Dumnezeu încheie legământ cu David
(2 Sam. 7:1-16)
1După ce David s‑a stabilit în palatul lui, i‑a zis profetului Natan:
– Iată, eu locuiesc într‑un palat din cedru, iar Chivotul Legământului Domnului locuiește sub niște pânze de cort.
2Natan i‑a răspuns lui David:
– Fă tot ceea ce ai pe inimă, căci Dumnezeu este cu tine!
3În noaptea aceea însă, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Natan, zicând:
4„Du‑te și spune‑i robului Meu David: «Așa vorbește Domnul: nu tu Îmi vei zidi o Casă de locuit. 5Căci Eu n‑am locuit într‑o Casă din ziua în care l‑am ridicat pe Israel și până în ziua aceasta, ci am fost din cort în cort și dintr‑o locuință într-alta. 6Pretutindeni pe unde am mers împreună cu tot Israelul, am spus Eu oare vreun cuvânt vreunuia dintre judecătorii6, 10 Cu sensul de conducători. lui Israel, cărora le poruncisem să păstorească poporul Meu, și le‑am zis Eu: ‘De ce nu‑Mi zidiți o Casă din cedru?’»
7Prin urmare, să‑i spui robului Meu David, astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: Eu te‑am luat de la pășune, dinapoia turmei, ca să fii conducătorul poporului Meu, Israel. 8Am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers și i‑am nimicit dinaintea ta pe toți dușmanii tăi. Acum îți voi face un nume precum numele celor mari de pe pământ. 9Voi pregăti un loc pentru poporul Meu Israel și îl voi sădi acolo ca să locuiască singur, fără să mai fie tulburat și fără ca fiii nedreptății să‑l mai poată asupri, așa cum făcuseră mai înainte, 10încă din zilele în care rânduisem judecători peste poporul Meu Israel. Și‑i voi supune pe toți dușmanii tăi.
Acum te înștiințez că Domnul îți va zidi o Casă. 11Când ți se vor împlini zilele și vei merge să fii cu părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine, care va fi dintre fiii tăi, și‑i voi întări domnia. 12El Îmi va zidi o Casă, și Eu îi voi întări tronul pe vecie. 13Eu îi voi fi Tată, iar el Îmi va fi fiu. Și nu voi îndepărta îndurarea Mea de la el, așa cum am îndepărtat‑o de la cel ce a fost înaintea ta. 14Îl voi așeza în Casa Mea și în regatul Meu pe vecie, iar tronul lui va fi întărit pe vecie.»“
15Natan l‑a înștiințat pe David întocmai despre toate aceste cuvinte, despre toată această vedenie.
Rugăciunea de mulțumire a lui David
(2 Sam. 7:17-29)
16Regele David a intrat, s‑a așezat înaintea Domnului și a zis:
„Cine sunt eu, Stăpâne Doamne, și cine este Casa mea, de m‑ai adus până aici? 17Și ca și cum ar fi prea puțin în ochii Tăi, Dumnezeule, ai vorbit și despre viitorul îndepărtat al Casei robului Tău, privindu‑mă ca pe un om de rang înalt, Doamne Dumnezeule!
18Ce‑ar putea să‑Ți mai răspundă David la toată cinstea arătată robului Tău? Tu îl cunoști pe robul Tău. 19Doamne, de dragul robului Tău și datorită inimii Tale19 Sau: După cuvântul Tău și după inima Ta; sau: După promisiunea și după voia (planul, hotărârea) Ta., ai făcut Tu toate aceste lucrări mărețe și ai descoperit toate aceste lucruri mari.
20Doamne, după câte am auzit cu urechile noastre, nu este nimeni ca Tine și nu există alt Dumnezeu în afară de Tine. 21Și cine este ca poporul Tău Israel, singurul neam de pe pământ pe care Dumnezeu S‑a dus să‑l răscumpere pentru Sine ca popor, ca să‑Ți faci un nume prin lucrări mărețe și de temut, alungând neamuri dinaintea poporului Tău, pe care l‑ai răscumpărat din Egipt? 22Tu l‑ai stabilit pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; și Tu, Doamne, ai devenit Dumnezeul lor.
23Și acum, Doamne, fie ca promisiunea pe care ai făcut‑o cu privire la robul Tău și la Casa lui să fie întărită pe vecie și fă precum ai zis. 24Astfel, Numele Tău va fi întărit și preamărit pe vecie, spunându‑se: «Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, este Dumnezeu pentru Israel.» Iar Casa robului Tău David va fi întărită înaintea Ta!
25Tu, Dumnezeul meu, ai descoperit robului Tău că îi vei zidi o Casă. De aceea a avut îndrăzneală robul Tău să se roage înaintea Ta. 26Așadar, Doamne, Tu, Cel Care ești Dumnezeu, i‑ai promis robului Tău acest lucru bun. 27Binevoiește deci să binecuvântezi Casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta. Căci Tu, Doamne, ai binecuvântat‑o și va rămâne binecuvântată pe vecie.“
Der Herr verheißt David die ewige Königsherrschaft
(2. Samuel 7,1‒16)
1Nachdem David in seinen Palast gezogen war, sagte er zu dem Propheten Nathan: »Während ich hier in meinem Palast aus kostbarem Zedernholz wohne, steht die Bundeslade des Herrn immer noch in einem dürftigen Zelt. So kann es nicht weitergehen!« 2Nathan ermutigte den König: »Was immer du vorhast – tu es! Gott wird dir beistehen.«
3Doch in der folgenden Nacht sprach Gott zu Nathan: 4»Geh zu David, meinem Diener, und sag ihm: ›So spricht der Herr: Du sollst noch kein Haus für mich bauen! 5Bis heute habe ich noch nie in einem Tempel gewohnt. Seit ich Israel in dieses Land geführt habe, wohnte ich immer nur in einem Zelt und zog von einem Ort zum anderen. 6Während dieser ganzen Zeit habe ich von den führenden Männern Israels nur eines verlangt: Sie sollten mein Volk weiden wie ein Hirte seine Herde. Nie habe ich einem von ihnen vorgeworfen: Warum habt ihr mir noch keinen Tempel aus Zedernholz gebaut?‹
7Darum sollst du meinem Diener David diese Botschaft weitergeben: ›Der Herr, der allmächtige Gott, lässt dir sagen: Ich war es, der dich von deiner Schafherde weggeholt hat, um dich zum König über mein Volk Israel zu machen. 8Was du auch unternommen hast – ich habe dir immer beigestanden. Ich habe alle deine Feinde ausgerottet und dich berühmt gemacht. Du bist in aller Welt bekannt. 9Auch habe ich meinem Volk Israel eine Heimat gegeben, ein Land, in dem es bleiben und sich niederlassen kann. Keine fremden und gottlosen Völker dürfen euch mehr so unterdrücken wie zu der Zeit, 10als ich Richter über euch eingesetzt hatte. Alle deine Feinde habe ich zum Schweigen gebracht. Ich, der Herr, sage dir: Nicht du, David, sollst mir ein Haus bauen, sondern ich werde dir ein Haus bauen! 11Wenn du alt geworden und gestorben bist, will ich einen deiner Söhne als deinen Nachfolger einsetzen und seine Herrschaft festigen. 12Er wird mir einen Tempel bauen, und ich werde seinem Königtum Bestand geben für alle Zeiten. 13Ich will sein Vater sein, und er wird mein Sohn sein. Nie werde ich meine Güte von ihm abwenden, wie ich es bei Saul getan habe. 14Dein Sohn und seine Nachkommen werden für alle Zeiten Könige über mein Volk sein. Niemand wird sie je vom Thron stoßen.‹«
Davids Dankgebet
(2. Samuel 7,17‒29)
15Nathan berichtete David alles, was Gott ihm in der Nacht gesagt hatte. 16Da ging David in das heilige Zelt, kniete vor dem Herrn nieder und begann zu beten:
»Gott, mein Herr, wer bin ich schon, dass du gerade mich und meine Familie so weit gebracht hast? Ich bin es nicht wert. 17Und nun willst du mir sogar noch mehr schenken, mein Gott! Du hast mir ein Versprechen gegeben, das bis in die ferne Zukunft reicht. Du erweist mir solche Ehre, Herr, mein Gott, als wäre ich ein großer und bedeutender Mensch! 18Doch was soll ich weiter davon reden? Du kennst mich und weißt, was in mir vorgeht. 19Weil du es so wolltest, hast du all dies Große für mich getan und hast es mich erkennen lassen. 20Herr, keiner ist dir gleich! Nach allem, was wir gehört haben, sind wir überzeugt: Es gibt keinen Gott außer dir. 21Welches Volk auf der Erde hat solche Wunder erlebt wie wir? Ist je ein anderes Volk von seinem Gott aus der Sklaverei befreit worden, weil er es zu seinem Volk machen wollte? Große und furchterregende Dinge hast du getan, und so wurde dein Name überall berühmt. Du hast uns von der Unterdrückung der Ägypter erlöst. Andere Völker hast du unseretwegen vertrieben. 22Für alle Zeiten hast du Israel zu deinem Volk gemacht; und du selbst, Herr, bist sein Gott geworden.
23So bitte ich dich nun, Herr: Lass deine Zusage für mich und meine Familie ewig gelten und löse dein Versprechen ein! 24Ja, möge alles eintreffen, was du gesagt hast! So wird dein Name für alle Zeiten berühmt sein, und man wird bekennen: ›Der Herr, der allmächtige Gott, ist Israels Gott.‹ Dann wird auch mein Königshaus ewig vor dir bestehen. 25Du, mein Gott, hast zu mir gesprochen. Du hast mir zugesagt, dass du mir ein Haus bauen und meinem Königtum Bestand geben willst. Nur darum habe ich es gewagt, so zu dir zu beten. 26Herr, du bist der wahre Gott! Du hast mir, deinem Diener, so viel Gutes verheißen. 27Du hast mich und mein Haus reich beschenkt und willst für alle Zeiten einen meiner Nachkommen zum König machen. Ja, weil du, Herr, meine Familie gesegnet hast, wird sie in Ewigkeit gesegnet sein!«
