Nouă Traducere În Limba Română

Țefania 1:1-18

1Cuvântul Domnului care a venit la Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda:

Iminența judecății

2„Voi spulbera totul

de pe fața pământului!“ zice Domnul.

3„Voi spulbera oamenii și animalele,

voi spulbera păsările cerului și peștii mării,

pietrele de poticnire și pe cei răi împreună cu ele3 Sensul versului este nesigur. Sau ceea ce i‑au făcut pe cei răi să se poticnească!!

Îi voi nimici pe oameni

de pe fața pământului!“ zice Domnul.

Judecată împotriva lui Iuda

4„Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda

și împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului!

Voi distruge din locul acesta rămășița lui Baal4 Zeul canaanit al fertilității.,

numele preoților idolatri și al preoților,

5pe cei ce se închină pe acoperișuri oștirii cerurilor,

pe cei ce se închină jurând pe Domnul,

dar care jură și pe Moleh5 Ebr.: Malkam, o variantă a lui Moleh, zeul suprem al amoniților.,

6pe cei care s‑au abătut de la Domnul

și pe cei care nu‑L mai caută pe Domnul,

nici nu mai întreabă de El!“

7Tăcere înaintea Stăpânului Domn!

Căci ziua Domnului este aproape!

Domnul a pregătit o jertfă,7 Vezi Ier. 46:10; Eze. 39:17.

Și‑a sfințit oaspeții.

8„În ziua jertfei Domnului,

îi voi pedepsi pe prinți

și pe fiii regelui,

și pe toți cei ce poartă

haine străine!

9În ziua aceea, îi voi pedepsi

pe toți cei ce sar peste prag9 Vezi 1 Sam. 5:5.,

care umplu casa stăpânilor lor

cu violență și înșelătorie!

10În ziua aceea, zice Domnul,

se va auzi un strigăt de durere dinspre Poarta Peștilor,

un geamăt dinspre cartierul cel nou10 Sau: al doilea cartier, posibil o zonă a orașului unde locuiau cei înstăriți.

și un mare măcel dinspre dealuri.

11Gemeți, locuitori ai Macteșului11 Lit.: ai Mortarului.,

căci tot poporul Canaanului este distrus,

toți cei ce cântăresc argint sunt nimiciți!

12În vremea aceea, voi cerceta Ierusalimul cu candele

și‑i voi pedepsi pe oamenii care se îngroașă pe drojdiile lor12 Aluzie la vinul care, dacă este lăsat prea mult în sedimentul lui, devine gros. Expresia sugerează indiferența și starea de complacere în păcat.,

pe cei care zic în inima lor:

«Domnul nu va face nici bine,

și nici rău!»

13Averea lor va fi pentru jaf,

iar casele lor vor fi pustiite.

Își vor zidi case,

dar nu vor locui în ele!

Își vor planta vii,

dar nu le vor bea vinul!“

Ziua cea mare a Domnului

14Ziua cea mare a Domnului este aproape;

este aproape și se grăbește să vină!

Vuietul zilei Domnului este amarnic;

la fel este și urletul celui viteaz acolo.

15Ziua aceea va fi o zi a furiei,

o zi a necazului și a strâmtorării,

o zi a pustiirii și a distrugerii,

o zi a întunericului și a negurii,

o zi a norilor și a întunecimii,

16o zi a sunetului de trâmbiță16 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război. și a strigătului de război

împotriva cetăților fortificate

și a turnurilor înalte!

17„Voi aduce un așa necaz asupra oamenilor,

încât vor bâjbâi ca niște orbi,

căci au păcătuit împotriva Domnului.

Sângele le va fi vărsat ca praful,

iar măruntaiele – ca balega.

18Nici argintul și nici aurul lor

nu vor putea să‑i scape

în ziua furiei Domnului!“

Întreaga țară18 Sau: Întregul pământ. va fi mistuită

de focul geloziei Sale.

Căci El va aduce nimicire, da, groază,

asupra tuturor locuitorilor țării.18 Sau: pământului.

Mawu a Mulungu mu Chichewa Chalero

Zefaniya 1:1-18

1Yehova anayankhula ndi Zefaniya mwana wa Kusi, mwana wa Gedaliya, mwana wa Amariya, mwana wa Hezekiya pa nthawi ya Yosiya, mwana wa Amoni, mfumu ya Yuda.

Yehova Adzaweruza Dziko Lapansi

2“Ndidzawononga kotheratu zinthu zonse

pa dziko lapansi,”

akutero Yehova.

3“Ndidzawononga anthu pamodzi ndi nyama zomwe;

ndidzawononga mbalame zamlengalenga

ndi nsomba za mʼnyanja.

Ndidzawononga anthu oyipa,

ndipo ndidzafafaniza mtundu wa anthu pa dziko lonse lapansi,”

akutero Yehova.

Chenjezo kwa Yuda

4Ndidzatambasula dzanja langa pa Yuda

ndi onse okhala mu Yerusalemu.

Ndidzawononga pamalo pano otsalira opembedza Baala,

mayina a anthu osapembedza pamodzi ndi ansembe a mafano:

5amene amagwada pa madenga a nyumba zawo

kupembedza zolengedwa zamumlengalenga,

amene amagwada ndi kulumbira mʼdzina la Yehova,

komanso mʼdzina la Moleki,

6amene abwerera mʼmbuyo osatsata Yehova,

osafunafuna kapena kupempha nzeru kwa Yehova.

7Khalani chete pamaso pa Ambuye Yehova,

chifukwa tsiku la Yehova layandikira.

Yehova wakonzekera kupereka nsembe;

wapatula iwo amene wawayitana.

8Pa tsiku la nsembe ya Yehova

ndidzalanga akalonga

ndi ana aamuna a mfumu

ndi onse amene amavala

zovala zachilendo.

9Pa tsiku limenelo ndidzalanga

onse amene safuna kuponda pa chiwundo,

amene amadzaza nyumba ya ambuye awo

ndi chiwawa ndi chinyengo.

10“Pa tsiku limenelo,” akutero Yehova,

“Kufuwula kwakukulu kudzamveka pa Chipata cha Nsomba,

kulira kwa chisoni kuchokera mʼChigawo Chatsopano,

ndi phokoso la kugumuka kochokera ku mapiri.

11Lirani mwachisoni, inu amene mumakhala kumene kuli msika;

a malonda anu onse adzapululidwa,

ndiponso onse amene ali ndi siliva adzawonongedwa.

12Pa nthawi imeneyo ndidzafufuzafufuza mu Yerusalemu ndi nyale

ndi kulanga onse amene sakulabadira,

amene ali ngati vinyo wosakhutchumulidwa,

amene amaganiza kuti, ‘Yehova sadzachita chilichonse,

chabwino kaya choyipa.’

13Chuma chawo chidzafunkhidwa,

nyumba zawo zidzagwetsedwa.

Adzamanga nyumba,

koma osakhalamo;

adzadzala minda ya mpesa

koma sadzamwako vinyo wake.”

Tsiku Lalikulu la Yehova

14Tsiku lalikulu la Yehova layandikira,

layandikira ndipo lifika msanga.

Tamverani! Kulira kwa pa tsiku la Yehova kudzakhala kowawa,

ngakhale munthu wolimba mtima adzalira kwambiri.

15Tsiku limenelo lidzakhala la ukali,

tsiku losautsa ndi lomvetsa chisoni,

tsiku la mavuto ndi la chiwonongeko,

tsiku la mdima ndi lachisoni,

tsiku la mitambo ndi la mdima wandiweyani.

16Tsiku loliza lipenga ndi la mfuwu wankhondo,

tsiku la kugwa kwa mizinda yotetezedwa

ndi nsanja za pa ngodya.

17Ndidzabweretsa msautso pa anthu

ndipo adzayenda ngati anthu osaona,

chifukwa achimwira Yehova,

magazi awo adzamwazika ngati fumbi

ndi mnofu wawo ngati ndowe.

18Ngakhale siliva wawo kapena golide wawo

sadzatha kuwapulumutsa

pa tsiku la ukali wa Yehova.

Dziko lonse lapansi lidzanyeka

mʼmoto wa nsanje yake

chifukwa adzakantha modzidzimutsa

onse okhala pa dziko lapansi.