom tron till den räddning som finns beredd och ska uppenbaras i den sista tiden.

6Var därför glada och jubla, även om ni nu för en kort tid måste gå igenom olika slags prövningar. 7Genom dessa förädlas er tro, så att bara det som är äkta blir kvar, det som är långt mer värt än guld som förädlas i eld men ändå förgås, det som blir till lov, pris och ära när Jesus Kristus uppenbarar sig.

8Ni älskar honom trots att ni inte har sett honom. Och fastän ni ännu inte ser honom, tror ni på honom och jublar och fylls av en obeskrivlig, härlig glädje, 9eftersom ni snart ska nå målet för er tro, räddningen för era liv.

10Det var denna räddning som profeterna så ivrigt utforskade och försökte förstå, när de profeterade om den nåd som ni skulle få. 11De utforskade vad och vilken tid som Kristus Ande inom dem syftade på när han förutsade Kristus lidanden och den härlighet som skulle följa. 12Det uppenbarades för dem att de inte tjänade sig själva utan er med sitt budskap. Det har nu kungjorts för er av dem som, genom den heliga Anden som var utsänd från himlen, har förkunnat evangeliet för er – något som till och med änglarna önskar få en inblick i.

Håll er rena från synden

13Spänn därför bältet om livet och var nyktra. Sätt allt ert hopp till den nåd ni ska få när Jesus Kristus uppenbaras. 14Som lydiga barn, låt er inte längre drivas av de begär som styrde er medan ni fortfarande var okunniga. 15Liksom han som har kallat er är helig, så ska ni också leva ett alltigenom heligt liv. 16Det står ju skrivet: ”Ni ska vara heliga, för jag är helig.”1:16 Se 3 Mos 11:44-45; 19:2; 20:7.

17Om ni kallar honom Fader när ni ber, han som utan att göra någon skillnad på människor dömer var och en efter hans gärningar, lev då i gudsfruktan under den tid av främlingskap som ni lever här. 18Ni vet själva att det inte var med något förgängligt som silver eller guld som ni köptes fria från det meningslösa liv som både ni och era förfäder levde. 19Nej, det var med Kristus dyrbara blod, ett lamm utan fläck eller fel. 20Han var utsedd redan innan världen skapades, men det var först nu vid tidens slut som han uppenbarades för er skull. 21Genom honom tror ni på Gud, som uppväckte honom från de döda och förhärligade honom, så att ni kan tro och hoppas på Gud.

22Ni har renat er själva genom att lyda sanningen och kan nu visa varandra en uppriktig syskonkärlek. Älska varandra av hela hjärtat. 23Ni har ju blivit födda på nytt, inte genom en förgänglig säd utan genom en oförgänglig, genom Guds levande och bestående ord. 24För

”Människan1:24 Ordagrant: Allt kött är som gräset,

och all hennes prakt är som ängsblomman.

Gräset torkar och blomman faller av.

25Men Herrens ord består i evighet.”1:25 Se Jes 40:6-8.

Och det är detta budskap som nu har förkunnats för er.