1»Yo había convenido con mis ojos
no mirar con lujuria a ninguna mujer joven.31:1 mujer joven. Lit. virgen.
2¿Qué se recibe del Dios de lo alto?
¿Qué se hereda del Todopoderoso en las alturas?
3¿No es acaso la ruina para los malvados
y el desastre para los malhechores?
4¿Acaso no se fija Dios en mis caminos
y toma en cuenta todos mis pasos?
5»Si he andado en malos pasos
o mis pies han corrido tras la mentira,
6¡que Dios me pese en una balanza justa
y así comprobará mi integridad!
7Si mis pies se han apartado del camino
o mi corazón se ha dejado llevar por mis ojos
o mis manos se han llenado de ignominia,
8¡que se coman otros lo que yo he sembrado
y que sean destruidas mis cosechas!
9»Si por alguna mujer me he dejado seducir,
si a las puertas de mi prójimo he estado al acecho,
10¡que mi esposa muela el grano de otro hombre
y que otros hombres se acuesten con ella!
11Eso habría sido una infamia,
¡un pecado que tendría que ser juzgado!
12¡Habría sido un incendio destructor!31:12 destructor. Lit. Abadón.
¡Habría arrancado mi cosecha de raíz!
13»Si me negué a hacerles justicia
a mis siervos y a mis siervas
cuando tuvieron queja contra mí,
14¿qué haré cuando Dios me llame a cuentas?
¿qué responderé cuando me haga comparecer?
15El mismo Dios que me formó en el vientre
fue el que los formó también a ellos;
nos dio forma en el seno materno.
16»Jamás he desoído los ruegos de los pobres
ni he dejado que las viudas desfallezcan;
17jamás el pan me lo he comido solo,
sin querer compartirlo con los huérfanos.
18Desde mi juventud he sido un padre para ellos;
a las viudas las he guiado desde mi nacimiento.
19Si he dejado que alguien muera por falta de vestido
o que un necesitado no tenga qué ponerse;
20si este no me ha bendecido de corazón
por haberlo abrigado con lana de mis rebaños;
21o si he levantado contra el huérfano mi mano
por contar con influencias en los tribunales,31:21 en los tribunales. Lit. en la puerta (de la ciudad).
22¡que los brazos se me caigan de los hombros!,
¡que se me zafen de sus articulaciones!
23Siempre he sido temeroso del castigo de Dios;
¡ante su majestad no podría resistir!
24»¿Acaso he puesto en el oro mi confianza
o he dicho al oro puro: “En ti confío”?
25¿Me he ufanado de mi gran fortuna,
de las riquezas amasadas con mis manos?
26¿He admirado acaso el esplendor del sol
o el avance esplendoroso de la luna,
27como para rendirles culto en lo secreto
y enviarles un beso con la mano?
28¡También este pecado tendría que ser juzgado,
pues habría yo traicionado al Dios de las alturas!
29»¿Acaso me he alegrado de la ruina de mi enemigo?
¿Acaso he celebrado su desgracia?
30¡Jamás he permitido que mi boca peque
pidiendo que le vaya mal!
31¿Quién bajo mi techo no sació su hambre
con los manjares de mi mesa?
32Jamás mis puertas se cerraron al viajero;
jamás un extraño pasó la noche en la calle.
33Jamás he ocultado mi pecado como el común de la gente,31:33 como el común de la gente. Alt. como Adán.
ni he mantenido mi culpa en secreto
34por miedo al qué dirán.
Jamás me he quedado en silencio y encerrado
por miedo al desprecio de mis parientes.
35»¡Cómo quisiera que Dios me escuchara!
Estampo aquí mi firma;
que me responda el Todopoderoso.
Que mi acusador ponga su denuncia por escrito.
36Llevaré esa acusación sobre mis hombros;
me la pondré como diadema.
37Le daré cuenta de cada uno de mis pasos,
como quien se presenta ante su gobernante.
38»Si mis tierras claman contra mí
y todos sus surcos se inundan en llanto;
39si he tomado la cosecha de alguien sin pagarle
o quebrantado el ánimo de sus dueños,
40¡que nazcan en mi tierra zarzas en vez de trigo
y maleza en vez de cebada!».
Con esto Job dio por terminado su discurso.
1Am încheiat un legământ cu ochii mei,
să nu‑mi ațintesc privirea asupra unei fecioare.
2Dar ce parte am de la Dumnezeu de sus
și ce moștenire am de la Cel Atotputernic din înălțimi?
3Oare nenorocirea nu este pentru cel nedrept,
și dezastrul pentru cei ce săvârșesc nelegiuirea?
4Oare nu vede El căile mele
și nu‑mi numără El toți pașii?
5Dacă am umblat cu minciună,
și piciorul meu s‑a grăbit spre înșelătorie,
6atunci să mă cântărească Dumnezeu în talerele dreptății
și‑mi va cunoaște integritatea!
7Dacă pașii mi s‑au abătut de pe cale,
dacă inima mi‑a urmat ochii
și dacă mi s‑au pângărit mâinile,
8atunci alții să mănânce ce am semănat,
și roadele mele să fie smulse din rădăcini.
9Dacă mi‑a fost amăgită inima de vreo femeie
și dacă am pândit la ușa semenului meu,
10atunci soția mea să macine pentru altul,
și alții să se culce cu ea.
11Acesta ar fi fost un desfrâu,
ar fi fost un păcat ce ar fi trebuit judecat.
12Ar fi fost un foc care ar fi mistuit până la Locul Nimicirii12 Ebr.: Abadon, sinonim aici cu Șeol
și care mi‑ar fi dezrădăcinat tot secerișul.
13Dacă am respins dreptul robului meu sau al roabei mele,
în disputa lor cu mine,
14ce voi face când Se va ridica Dumnezeu?
Ce voi răspunde când va cerceta El?
15Cel Ce m‑a făcut pe mine în pântece, nu i‑a făcut și pe ei?
Oare nu Același ne‑a întocmit în pântecele mamelor noastre?
16Dacă n‑am dat celui sărac ce‑mi cerea
sau dacă am făcut să se mâhnească ochii văduvei,
17dacă mi‑am mâncat bucata de pâine de unul singur,
iar cel orfan nu a mâncat din ea, –
18eu care, din tinerețe, l‑am crescut ca un tată
și din pântecul mamei mele am călăuzit‑o pe văduvă, –
19dacă am văzut pe cel nenorocit lipsit de haine
sau pe cel nevoiaș fără îmbrăcăminte,
20iar inima lui nu m‑a binecuvântat
atunci când l‑am încălzit cu lâna oilor mele,
21dacă mi‑am ridicat mâna împotriva orfanului
pentru că aveam sprijinul celor de la poarta cetății,
22atunci să‑mi cadă umărul de la locul lui
și să‑mi fie smulsă mâna din încheietură.
23Căci îmi era groază de nenorocire din partea lui Dumnezeu
și nu puteam să înfrunt măreția Sa.
24Dacă mi‑am pus încrederea în aur
sau dacă am zis aurului curat: «Tu ești încrederea mea!»,
25dacă m‑am bucurat că averea mea este mare
și că mâna mea a adunat mult,
26dacă am privit soarele când strălucea
sau luna mișcându‑se în splendoarea ei
27și mi s‑a amăgit inima în taină,
dacă le‑am dat sărutări, ducându‑mi mâna la gură,
28aceasta ar fi fost o nelegiuire de judecat,
pentru că aș fi fost necredincios față de Dumnezeul Cel de sus.
29Dacă m‑am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura
sau dacă mi‑a părut bine când a venit necazul peste el,
30dacă mi‑am lăsat gura să păcătuiască
cerând blestem peste viața lui,
31dacă oamenii din cortul meu n‑au zis niciodată:
«Cine nu s‑a săturat din carnea lui?»,
32– străinul însă n‑a rămas în drum peste noapte,
și ușa mea a fost întotdeauna deschisă călătorului, –
33dacă mi‑am acoperit fărădelegile ca Adam,
zăvorându‑mi nelegiuirea în sân
34pentru că m‑aș fi îngrozit de mulțime,
iar disprețul clanurilor m‑ar fi înspăimântat,
tăcând și neîndrăznind să ies afară…
35Oh! De‑aș găsi pe cineva să mă asculte!
Iată, îmi semnez acum apărarea! Să‑mi răspundă Cel Atotputernic!
Să Își scrie plângerea Cel Ce mă acuză.
36O voi pune pe umăr,
o voi purta ca pe o coroană.
37Îi voi da socoteală de toți pașii mei,
mă voi apropia de El ca un conducător.
38Dacă pământul meu a strigat împotriva mea
și dacă brazdele lui au plâns împreună,
39dacă i‑am mâncat roada fără să plătesc
sau dacă i‑am dat la moarte pe proprietarii lui,
40atunci să crească pe el spini în loc de grâu
și neghină în loc de orz!“
Cuvintele lui Iov au luat sfârșit.
