Țefania 1 – NTLR & KLB

Nouă Traducere În Limba Română

Țefania 1:1-18

1Cuvântul Domnului care a venit la Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda:

Iminența judecății

2„Voi spulbera totul

de pe fața pământului!“ zice Domnul.

3„Voi spulbera oamenii și animalele,

voi spulbera păsările cerului și peștii mării,

pietrele de poticnire și pe cei răi împreună cu ele3 Sensul versului este nesigur. Sau ceea ce i‑au făcut pe cei răi să se poticnească!!

Îi voi nimici pe oameni

de pe fața pământului!“ zice Domnul.

Judecată împotriva lui Iuda

4„Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda

și împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului!

Voi distruge din locul acesta rămășița lui Baal4 Zeul canaanit al fertilității.,

numele preoților idolatri și al preoților,

5pe cei ce se închină pe acoperișuri oștirii cerurilor,

pe cei ce se închină jurând pe Domnul,

dar care jură și pe Moleh5 Ebr.: Malkam, o variantă a lui Moleh, zeul suprem al amoniților.,

6pe cei care s‑au abătut de la Domnul

și pe cei care nu‑L mai caută pe Domnul,

nici nu mai întreabă de El!“

7Tăcere înaintea Stăpânului Domn!

Căci ziua Domnului este aproape!

Domnul a pregătit o jertfă,7 Vezi Ier. 46:10; Eze. 39:17.

Și‑a sfințit oaspeții.

8„În ziua jertfei Domnului,

îi voi pedepsi pe prinți

și pe fiii regelui,

și pe toți cei ce poartă

haine străine!

9În ziua aceea, îi voi pedepsi

pe toți cei ce sar peste prag9 Vezi 1 Sam. 5:5.,

care umplu casa stăpânilor lor

cu violență și înșelătorie!

10În ziua aceea, zice Domnul,

se va auzi un strigăt de durere dinspre Poarta Peștilor,

un geamăt dinspre cartierul cel nou10 Sau: al doilea cartier, posibil o zonă a orașului unde locuiau cei înstăriți.

și un mare măcel dinspre dealuri.

11Gemeți, locuitori ai Macteșului11 Lit.: ai Mortarului.,

căci tot poporul Canaanului este distrus,

toți cei ce cântăresc argint sunt nimiciți!

12În vremea aceea, voi cerceta Ierusalimul cu candele

și‑i voi pedepsi pe oamenii care se îngroașă pe drojdiile lor12 Aluzie la vinul care, dacă este lăsat prea mult în sedimentul lui, devine gros. Expresia sugerează indiferența și starea de complacere în păcat.,

pe cei care zic în inima lor:

«Domnul nu va face nici bine,

și nici rău!»

13Averea lor va fi pentru jaf,

iar casele lor vor fi pustiite.

Își vor zidi case,

dar nu vor locui în ele!

Își vor planta vii,

dar nu le vor bea vinul!“

Ziua cea mare a Domnului

14Ziua cea mare a Domnului este aproape;

este aproape și se grăbește să vină!

Vuietul zilei Domnului este amarnic;

la fel este și urletul celui viteaz acolo.

15Ziua aceea va fi o zi a furiei,

o zi a necazului și a strâmtorării,

o zi a pustiirii și a distrugerii,

o zi a întunericului și a negurii,

o zi a norilor și a întunecimii,

16o zi a sunetului de trâmbiță16 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război. și a strigătului de război

împotriva cetăților fortificate

și a turnurilor înalte!

17„Voi aduce un așa necaz asupra oamenilor,

încât vor bâjbâi ca niște orbi,

căci au păcătuit împotriva Domnului.

Sângele le va fi vărsat ca praful,

iar măruntaiele – ca balega.

18Nici argintul și nici aurul lor

nu vor putea să‑i scape

în ziua furiei Domnului!“

Întreaga țară18 Sau: Întregul pământ. va fi mistuită

de focul geloziei Sale.

Căci El va aduce nimicire, da, groază,

asupra tuturor locuitorilor țării.18 Sau: pământului.

Korean Living Bible

스바냐 1:1-18

여호와의 심판 날

1이것은 아몬의 아들 요시야가 유다의 왕이었을 당시 여호와께서 스바냐에게 주 신 말씀이다. 스바냐는 히스기야의 현손이며 아마랴의 증손이요 그달랴의 손자이며 구시의 아들이었다.

2여호와께서 말씀하셨다. “내가 지면에서 모든 것을 쓸어 버리겠다.

3사람과 짐승을 다 소멸할 것이다. 공중의 새와 바다의 고기와 악인들을 소멸하고 지상에서 사람을 없애 버리겠다. 이것은 나 여호와의 말이다.

4“내가 유다와 예루살렘 백성을 쳐서 벌하고 바알의 흔적을 모조리 없애 버리겠다. 바알의 제사장들과 그들의 명칭인 ‘그마림’ 이란 이름을 기억하는 자가 없을 것이다.

5지붕 위에 올라가서 해와 달과 별을 보고 절하는 자, 나 여호와를 섬기며 나에게 충성할 것을 맹세하면서도 1:5 또는 ‘말감을가리켜’밀곰 신의 이름으로 맹세하는 자,

6나 여호와를 배반하고 따르지 않는 자, 나를 찾지도 않고 나에게 구하지도 않는 자를 내가 모조리 없애 버리겠다.”

7주 여호와 앞에서 잠잠하라. 여호와의 날이 가까웠다. 여호와께서 자기 백성을 희생의 제물로 준비하시고 그들을 학살할 원수들을 택하셨다.

8여호와께서 말씀하신다. “그 심판 날에 내가 유다의 지도자들과 왕자들과 이방인의 옷을 입은 자들을 벌할 것이며

9그 날에 내가 1:9 또는 ‘문턱을뛰어넘어서’, 삼상5:5을보라.문지방을 밟지 않는 이방인들의 풍습을 따르고 1:9 또는 ‘자기주인의집에’자기들의 우상 신전을 약탈품으로 채우려고 훔치고 죽이는 자들을 벌할 것이다.

10나 여호와가 말한다. 그 날에 예루살렘의 생선문에서 부르짖는 소리가 들릴 것이며 예루살렘의 둘째 구역에서 통곡하는 소리가 들리고 여러 작은 산에서 요란한 소리가 크게 들릴 것이다.

111:11 또는 ‘막데스거민들아’시장통에 사는 자들아, 너희는 슬피 울어라. 1:11 또 는 ‘가나안 백성이’너희 모든 상인들이 죽고 은을 사고 파는 자들이 사라질 것이다.

12그 때에 내가 등불을 들고 예루살렘을 두루 돌아다니며 죄 가운데 빠져 있으면서도 자만하여 ‘여호와는 선한 일도 하지 않으시고 악한 일도 하지 않으실 것이다’ 하고 혼자 지껄여대는 자를 찾아 벌할 것이다.

13그들의 재산은 약탈당하고 그들의 집은 파괴될 것이다. 그들이 집을 건축하여도 거기에 살지 못할 것이며 그들이 포도나무를 심어도 그 포도주를 마시지 못할 것이다.”

14여호와의 큰 날이 가깝고 가까우니 그 날이 아주 빨리 다가오고 있다. 보라! 여호와의 날이다. 그 날에는 용사들까지도 비통하게 부르짖을 것이다.

15그 날은 분노의 날이요 환난과 고통의 날이며 파멸과 황폐의 날이요 캄캄하고 어두운 날이며 구름과 흑암의 날이요

16나팔을 불어 경고하고 요새와 망대를 공격하는 날이다.

17여호와께서 말씀하신다. “내가 사람들에게 재앙을 내려 그들을 소경처럼 다니게 하겠다. 이것은 그들이 나 여호와에게 범죄하였기 때문이다. 그들의 피는 물처럼 쏟아질 것이며 그들의 살은 분토같이 될 것이다.”

18여호와께서 분노하시는 날에 그들의 은과 금이 그들을 구하지 못할 것이며 여호와의 질투의 불에 온 땅이 소멸될 것이다. 이것은 여호와께서 이 땅에 사는 모든 자를 순식간에 없애 버릴 것이기 때문이다.