Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 1:1-31

Istoria creării cerurilor și a pământului

1La început, Dumnezeu1 Ebr.: Elohim, numele divin cel mai frecvent folosit în VT, care exprimă măreția lui Dumnezeu. Deși termenul ebraic este la plural, el funcționează gramatical ca un singular. a creat cerurile1 Termenul ebraic apare întotdeauna la plural, reflectând fie concepția cosmologică ebraică, potrivit căreia există mai mult decât un singur cer, fie un plural de intensitate prin care este evidențiată imensitatea cerului [peste tot în carte]. și pământul. 2Pământul era pustiu2 Sau, posibil, fără formă. și gol. Peste suprafața adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste fața apelor.

3Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“ Și a fost lumină. 4Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a separat lumina de întuneric. 5Dumnezeu a numit lumina „zi“, iar întunericul l‑a numit „noapte“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.

6Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere6 Sau: firmament. în mijlocul apelor și ea să separe apele de ape!“ 7Astfel, Dumnezeu a făcut întinderea și a separat apele care sunt sub întindere de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost. 8Dumnezeu a numit întinderea „ceruri“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a doua.

9Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub ceruri și să apară uscatul!“ Și așa a fost. 10Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar apele care au fost adunate, le‑a numit „mări“. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 11Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să facă rod cu sămânță în el pe pământ, după felul lor!“ Și așa a fost. 12Pământul a dat vegetație: plante care fac sămânță, după felul lor, și pomi care fac rod cu sămânță în el, după felul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 13Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia.

14Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe întinderea cerurilor, care să separe ziua de noapte. Ei să fie pentru semne14 Cu referire la semnele de pe cer (de ex.: eclipsele, alinierea planetelor, constelațiile)., pentru anotimpuri, pentru zile și pentru ani 15și să slujească drept luminători pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ!“ Și așa a fost. 16Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. 17Dumnezeu i‑a așezat pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ, 18să stăpânească ziua și noaptea și să separe lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 19Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra.

20Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de ființe vii și să zboare păsări deasupra pământului, pe suprafața întinderii cerurilor!“ 21Astfel, Dumnezeu a creat făpturile cele mari din ape, orice ființă vie, care se mișcă și de care mișună apele, după felul ei, și orice pasăre înaripată, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 22Dumnezeu le‑a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți‑vă și umpleți apele mărilor. Să se înmulțească și păsările pe pământ!“ 23Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea.

24Dumnezeu a zis: „Să dea pământul ființe vii, după felul lor: vite,24 Cu referire la toate animalele care mai târziu vor fi domesticite. târâtoare24-26 Sau: animale care mișună; sau: animale care se târăsc. Termenul ebraic face referire la toate celelalte animalele mai mărunte, distincte de vite și de animalele sălbatice mari. De asemenea, termenul poate include și insectele. și vietăți ale pământului, după felul lor!“ Și așa a fost. 25Dumnezeu a făcut vietățile pământului, după felul lor, vitele, după felul lor, și orice târâtoare a pământului, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Crearea omului

26Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om26-27 Termenul ebraic se referă la ființele umane în general, și nu la o singură persoană. după chipul Nostru, după asemănarea Noastră. Ei să domnească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste orice animal care se târăște pe pământ!“

27Astfel, Dumnezeu l‑a creat pe om după chipul Său,

după chipul lui Dumnezeu l‑a creat;

bărbat și femeie i‑a creat.

28Dumnezeu i‑a binecuvântat și le‑a zis: „Fiți roditori și înmulțiți‑vă, umpleți pământul și supuneți‑l. Domniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vietate care se târăște pe pământ!“ 29Apoi Dumnezeu a zis: „Iată, v‑am dat orice plantă care face sămânță și care este pe suprafața întregului pământ și orice pom care are fruct cu sămânță în el. Le veți avea ca hrană. 30Iar oricărei vietăți a pământului, oricărei păsări a cerului și oricărui animal care se târăște pe pământ, tuturor acestora deci care au suflare de viață în ele, le‑am dat ca hrană orice plantă verde.“ Și așa a fost.

31Dumnezeu S‑a uitat la tot ce a făcut și iată că toate erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a șasea.

O Livro

Génesis 1:1-31

O começo

1No princípio Deus criou o céu e a Terra. 2Esta era de início um caos e como uma massa amorfa, com o Espírito de Deus planando sobre os vapores que enchiam as trevas.

3Então Deus disse: “Haja luz!” E a luz apareceu. 4Deus viu que a luz era boa e demarcou o aparecimento da luz em relação à escuridão. 5Ao tempo durante o qual a luz brilhou chamou dia e à escuridão chamou noite. Essa sequência formou o primeiro dia.

6E Deus disse: “Que os vapores se separem, deixando que haja uma atmosfera acima da terra e águas na sua superfície!” 7Foi assim que Deus formou o firmamento e separou as águas que estão na Terra das que se encontram na atmosfera. 8E Deus chamou a este firmamento céu. Foi a tarde e veio a manhã, era o segundo dia.

9E disse mais: “Que as águas à superfície da Terra se juntem, formando mares e oceanos, deixando aparecer a parte seca!” E assim foi. 10A essa parte seca emergindo entre as águas chamou-lhe terra e às águas mar. E Deus viu que isso era bom.

11-12Disse Deus: “Que a terra produza toda a espécie de vegetação! Plantas que deem sementes, árvores que produzam frutos, frutos que contenham em si mesmos as sementes de acordo com a espécie donde vêm.” E assim foi. E Deus viu que tudo isso era bom. 13Estas coisas deram-se ao terceiro dia.

14Deus disse ainda: “Que no firmamento haja fontes de luz que iluminem a Terra e demarquem o dia e a noite! Servirão também para estabelecer a sucessão das estações e a sequência dos dias e dos anos.” 15-18E assim aconteceu. Deus fez pois duas grandes fontes de luz: o Sol e a Lua para iluminarem a Terra. O Sol, maior, para dirigir o dia, e a Lua, mais pequena, para brilhar durante a noite. Deus fez também as estrelas. Foi assim que fixou essas fontes de luz no firmamento, para iluminarem a Terra, para determinarem os dias e as noites, para separarem a luz das trevas. E Deus viu que isso era bom. 19Isto deu-se no quarto dia.

20E disse mais: “Que as águas se encham de peixes e de várias espécies de vida! Que os céus também sejam atravessados por aves de toda a espécie!” 21Foi assim que Deus criou os grandes animais marinhos e toda a qualidade de vida aquática, tal como toda a sorte de pássaros, os quais se haviam de reproduzir sempre segundo as suas espécies. E Deus viu que isso era bom. 22E abençoou-os: “Multipliquem-se e encham os mares e as águas!” E aos pássaros e animais alados ordenou: “Que o vosso número aumente multiplicadamente, encham a Terra!” 23E aconteceu isto no quinto dia.

24Deus disse: “Que na terra apareça toda a qualidade de vida animal! Quadrúpedes, rastejantes, animais selvagens de toda a sorte, reproduzindo-se de acordo com a sua espécie.” E assim aconteceu. 25Deus fez toda a qualidade de animais sobre a terra; cada um segundo a sua espécie. E viu que tudo quanto tinha feito era bom.

26Disse mais Deus: “Façamos o homem, um ser semelhante a nós! Que ele domine sobre os peixes do mar e as aves do céu, sobre os animais domésticos e selvagens e sobre todas as criaturas que andam sobre a terra!”

27Deus criou então o homem à sua imagem;

assim à imagem de Deus o criou.

Homem e mulher, assim os criou.

28Deus abençoou-os e disse-lhes: “Multipliquem-se, encham a Terra, dominem-na e também toda a vida animal da terra, dos mares e dos ares! 29Dou-vos todas as plantas que produzem sementes e toda a espécie de frutos para alimento. 30A todos os animais dou igualmente como alimento a vida vegetal.” E foi assim que aconteceu.

31Deus viu que tudo quanto tinha feito era muito bom. Assim, passou o sexto dia.