The Israelites oppressed
1These are the names of the sons of Israel who went to Egypt with Jacob, each with his family:
2Reuben, Simeon, Levi and Judah;
3Issachar, Zebulun and Benjamin;
4Dan and Naphtali;
Gad and Asher.
5The descendants of Jacob numbered seventy1:5 Masoretic Text (see also Gen. 46:27); Dead Sea Scrolls and Septuagint (see also Acts 7:14 and note at Gen. 46:27) seventy-five in all; Joseph was already in Egypt.
6Now Joseph and all his brothers and all that generation died, 7but the Israelites were exceedingly fruitful; they multiplied greatly, increased in numbers and became so numerous that the land was filled with them.
8Then a new king, to whom Joseph meant nothing, came to power in Egypt. 9‘Look,’ he said to his people, ‘the Israelites have become far too numerous for us. 10Come, we must deal shrewdly with them or they will become even more numerous and, if war breaks out, will join our enemies, fight against us and leave the country.’
11So they put slave masters over them to oppress them with forced labour, and they built Pithom and Rameses as store cities for Pharaoh. 12But the more they were oppressed, the more they multiplied and spread; so the Egyptians came to dread the Israelites 13and worked them ruthlessly. 14They made their lives bitter with harsh labour in brick and mortar and with all kinds of work in the fields; in all their harsh labour, the Egyptians worked them ruthlessly.
15The king of Egypt said to the Hebrew midwives, whose names were Shiphrah and Puah, 16‘When you are helping the Hebrew women during childbirth on the delivery stool, if you see that the baby is a boy, kill him; but if it is a girl, let her live.’ 17The midwives, however, feared God and did not do what the king of Egypt had told them to do; they let the boys live. 18Then the king of Egypt summoned the midwives and asked them, ‘Why have you done this? Why have you let the boys live?’
19The midwives answered Pharaoh, ‘Hebrew women are not like Egyptian women; they are vigorous and give birth before the midwives arrive.’
20So God was kind to the midwives and the people increased and became even more numerous. 21And because the midwives feared God, he gave them families of their own.
22Then Pharaoh gave this order to all his people: ‘Every Hebrew boy that is born you must throw into the Nile, but let every girl live.’
Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt
1Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au venit în Egipt împreună cu Iacov și împreună cu familiile lor: 2Ruben, Simeon, Levi și Iuda, 3Isahar, Zabulon și Beniamin, 4Dan și Neftali, Gad și Așer. 5Toți cei ieșiți din coapsele lui Iacov erau în număr de șaptezeci. Iosif se afla deja în Egipt. 6După o vreme, Iosif a murit. Apoi au murit toți frații săi și toată generația aceea. 7Fiii lui Israel au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult. Ei au devenit numeroși și au ajuns puternici, astfel încât țara s‑a umplut de ei.
8Peste Egipt s‑a ridicat un nou rege, care nu‑l cunoscuse pe Iosif. 9El a zis poporului său: „Iată că poporul fiilor lui Israel este prea mare și prea puternic pentru noi. 10Haideți să ne purtăm cu înțelepciune față de el. Altfel, se va înmulți și, dacă se va întâmpla să fim în război, se va alătura și el dușmanilor noștri, va lupta împotriva noastră și va ieși din țară.“
11Și au pus peste ei stăpânitori, ca să‑i chinuiască prin poveri grele. Astfel, ei au zidit pentru Faraon11 Denumire a suveranului Egiptului. Sensul literal este Marea Casă sau Cea mai mare Casă, indicând inițial palatul regal iar apoi instituția și persoana suveranului (vezi, de ex., Înalta Poartă otomană, Casa Albă). cetățile-hambare Pitom și Ramses. 12Însă cu cât erau mai asupriți, cu atât se înmulțeau și se răspândeau mai mult. Egiptenii s‑au scârbit de fiii lui Israel. 13Atunci egiptenii i‑au supus la muncă pe fiii lui Israel cu asprime. 14Le‑au făcut viața amară, punându‑i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor și la tot felul de lucrări pe câmp. Orice lucrare pe care o făceau pentru egipteni era aspră.
15Regele Egiptului le‑a vorbit moașelor evreilor (numele uneia era Șifra, iar cealaltă se numea Pua) 16și le‑a zis: „Când le veți ajuta pe evreice să nască și le veți vedea pe scaunul de naștere, dacă va fi băiat, să‑l omorâți, dar dacă va fi fată, s‑o lăsați să trăiască.“ 17Însă moașele s‑au temut de Dumnezeu și n‑au făcut cum le‑a poruncit regele Egiptului, ci au lăsat și băieții să trăiască.
18Regele Egiptului le‑a chemat pe moașe și le‑a întrebat:
– De ce ați făcut acest lucru și i‑ați lăsat și pe băieți să trăiască?
19Moașele i‑au răspuns lui Faraon:
– Deoarece femeile evreilor nu sunt ca femeile egiptene. Ele sunt viguroase și nasc înainte ca moașa să ajungă la ele.
20Dumnezeu le‑a făcut bine moașelor, iar poporul s‑a înmulțit și a ajuns foarte puternic. 21Pentru că moașele s‑au temut de Dumnezeu, El le‑a întemeiat familii. 22Apoi Faraon a poruncit întregului său popor, zicând: „Să aruncați în Nil orice băiat care li se va naște evreilor! Dar să lăsați în viață orice fată.“
