Nouă Traducere În Limba Română

Țefania 1:1-18

1Cuvântul Domnului care a venit la Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda:

Iminența judecății

2„Voi spulbera totul

de pe fața pământului!“ zice Domnul.

3„Voi spulbera oamenii și animalele,

voi spulbera păsările cerului și peștii mării,

pietrele de poticnire și pe cei răi împreună cu ele3 Sensul versului este nesigur. Sau ceea ce i‑au făcut pe cei răi să se poticnească!!

Îi voi nimici pe oameni

de pe fața pământului!“ zice Domnul.

Judecată împotriva lui Iuda

4„Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda

și împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului!

Voi distruge din locul acesta rămășița lui Baal4 Zeul canaanit al fertilității.,

numele preoților idolatri și al preoților,

5pe cei ce se închină pe acoperișuri oștirii cerurilor,

pe cei ce se închină jurând pe Domnul,

dar care jură și pe Moleh5 Ebr.: Malkam, o variantă a lui Moleh, zeul suprem al amoniților.,

6pe cei care s‑au abătut de la Domnul

și pe cei care nu‑L mai caută pe Domnul,

nici nu mai întreabă de El!“

7Tăcere înaintea Stăpânului Domn!

Căci ziua Domnului este aproape!

Domnul a pregătit o jertfă,7 Vezi Ier. 46:10; Eze. 39:17.

Și‑a sfințit oaspeții.

8„În ziua jertfei Domnului,

îi voi pedepsi pe prinți

și pe fiii regelui,

și pe toți cei ce poartă

haine străine!

9În ziua aceea, îi voi pedepsi

pe toți cei ce sar peste prag9 Vezi 1 Sam. 5:5.,

care umplu casa stăpânilor lor

cu violență și înșelătorie!

10În ziua aceea, zice Domnul,

se va auzi un strigăt de durere dinspre Poarta Peștilor,

un geamăt dinspre cartierul cel nou10 Sau: al doilea cartier, posibil o zonă a orașului unde locuiau cei înstăriți.

și un mare măcel dinspre dealuri.

11Gemeți, locuitori ai Macteșului11 Lit.: ai Mortarului.,

căci tot poporul Canaanului este distrus,

toți cei ce cântăresc argint sunt nimiciți!

12În vremea aceea, voi cerceta Ierusalimul cu candele

și‑i voi pedepsi pe oamenii care se îngroașă pe drojdiile lor12 Aluzie la vinul care, dacă este lăsat prea mult în sedimentul lui, devine gros. Expresia sugerează indiferența și starea de complacere în păcat.,

pe cei care zic în inima lor:

«Domnul nu va face nici bine,

și nici rău!»

13Averea lor va fi pentru jaf,

iar casele lor vor fi pustiite.

Își vor zidi case,

dar nu vor locui în ele!

Își vor planta vii,

dar nu le vor bea vinul!“

Ziua cea mare a Domnului

14Ziua cea mare a Domnului este aproape;

este aproape și se grăbește să vină!

Vuietul zilei Domnului este amarnic;

la fel este și urletul celui viteaz acolo.

15Ziua aceea va fi o zi a furiei,

o zi a necazului și a strâmtorării,

o zi a pustiirii și a distrugerii,

o zi a întunericului și a negurii,

o zi a norilor și a întunecimii,

16o zi a sunetului de trâmbiță16 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război. și a strigătului de război

împotriva cetăților fortificate

și a turnurilor înalte!

17„Voi aduce un așa necaz asupra oamenilor,

încât vor bâjbâi ca niște orbi,

căci au păcătuit împotriva Domnului.

Sângele le va fi vărsat ca praful,

iar măruntaiele – ca balega.

18Nici argintul și nici aurul lor

nu vor putea să‑i scape

în ziua furiei Domnului!“

Întreaga țară18 Sau: Întregul pământ. va fi mistuită

de focul geloziei Sale.

Căci El va aduce nimicire, da, groază,

asupra tuturor locuitorilor țării.18 Sau: pământului.

Chinese Contemporary Bible (Traditional)

西番雅書 1:1-18

1猶大亞們的兒子約西亞執政期間,耶和華對希西迦的玄孫、亞瑪利亞的曾孫、基大利的孫子、古示的兒子西番雅說:

耶和華審判的日子

2「我必毀滅地上的一切。

這是耶和華說的。

3我必毀滅人類、獸類、

天上的鳥和海裡的魚。

我必使惡人倒斃,

我必剷除地上的人類。

這是耶和華說的。

4「我必伸手攻擊猶大

以及所有住在耶路撒冷的人,

剷除巴力的餘跡及拜偶像之祭司的名號。

5我必剷除那些在屋頂祭拜天上萬象的人,

剷除敬拜我、憑我起誓又憑米勒公起誓的人,

6剷除離棄我、不尋求我、不求問我的人。」

7要在主耶和華面前肅靜,

因為耶和華的日子近了。

耶和華已準備好祭物,

潔淨了祂邀請的人。

8耶和華說:「在我獻祭的日子,

我必懲罰首領和王子,

以及所有穿外族服裝的人。

9到那日,我必懲罰所有跳過門檻1·9 跳過門檻……的人」指祭拜偶像的人,參見撒母耳記上5·5

使主人的家充滿暴力和欺詐的人。

10到那日,魚門必傳出哭喊聲,

新區必響起哀號聲,

山陵必發出崩裂的巨響。

這是耶和華說的。

11市場區的居民啊,哀哭吧!

因為所有的商人必滅亡,

所有做買賣的必被剷除。

12那時,我必提著燈巡查耶路撒冷

懲罰那些安於罪中的人。

他們心想,『耶和華不賜福也不降禍。』

13他們的財物必遭搶掠,

家園必淪為廢墟。

他們建造房屋,卻不能住在裡面;

栽種葡萄園,卻喝不到葡萄酒。

14「耶和華的大日子近了,

近了,很快就到了。

那將是痛苦的日子,

勇士也必淒聲哀號。

15那是降烈怒的日子,

是困苦艱難的日子,

是摧殘毀壞的日子,

是黑暗幽冥的日子,

是陰霾密佈的日子,

16是吹號呐喊、

攻打堅城高壘的日子。

17「我要使人們災難臨頭,

以致他們行路像瞎子,

因為他們得罪了我。

他們的血必被倒出,如同灰塵;

他們的屍體必被丟棄,如同糞便。

18在耶和華發怒的日子,

他們的金銀救不了他們。

祂的怒火必吞噬大地,

祂必驟然毀滅一切世人。」