1 Corinteni 8 – NTLR & PEV

Nouă Traducere În Limba Română

1 Corinteni 8:1-13

Mâncarea jertfită idolilor

1Cu privire la ceea ce este jertfit idolilor, știm că toți avem cunoștință1 Sau: știm că „toți avem cunoștință.“ Din nou, probabil un slogan folosit de corinteni, dar pe care Pavel trebuie să‑l corecteze.. Însă cunoștința îngâmfă, pe când dragostea zidește. 2Dacă cineva crede că știe ceva, încă n‑a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3Dacă însă cineva Îl iubește pe Dumnezeu, atunci acesta este cunoscut de către Dumnezeu.3 Lit.: de către El. 4Așadar, cu privire la mâncarea jertfită idolilor, știm că, în lume, un idol este nimic și că nu există decât un singur Dumnezeu. 5Într-adevăr, chiar dacă există așa‑numiți „dumnezei“ în cer sau pe pământ, așa cum există de fapt mulți „dumnezei“ și mulți „domni“5 În ideea că, într-adevăr, oamenii recunosc și se închină mai multor zei, pe care îi consideră „domni“., 6totuși, pentru noi există un singur Dumnezeu, – Tatăl, din Care sunt toate și pentru Care suntem și noi –, și un singur Domn: Isus Cristos, prin Care sunt toate și prin Care suntem și noi.

7Însă nu în toți este cunoștința aceasta. Unii, fiind până acum obișnuiți cu idolii, mănâncă ceva ca fiind jertfit unui idol și astfel conștiința lor, fiind slabă, este pângărită. 8Dar nu mâncarea ne va duce mai aproape de Dumnezeu. Nu pierdem nimic dacă nu mâncăm din ea, și nu câștigăm nimic dacă mâncăm. 9Aveți însă grijă ca nu cumva dreptul vostru să devină o piatră de poticnire pentru cei slabi. 10Căci dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoștință, că mănânci în templul unui idol, oare conștiința lui slabă nu‑l va încuraja10 Lit.: zidi; este același verb din v. 1, folosit aici în mod ironic. să mănânce ceea ce este jertfit idolilor? 11Astfel, cel slab este distrus din cauza cunoștinței tale, el, fratele pentru care a murit Cristos! 12Când păcătuiți astfel împotriva fraților și le răniți conștiința lor slabă, păcătuiți împotriva lui Cristos. 13De aceea, dacă o mâncare îl face pe fratele meu să se poticnească, atunci nu voi mânca în veci carne, ca să nu‑l fac pe fratele meu să se poticnească.

La Parola è Vita

1 Corinzi 8:1-13

Cibi sacrificati aglʼidoli

1Mi avete anche chiesto se è permesso mangiare cibi sacrificati aglʼidoli. Su questa questione tutti pensano di saperne abbastanza. 2Però questa sicurezza di sapere ci fa sentire importanti, mentre ciò di cui abbiamo davvero bisogno, per edificare la Chiesa, è lʼamore. Se qualcuno pensa di conoscere tutte le risposte, in realtà dimostra soltanto la sua ignoranza. 3Ma chi ama davvero Dio è da lui conosciuto.

4A questo punto, che devo dirvi? Si può mangiare la carne sacrificata aglʼidoli? Ebbene, noi tutti sappiamo che un idolo non è un dio; che cʼè soltanto un Dio e nessun altro. 5Anche supponendo che ci siano i cosiddetti «dèi» sia in cielo che sulla terra, 6noi sappiamo benissimo che per noi cʼè un solo Dio, il Padre, che ha creato tutte le cose, ed è per lui che noi viviamo. E vi è un solo Signore, Gesù Cristo, per mezzo del quale esiste ogni cosa, noi compresi.

7Capita, però, che alcuni cristiani non si rendano conto di questo. Per tutta la loro vita sono stati abituati a credere aglʼidoli e mangiano questa carne come se fosse sacrificata ad un dio vero e proprio; così, quando la mangiano, si sentono turbati, perché la loro coscienza è debole. 8Ma non sarà certo un cibo a renderci graditi a Dio. Non perdiamo niente se non ne mangiamo, e non ne guadagniamo niente se ne mangiamo. 9Ma bada che questa tua libertà di mangiare cibo offerto aglʼidoli non turbi i credenti più deboli nella fede!

10Ecco che cosa potrebbe accadere qualcuno, vedendoti mangiare questo cibo alla mensa di un tempio dʼidoli, potrebbe sentirsi spinto ad imitarti, anche se è convinto di sbagliare. Per te, che sei sicuro di far bene, tutto è a posto, ma per lui è peccato! 11Così, per causa tua, perché tu sai che non cʼè niente di male in ciò che fai, ci rimetterà un fratello più debole, un fratello per cui Cristo è morto! 12In questo modo, se pecchi contro i fratelli, invogliandoli a fare qualcosa di cui non sono convinti, pecchi contro Cristo stesso. 13Perciò, se mangiare la carne offerta aglʼidoli spingerà mio fratello a peccare, non mangerò mai più carne, perché non voglio causargli un danno.