Psalm 137
1By the rivers of Babylon we sat and wept
when we remembered Zion.
2There on the poplars
we hung our harps,
3for there our captors asked us for songs,
our tormentors demanded songs of joy;
they said, ‘Sing us one of the songs of Zion!’
4How can we sing the songs of the Lord
while in a foreign land?
5If I forget you, Jerusalem,
may my right hand forget its skill.
6May my tongue cling to the roof of my mouth
if I do not remember you,
if I do not consider Jerusalem
my highest joy.
7Remember, Lord, what the Edomites did
on the day Jerusalem fell.
‘Tear it down,’ they cried,
‘tear it down to its foundations!’
8Daughter Babylon, doomed to destruction,
happy is the one who repays you
according to what you have done to us.
9Happy is the one who seizes your infants
and dashes them against the rocks.
Psalmul 137
1Pe malurile râurilor Babilonului,
stăteam jos și plângeam amintindu‑ne de Sion.
2Ne atârnaserăm lirele
în sălciile din ținutul acela,
3căci acolo, cei ce ne‑au luat captivi ne cereau cântări,
asupritorii noștri ne cereau bucurie:
„Cântați‑ne din cântările Sionului!“
4Cum să cântăm noi cântările Domnului
pe un pământ străin?
5Ierusalime, dacă te voi uita,
să‑și uite și dreapta mea destoinicia!
6Limba mea să se lipească de cerul gurii mele,
dacă nu‑mi voi aminti de tine
și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7Doamne, adu‑Ți aminte de fiii lui Edom,
care, în ziua distrugerii Ierusalimului,
ziceau: „Radeți!
Radeți tot până la temelie!“
8Fiică distrusă8 Sau: distrugătoare. a Babilonului!
Ferice de acela care‑ți va răsplăti
ceea ce ne‑ai făcut!
9Ferice de cel ce‑i va apuca pe copiii tăi
și‑i va zdrobi de stâncă!
