1 Cronici 16 – NTLR & HOF

Nouă Traducere În Limba Română

1 Cronici 16:1-43

1Au adus Chivotul lui Dumnezeu și l‑au așezat în mijlocul cortului pe care i l‑a întins David. Apoi au adus înaintea lui Dumnezeu arderi‑de‑tot și jertfe de pace1-2 Adesea tradus prin jertfe de comuniune sau jertfe de mulțumire, deoarece poartă și aceste sensuri.. 2După ce a terminat de adus arderile‑de‑tot și jertfele de pace, David a binecuvântat poporul în Numele Domnului 3și a împărțit întregului Israel, fiecărui bărbat și fiecărei femei, câte o pâine rotundă, o turtă de curmale3 Sensul termenului ebraic este nesigur. Unele traduceri redau: o bucată de carne. și o turtă cu stafide.

4I‑a pus înaintea Chivotului Domnului pe unii dintre leviții slujitori ca să‑L amintească, să‑I mulțumească și să‑L laude pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 5Asaf era căpetenia, Zaharia – al doilea în rang, iar Ieiel, Șemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom și Ieiel cântau din harfe și din lire. Asaf era pus să cânte la chimvale, 6iar preoții Benaia și Iahaziel sunau continuu din trâmbițe înaintea Chivotului Legământului cu Dumnezeu.

Psalmul de laudă al lui David

(Ps. 105:1-15; 96; 106:1, 47-48)

7În ziua aceea, David i‑a desemnat, pentru prima dată, pe Asaf și pe frații lui, să mulțumească Domnului.

8„Mulțumiți Domnului,

chemați Numele Lui,

faceți cunoscute printre popoare lucrările Lui!

9Cântați‑I, cântați spre lauda Lui,

vestiți toate minunile Lui!

10Lăudați‑vă cu Numele Lui cel sfânt!

Să se bucure inima celor ce‑L caută pe Domnul!

11Căutați pe Domnul și puterea Lui,

căutați întotdeauna fața Lui!

12Aduceți‑vă aminte de minunile pe care le‑a făcut,

de semnele Sale și de judecățile rostite de gura Sa,

13sămânță13 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. a robului Său Israel,

fii ai lui Iacov, aleșii Lui!

14El este Domnul, Dumnezeul nostru,

și judecățile Lui se împlinesc pe tot pământul.

15Aduceți‑vă aminte mereu de legământul Lui,

de cuvântul pe care l‑a poruncit pentru o mie de generații,

16de legământul pe care l‑a încheiat cu Avraam,

de jurământul Lui către Isaac,

17pe care l‑a întărit față de Iacov printr‑o hotărâre

și față de Israel printr‑un legământ veșnic,

18zicând: «Ție îți voi da țara Canaan

ca parte a moștenirii voastre.»

19Pe atunci voi erați doar câțiva oameni,

puțini la număr și străini în țară.

20Ei călătoreau de la un neam la alt neam,

și de la un regat la alt popor.

21El nu a îngăduit niciunui om să‑i asuprească

și a mustrat regi pentru ei:

22«Nu vă atingeți de unșii Mei

și nu‑i vătămați pe profeții Mei!»

23Cântați Domnului toți locuitorii pământului!

Vestiți în fiecare zi izbăvirea Lui!

24Istorisiți printre neamuri slava Lui

și printre toate popoarele – minunile Lui!

25Căci mare este Domnul și foarte vrednic să fie lăudat!

El este mai de temut decât toți dumnezeii.

26Căci toți dumnezeii popoarelor sunt idoli,

dar Domnul a făcut cerurile.

27Splendoarea și măreția sunt înaintea feței Lui,

iar tăria și bucuria – în Locuința Lui.

28Familii ale popoarelor, dați Domnului,

dați Domnului slavă și cinstiți‑I tăria!

29Dați Domnului slava cuvenită Numelui Său!

Aduceți un dar de mâncare și veniți înaintea Lui!

Închinați‑vă Domnului cu podoabe sfinte!29 Sau: în splendoarea sfințeniei! Termenul sfințenie se poate referi la Domnul Însuși, la Tabernacul sau la îmbrăcămintea preoțească (vezi Ps. 110:3).

30Tremurați înaintea Lui, voi, de pe întreg pământul!

Lumea stă neclintită și nu poate fi clătinată.

31Să se bucure cerurile și să se înveselească pământul!

Să se spună printre neamuri: «Domnul împărățește!»

32Să vuiască marea și tot ce este în ea,

să tresalte câmpia și tot ce este pe ea!

33Atunci copacii pădurii vor striga de bucurie înaintea Domnului,

căci El vine să judece pământul.

34Mulțumiți Domnului, căci este bun!

Căci în veac ține îndurarea34 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului [peste tot în carte]. Lui!

35Ziceți: «Izbăvește‑ne, Dumnezeul izbăvirii noastre,

strânge‑ne și eliberează‑ne dintre neamuri,

ca să aducem mulțumiri Numelui Tău cel sfânt

și să ne fălim aducându‑Ți laudă.»

36Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,

din veșnicie în veșnicie!“

Tot poporul a zis „Amin!“ și L‑a lăudat pe Domnul.

37David i‑a lăsat înaintea Chivotului Legământului Domnului pe Asaf și pe frații lui, ca să slujească întotdeauna înaintea Chivotului, împlinindu‑și datoria zi de zi. 38L‑a lăsat și pe Obed-Edom împreună cu frații lui, în număr de șaizeci și opt. Obed-Edom, fiul lui Iedutun, și Hosa erau portari. 39David l‑a pus pe preotul Țadok împreună cu frații lui, preoții, înaintea Tabernaculului Domnului, de pe înălțimea care era în Ghivon, 40ca să aducă arderi‑de‑tot Domnului, pe altarul arderilor‑de‑tot, în fiecare dimineață și în fiecare seară, potrivit cu tot ce este scris în Legea Domnului, pe care El a poruncit‑o lui Israel. 41Împreună cu ei se aflau Heman, Iedutun și cei rămași dintre cei care fuseseră aleși și desemnați pe nume ca să mulțumească Domnului, căci în veac ține îndurarea Lui. 42Heman și Iedutun aveau cu ei trâmbițe și chimvale pentru cântăreți, precum și instrumente de cântat în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutun erau portari.

43Apoi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui, iar David s‑a întors să‑și binecuvânteze familia.

Hoffnung für Alle

1. Chronik 16:1-43

1Die Leviten trugen die Bundeslade in das Zelt, das David für sie errichtet hatte, und stellten sie auf den vorgesehenen Platz in der Mitte. Dann brachten sie Gott Brand- und Friedensopfer dar. 2Nach dem Opfer segnete David das Volk im Namen des Herrn. 3Alle Israeliten, Männer und Frauen, erhielten einen Laib Brot, einen Rosinen- und einen Dattelkuchen.

4David bestimmte einige Leviten dazu, von nun an ihren Dienst bei der Bundeslade zu versehen. Sie sollten auch weiterhin den Herrn, den Gott Israels, rühmen, preisen und loben. 5Ihr Leiter war Asaf, sein Stellvertreter Secharja; auf den Harfen und Lauten spielten Jeïël, Schemiramot, Jehiël, Mattitja, Eliab, Benaja, Obed-Edom und Jeïël. Asaf schlug die Zimbeln; 6die Priester Benaja und Jahasiël spielten Trompete und hielten sich immer in der Nähe der Bundeslade Gottes auf.

Ein Danklied

(Psalm 105,1‒15; 96; 106,1.47‒48)

7An diesem Festtag ließ David zum ersten Mal Asaf und die anderen Männer seiner Sippe folgendes Lied vortragen, um den Herrn zu loben:

8»Preist den Herrn und rühmt seinen Namen,

verkündet allen Völkern seine großen Taten!

9Singt und musiziert zu seiner Ehre,

macht alle seine Wunder bekannt!

10Seid stolz auf ihn, den heiligen Gott!

Ja, alle, die seine Nähe suchen, sollen sich freuen!

11Fragt nach dem Herrn und rechnet mit seiner Macht, wendet euch immer wieder an ihn!

12-13Ihr Nachkommen seines Dieners Israel,

erinnert euch an die Wunder, die er vollbracht hat!

Ihr Kinder und Enkel von Jakob, die er auserwählte,

denkt an all seine mächtigen Taten und Urteile!

14Er ist der Herr, unser Gott!

Auf der ganzen Welt hat er das letzte Wort.

15Vergesst niemals seinen Bund,

sein Versprechen, das er uns gab.

Es gilt für alle Generationen nach uns,

selbst wenn es tausende sind.

16Schon mit Abraham schloss er diesen Bund;

er schwor auch Isaak, sich daran zu halten.

17Gegenüber Jakob bestätigte er ihn als gültige Ordnung,

ja, als ewiges Bündnis für das Volk Israel.

18-19Als ihr noch eine kleine Schar wart,

nur wenige, dazu noch fremd im Land, sprach er:

›Euch gebe ich das Land Kanaan,

ihr sollt es für immer besitzen.‹

20Als Israel von Volk zu Volk wanderte,

von einem Ort zum anderen zog,

21da erlaubte er keinem, sie zu unterdrücken.

Die Könige der fremden Völker warnte er:

22›Rührt mein Volk nicht an, denn ich habe es erwählt!

Sie sind meine Propheten –

darum tut ihnen nichts Böses!‹

23Singt dem Herrn, alle Bewohner der Erde!

Verkündet jeden Tag: ›Gott ist ein Gott, der rettet!‹

24Erzählt den Völkern von seiner Hoheit!

Macht allen Menschen seine Wunder bekannt!

25Denn groß ist der Herr! Jeder soll ihn rühmen!

Von allen Göttern soll man ihn allein fürchten.

26Die Götter der Völker sind machtlose Figuren,

der Herr aber hat den Himmel geschaffen!

27Majestät und Pracht gehen von ihm aus,

seine Stärke und Freude erfüllen den Ort, wo er wohnt.

28Gebt dem Herrn, was ihm gebührt;

ihr Völker, erkennt seine Ehre und Macht!

29Preist seinen großen Namen,

kommt und bringt ihm eure Opfer dar!

Werft euch vor ihm nieder in seiner herrlichen Pracht!16,29 Oder: Werft euch vor ihm nieder in heiligem Schmuck!

30Die ganze Welt soll vor ihm erzittern!

Er hat die Fundamente der Erde gelegt,

niemals gerät sie ins Wanken.

31Der Himmel soll sich freuen

und die Erde in Jubel ausbrechen!

Sagt den Völkern: ›Der Herr allein ist König!‹

32Das Meer mit allem, was in ihm lebt, soll zu seiner Ehre brausen und tosen!

Der Acker sei fröhlich mit allem, was auf ihm wächst!

33Auch die Bäume im Wald sollen jubeln,

wenn der Herr kommt. Ja, er kommt, um die Welt zu richten.

34Preist den Herrn, denn er ist gut,

und seine Gnade hört niemals auf.

35Betet zu ihm: Rette uns, Gott,

du allein kannst uns helfen!

Befreie uns von den fremden Völkern

und bring uns wieder zusammen!

Dann werden wir deinen heiligen Namen preisen

und stolz darauf sein, dass wir dich loben können.

36Ja, gelobt sei der Herr, der Gott Israels,

jetzt und für alle Zeit!«

Da rief das ganze Volk: »Amen, so soll es sein!«, und alle lobten den Herrn.

Die Aufgaben der Leviten

37David ordnete an, dass Asaf und einige andere Leviten von nun an ständig bei der Bundeslade die täglichen Arbeiten ausführen sollten.

38Zu dieser Gruppe gehörten Obed-Edom und 68 andere Leviten. Hosa und Obed-Edom, der Sohn von Jedutun, bewachten den Zelteingang.

39Der Hohepriester Zadok und die übrigen Priester sollten ihren Dienst weiterhin im heiligen Zelt versehen, das immer noch an der Opferstätte in Gibeon stand. 40Jeden Morgen und Abend sollten sie dort auf dem Altar die Brandopfer darbringen und alles befolgen, was im Gesetz des Herrn steht, das er den Israeliten gegeben hat. 41Heman, Jedutun und noch weitere Sänger schickte David mit den Priestern nach Gibeon. Sie sollten dort mit ihren Liedern den Herrn dafür loben, dass seine Gnade nie aufhört. 42Sie nahmen Trompeten, Zimbeln und andere Instrumente mit, die zur Ehre Gottes den Gesang begleiten sollten. Jedutuns Söhne hatten den Zelteingang zu bewachen.

43Als die Feier vorüber war, machten sich alle auf den Heimweg. Auch David ging nach Hause, um seine eigene Familie zu segnen16,43 Oder: zu begrüßen..