Envidia de Saúl
1Una vez que David y Saúl terminaron de hablar, Jonatán entabló con David una amistad entrañable y llegó a quererlo como a sí mismo. 2Saúl, por su parte, tomó a David a su servicio y, desde ese día, no lo dejó volver a la casa de su padre. 3Jonatán hizo un pacto con David, porque lo quería como a sí mismo. 4Jonatán se quitó el manto que llevaba puesto y se lo dio a David; también le dio su túnica y aun su espada, su arco y su cinturón.
5Cualquier encargo que David recibía de Saúl, lo cumplía con éxito, de modo que Saúl lo puso al mando de todo su ejército, con la aprobación de los soldados de Saúl y hasta de sus oficiales.
6Ahora bien, cuando el ejército regresó, después de haber matado David al filisteo, de todos los pueblos de Israel salían mujeres a recibir al rey Saúl. Al son de liras y panderos, cantaban y bailaban, 7y exclamaban con gran regocijo:
«Saúl mató a sus miles,
pero David, a sus diez miles».
8Disgustado por lo que decían, Saúl se enfureció y protestó: «A David le dan crédito por diez miles, pero a mí por miles. ¡Lo único que falta es que le den el reino!». 9Y a partir de esa ocasión, Saúl empezó a mirar a David con recelo.
10Al día siguiente, el espíritu maligno de parte de Dios se apoderó de Saúl, quien cayó en trance en su propio palacio. Andaba con una lanza en la mano y, mientras David tocaba el arpa, como era su costumbre, 11Saúl se la arrojó, pensando: «¡A este lo clavo en la pared!». Dos veces lo intentó, pero David logró esquivar la lanza.
12Saúl sabía que el Señor lo había abandonado y que ahora estaba con David. Por eso tuvo temor de David 13y lo alejó de su presencia, nombrándolo comandante de mil soldados para que dirigiera al ejército en campaña. 14David tuvo éxito en todas sus expediciones, porque el Señor estaba con él. 15Al ver el éxito de David, Saúl se llenó de temor. 16Pero todos en Israel y Judá sentían gran aprecio por David, porque él los dirigía en campaña.
17Un día Saúl dijo a David:
—Aquí tienes a Merab, mi hija mayor. Te la entrego por esposa, con la condición de que me sirvas con valentía, peleando las batallas del Señor.
Saúl pensaba: «Será mejor que no muera por mi mano, sino a mano de los filisteos».
18Pero David respondió:
—¿Quién soy yo? ¿Y quiénes son en Israel mis parientes o la familia de mi padre, para que yo me convierta en yerno del rey?
19Sin embargo, cuando llegó la fecha en que Saúl había de casar a su hija Merab con David, Saúl se la entregó por esposa a Adriel de Mejolá.
20Mical, la otra hija de Saúl, se enamoró de David. Cuando se lo dijeron a Saúl, le agradó la noticia 21y pensó: «Se la entregaré a él, como una trampa para que caiga en manos de los filisteos». Así que volvió a decirle a David:
—Ahora sí vas a ser mi yerno.
22Entonces Saúl ordenó a sus funcionarios:
—Hablen con David en privado y díganle: “Oye, el rey te aprecia, y todos sus funcionarios te quieren. Acepta ser su yerno”.
23Esto se lo repitieron a David, pero él respondió:
—¿Creen que es cosa fácil ser yerno del rey? ¡Yo no soy más que un plebeyo insignificante!
24Los funcionarios comunicaron a Saúl la reacción de David. 25Pero Saúl insistió:
—Díganle a David: “Lo único que el rey quiere es vengarse de sus enemigos, y como dote por su hija pide cien prepucios de filisteos”.
En realidad, lo que Saúl quería era que David cayera en manos de los filisteos.
26Cuando los funcionarios de Saúl dieron el mensaje a David, no le pareció mala la idea de convertirse en yerno del rey. Aún no se había cumplido el plazo 27cuando David fue con sus soldados y mató a doscientos filisteos, cuyos prepucios entregó al rey para convertirse en su yerno. Así fue como Saúl le dio la mano de su hija Mical.
28Saúl se dio cuenta de que, en efecto, el Señor estaba con David y de que su hija Mical lo amaba. 29Por eso aumentó el temor que Saúl sentía por David y se convirtió en su enemigo por el resto de su vida.
30Además, cada vez que los comandantes filisteos salían a campaña, David los enfrentaba con más éxito que los otros oficiales de Saúl. Por eso llegó a ser muy famoso.
David, invidiat de Saul
1După ce David a terminat de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s‑a legat de sufletul lui David. Ionatan l‑a iubit ca pe propriul său suflet. 2În ziua aceea, Saul l‑a ținut pe David la el și nu l‑a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său. 3Ionatan a încheiat un legământ cu David pentru că îl iubea ca pe propriul său suflet. 4Ionatan și‑a scos mantaua pe care o purta și i‑a dat‑o lui David. I‑a dat și hainele sale de luptă, sabia sa, arcul său și cingătoarea sa. 5David se ducea oriunde îl trimitea Saul, și reușea5, 14-15, 30 Sau: acționa cu pricepere (prudență). în toate. De aceea Saul l‑a pus în fruntea războinicilor. Lucrul acesta a fost plăcut atât înaintea întregului popor, cât și înaintea slujitorilor lui Saul.5 Lit.: Și a fost bine în ochii întregului popor, precum și în ochii slujitorilor lui Saul.
6La întoarcerea lui David de la uciderea filisteanului, în timp ce veneau ei, femeile din toate cetățile lui Israel au ieșit în întâmpinarea regelui Saul. Ele cântau cântări de bucurie și dansau în sunetul tamburinelor și al lăutelor. 7Femeile cântau, în veselia lor, zicând:
„Saul a ucis miile lui,
iar David zecile lui de mii.“
8Lui Saul nu i‑au plăcut aceste cuvinte și s‑a înfuriat foarte tare, zicând: „I‑au dat lui David zecile de mii, iar mie doar miile. Acum nu‑i mai lipsește decât regatul.“ 9Și din ziua aceea, Saul l‑a privit cu suspiciune9 Sau: cu ochi răi; sau: cu gelozie. pe David.
10În ziua următoare, duhul cel rău10 Vezi nota de la 16:14. de la Dumnezeu a venit peste Saul, care profețea10 Termenul ebraic poate indica și un comportament extatic necontrolat (vezi și 1 Regi 18:29). înăuntrul casei sale. David cânta la liră, așa cum făcea în fiecare zi, iar Saul avea în mână o suliță. 11Saul a aruncat sulița, gândindu‑se: „Îl voi țintui pe David de zid.“ Însă David s‑a ferit de el de două ori.
12Lui Saul i‑a fost teamă de David pentru că Domnul era cu acesta, dar de Saul Se îndepărtase. 13De aceea Saul l‑a îndepărtat de lângă el și l‑a pus căpetenie peste o mie de oameni. David ieșea și intra în fruntea poporului. 14El reușea în toate căile lui și Domnul era cu el. 15Când Saul a văzut că David reușea întotdeauna, i‑a fost frică de el. 16Însă tot Israelul și Iuda îl iubeau pe David pentru că acesta ieșea și intra în fruntea lor.
17Atunci Saul i‑a zis lui David:
– Iată, ți‑o voi da de soție pe Merab, fiica mea cea mare; numai să‑mi fii un luptător viteaz și să porți războaiele Domnului!
Saul însă își zicea: „Să nu fie mâna mea împotriva lui, ci să fie mâna filistenilor împotriva lui.“
18David i‑a răspuns lui Saul:
– Cine sunt eu și cine este neamul meu, clanul tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele regelui?
19Însă atunci când a sosit timpul ca Merab, fiica lui Saul, să‑i fie dată lui David de soție, ea a fost dată lui Adriel din Mehola.
David, ginerele lui Saul
20Mihal, o altă fiică a lui Saul, îl iubea pe David. L‑au înștiințat pe Saul, iar lui i‑a plăcut lucrul acesta. 21Atunci Saul și‑a zis: „I‑o voi da ca să‑i fie o cursă și astfel mâna filistenilor va fi împotriva lui.“
Saul i‑a zis lui David pentru a doua oară:
– Astăzi vei fi ginerele meu.
22Apoi Saul le‑a poruncit slujitorilor săi:
– Vorbiți‑i lui David în taină și spuneți‑i: „Iată că regele își găsește plăcerea în tine și toți slujitorii săi te iubesc. Acceptă, așadar, să fii ginerele regelui.“
23Slujitorii lui Saul i‑au spus aceste cuvinte lui David, dar David a zis:
– Credeți că este un lucru neînsemnat să fii ginerele regelui? Eu sunt un om sărac și de puțină însemnătate.
24Slujitorii lui Saul l‑au înștiințat de cuvintele acestea pe care le spusese David. 25Atunci Saul a zis: „Așa să‑i vorbiți lui David: «Regele nu dorește zestre, ci o sută de prepuțuri de‑ale filistenilor, astfel încât regele să fie răzbunat pe dușmanii lui.»“ Saul însă plănuia să‑l facă pe David să cadă în mâinile filistenilor. 26Slujitorii lui Saul i‑au spus aceste cuvinte lui David, și propunerea de a fi ginerele regelui a fost dreaptă în ochii lui David. Înainte să se împlinească vremea hotărâtă, 27David s‑a ridicat, a plecat împreună cu oamenii săi și a ucis două sute de filisteni. A adus prepuțurile lor și le‑a dat în număr întreg regelui, ca să devină ginerele regelui. Atunci Saul i‑a dat‑o de soție pe fiica sa Mihal.
28Când Saul a văzut și a înțeles că Domnul era cu David și că Mihal, fiica lui, îl iubea, 29s‑a temut și mai tare de David. Saul i‑a fost dușman lui David în toate zilele.
30Domnitorii filisteni ieșeau la război și, ori de câte ori ieșeau, David reușea mai multe isprăvi30 Sau: acționa cu mai multă pricepere. decât toți slujitorii lui Saul. Și numele lui a ajuns foarte prețuit.
