This chapter is an acrostic poem, the verses of which begin with the successive letters of the Hebrew alphabet. 1How deserted lies the city,
once so full of people!
How like a widow is she,
who once was great among the nations!
She who was queen among the provinces
has now become a slave.
2Bitterly she weeps at night,
tears are on her cheeks.
Among all her lovers
there is no-one to comfort her.
All her friends have betrayed her;
they have become her enemies.
3After affliction and harsh labour,
Judah has gone into exile.
She dwells among the nations;
she finds no resting-place.
All who pursue her have overtaken her
in the midst of her distress.
4The roads to Zion mourn,
for no-one comes to her appointed festivals.
All her gateways are desolate,
her priests groan,
her young women grieve,
and she is in bitter anguish.
5Her foes have become her masters;
her enemies are at ease.
The Lord has brought her grief
because of her many sins.
Her children have gone into exile,
captive before the foe.
6All the splendour has departed
from Daughter Zion.
Her princes are like deer
that find no pasture;
in weakness they have fled
before the pursuer.
7In the days of her affliction and wandering
Jerusalem remembers all the treasures
that were hers in days of old.
When her people fell into enemy hands,
there was no-one to help her.
Her enemies looked at her
and laughed at her destruction.
8Jerusalem has sinned greatly
and so has become unclean.
All who honoured her despise her,
for they have all seen her naked;
she herself groans
and turns away.
9Her filthiness clung to her skirts;
she did not consider her future.
Her fall was astounding;
there was none to comfort her.
‘Look, Lord, on my affliction,
for the enemy has triumphed.’
10The enemy laid hands
on all her treasures;
she saw pagan nations
enter her sanctuary –
those you had forbidden
to enter your assembly.
11All her people groan
as they search for bread;
they barter their treasures for food
to keep themselves alive.
‘Look, Lord, and consider,
for I am despised.’
12‘Is it nothing to you, all you who pass by?
Look around and see.
Is any suffering like my suffering
that was inflicted on me,
that the Lord brought on me
in the day of his fierce anger?
13‘From on high he sent fire,
sent it down into my bones.
He spread a net for my feet
and turned me back.
He made me desolate,
faint all the day long.
14‘My sins have been bound into a yoke1:14 Most Hebrew manuscripts; many Hebrew manuscripts and Septuagint He kept watch over my sins;
by his hands they were woven together.
They have been hung on my neck,
and the Lord has sapped my strength.
He has given me into the hands
of those I cannot withstand.
15‘The Lord has rejected
all the warriors in my midst;
he has summoned an army against me
to1:15 Or has set a time for me / when he will crush my young men.
In his winepress the Lord has trampled
Virgin Daughter Judah.
16‘This is why I weep
and my eyes overflow with tears.
No-one is near to comfort me,
no-one to restore my spirit.
My children are destitute
because the enemy has prevailed.’
17Zion stretches out her hands,
but there is no-one to comfort her.
The Lord has decreed for Jacob
that his neighbours become his foes;
Jerusalem has become
an unclean thing among them.
18‘The Lord is righteous,
yet I rebelled against his command.
Listen, all you peoples;
look on my suffering.
My young men and young women
have gone into exile.
19‘I called to my allies
but they betrayed me.
My priests and my elders
perished in the city
while they searched for food
to keep themselves alive.
20‘See, Lord, how distressed I am!
I am in torment within,
and in my heart I am disturbed,
for I have been most rebellious.
Outside, the sword bereaves;
inside, there is only death.
21‘People have heard my groaning,
but there is no-one to comfort me.
All my enemies have heard of my distress;
they rejoice at what you have done.
May you bring the day you have announced
so that they may become like me.
22‘Let all their wickedness come before you;
deal with them
as you have dealt with me
because of all my sins.
My groans are many
and my heart is faint.’
Ierusalimul pustiit
11 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum stă singură cetatea
care odinioară era plină de oameni!
Cum a ajuns asemenea văduvei,
ea, care era mare între neamuri!
Ea, care era prințesa ținuturilor,
a devenit o sclavă.
2Plânge amarnic în noapte
și lacrimile‑i curg pe obraz.
Dintre toți iubiții ei,
nu mai există niciunul care s‑o aline.
Toți prietenii au trădat‑o,
devenindu‑i dușmani.
3După multă suferință și muncă grea,
Iuda s‑a dus în captivitate.
Locuiește printre neamuri
și nu găsește un loc de odihnă.
Toți prigonitorii lui l‑au ajuns
chiar în toiul strâmtorării lui.
4Drumurile Sionului bocesc,
căci nimeni nu mai vine la sărbători.
Toate porțile lui sunt distruse,
iar preoții săi suspină.
Fecioarele lui sunt mâhnite
și el însuși este plin de amărăciune.
5Vrăjmașii lui au devenit stăpâni
și dușmanii lui au parte de bine,
căci Domnul l‑a făcut să sufere
din cauza mulțimii fărădelegilor sale.
Copiii lui au mers în exil,
captivi înaintea vrăjmașului.
6S‑a dus de la fiica Sionului6 Ierusalimul; [peste tot în carte].
toată măreția ei!
Prinții săi au ajuns ca niște cerbi
care nu găsesc pășune,
care fug, dar fără putere,
dinaintea urmăritorului.
7În zilele necazului și ale rătăcirii lui,
Ierusalimul își aduce aminte
de toate bogățiile
pe care le‑a avut în zilele de odinioară.
Când poporul lui a căzut în mâna vrăjmașului,
nimeni nu i‑a sărit în ajutor!
Vrăjmașii l‑au privit și au râs
pe seama prăbușirii lui.
8Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult
și de aceea a ajuns murdară8-9 Se referă la necurăția, din punct de vedere ritualic, a unei femei în timpul menstruației..
Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc,
fiindcă i‑au văzut goliciunea8 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relații sexuale..
Ea însăși suspină
și își întoarce fața.
9Necurăția era pe rochia ei;
nu s‑a gândit la sfârșitul său.
Căderea ei a fost de neînțeles;
n‑a avut niciun mângâietor.
„Privește‑mi, Doamne, durerea,
căci dușmanul a triumfat!“
10Vrăjmașul a întins mâna
peste toate bogățiile ei.
Mai mult, ea a văzut neamurile
intrând în Sfântul ei Lăcaș,
cărora Tu le porunciseși
să nu intre în adunarea Ta.
11Tot poporul suspină,
căutând pâine.
Ei și‑au dat bogățiile pentru mâncare,
ca să‑și păstreze viața.
Privește, Doamne, și ia aminte
la cât sunt de disprețuită!
12Nu înseamnă nimic pentru voi,
cei care treceți pe lângă mine?
Priviți și vedeți
dacă există vreo durere asemenea durerii mele,
cu care Domnul m‑a făcut să sufăr
în ziua aprigei Lui mânii!
13Din înălțimi a trimis un foc
care mi‑a pătruns în oase.
A întins un laț sub picioarele mele
și m‑a răsturnat.
M‑a pustiit
și m‑a ostenit toată ziua.
14Fărădelegile mele au fost prinse14 Sensul termenului ebraic este nesigur. într‑un jug
și împletite de mâna Sa.
Ele apasă asupra gâtului meu,
frângându‑mi puterea.
Stăpânul m‑a dat în mâinile dușmanilor,
fără ca eu să mă pot împotrivi.
15Stăpânul i‑a lepădat
pe toți vitejii din mijlocul meu.
El a proclamat o vreme împotriva mea,
ca să‑mi zdrobească tinerii.
Stăpânul a călcat‑o ca în teasc
pe fiica fecioară a lui Iuda15 Ierusalimul; [peste tot în carte]..
16De aceea îmi plâng ochii;
din ochi îmi coboară lacrimi.
Căci Mângâietorul S‑a îndepărtat de mine,
El, Cel Ce îmi înviora sufletul.
Fiii mei sunt îngroziți,
căci dușmanul a învins.
17Sionul își întinde mâinile rugător,
dar nu este nimeni să‑l mângâie.
Domnul a poruncit pentru Iacov
ca vecinii lui să‑i fie vrăjmași,
iar Ierusalimul a ajuns
ca o necurăție printre ei.
18Domnul este drept,
căci m‑am răzvrătit împotriva Poruncii Lui.
Ascultați‑mă, vă rog, toate popoarele!
Priviți la durerea mea!
Fecioarele și tinerii mei
au mers în captivitate.
19Mi‑am chemat iubiții,
însă ei m‑au trădat.
Preoții și bătrânii mei
și‑au dat suflarea în cetate,
în timp ce căutau mâncare
ca să‑și păstreze viața.
20Privește, Doamne, cât sunt de nenorocit!
Măruntaiele‑mi fierb;
inima mi se zvârcolește înăuntrul meu,
căci am fost foarte răzvrătit!
Afară, sabia m‑a lăsat fără copii,
iar în casă, ea este precum moartea.
21Oamenii m‑au auzit suspinând,
dar nimeni nu m‑a mângâiat.
Toți dușmanii mei au aflat de nenorocirea mea
și s‑au bucurat de ce ai făcut.
Adu ziua pe care ai vestit‑o!
Să fie și ei ca mine!
22Să vină toată răutatea lor înaintea Ta;
și poartă‑Te cu ei
la fel cum Te‑ai purtat cu mine
din cauza tuturor fărădelegilor mele.
Căci suspinele mele sunt multe,
iar inima‑mi este sleită!
