Primer discurso de Job
1Después de esto, Job rompió el silencio para maldecir el día en que había nacido. 2Dijo así:
3«Que perezca el día en que yo nací
y la noche en que se anunció: “¡Un niño ha sido concebido!”.
4Que ese día se vuelva oscuridad;
que Dios en lo alto no lo tome en cuenta;
que no brille en él ninguna luz.
5Que las tinieblas y la densa oscuridad vuelvan a reclamarlo;
Que una nube lo cubra con su sombra;
que la oscuridad domine su esplendor.
6Que densas tinieblas caigan sobre esa noche;
que no sea contada entre los días del año,
ni registrada en ninguno de los meses.
7Que esa noche permanezca estéril;
que no haya en ella gritos de alegría.
8Que maldigan ese día los que profieren maldiciones,
los expertos en provocar a Leviatán.
9Que se oscurezcan sus estrellas matutinas;
que en vano esperen la luz del día
y que no vean los primeros rayos de la aurora.
10Pues no cerró el vientre de mi madre
ni evitó que mis ojos vieran tanta miseria.
11»¿Por qué no perecí al momento de nacer?
¿Por qué no morí cuando salí del vientre?
12¿Por qué hubo rodillas que me recibieran
y pechos que me amamantaran?
13Ahora estaría yo descansando en paz;
estaría durmiendo tranquilo
14entre reyes y consejeros de este mundo,
que se construyeron monumentos que ahora yacen en ruinas;
15entre príncipes que poseyeron mucho oro
y que llenaron de plata sus mansiones.
16¿Por qué no me desecharon como a un abortivo,
como a esos niños que jamás vieron la luz?
17¡Allí cesa el afán de los malvados!
¡Allí descansan los que no tienen fuerzas!
18También los cautivos disfrutan del reposo,
pues ya no escuchan los gritos del capataz.
19Allí el pequeño se codea con el grande
y el esclavo se libera de su amo.
20»¿Por qué permite Dios que los sufridos vean la luz?
¿Por qué se les da vida a los amargados?
21Anhelan estos una muerte que no llega,
aunque la buscan más que a tesoro escondido;
22¡se llenarían de gran regocijo,
se alegrarían si llegaran al sepulcro!
23¿Por qué arrincona Dios
al hombre que desconoce su destino?
24Antes que el pan, me llegan los suspiros;
mis quejidos se derraman como el agua.
25Lo que más temía me sobrevino;
lo que más me asustaba me sucedió.
26No encuentro paz ni sosiego;
no hallo reposo, sino solo agitación».
Plângerea lui Iov
1După toate aceasta, Iov și‑a deschis gura și a blestemat ziua în care s‑a născut. 2Iov a zis:
3„Să piară ziua în care m‑am născut
și noaptea în care s‑a zis: «S‑a zămislit un băiat!»
4Prefacă‑se în întuneric ziua aceea!
Fie ca Dumnezeu să nu Se îngrijească de ea din ceruri,
iar lumina să nu strălucească peste ea!
5S‑o răscumpere negura și umbra morții5 Sau: bezna,
s‑o acopere un nor,
s‑o înspăimânte întunecimea zilei!
6Întunericul să stăpânească noaptea aceea!
Să nu se bucure între zilele din an,
să nu fie numărată între luni!
7Iată! Noaptea aceea să fie stearpă,
să nu se audă niciun strigăt de bucurie în ea!
8Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele8 Sau: marea,
de cei ce se pricep să întărâte Leviatanul8 Sensul termenului ebraic este nesigur. Din câte se pare, termenul este folosit în VT atât cu referire la mitologia canaanită, desemnând un monstru marin (în versetul de față; Ps. 74:14; Is. 27:1), cât și în sens literal (Iov 41:1; Ps. 104:26), făcând referire la o specie de animal marin, impresionantă și de temut, de al cărei corespondent modern nu putem fi siguri.!
9Stelele dimineții ei să fie întunecate,
să nădăjduiască după lumină, dar în zadar.
Să nu vadă pleoapele zorilor,
10pentru că n‑a închis ușile pântecului mamei mele
și n‑a ascuns necazul de ochii mei.
11De ce n‑am murit la naștere
și n‑am pierit când am ieșit din pântec?
12De ce au fost genunchi care să mă primească
și sâni care să mă alăpteze?
13Acum aș fi stat culcat și liniștit,
aș fi dormit și m‑aș fi odihnit
14cu împărații și sfetnicii pământului,
care și‑au zidit falnice morminte,
15cu prinții care au avut aur,
care și‑au umplut casele cu argint.
16Sau de ce n‑am fost îngropat ca o stârpitură,
ca un prunc care niciodată n‑a văzut lumina?
17Acolo, cei răi nu te mai tulbură
și acolo, cei obosiți se odihnesc.
18Acolo, prizonierii se bucură,
nu mai aud glasul asupritorului18 Vezi nota de la Ex. 3:7..
19Și cel mic și cel mare sunt acolo,
iar robul este liber de stăpânii lui.
20De ce i se dă lumină celui nenorocit
și viață celui cu amărăciune în suflet,
21celor care tânjesc după moarte, dar care nu mai vine,
care o caută mai mult decât pe o comoară ascunsă,
22celor care nu mai pot de bucurie
și de veselie când găsesc mormântul,
23omului a cărui cale este ascunsă
și pe care Dumnezeu l‑a îngrădit de jur împrejur?
24Căci suspinul meu vine înaintea pâinii mele
și gemetele mi se varsă ca apa.
25Lucrul de care mă îngrozeam foarte tare a venit asupra mea
și lucrul de care îmi era frică a venit peste mine.
26N‑am nici pace, nici tihnă,
n‑am nici odihnă, dar a venit și tulburarea.“
