New International Version - UK

Lamentations 1

1[a]How deserted lies the city,
    once so full of people!
How like a widow is she,
    who once was great among the nations!
She who was queen among the provinces
    has now become a slave.

Bitterly she weeps at night,
    tears are on her cheeks.
Among all her lovers
    there is no one to comfort her.
All her friends have betrayed her;
    they have become her enemies.

After affliction and harsh labour,
    Judah has gone into exile.
She dwells among the nations;
    she finds no resting place.
All who pursue her have overtaken her
    in the midst of her distress.

The roads to Zion mourn,
    for no one comes to her appointed festivals.
All her gateways are desolate,
    her priests groan,
her young women grieve,
    and she is in bitter anguish.

Her foes have become her masters;
    her enemies are at ease.
The Lord has brought her grief
    because of her many sins.
Her children have gone into exile,
    captive before the foe.

All the splendour has departed
    from Daughter Zion.
Her princes are like deer
    that find no pasture;
in weakness they have fled
    before the pursuer.

In the days of her affliction and wandering
    Jerusalem remembers all the treasures
    that were hers in days of old.
When her people fell into enemy hands,
    there was no one to help her.
Her enemies looked at her
    and laughed at her destruction.

Jerusalem has sinned greatly
    and so has become unclean.
All who honoured her despise her,
    for they have all seen her naked;
she herself groans
    and turns away.

Her filthiness clung to her skirts;
    she did not consider her future.
Her fall was astounding;
    there was none to comfort her.
‘Look, Lord, on my affliction,
    for the enemy has triumphed.’

10 The enemy laid hands
    on all her treasures;
she saw pagan nations
    enter her sanctuary –
those you had forbidden
    to enter your assembly.

11 All her people groan
    as they search for bread;
they barter their treasures for food
    to keep themselves alive.
‘Look, Lord, and consider,
    for I am despised.’

12 ‘Is it nothing to you, all you who pass by?
    Look around and see.
Is any suffering like my suffering
    that was inflicted on me,
that the Lord brought on me
    in the day of his fierce anger?

13 ‘From on high he sent fire,
    sent it down into my bones.
He spread a net for my feet
    and turned me back.
He made me desolate,
    faint all the day long.

14 ‘My sins have been bound into a yoke[b];
    by his hands they were woven together.
They have been hung on my neck,
    and the Lord has sapped my strength.
He has given me into the hands
    of those I cannot withstand.

15 ‘The Lord has rejected
    all the warriors in my midst;
he has summoned an army against me
    to[c] crush my young men.
In his winepress the Lord has trampled
    Virgin Daughter Judah.

16 ‘This is why I weep
    and my eyes overflow with tears.
No one is near to comfort me,
    no one to restore my spirit.
My children are destitute
    because the enemy has prevailed.’

17 Zion stretches out her hands,
    but there is no one to comfort her.
The Lord has decreed for Jacob
    that his neighbours become his foes;
Jerusalem has become
    an unclean thing among them.

18 ‘The Lord is righteous,
    yet I rebelled against his command.
Listen, all you peoples;
    look on my suffering.
My young men and young women
    have gone into exile.

19 ‘I called to my allies
    but they betrayed me.
My priests and my elders
    perished in the city
while they searched for food
    to keep themselves alive.

20 ‘See, Lord, how distressed I am!
    I am in torment within,
and in my heart I am disturbed,
    for I have been most rebellious.
Outside, the sword bereaves;
    inside, there is only death.

21 ‘People have heard my groaning,
    but there is no one to comfort me.
All my enemies have heard of my distress;
    they rejoice at what you have done.
May you bring the day you have announced
    so that they may become like me.

22 ‘Let all their wickedness come before you;
    deal with them
as you have dealt with me
    because of all my sins.
My groans are many
    and my heart is faint.’

Notas al pie

  1. Lamentations 1:1 This chapter is an acrostic poem, the verses of which begin with the successive letters of the Hebrew alphabet.
  2. Lamentations 1:14 Most Hebrew manuscripts; many Hebrew manuscripts and Septuagint He kept watch over my sins
  3. Lamentations 1:15 Or has set a time for me / when he will

Nouă Traducere În Limba Română

Plângeri 1

Ierusalimul pustiit

1Cum stă singură cetatea
    care odinioară era plină de oameni!
Cum a ajuns asemenea văduvei,
    ea, care era mare între neamuri!
Ea, care era prinţesa ţinuturilor,
    a devenit o sclavă.

Plânge amarnic în noapte
    şi lacrimile-i curg pe obraz.
Dintre toţi iubiţii ei,
    nu mai există nici unul care să o aline.
Toţi prietenii au înşelat-o,
    devenindu-i duşmani.

După multă asuprire şi muncă grea,
    Iuda s-a dus în captivitate.
Locuieşte printre neamuri
    şi nu găseşte un loc de odihnă.
Toţi prigonitorii lui l-au ajuns
    chiar în toiul strâmtorării lui.

Drumurile Sionului jelesc,
    căci nimeni nu mai vine la sărbători.
Toate porţile lui[a] sunt distruse,
    iar preoţii săi suspină;
fecioarele lui sunt mâhnite
    şi el însuşi este plin de amărăciune.

Duşmanii lui au devenit stăpâni
    şi vrăjmaşii lui au parte de bine,
căci Domnul l-a făcut să sufere
    din cauza mulţimii nelegiuirilor sale.
Copiii lui au mers în exil,
    captivi înaintea duşmanului.

S-a dus de la fiica Sionului[b]
    toată splendoarea ei!
Prinţii săi au ajuns ca cerbii
    care nu găsesc păşune,
care fug, dar fără putere,
    dinaintea urmăritorului.

În zilele necazului şi ale rătăcirii lui,
    Ierusalimul îşi aduce aminte
de toate bogăţiile
    pe care le-a avut în zilele de odinioară.
Când poporul lui a căzut în mâna duşmanului,
    nimeni nu i-a sărit în ajutor!
Vrăjmaşii l-au privit şi au râs
    pe seama prăbuşirii lui.

Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult
    şi de aceea a ajuns murdară[c].
Toţi aceia care o cinsteau, acum o dispreţuiesc,
    fiindcă i-au văzut goliciunea[d].
Ea însuşi suspină
    şi îşi întoarce faţa.

Necurăţia era pe rochia ei
    şi nu s-a gândit la sfârşitul său.
Căderea ei a fost de neînţeles
    şi n-a fost nimeni s-o consoleze.
„Priveşte-mi, Doamne, durerea,
    căci vrăjmaşul a triumfat!”

10 Duşmanul a întins mâna
    peste toate bogăţiile ei.
Mai mult, ea a văzut neamurile
    intrând în Lăcaş,
când Tu le porunciseşi
    să nu intre în adunarea Ta.

11 Toţi cei din popor suspină,
    căutând după mâncare.
Ei şi-au dat bogăţiile pentru mâncare,
    ca să-şi păstreze viaţa.
Priveşte, Doamne, şi ia aminte
    la cât sunt de dispreţuită!

12 Nu înseamnă nimic pentru voi,
    cei care treceţi pe lângă mine?
Priviţi şi vedeţi
    dacă există vreo durere asemenea durerii mele,
cu care Domnul m-a făcut să sufăr
    în ziua aprigei Lui mânii!

13 Din înălţimi a trimis un foc
    care mi-a pătruns în oase.
A întins o plasă sub picioarele mele
    şi m-a răsturnat.
M-a pustiit
    şi m-a ostenit în tot timpul zilei.

14 Nelegiuirile mele au fost prinse[e] într-un jug[f]
    şi împletite de mâna Sa.
Ele apasă asupra gâtului meu,
    frângându-mi puterea.
Stăpânul m-a dat în mâinile duşmanilor,
    fără ca eu să mă pot împotrivi.

15 Stăpânul i-a tratat cu dispreţ
    pe toţi vitejii din mijlocul meu,
El a chemat o armată împotriva mea,
    ca să-mi zdrobească tinerii.[g]
Stăpânul a călcat-o ca în teasc
    pe fiica fecioară a lui Iuda[h].

16 De aceea plâng,
    iar ochii îmi sunt plini de lacrimi,
căci Mângâietorul meu S-a îndepărtat de mine,
    El, Care îmi înviora viaţa.
Fiii mei sunt îngroziţi,
    deoarece vrăjmaşul a învins.

17 Sionul îşi întinde mâinile rugător,
    dar nu este nimeni să-l mângâie.
Domnul a poruncit pentru Iacov
    ca vecinii lui să-i fie duşmani,
iar Ierusalimul a ajuns
    ca ceva murdar printre ei.

18 Domnul este drept,
    căci m-am răzvrătit împotriva Poruncii Lui.
Ascultaţi-mă, vă rog, toate popoarele!
    Priviţi la durerea mea!
Fecioarele şi tinerii mei
    au mers în captivitate.

19 Mi-am chemat aliaţii,
    însă ei m-au trădat.
Preoţii şi bătrânii mei
    au pierit în cetate,
căutând de mâncare
    pentru a putea trăi.

20 Priveşte, Doamne, cât sunt de nenorocit!
    Măruntaiele-mi fierb,
inima mi se zvârcoleşte înăuntrul meu,
    căci am fost foarte răzvrătit!
Afară, sabia m-a lăsat fără copii,
    iar în casă, ea este precum moartea.

21 Oamenii m-au auzit suspinând,
    dar nimeni nu m-a mângâiat.
Toţi duşmanii mei au aflat de nenorocirea mea
    şi s-au bucurat de ce ai făcut.
Adu însă ziua pe care ai vestit-o
    pentru ca şi ei să ajungă ca mine!

22 Fie ca toată răutatea lor să vină înaintea Ta
    şi poartă-te cu ei
la fel cum te-ai purtat cu mine
    din cauza tuturor nelegiuirilor mele,
căci suspinele mele sunt multe,
    iar inima-mi este sleită!

Notas al pie

  1. Plângeri 1:4 În ebr. Sionul şi Ierusalimul sunt la genul feminin; peste tot în carte
  2. Plângeri 1:6 Ierusalimul; peste tot în carte
  3. Plângeri 1:8 Se referă la necurăţia, din punct de vedere ritualic, a unei femei în timpul menstruaţiei; şi în v. 9
  4. Plângeri 1:8 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relaţii sexuale
  5. Plângeri 1:14 Sensul termenului ebraic este nesigur
  6. Plângeri 1:14 Cele mai multe mss TM; LXX: El veghează asupra nelegiuirilor mele
  7. Plângeri 1:15 Sau: El a hotărât pentru mine un timp / când îmi va zdrobi tinerii; sau: El a chemat împotriva mea la o sărbătoare / în care îmi va zdrobi tinerii (vezi 2:6-7)
  8. Plângeri 1:15 Ierusalimul; peste tot în carte