1 Corinteni 2 – NTLR & HHH

Nouă Traducere În Limba Română

1 Corinteni 2:1-16

1Fraților, și eu, când am venit la voi, n‑am venit vestindu‑vă taina1, 7 În NT, prin taină se înțelege ceva ce înainte nu fusese cunoscut, dar care acum este descoperit de Dumnezeu poporului Său. Taina este descoperită tuturor, însă numai cei ce au credință o înțeleg, contrar religiilor misterelor, foarte răspândite în acea vreme în lumea greco-romană, care susțineau că misterele erau cunoscute numai de cei inițiați. lui Dumnezeu printr‑o vorbire sau înțelepciune aleasă, 2căci am hotărât să nu știu nimic între voi decât pe Isus Cristos și pe El răstignit. 3Eu am venit la voi în neputință, în frică și în mare tremur, 4iar vorbirea și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii, 5astfel încât credința voastră să nu fie întemeiată pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Înțelepciunea care vine prin Duhul

6Totuși, noi vorbim despre o înțelepciune printre cei desăvârșiți, dar nu a veacului acestuia, nici a conducătorilor acestui veac, care sunt nimiciți, 7ci vorbim despre înțelepciunea lui Dumnezeu, cea ținută ascunsă într‑o taină, pe care Dumnezeu a hotărât‑o dinainte spre slava noastră, înaintea veacurilor, 8și pe care niciunul dintre conducătorii acestui veac n‑a cunoscut‑o, pentru că, dacă ar fi cunoscut‑o, nu L‑ar fi răstignit pe Domnul slavei. 9Dar, așa cum este scris:

„Lucruri pe care ochiul nu le‑a văzut

și urechea nu le‑a auzit,

iar la inima omului nu s‑au suit –

așa sunt lucrurile pe care le‑a pregătit Dumnezeu celor ce‑L iubesc.“9 Vezi Is. 64:4.

10Nouă însă Dumnezeu ni le‑a descoperit prin Duhul. Căci Duhul cercetează toate lucrurile, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 11Într-adevăr, cine cunoaște lucrurile omului, dacă nu duhul omului, care este în el? Tot astfel, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul lui Dumnezeu. 12Însă noi n‑am primit duhul lumii, ci Duhul de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile ce ne‑au fost dăruite de Dumnezeu. 13Și vorbim despre ele nu prin cuvinte învățate cu ajutorul înțelepciunii omenești, ci prin cuvinte învățate cu ajutorul Duhului, explicând lucrurile duhovnicești pentru cei duhovnicești.13 Sau: Duhul, interpretând cele spirituale pentru cei spirituali. 14Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nu le poate înțelege, pentru că ele sunt judecate duhovnicește. 15Cel duhovnicesc însă judecă toate lucrurile, iar el nu este judecat de nimeni. 16Căci

„Cine a cunoscut gândul Domnului

ca să‑L poată sfătui?“16 Vezi Is. 40:13.

Noi însă avem gândul lui Cristos.

Habrit Hakhadasha/Haderekh

אגרת פולוס הראשונה אל-הקורנתים 2:1-16

1אחים יקרים, כאשר באתי לספר לכם בפעם הראשונה את בשורת אלוהים, לא השתמשתי במילים יפות ונשגבות, ולא העליתי רעיון גאוני כלשהו, 2שכן החלטתי לספר לכם רק על אודות ישוע המשיח ומותו על הצלב. 3באתי אליכם בחולשה, בפחד וברעדה, 4ודברי היו ברורים למדי. לא ניסיתי לפתות אתכם בלשון חלקה, אבל רוח הקודש חיזק את דברי והוכיח לכל השומעים שאכן אלה הם דברי אלוהים. 5עשיתי זאת משום שלא רציתי שאמונתכם תהיה מבוססת על חכמת בני־אדם, אלא על כוחו של אלוהים.

6אך בהימצאי בין המבוגרים יותר באמונה, אני משתמש במילים בעלות משמעות עמוקה יותר – במילות חוכמה, לא חכמת העולם הזה, ולא חכמה המקובלת אצל גדולי העולם הזה שדינם נגזר לאבדון. 7אלה הן מילות חכמה הניתנות על־ידי אלוהים, והמספרות על תוכניתו הנפלאה של אלוהים להביאנו למרומי השמים. עד לפני זמן־מה הייתה תוכניתו זאת בגדר סוד, אף כי תוכננה למעננו ונועדה לנו עוד לפני בריאת העולם. 8אבל ”חכמי העולם“ לא הבינו זאת, כי אילו הבינו, לא היו צולבים את אדון הכבוד.

9לכך התכוון הפסוק בישעיהו:2‏.9 ב 9 ישעיה סד 3 ”עין לא ראתה, ואוזן לא שמעה, ולא עלה על לב אדם את אשר הכין האלוהים לאוהביו“.

10אבל אנחנו יודעים מה הם הדברים הנפלאים האלה, כי אלוהים שלח את רוחו לגלות לנו, והרוח חוקר, מברר הכול ומגלה לנו את סודותיו הכמוסים והנפלאים של אלוהים. 11איש אינו יודע מה חושב אדם אחר, מלבד רוח האדם שבו עצמו; ואיש אינו יכול לדעת מה חושב אלוהים, מלבד רוח הקודש. 12ואלוהים לא נתן לנו את רוח העולם, כי אם את רוחו שלו – את רוח הקודש, כדי שיגלה לנו מהן המתנות הנפלאות שהעניק לנו ה׳ ברוב חסדו, ובאילו ברכות ברך אותנו. 13איננו מספרים לכם על כך במילים שלנו, אלא במילים של רוח הקודש, כלומר, אנו משתמשים במילים מרוח הקודש כדי להסביר דברים רוחניים. 14אולם מי שאינו מאמין במשיח, אינו מסוגל להבין את דברי רוח הקודש, והם נשמעים לו מטופשים למדי, כי רק מי ששוכן בו רוח ה׳ מסוגל להבין דברים רוחניים. 15ואילו האדם הרוחני – זה שרוח הקודש שוכן בו – בוחן וחוקר כל דבר, בעוד שהוא עצמו אינו נבחן ואינו נידון על־ידי איש. הוא יכול להבין את המשמעות של כל דבר, אולם איש אינו יכול לאמוד ולשפוט אותו. 16ודאי תשאלו: איך יכול המאמין להבין הכול, הרי אין הוא מסוגל לקרוא את מחשבותיו של אלוהים או לשוחח איתו על כך? התשובה היא: אנחנו, המאמינים, יודעים את מחשבותיו של אלוהים, מפני שרוח המשיח שוכן בנו.