Nouă Traducere În Limba Română

1 Corinteni 1:1-31

1Pavel, chemat prin voia lui Dumnezeu să fie apostol al lui Cristos Isus, și fratele Sostenes, 2către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfințiți în Cristos Isus, chemați să fie sfinți împreună cu toți cei ce cheamă în orice loc Numele Domnului nostru Isus Cristos, Domnul lor și al nostru: 3har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumire

4Îi mulțumesc întotdeauna Dumnezeului meu pentru voi, datorită harului lui Dumnezeu care v‑a fost dat în Cristos Isus. 5Căci în El ați fost îmbogățiți în orice fel, – în toată vorbirea și în toată cunoașterea –, 6mărturia despre Cristos fiind astfel confirmată în mijlocul vostru. 7Astfel, nu sunteți lipsiți de niciun dar în timp ce așteptați descoperirea Domnului nostru Isus Cristos, 8Care vă va și întări până la sfârșit, astfel încât să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos. 9Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la părtășia cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru.

Dezbinări în biserică

10Vă îndemn, fraților, prin Numele Domnului nostru Isus Cristos, să aveți toți același fel de vorbire10 Lit.: să vorbiți toți același lucru. și să nu fie dezbinări între voi, ci să fiți pe deplin uniți în gândire și în pricepere.10 Sau: voi, ci să fiți pe deplin uniți de aceeași gândire și de același scop. 11Căci, frații mei, mi s‑a dat de știre, de către cei ai Cloei, că între voi sunt certuri. 12Ceea ce vreau să spun este că fiecare dintre voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!“ sau „Eu sunt al lui Apollos!“ sau „Eu sunt al lui Chifa12 Atât Chifa/Chefa (aramaică), cât și Petros (greacă), înseamnă piatră; [peste tot în carte].!“ sau „Eu sunt al lui Cristos!“ 13A fost Cristos împărțit? A fost Pavel răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați? 14Îi mulțumesc lui Dumnezeu că n‑am botezat pe niciunul dintre voi, în afară de Crispos și Gaius, 15pentru ca nimeni să nu poată spune că ați fost botezați în numele meu. 16Da, i‑am botezat și pe cei din familia lui Stefanas, dar în afară de aceștia nu știu să mai fi botezat pe altcineva. 17Căci Cristos nu m‑a trimis să botez, ci să vestesc Evanghelia17 Termenul Evanghelie înseamnă: Vestea Bună [peste tot în carte]., nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Cristos să fie golită de puterea ei.

Cristos, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu

18Căci mesajul crucii este o nebunie pentru cei care pier, însă pentru noi, cei care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu. 19Fiindcă este scris:

„Voi distruge înțelepciunea celor înțelepți

și voi înlătura priceperea celor pricepuți.“19 Vezi Is. 29:14.

20Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul20 Lit.: scribul, în sensul de erudit, expert în Lege; cei care studiau, interpretau și învățau atât Legea lui Moise, cât și legile și reglementările tradiționale. Majoritatea erau farisei.? Unde este polemistul acestui veac? N‑a făcut Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii? 21Căci, de vreme ce, în înțelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L‑a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciune, Dumnezeu a găsit potrivit ca, prin nebunia proclamării Evangheliei, să‑i mântuiască pe cei care cred. 22Iudeii cer într-adevăr semne, iar grecii caută înțelepciune, 23însă noi Îl predicăm pe Cristos cel răstignit, Care este o piatră de poticnire23 Termenul grecesc skandalon se referă strict la bățul care declanșează o capcană, însă el cuprinde în aria sa semantică mai multe sensuri: ceea ce împinge o persoană să păcătuiască; prilej de cădere; cauză de poticnire. pentru iudei și o nebunie pentru neamuri. 24Dar pentru cei chemați, atât iudei, cât și greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. 25Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.

26Fraților, uitați‑vă la chemarea voastră: printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul oamenilor, nici mulți puternici, nici mulți de viță nobilă. 27Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebunești ale lumii, ca să‑i facă de rușine pe cei înțelepți. Și Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele tari. 28Dumnezeu a ales lucrurile de jos ale lumii și lucrurile disprețuite, ba chiar lucrurile care nu sunt, ca să desființeze lucrurile care sunt, 29pentru ca niciun om să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. 30Iar voi, datorită Lui, sunteți în Cristos Isus, Care a devenit pentru noi înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfințire și răscumpărare, 31pentru ca, așa cum este scris, „Cel ce se laudă să se laude în Domnul.“31 Vezi Ier. 9:24.

Habrit Hakhadasha/Haderekh

אגרת פולוס הראשונה אל-הקורנתים 1:1-31

1מאת פולוס, שנבחר על־ידי אלוהים להיות שליחו של ישוע המשיח, ומאת סוסתניס אחינו.

2אל המאמינים המשיחיים בקורינתוס, שנקראו על־ידי אלוהים להיות לו לעם בזכות ישוע המשיח, ואל כל המאמינים המשיחיים באשר הם; אל כל מי שמאמין באמת ובתמים בישוע המשיח אדוננו.

3אלוהינו ואדוננו יברך אתכם בכל ברכותיו ויעניק לכם שלום, שלווה ומנוחה.

4אינני חדל להודות לאלוהים על כל המתנות הנפלאות שהעניק לכם משום שאתם שייכים לו; 5הוא העשיר את חייכם בתוכן ובכל דבר טוב, עזר לכם בכול אומר, ואף העניק לכם הבנה מלאה של האמת. 6אמרתי לכם מראש שהמשיח יעשה כל זאת למענכם, ואתם רואים שהוא באמת עשה! 7כעת לא חסר לכם דבר; קיבלתם את כל הברכות, המתנות הרוחניות ואת הכוח למלא את רצונו. ברכות אלה ניתנו לכם למשך הזמן שאתם מצפים לשובו של ישוע המשיח אדוננו.

8המשיח יתמיד לעזור לכם להיות טהורים ונקיים מחטא ביום שובו, 9שכן אלוהים מקיים תמיד את הבטחותיו, והרי הוא עצמו קרא לכם להתחבר עם בנו ישוע המשיח.

10אחים יקרים, אני מתחנן לפניכם בשם ישוע המשיח אדוננו: הפסיקו את המריבות והוויכוחים! עליכם לחיות באהבה ובשלום כדי שלא יהיו פילוגים בקהילה. אני מבקש מכם, אנא, ותרו איש לרעהו, היו בעלי דעה אחת ומטרה אחת. 11בני ביתה של כלואה סיפרו לי על המריבות והוויכוחים שלכם. 12זה אומר: ”אני בעד פולוס!“ וזה אומר: ”אני בעד אפולוס!“ או ”אני בעד ‎ כֵּיפָא1‏.12 א 12 פירושו בעברית: ”סלע“ (פטרוס)!“ ויש הטוענים כי הם בלבד תלמידיו האמיתיים של ישוע המשיח. 13וכך אתם מחלקים את המשיח לחלקים רבים.

אך האם אני, פולוס, נצלבתי בעד חטאיכם? או האם מישהו מכם נטבל בשמי? 14אני מודה לאלוהים שלא הטבלתי איש מכם, מלבד קריספוס וגיוס, 15כך שעכשיו איש אינו יכול לטעון שניסיתי להקים קהילה חדשה – ”קהילת פולוס“. 16שכחתי להוסיף שהטבלתי גם את בני משפחתו של סטפנוס. איני זוכר שהטבלתי עוד מישהו. 17שכן המשיח לא שלח אותי להטביל, כי אם לבשר את דבר־אלוהים. אבל אפילו ההטפה שלי אינה נשמעת מחוכמת ביותר, מפני שאיני משתמש במילים מסובכות ויפות, ואף לא ברעיונות נשגבים ומסובכים, מחשש שאחליש ואקהה את הכוח העצום שבבשורה הפשוטה של צלב המשיח.

18אני יודע היטב שהלא־מאמינים חושבים את מותו של ישוע על הצלב לשטות; אולם אנחנו, המאמינים שנושענו, יודעים שזוהי גבורת אלוהים. 19כי אלוהים אמר:1‏.19 א 19 ישעיה כט 14 ”אאבד חכמת חכמים ובינת נבונים אסתיר“. 20אלוהים העמיד באור מגוחך את המלומדים, החוקרים, המדענים ומנהיגי העולם, והוכיח שאין כל ערך לחכמתם. 21כי אלוהים, בחכמתו הרבה, מנע בעד העולם מלהיוושע באמצעות גאוניות אנושית, ואז בא והושיע את כל מי שהאמין בבשורתו, שהעולם כינה ”מטופשת“. 22הבשורה נשמעת מטופשת ליהודים, כי הם דורשים אות מהשמים כהוכחה לאמיתות תוכנה, ואילו היוונים מאמינים רק במה שתואם את הפילוסופיה שלהם – במה שנראה מחוכם. 23על כן כאשר אנחנו מבשרים שישוע המשיח מת כדי להושיע את כולם, היהודים נעלבים, ואילו הגויים מבטלים את הבשורה בנפנוף. 24אולם אלוהים פקח את עיניהם של בחיריו מבין היהודים והגויים, כדי שיראו כי המשיח הוא התגלמות כוח הישועה של אלוהים; המשיח עצמו הוא מרכז תוכניתו הנפלאה של אלוהים להושיע אותנו. 25תוכניתו ”מטופשת“ זו של אלוהים מחוכמת בהרבה מהתוכנית הגאונית ביותר של בני־האדם, ואלוהים ב”חולשתו“ – מות ישוע על הצלב – חזק הרבה יותר מכל אדם.

26בוודאי שמתם לב, אחים יקרים, שרק מעטים מכם בעלי משרות חשובות ועמדות־מפתח, בעלי כוח השפעה או בעלי ממון. 27כי אלוהים בחר במתכוון ברעיונות שהעולם חושב למטופשים וחסרי־ערך, כדי לבייש את חכמי העולם. 28הוא בחר בתוכנית שנראתה חסרת כל ערך בעיני העולם, והשתמש בה להשפיל עד עפר את האנשים החכמים ביותר, 29כדי שאף אחד לא יתפאר לפני ה׳.

30שכן אלוהים לבדו נתן לנו את החיים דרך ישוע המשיח. המשיח הוא שהציג לפנינו את תוכנית ה׳ לישועתנו, הוא שעשה אותנו רצויים לה׳, הוא שקרב אותנו לאלוהים, טיהר וקידש אותנו, והקריב את עצמו למוות כדי להעניק לנו את ישועתנו. 31משום כך עלינו לנהוג לפי הכתוב: ”המתהלל יתהלל בה׳!“